Deportarea chinezilor din Uniunea Sovietică

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Deportarea chinezilor
Far Eastern Federal District (numbered, 2018 composition).svg
Orientul Îndepărtat Rus
LocOrientul Îndepărtat Rus
ObiectivEliminarea diasporei chinezești din Extremul Orient rus și expulzarea chinezilor în China sau colonizarea forțată în Asia Centrală
eliminarea „coloanei a cincea
Data8 martie 1944
Tip atacTransfer de populație, purificare etnică
Morți3.922[1]

Etnicii chinezi au fost supuși represiuni politice și migrației forțate de către autoritățile sovietice în deceniile al treilea și al patrulea al secolului al XX-lea. În rândul acestor chinezi s-au numărat atât cetățeni ai Republicii Chineze, cât și cetățeni sovietici identificați ca fiind chinezi (китаец).

Până la începutul celui de-al cincilea deceniu, chinezii au dispărut aproape în întregime în Orientul Îndepărtat Rus, deși fuseseră mai mult de 200.000 de chinezi mai înainte de izbucnirea Revoluției din Octombrie 1917.[2][3] Istoria detaliată a chinezilor din Orientul Îndepărtat Rus trebuie încă descoperită și descifrată din înregistrările sovietice.[3]În timp ce cetățenii de origine asiatică au fost obligați să plece, cetățenii sovietici europenii au fost, în schimb, obligați să migreze în Orientul Îndepărtat din Europa și Siberia. În cele din urmă, coloniștii de origine europeană au devenit majoritari în regiune.[4]

Printre victimele represiunii din Orientul Îndepărtat Rus s-au numărat ce puțin 27.558 etnici chinezi implicați direct în migrațiune și represiune. Cei mai mulți dintre ei erau cetățenii Republicii Chineze,[5]:238 în vreme ce, în 1937, erau doar 26.607 chinezi cetățenia sovietici în Orientul Îndepărtat Rus.[6] Dintre victimele chineze, 3.794 au fost în cele din urmă eliberate prin ordinul guvernului sovietic,[7] 3.922 au fost executați,[1] 17.175 au fost obligați să emigreze sau le-a fost interzisă revenirea în Uniunea Sovietică, iar restul au fost închiși în diferite instituții de detenție, inclusiv în lagărele Gulagului.[8][9]

Pe 30 octombrie 2012, au fost dezvelite două monumente în memoria victimelor epurărilor etnice din Orientul Îndepărtat, unul în Moscova, iar al doilea în Blagoveșcensk.[10] Pe 30 aprilie 2012, organizația civică „Ultima adresă” (Последний адрес) a decis să plaseze o placă în memoria lui Van Si Syan, o victimă de etnie chineză din timpul Marii Terori, în biroul din Moscova al Crucii Roșii.[11]

Contextul istoric[modificare | modificare sursă]

Represiunea împotriva chinezilor în timpul Războiului Civil Rus[modificare | modificare sursă]

În Orientul Îndepărtat Rus, represiunea împotriva etnicilor chinezi a început cu puțin timp înainte de declanșarea Marii Epurări. După Revoluția din Octombrie și izbucnirea Războiului Civil Rus, etnicii chinezi au fost discriminați și supuși represiunilor de către toate părțile aflate în conflictul armat. Actele diplomatice chineze descriu acțiuni ale „albilor” care i-au arestat și executat pe chinezi, după care au expus acestora în public ca un act de intimidare. Bărbații chinezi au fost deseori arestați și executați fără judecată prin împușcare sau înjunghiere cu baionetele. „Roșii” au fost poate chiar mai răi. Soldații roșii indisciplinați au jefuit și incendiat satele și orașele chineze, ai violat femeile, au ucis la întâmplare, au încarcerat și torturat bărbații de vârsta recrutării și au internat în lagăre femeile și copii chinezi. Numeroși ofițeri inferiori din Armata Roșie îi considerau pe toți cei care nu puteau vorbi rusește ca fiind spioni potențiali sau agenți străini. În plus, armatele aliate care au intervenit în Războiul Civil Rus au verificat în mod aleatoriu bunurile lucrătorilor chinezi și, în cazul în care considerau că există motive de suspiciune, îi etichetau pe aceștia drept comuniști și îi executau fără alte cercetări.[12]:112–113 Un exemplu al comportamentului dur la adresa chinezilor a fost cazul oamenilor de afaceri din Changyi⁠(d), provincia Shandong, care au fost jefuiți și umiliți în Rusia.[13] Aceste acte de represiune i-a forțat pe mulți etnici chinezi să fugă sau să se întoarcă în China.[12]


