Dihor domestic
| Mustela furo Fosilă: Pleistocen mijlociu—prezent | |
|---|---|
 | |
| Stare de conservare | |
| Clasificare științifică | |
| Regn: | Animalia |
| Încrengătură: | Chordata |
| Infraîncrengătură: | Eutheria |
| Clasă: | Mammalia |
| Subclasă: | Theria |
| Infraclasă: | Eutheria |
| Ordin: | Carnivora |
| Familie: | Mustelidae |
| Subfamilie: | Mustelinae |
| Gen: | Mustela |
| Subgen: | Putorius |
| Specie: | Mustela furo |
| Nume binomial | |
| Mustela putorius furo | |
Modifică text  | |
Dihorul domestic (Mustela putorius furo) este o specie de mamifer carnivor din familia nevăstuicilor (Mustelidae). Este o specie domesticită exclusiv din genul Mustela, gen care include și nevăstuica și nurca. Este, de fapt, o populație de dihor european domesticită care nu există în mod natural în sălbăticie. Aceasta era folosită în mod tradițional pentru vânătoarea de rozătoare în apropierea locuințelor și de iepuri în vizuini. Dihorul este crescut în principal ca animal de companie, dar poate fi crescut și pentru blană sau ca animal de labolarator.
La începutul secolului al XXI-lea, dihorul a devenit al treilea cel mai popular animal de companie în America de Nord, Europa și Japonia, imediat după câine și pisică. În Europa, un dihor trebuie să aibă un pașaport european pentru a călători și, pentru aceasta, să fie vaccinat împotriva rabiei și identificat printr-un cip electronic (RFID) implantat sub pielea dihorului.[2]
Descriere
[modificare | modificare sursă]Dihorii domestici sunt o subspecie cu dimorfism sexual ridicat (masculii sunt de aproximativ două ori mai mari decât femelele) și ating dimensiunea completă până la vârsta de 1 an.[3]
Dihorii domestici sunt animale crepusculare, ceea ce înseamnă că dorm 14-18 ore pe zi și sunt cei mai activi în zori și amurg.
- Greutate corporală: 0,3-1,1 kg pentru femele și 0,9-2,7 kg pentru masculi.
- Lungimea corpului: 33-35,5 cm pentru femele și 38-40,6 cm pentru masculi.
- Coadă: 7,6-10 cm.
- Durata medie de viață: 6-15 ani.
- Dentiție la adulți: 12-14 incisivi (6-8 superiori și 6 inferiori), 4 canini mari, 12 premolari, 6 molari.
Dihorii domestici sunt carnivori, dar există și hrană comercială. Dieta strămoșilor lor sălbatici consta în principal din insecte, amfibieni, păsări mici și rozătoare. Spre deosebire de strămoșii lor solitari, majoritatea dihorilor domestici sunt animale sociale și trăiesc fericiți în grupuri. Ca mulți alți prădători, dihorii domestici au glande odorifere în apropierea anusului, ale căror secreții sunt folosite pentru a marca teritoriul lor (sau fecale și urină). Dihorii domestici își pot folosi glandele anale pentru a secreta un fluid cu miros urât atunci când sunt excitați, surprinși sau speriați. Mulți dihori de companie vânduți în SUA sunt supuși îndepărtării glandelor anale, dar în alte părți ale lumii (inclusiv Europa), aceasta este considerată o mutilare inutilă.
Dihorii entuziasmați poate manifesta așa-numitul „dans războinic”, un comportament caracterizat prin salturi aleatorii înapoi și lateral, adesea însoțite de blana zbârlită și de sunete joase asemănătoare chicotului sau cloncănitului. Deși pare energic și dezordonat, acest comportament nu indică agresivitate, ci reprezintă o reacție de entuziasm sau o invitație la joacă. Dihorii iritați, neliniștiți (anxioși) sau speriați vor șuiera sau vor țipa.
