Dersu Uzala (film din 1961)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Dersu Uzala (film din 1961)
Dersu Uzala 1961.jpg
Afișul filmului
RatingRating.gif
Titlu originarДерсу Узала
Genfilm istoric[*]
film de aventuri  Modificați la Wikidata
RegizorAgasi Babayan[*][1]  Modificați la Wikidata
AutorIgor Bolgarin[*]  Modificați la Wikidata
ScenaristIgor Bolgarin[*]  Modificați la Wikidata
Bazat peDersu Uzala[*]  Modificați la Wikidata
StudioȚentrnaucifilm[*]  Modificați la Wikidata
MuzicaMerab Partskhaladze[*]  Modificați la Wikidata
DistribuțieAdolf Shestakov[*]  Modificați la Wikidata
Premiera  Modificați la Wikidata
Durata86 min.  Modificați la Wikidata
ȚaraUniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiOrientul Îndepărtat Rus  Modificați la Wikidata
Limba originalălimba rusă  Modificați la Wikidata
Prezență online

Dersu Uzala (în rusă Дерсу Узала) este un film de aventuri sovietic din 1961, regizat de Agasi Babaian.[2][3] Filmul este inspirat din cărțile autobiografice Prin Ținutul Ussuri (1921; По Уссурийскому краю. Путешествие в горную область Сихотэ-Алинь) și Dersu Uzala (1923; Дерсу́ Узала́. Из воспоминаний о путешествии по Уссурийскому краю в 1907 году) ale exploratorului rus Vladimir Arseniev (1872-1930), care descriu expedițiile sale de explorare a regiunii munților Sihote-Alin din Orientul Îndepărtat Rus la începutul secolului al XX-lea.[4][5] Rolul personajului titular este interpretat de actorul kazah Kasîm Jakibaev.[3][6]

O a doua ecranizare a cărților lui Arseniev intitulată tot Dersu Uzala a fost realizată în 1975, ca o coproducție sovieto-japoneză, de regizorul japonez Akira Kurosawa.[2] Filmul lui Kurosawa a câștigat Premiul de Aur și Premiul FIPRESCI la Festivalul Internațional de Film de la Moscova din 1975,[7][8] Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin în 1976[7][9] și mai multe alte premii.[10][11]

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Information icon.svg Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Ofițerul topograf rus Vladimir Arseniev este informat în primăvara anului 1908 că poliția descoperise trupul neînsuflețit al unui om din populațiile nomade, care fusese ucis în taigaua Extremului Orient și nu avea la el niciun act de identitate, ci doar o carte de vizită a ofițerului.[12] Bărbatul asasinat este identificat a fi Dersu Uzala, iar gândurile ofițerului zboară în trecut în perioada când cei doi s-au cunoscut.[12]

În vara anului 1902 căpitanul Arseniev condusese o expediție topografică în regiunea Ussuri din estul Imperiului Rus, având misiunea să exploreze acest ținut sălbatic necunoscut, să alcătuiască o hartă și să găsească un drum de acces către Marea Japoniei.[3] Membrii expediției se rătăcesc în taigaua siberiană și întâlnesc un vânător nomad goldi pe nume Dersu Uzala, care acceptă să servească pe post de călăuză.[3][12] Vânătorul trăia de mulți ani în pădure, după moartea soției și a copiilor săi, se îndeletnicea cu comerțul de piei de samur și avea convingeri religioase animiste, crezând că toate elementele naturale (soarele, luna, munții, râurile, vântul, ploaia, ceața, focul, plantele) sunt ființe vii.[12] Considerat inițial un bătrân needucat și excentric, Dersu îl surprinde pe Arseniev prin marea sa experiență de viață, prin instinctele precise, prin puterea de observație și prin compasiunea profundă față de semenii săi și de animalele pădurii.[3]