Tensiunea rasială în timpul Noii Politici Economice[modificare | modificare sursă]

Partidul Comunist Sovietic a început să pună în practică după încheierea Războiului Civil o nouă politică economică], care a atras în curând emigranții chinezi în Orientul Îndepărtat Rus, unde lipsea forța muncă. Deși guvernul sovietic trimis în Orientul Îndepărtat Rus 66.202 de locuitori din regiunile europene ale Uniunii, numărul tot mai mare de chinezi a avut un impact foarte mare asupra economiei locale.[14][15][16] Până la sfârșitul deceniului al treilea, chinezii controlau mai mult de jumătate din întreprinderile comerciale și cota de comerț din Orientul Îndepărtat. Chinezii controlau 48,5% din comerțul cu amănuntul, 22,1% din comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun, iar 10,2% din restaurante erau conduse de chinezi.[1][17]

Datorită unor mărfuri de proastă calitate vândute de anumiți afaceriști chinezi, întreaga comunitate a fost considerată de către localnicii ruși ca fiind formată din escroci și hoți.[5]:276 La 1 iunie 1930, a izbucnit un conflict armat de mică amploare între rușii și chinezii din cartierul Leninski al orașului Vladivostok. Muncitorii ruși s-au luptat cu proprietarii chinezi. Douăzeci și șapte de ruși au fost răniți, iar trei dintre ei au rămas cu infirmități permanente. Această luptă a declanșat noi conflicte rasiale. Rușii din regiune i-au privit pe nou-veniți chinezi nevorbitori de limba rusă ca avari și escroci, în timp ce chinezii îi considerau pe ruși ca dependenți de violență și brutalitate, oameni nerezonabili și proști.[5]:288-230

Acțiunile guvernului sovietic împotriva chinezilor[modificare | modificare sursă]

Casa lui Lee Qi Zeen din cartierul Millionka, Vladivostok. Millionka a fost orașul chinezesc local și un centru al crimei organizate locale. „Casa lui Lee Qi Zeen” (numită după așa după proprietar) a fost un azil de noapte ieftin, închis de conducerea orașului pe 16 mai 1936.
O curte interioară din Millionka la mijlocul deceniului al treilea.

Societatea închisă a chinezilor le-a atras acestora aversiunea din partea guvernului sovietic și al localnicilor ruși. Cartierul Millionka (百万庄/百万街 în chineză, Миллионка în rusă) al Vladivostokului, care era locuit în copleșitoare majoritate de chinezi, nu se afla sub controlul guvernamental, cu excepția plății taxelor locale și centrale. Chinezii erau organizați în funcție de regiunile Chinei din care emigraseră, grupurile de cimă organizată sau grupurile lor religioase, care erau independente de societatea sovietică. Astfel, guvernul sovietic i-a primit pe chinezi ca pe o amenințare potențială, de vreme ce comunitatea lor putea să asigure o acoperire excelentă spionilor japonezi.[18]

La sfârșitul deceniului al treilea, Uniunea Sovietică a întărit controlul de-a lungul frontierei chino-sovietice și a luat următoarele măsuri:

  1. întărirea controalelor de securitate mai la intrarea în Uniune;
  2. impozitarea pachetelor trimise în China cu o rată de 37%, aceste trimiteri trebuind să aibă o valoare mai mică de 300 de ruble.