La femele, estrul are loc între decembrie și iulie, iar masculii sunt activi sexual în perioada martie–august. Gestația durează 40-42 de zile, cu până la 15 pui per cuib și până la trei cuiburi pe an. Puii se nasc orbi și surzi, cântărind 6-12 grame, iar ochii li se deschid la vârsta de 5 săptămâni.
Reglementări privind dihorii
[modificare | modificare sursă]
La fel ca alte specii din genul Mustela, dihorul domestic a fost și încă este un animal valoros cu blană și este folosit și ca animal de laborator. Timp de secole, dihorii domestici au fost folosiți pentru vânătoarea de iepuri. Aceștia au fost crescuți în Europa ca animal de companie pentru șoareci înainte ca pisica domestică să devină răspândit. Un dihor domestic mascul (albinos) este probabil reprezentat în faimoasa pictură a lui Leonardo da Vinci „Doamna cu hermină”.[4]
- Uniunea Europeană: Câinii, pisicile și dihorii pot călători liber în Uniunea Europeană în cadrul sistemului de pașapoarte pentru animale de companie. Pentru a trece o frontieră în interiorul UE, dihorii au nevoie cel puțin de un pașaport UE pentru animale de companie și de un microcip de identificare (deși unele țări acceptă un tatuaj în schimb).
- Australia: Este ilegală deținerea de dihori domestici în Queensland și Teritoriul de Nord. Este necesară o licență în Teritoriul Capitalei Australiene.
- Brazilia: Sunt necesare microciparea și sterilizarea.
- Canada: Dihorii aduși din orice loc, cu excepția SUA, necesită un permis de import de la Biroul de Sănătate Animală al Agenției Canadiene de Inspecție a Alimentelor. Dihorii din SUA necesită doar un certificat de vaccinare semnat de un medic veterinar. Dihorii cu vârsta sub trei luni nu sunt supuși niciunei restricții de import.
- Noua Zeelandă: Vânzarea, distribuția sau reproducerea dihorilor domestici este ilegală din 2002, cu excepția cazului în care sunt îndeplinite anumite condiții.
- Portugalia: Este ilegală deținerea de dihori ca animale de companie. Dihorii sunt permiși doar pentru vânătoare și necesită o licență din partea guvernului statului.
- Regatul Unit: Dihorii trebuie să fie microcipați, vaccinați împotriva rabiei și documentați. Aceștia trebuie tratați împotriva căpușelor și teniei cu 24 până la 48 de ore înainte de intrare. Dihorii care sosesc din afara UE pot fi supuși unei carantine de șase luni.
- Statele Unite: Dihorii au fost interziși în multe state americane, dar majoritatea acestor legi au fost abrogate în anii 1980 și 1990. Dihorii sunt ilegali în California, Puerto Rico, Washington D.C., New York, bazele militare.
- Japonia: În prefectura Hokkaido, dihorii de companie trebuie înregistrați la administrația locală. Nu există restricții în alte părți ale țării.
Galerie
[modificare | modificare sursă]
Dihor albinos cu blană albă și ochi de culoarea rubinului.
Nasul roz al dihorului albino.
Ochiul rubin al dihorului albino.
Dihor de curse.
„Dama cu hermină” de Leonardo da Vinci (1490). Această „hermină”, în realitate, este un dihor albino.
Dihor negru mergând în lesă afară.
Ilustrație a capturării șobolanilor vii folosind un dihor cu botniță.
Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Fernandes, M., Maran, T., Tikhonov, A., Conroy, J., Cavallini, P., Kranz, A., Herrero, J., Stubbe, M., Abramov, A. & Wozencraft, C. (2008). Mustela putorius. În: IUCN 2008. Lista roșie a speciiilor periclitate IUCN. Descărcat pe 21 March 2009. Database entry includes a brief justification of why this species is of least concern
- ↑ „Dihorul ca animal de companie”. Cunipic. Accesat în .
- ↑ „Dihorul”. Zooplus. .
- ↑ „Animale de companie: Tot ce trebuie sa stii despre dihor”. Ziare. .