Călătorind prin taiga, detașamentul este urmărit de un tigru siberian, pe care Dersu reușește să îl alunge doar prin forța convingerii.[3][12] Membrii expediției traversează apoi o mlaștină și întâlnesc cu un grup de braconieri, pe care îi alungă din regiunea Ussuri după ce le confiscă pieile și coarnele de animale obținute ilegal.[3][12] Sosirea toamnei îi surprinde la poalele lanțului muntos Sihote-Alin. Dersu descoperă o rădăcină de ginseng (plantă cunoscută pentru proprietățile ei energizante), iar mai târziu, căpitanul Arseniev găsește în albia unui râu o bucată de cărbune și, despărțindu-se de detașament, merge împreună cu Dersu să caute depozitul.[3][12] În cursul acestei expediții ofițerul se îmbolnăvește și nu se mai poate deplasa, iar, după izbucnirea unui incendiu forestier, este salvat de Dersu care îl cară în spate și îi salvează însemnările.[3] Cei doi se reunesc cu detașamentul, iar căpitanul se odihnește câteva zile în satul unor refugiați, după care își continuă drumul.[3]

Sosirea iernii îi surprinde pe drum,[3] iar deplasarea călare și pe jos devine riscantă din cauza atacurilor lupilor. Împrumutând o lotcă de la un grup de indigeni, membrii expediției navighează pe cursul unui râu aproape înghețat și suferă un accident, în care își pierd marea parte a bunurilor (haine groase, puști și cartușe, alimente etc.).[3] În ciuda condițiilor vitrege, detașamentul își continuă călătoria în plin viscol și face un popas în plin câmp în noaptea de Anul Nou.[3] Călătoria se încheie însă cu bine deoarece popasul a avut loc nu departe de țărmul mării, unde îi aștepta un vapor.[3] Membrii expediției se despart acolo de călăuza lor, iar căpitanul Arseniev îi oferă lui Dersu o carabină și o carte de vizită, spunându-i că poate să-l viziteze oricând la Habarovsk.[3][12]

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Producție[modificare | modificare sursă]

Scenariul filmului a fost scris de tânărul Igor Bolgarin (n. 1929),[12][13][14][16] după două cărți ale lui Vladimir Arseniev: Prin Ținutul Ussuri (1921; По Уссурийскому краю. Путешествие в горную область Сихотэ-Алинь) și Dersu Uzala (1923; Дерсу́ Узала́. Из воспоминаний о путешествии по Уссурийскому краю в 1907 году),[5] fiind folosit pe post de consultant profesorul Nikolai Kabanov.[12] Încheierea filmului cu despărțirea fericită a lui Arseniev și Dersu după prima expediție topografică și eliminarea scenelor care arată incapacitatea adaptării lui Dersu la viața de la oraș și reîntoarcerea ulterioară în sălbăticie (care există în filmul lui Kurosawa) au creat impresia că scenaristul a vrut să purifice filmul de orice fel de interpretări politice cu privire la efectele urbanizării forțate și a sedentarizării populației indigene.[17]

Filmul a fost produs în 1961[2][3] de compania sovietică Mosnaucifilm (Моснаучфильм) din Moscova,[16] care producea în principal filme cu caracter științific.[12][13] Regizorul filmului a fost cineastul sovietic de origine armeană Agasi Babaian.[2][3] S-a filmat pe o peliculă color cu formatul de 70 mm de către o echipă de operatori coordonată de Anatoli Kaznin.[12][14][16] Muzica filmului a fost compusă de compozitorul georgian Merab Parțhaladze[12][14][16] și a fost interpretată de o orchestră dirijată de Viktor Smirnov.[12]

Lungimea peliculei este de 2.350 de metri[13] sau, după altă sursă, de 2.355 de metri.[12]

Lansare[modificare | modificare sursă]

Dersu Uzala a fost lansat oficial la 21 octombrie 1961 în Uniunea Sovietică.[12][16]

Pus în umbră de celebra ecranizare a lui Kurosawa, filmul lui Agasi Babaian a fost redescoperit odată cu trecerea timpului. Astfel, proiecția acestui film la 11 septembrie 2020 în amfiteatrul de pe Sportivnaia Naberejnaia din Vladivostok a deschis o serie de evenimente dedicate exploratorului rus Vladimir Arseniev (a 120-a aniversare a sosirii exploratorului în Extremul Orient și a 90-a aniversare a morții sale).[18] Cu ocazia acestor evenimente au avut loc proiecții ale filmului în peste 30 de locuri din regiune: școli, case de cultură și cinematografe.[18]

Aprecieri critice[modificare | modificare sursă]