Când chinezii părăseau Uniunea Sovietică, erau obligați să plătească o taxă suplimentară de ieșire de 14 ruble și să se supună unui control corporal în pielea goală. Expedierea de bani prin poștă din Rusia în China a fost restricționată. Chinezii au fost suprataxați pentru profituri, acordarea de licențe de funcționare, folosirea docurilor sau școlilor. Ca să-și poată păstra locurile de muncă, chinezii au fost forțați să adere la sindicatele locale.[19]:28

Deportările din 1929-1930[modificare | modificare sursă]

Froniera chino-sovietică după încheierea conflictului

Primele planuri pentru deportări[modificare | modificare sursă]

În 1926, Comisariatul Poporului pentru Afaceri Externe a decis să folosească orice mijloace pentru oprirea intrării pe teritoriul țării a chinezilor și coreenilor, prezența acestora fiind considerată o amenințare la adresa Uniunii Sovietice. Coreenii au început să fie relocați din [[Orientul Îndepărtat Rus|Orientul Îndepărtat în Asia Centrală, în timp ce au fost luate măsuri pentru expulzarea chinezilor din zona de frontieră.[12]:116–117

În 1928, colonelul Mihail Mihailovici Arseniev din Statului Major Armatei Roșii a prezentat un raport către Comisia pentru Orientul Îndepărtat, în care a recomandat oprirea migrării libere din China și Coreea și colonizarea regiunii cu cetățeni sovietici zonele europene ale uniunii și din Siberia.[3][12]

Reacția sovietică la ocuparea de către chinezi a căii ferate manciuriene[modificare | modificare sursă]

Conflictul chino-sovietic pentru controlul căii ferate manciuriene (în rusă Китайско-Восточная железная дорога)[20] a dus la înrăutățirea relațiilor dintre cele două state.[21] La 19 iulie 1929, Uniunea Sovietică și-a întrerupt relațiile diplomatice cu Republica China. Uniunea Sovietică a suspendat transporturile feroviare în regiune și a cerut ca toți diplomații chinezi să părăsească teritoriul sovietic.[22][19]:30 Guvernul sovietic i-a forțat pe chinezi să se mute în nord-estul Chinei. Mii de chinezi din Irkutsk, Cita și Ulan-Ude au fost arestați pentru motive precum încălcarea ordinelor locale și evaziunea fiscală. Atunci când trebuiau să părăsească Rusia, toți chinezii erau obligați să cedeze statului sumele de bani care depășeau 30 de ruble. Cei care încercau să treacă fără să le declare sume de cel puțin 1.000 de ruble, urmau să fie arestați, iar sumele nedeclarate trebuiau să fie confiscate.[19]:30


În ziarul Shen Bao, care apărea în Shanghai, a fost publicat pe 24 iulie 1929 un articol în care erau descrise arestările în masă a chinezilor din Uniunea Sovietică: „aproximativ o mie de chinezi care trăiau în Vladivostok au fost arestați de autoritățile sovietice. Despre ei s-a spus că sunt burghezi”.[23] La 12 august, ziarul a declarat că încă mai existau 1.600-1.700 de chinezi în închisoarea din Vladivostok și că fiecare dintre ei a primit zilnic câte o bucată de pâine de secară și au fost supuși la diferite torturi.[24] Pe 26 august, ziarul a continuat să relateze despre chinezii arestați în Habarovsk, care primeau drept hrană doar o supă de pâine pe zi, ceea ce i-a împins pe unii dintre ei la sinucidere, datorită foamei de nesuportat.[25] Pe 14 septembrie, ziarul a afirmat că încă o mie de chinezi au fost arestați în Vladivostok, ceea ce însemna că aproape că nu mai rămăseseră chinezi în libertate în oraș.[26] La 15 septembrie, ziarul a continuat relatările afirmând că în Vladivostok fuseseră arestați peste 1.000 de chinezi în perioada 8 și 9 septembrie și că în închisorile orașului s-ar afla peste 7.000 de chinezi.[27] La 21 septembrie, ziarul a scris într-un articol: „Guvernul din Extremul Orient rus i-a înșelat pe chinezii arestați și i-a forțat să construiască calea ferată dintre Heihe⁠(d) și Habarovsk. Muncitorii aveau drept hrană doar două bucăți de pâine de secară zilnic. Dacă muncesc încet, ei ar putea fi biciuiți, ceea ce i-ar duce la limita dintre viață și moarte.”[28][19]:31

Eliberarea cetățenilor chinezi arestați[modificare | modificare sursă]

Deși dacă după semnarea Protocolului de la Habarovsk guvernul sovietic a eliberat pe cei mai mulți chinezi arestați, aceștia s-au reîntors în mare număr în China, date fiind torturile la care fuseseră supuși, nereturnarea proprietăților confiscate, situația generală a muncitorilor și oamenilor de afaceri, prețurile mari ale mărfurilor și ale traiului zilnic.[19]:31 Guvernul sovietic a hotărât să oprească traversarea frontierei de către chinezi, după ce Imperiul Japonez a înființat statului marionetă Manciukuo.[21]

Deportările din 1936-1938[modificare | modificare sursă]

Rezoluția din 31 ianuarie 1938 a Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice pentru extinderea operațiunilor naționale ale NKVD-ului până la 15 aprilie pentru distrugerea contingentului de „spioni-sabotori” polonez, leton, german, eston, finlandez, grec, iranian, chinez și român

Planul pentru suprimarea „trădătorilor și spionilor” chinezi[modificare | modificare sursă]

Ghenrih Liușkov, comandantul acțiunilor de represiune din Orientul Îndepărtat

Pe 21 august 1937, a început să deportarea coreenilor, cel mai mare grup etnic al asiaticilor din Orientul Îndepărtat Rus.[29] Pe 23 octombrie, chinezii au fost incluși lista grupurilor naționale supuse epurării după polonezi, germani și coreeni prin „Ordinul 693 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne”.[30]Nikolai Ejov și-a dat acordul pentru arestarea „tuturor suspecților de spionaj și sabotaj”.[30] Pe 10 noiembrie, consulatul Republicii China din Cita a raportat Ministerului Afacerilor Externe că sovieticul colonizează lunar câte 30.000 de cetățeni sovietici din regiunile europene ale Uniunii în Siberia și Orientul Îndepărtat pentru consolidarea apărării și dezvoltarea economică în regiune. În raportul consular se sublinia că, pentru asigurarea de spațiu de locuit și locuri de muncă pentru coloniștii europeni și pentru evitarea unor conflicte dintre chinezi sau coreeni cu autoritățile din Japonia și Manciukuo, a început îndepărtarea coreenilor și a chinezilor din regiune.[31]

Pe 22 decembrie, Nikolai Ejov i-a ordonat lui Ghenrih Liușkov, președintele Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne (NKVD) din Orientul Îndepărtat, să îi aresteze toți chinezii suspectați de provocări sau terorism, fără să țină seama de cetățenia lor.[32] În ziua următoare (23), Ejov a publicat „Planul de suprimare a trădătorilor și spionilor chinezi” și a ordonat desființarea oricăror adăposturi în care se ascund chinezi și alte persoane, cercetarea atentă a acestor adăposturi și arestarea atât a chiriașilor, cât și a proprietarilor. Toți chinezii antisovietici, spionii chinezi, contrabandiștii chinezi și criminalii chinezi cu cetățenia sovietică trebuiau să fie „judecați” de o troică condusă de Liușkiv și supuși represiunii. Toți străinii implicați în astfel de activități trebuiau să fie expulzați după încheierea judecății. tuturor persoanelor suspecte urmau să le fie interzis dreptul de locuire în Orientul Îndepărtat, Cita sau Irkutsk.[33][1]

Distrugerea Millionka și epurarea chinezilor[modificare | modificare sursă]