Această primă ecranizare a poveștii lui Dersu Uzala a produs puțin ecou în Uniunea Sovietică, fiind considerată mai mult un film de televiziune.[4][19] Un regizor sovietic i-ar fi spus în 1971 cineastului japonez Akira Kurosawa că filmul lui Babaian era greoi și foarte arid.[20][21] Kurosawa însuși considera, potrivit celor menționate de istoricul de film american Donald Richie în cartea The Films of Akira Kurosawa, că acest film era doar o poveste de aventuri superficială care nu scotea în evidență calitățile morale ale personajului principal.[20][22]

În opinia unor critici, filmul lui Babaian prezintă mai explicit mediul natural al taigalei decât filmul lui Kurosawa, având aspectul unui documentar.[23] Babaian introduce frecvent secvențe documentare despre animale și plante, trecând pe un plan secundar relația care se formează între căpitanul Arseniev și Dersu Uzala.[23] Ecranizarea lui Kurosawa conferă o mai mare importanță relației între cele două personaje principale în contextul interacțiunilor cu natura.[23] Astfel, în cea de-a doua ecranizare, secvența viscolului urmărește să evidențieze eroismul lui Dersu care salvează viața căpitanului, în timp ce secvența vânătorii cerbului are rolul de a arăta că personajul își dă seama că și-a pierdut acuitatea vizuală și că nu mai poate supraviețui în taiga.[23]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.imdb.com/title/tt0411281/, accesat în   Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ a b c d Zhang (2015), p. 322.
  3. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r en Carsten Sander Christensen (PhD), „The Beginning of the 1900s, Russian civilization of the Outer Manchuria seen from the Artistic World: Akira Kurosawa’s “Dersu Uzala”, Vladimir Arseniev’s book, the Russian Far Wild East, American Wild West and Greenland”, în Studia Humanitatis, nr. 4, 2019, ISSN 2308-8079.
  4. ^ a b Sharp (2013), p. 2.
  5. ^ a b ru V.M. Dianova [В.М. Дианова], Rossiia-Mongoliia : kulturnaia identicinost i mejkulturnoe vzaimodeistvie [Россия-Монголия : культурная идентичность и межкультурное взаимодействие], Direkt-Media, Moscova-Berlin, 2014, p. 440.
  6. ^ ru Vasili Avcenko (), „Старик и тайга”, Новая газета во Владивостоке (458), accesat în  
  7. ^ a b Galbraith (2002), p. 518.
  8. ^ en „9th Moscow International Film Festival (1975)”. MIFF. Arhivat din original la . Accesat în . 
  9. ^ en „The 48th Academy Awards (1976) Nominees and Winners”. oscars.org. Accesat în . 
  10. ^ Zhang (2015), pp. 321-322.
  11. ^ Galbraith IV (2002), p. 725.
  12. ^ a b c d e f g h i j k l m n o p q r s t u v w x y z aa ru Всесоюзный государственный фонд кинофильмов, Советские художественные фильмы. Аннотированный каталог, vol. 4 (1958-1963), Iskusstvo, Moscova, 1968, p. 367.
  13. ^ a b c d e f g h i j k l m n ru ***, Ежегодник кино 1961, Iskusstvo, Moscova, 1961, p. 168.
  14. ^ a b c d e en „Dersu Uzala (1961) - Full Cast & Crew”, IMDb, accesat în  
  15. ^ a b c d e f g h i j k ru „Дерсу Узала (1961) - Актеры и роли”, Кино-Театр.РУ, accesat în  
  16. ^ a b c d e ru „Дерсу Узала (1961) - Информация о фильме”, Кино-Театр.РУ, accesat în  
  17. ^ Sharp (2013), p. 63.
  18. ^ a b ru „Фильм «Дерсу Узала» покажут во Владивостоке 11 сентября”, Новости Mail.ru, , accesat în  
  19. ^ Richie (1996), p. 196.
  20. ^ a b Zhang (2015), p. 327.
  21. ^ zh „反华电影剧本《德尔苏•乌扎拉》”(„Scenariul cinematografic antichinez Dersu Uzala”), Ed. Literatura Populară, Beijing, 1975, p. 163.
  22. ^ Richie (1996), pp. 196-197.
  23. ^ a b c d en Paco Martínez Abarca-Sánchez, „About Human Nature. „The Hunter" (Dersu Uzala) Analysis. Akira Kurosawa, 1976”, Educar la mirada - Puntos focales de la historia audiovisual, accesat în  

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]