Mihail Iosifovici Dimentman a condus eforturile NKVD-ului în Ținutul Primorie de epurarea polonezilor, germanilor, coreenilor și chinezilor din Vladivostok din noaptea de 24 decembrie 1937. Polonezii catolici, care sărbătoreau Ajunul Crăciunului, au fost arestați aproape cu toții în acea noapte și trimiși mai târziu în Siberia Centrală.[34]:171 Șapte cartiere locuite de coreeni au fost epurate timp de trei zile și două nopți după aceea, toți cei arestați fiind executați mai târziu.[35][36][34]:173

Millionka[37], unde locuiau numeroși chinezi, a fost distrusă prima dată în 1936 și reconstruită de imigranții chinezi. Într-o noapte, au izbucnit schimburi de focuri în cartier, în urma cărora au murit 7 cetățeni sovietici și 434 de chinezi.[34]:174 Autoritățile sovietice au reușit să reconstruiască întreg cartierul în șapte săptămâni după încheierea conflictului. Istoricul rus Oleg Hlevniuk a descris acea noapte ca fiind „un masacru rasial bazat pe naționalismul rusesc mărginit în numele socialismului”.[34]:175 Cadavrele victimelor chineze din Millionka au fost redescoperite pe 8 iunie 2010.[38]

Pe 29 decembrie, autoritățile sovietice din Ținutul Primorie au lansat o acțiune de „curățare” împotriva chinezilor, în timpul căreia au fost arestate 853 de persoane conform înregistrărilor guvernamentale din ținut.[39] Consulatele Chinei din Habarovsk și Blagoveșcensk au raportat arestarea a mai mult de 200 de chinezi în primul oraș, respectiv 100 de chinezi în cel de-al doilea.[1] În perioada 12-13 ianuarie 1938, cel puțin 20 de chinezi ar fi fost arestați în Blagoveșcensk.[1]

Reacțiile Chinei la escaladarea brutalităților sovietice[modificare | modificare sursă]

Pe 10 ianuarie 1968, însărcinatul cu afaceri al ambasadei Chinei din Moscova, Yu Ming, a protestat față de arestarea cetățenilor chinezi și a cerut eliberarea acestora. Cererea chinezilor pentru o întâlnire cu șefi; Departamentului din Orientul Îndepărtat al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Externe al RSFSR pentru ziua următoare (11 ianuarie 1938) a fost respinsă de ofițerul care pretindea că este bolnav.[40] La 13 ianuarie, unii chinezi au raportat consulatelor din Vladivostok și Habarovsk că unii compatrioți reținuți suferă de foame și chiar au fost torturați până la moarte, totuși NKVD-ul a respins orice întâlnire sau donație de alimente.[41] La 28 ianuarie, consulatul Vladivostok a raportat Ministerului chinez al afacerilor externe „cum am putea crede că (autoritățile sovietice) a spus că toți chinezii au comis spionaj!”.

Politburo a publicat Represiunile împotriva „liniilor naționale” în URSS (1937-1938) (Репрессии по «национальным линиям» в СССР (1937—1938)), prin care s-au extins epurările împotriva naționaliștilor, inclusiv cei chinezi. Acțiunile împotriva chinezilor au început să se desfășoare în februarie. Principalul ziar controlat de Kuomintang (partidul de guvernământ din acea perioadă) a publicat pe 6 februarie pe prima pagina un articol cu privire la abuzurile la care erau supuși chinezii în URSS.[42] Pe data de 14 a aceleiași luni, consulatul din Vladivostok a raportat Ministerului Afacerilor Externe că „sovieticii au jefuit totul, în special banii și bunurile personale; dacă aceste sunt ascunse undeva, chinezii ar fi extorcați prin torturi, numeroși oameni uciși printr-o astfel de detenție, care a fost groaznică și dură până la extrem.”[43] Pe data de 17, consulatul chinez din Habarovsk a protestat din nou împotriva torturilor din timpul interogatoriilor și a cerut autorităților sovietice eliberarea chinezilor. Pe data de 19 februarie, ziarul guvernamental chinez a protestat din nou împotriva abuzurilor sovietice împotriva chinezilor.[44] Pe 21 februarie, un ziar din Hong Kong a reprodus un articol japonez, care relata despre brutalitatea sovietică împotriva chinezilor, redactorii exprimându-și astfel indignarea împotriva comportamentului autorităților Uniunii Sovietice.[45] Pe 22, consulatul chinez din Habarovsk a raportat că alți aproximativ o sută de chinezi nevinovați au fost arestați în noaptea precedentă de NKVD și că s-a auzit că cei arestați anterior chinezii au fost supuși la muncă forțată..[46] Pe 2 martie, consulatul chinez din Vladivostok a raportat că „autoritățile sovietice i-a căutat pe chinezi zi și noapte, arestându-i pe chinezi chiar și atunci când erau la muncă. Sovieticii au fost atât de agresivi, încât nu a existat loc pentru nicio concesie. Faptele au fost la fel de brutal ca pogromului anti chinez din 1900, în timpul căruia care mulți s-au înecat în râul Heilongjiang. Amintirea istoriei groaznice îi face pe oameni să tremure de frică.”[47]

Autoritățile sovietice au oprit căutarea și arestarea timp de o lună. După ce chinezii adăpostiți de consulatul chinez au părăsit toți consulatul, autoritățile sovietice a repornit să caute și să aresteze chinezii. Întrucât sovieticii au stabilit puncte de control foarte stricte în jurul consulatului chinez, chinezii nu au putut să se întoarcă la consulat pentru ajutor, ceea ce a făcut ca aproape toți chinezii din Vladivostok să fie arestați.[48][49] În timpul celei de-a doua mare operațiuni de căutare și reținere au fost arestați 2.005 chinezi, iar în timpul celei de-a treia operațiuni au fost arestați 3.082 de chinezi. Pe 7 mai, consulatul din Vladivostok raporta arestarea a 7.000 – 8.000 de chinezi. Închisorile locale erau supraaglomerate de chinezi. La supraaglomerarea s-au adăugat și torturile, care au provocat numeroase decese.[50]

Discuțiile chino-sovietice cu privire la eliberarea chinezilor arestați[modificare | modificare sursă]

Din 18 aprilie 1938, Wang Chonghui, Ministrul Afacerilor Externe din China, și Ivan Trofimovici, ambasadorul sovietic în China, au avut o discuție de 4 zile cu privire la detenția cetățenilor chinezi din Orientul Îndepărtat Rus. Au fost făcute șapte concluzii după cum urmează:[51][1]

  1. Uniunea Sovietică este dispusă să plătească cheltuielile de relocare a cetățenilor chinezi în zona interioară a Uniunii și în Xinjiang, dar acest lucru ar trebui făcut de guvernele locale sovietice etapă cu etapă.
  2. Uniunea Sovietică asigură cetățenilor chinezi o anumită perioadă de timp, care variază de la două săptămâni la o lună, pentru a rezolvarea problemelor personale.
  3. Uniunea Sovietică îi va reloca numai pe chinezii apți și cu dorința de muncă în Uniunea Sovietică în regiunile din interiorul țării și va oferi posibilitatea celorlalți chinezi să se întoarcă în China prin Xinjiang.
  4. Uniunea Sovietică îi va ajuta pe chinezi să înstrăineze bunurile lor imobile, fie prin vânzare, fie prin mandat. Dacă nu există un administrator disponibil, consulatele chineze pot servi ca administrator, doar dacă nu sunt proprietăți imobiliare extinse aflate sub administrația consulatelor. Autoritățile orașului vor trimite oficiali speciali pentru a acorda asistență.
  5. birourile de afaceri externe ale autorităților orașului ar trebui să creeze o listă de nume a chinezilor în vederea relocării, așa cum este definit la articolul 3; o copie a listei va fi folosită pentru indicarea orei relocării. Cele două documente ar trebui transmise prin reprezentanțe diplomatice la consulatele Chinei din Vladivostok, Habarovsk și Blagoveșcensk pentru evidență.
  6. Uniunea Sovietică permite soțiilor sovietice ale chinezilor să se mute în China.
  7. Uniunea Sovietică este de acord să elibereze în principal chinezii arestați, cu excepția cazului în care persoana a comis crime grave.

Pe 10 iunie 1938, Politburoul sovietic a adoptat rezoluția privind relocarea chinezilor în Extremul Orient, prin care s-a încetat oficial prigoana împotriva chinezilor. Chinezilor li s-a permis să se mute în Xinjiang. Dacă aceștia nu ar fi dispus să se mute în Xinjiang, ei trebuiau să fie mutați pe teritoriul sovietic, cu excepția regiunilor închise și fortificate ale frontierei din Orientul Îndepărtat. Chinezii care nu-și manifestau dorința să se mute în Xinjiang, dar nu avea proprietăți în Orientul Îndepărtat, urmau să fie transferați în Kazahstan. Chinezii acuzați de sabotaj sau spionaj nu puteau să fie eliberați.[52]

Destinațiile chinezilor deportați[modificare | modificare sursă]

Eliberați în Uniunea Sovietică[modificare | modificare sursă]

Eliberați în Orientul Îndepărtat[modificare | modificare sursă]

În perioada 13 iunie - 8 iulie 1938, NKVD a eliberat 2.853 de chinezi după ce le-a reexaminat dosarele, așa cum primise ordinul din partea CC al PCUS.[53] Dintr-o stație de cale ferată locală au plecat cinci trenuri cu deținuți chinezi care urmau să fie eliberați. Ultimul transport pe cale ferată a dus 941 de chinezi în regiunea îndepărtată Kur-Urmi din Ținutul Habarovsk , unde chinezii au fost eliberați în cele din urmă.[54]

Eliberați în Asia Centrală și Europa[modificare | modificare sursă]

Recensământul sovietic din 1939 a raportat cel puțin 5.567 de chinezi care locuiau în Asia Centrală sovietică, în special în Kazahstan și Uzbekistan.[55][1] Era de presupus că majoritatea lor se mutaseră aici din Orientul Îndepărtat și Siberia de Est, întrucât populația chineză fusese redusă numeric în Asia Centrală în perioada 1926-1937. Potrivit unui ordin emis de Nikolai Ejov pe 3 iunie 1938, „soțiile chineze ale chinezilor cu cetățenie sovietică ar trebui mutate în Kazahstan împreună cu soții lor”.[56] În perioada septembrie-decembrie 1939, alți 227 de chinezi reținuți au fost eliberați în Kazahstan.[1] 196 de intelectuali chinezi, dintre care majoritatea erau ingineri, au fost relocați în Europa. Sosirea pe 16 ianuarie 1940 a 34 de intelectuali chinezi în Erevan, Republica Sovietică Socialistă Armenească, a marcat sfârșitul migrației forțate.[57]

Întorși în China prin Xinjiang[modificare | modificare sursă]

7.130 de chinezi au fost transportați în patru trenuri în perioada 13 iunie - 8 iulie 1938 cu destinația China. Deoarece drumurile către nord-estul Chinei au fost blocate de către statul marioneta japoneză Manchukuo, acești oameni au călătorit spre vest de-a lungul căii ferate siberiene până la Novosibirsk, unde s-au transferat în trenuri spre sud și s-au întors în China prin Xinjiang.[58] Consulatele chineze au eliberat vize pentru intrarea lor în Xinjiang a 8.025 chinezi.[59] În perioada 11-14 iulie, alți 3.341 de civili chinezi au părăsit Uniunea Sovietică prin Xinjiang. În perioada 11-12 octombrie au fost eliberați 1.882 de infractori cu infracțiuni ușoare.[58]

Încarcerați și uciși în Uniunea Sovietică[modificare | modificare sursă]

În Cita au fost arestați 1.500 de chinezi, dintre care 568 au murit în timp ce erau torturați în închisori. Ghenrih Liușkov a afirmat, după ce a dezertat în Manchukuo pe 14 iunie 1938, că au fost arestați cel puțin 11.000 de chinezi de autoritățile sovietice. Aceste cifre sunt considerate credibile de istoricii precum Nikolai Bugai and Dmitri Borisovici Fartusov.[9][60] Pe data de 1 ianuarie 1939, 3.179 de chinezi erau deținuți în Gulag iar, dintre aceștia, 1.794 erau cetățeni ai Republicii Chineze.[61] Alți 2.729 de chinezi erau încarcerați în închisorile pentru deținuții de drept comun până la invazia germană din 1941, după care au fost transferați în Gulag. Pe 1 ianuarie 1942, a fost atins numărul maxim de deținuți chinezi în Gulag – 5.192 de oameni.[62] Dintre aceștia, 2.632 au murit, 734 au fost declarați dispăruți, iar 1.826 au fost eliberați în cele din urmă.[8]

Monumente[modificare | modificare sursă]

La 30 octombrie 2012 au fost dezvelite două monumente (la Moscova și Blagoveșcensk) în memoria victimelor purificării etnice din Orientul Îndepărtat.[10] Pe 30 aprilie, organizația civică „Ultima adresă” (Последний адрес) a decis să plaseze o placă în memoria lui Van Si Syan, o victimă de etnie chineză din timpul Marii Terori, în biroul din Moscova al Crucii Roșii.[11]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h i 尹广明 (). „苏联处置远东华人问题的历史考察(1937—1938)” [Investigații istorice privind gestionarea problemei chinezilor din Orientul Îndepărtat de către Uniunea Sovietică (1937—1938)]. 近代史研究 (în chineză) (2): 41. 
  2. ^ Jersild, Austin (). „Chinese in Peril in Russia: The "Millionka" in Vladivostok, 1930-1936” [Chinezii în pericol în Rusia: „Millionka” din Vladivostok, 1930-1936]. Wilson Center (în engleză). Accesat în . 
  3. ^ a b c 刘涛,卜君哲 (). „俄罗斯远东开发与华人华侨(1860-1941)” [Dezvoltarea Orientului îndepărtat rus, a chinezilor și a chinezilor din străinătate (1860-1941)]. 延边大学学报: 社会科学版 (în chineză). 
  4. ^ 安妮·阿普尔鲍姆作,戴大洪译 (). 古拉格:一部历史 [Gulagul: O istorie] (în chineză). 北京: 新星出版社. p. 134. 
  5. ^ a b c Бугай Н.Ф. (). И. Сталин - Мао Цзэдун: судьбы китайцев в СССР – России [I. Stalin - Mao Zedong: soarta chinezilor în URSS] (în rusă). Москва: Филин. ISBN 978-5-9216-0566-4. 
  6. ^ Жиромская Б. В., Поляков Ю. А. (). „Всесоюзная перепись населения 1937 года” [Recensământul unional al populației din 1937] (PDF) (în rusă). НАУКА. 
  7. ^ Чернолуцкая Е. Н. (). „Принудительные миграции на советском Дальнем Востоке в 1920-1950-е гг” [Migrații forțate în Extremul Orient sovietic în anii 1920-1950]. Специальность ВАК РФ (în rusă) (7): 262. 
  8. ^ a b „Списки жертв” [Lista victimelor] (în rusă). Accesat în . 
  9. ^ a b Бугай Н. Ф. (). „Политические репрессии в СССР граждан Монголии и Китая на территории БМ АССР” [Represiunile politice în URSS împotriva cetățenilor din Mongolia și China pe teritoriul RSSA Mongolo-Buriată]. Научные журналы БГУ (în rusă) (1): 72–77. 
  10. ^ a b 白桦 (). „黑龙江岸揭幕纪念碑 苏共政治迫害对华人不手软” [Banca Heilongjiang a dezvelit Monumentul persecuției politice de către Partidul Comunist Sovietic] (în chineză). Voice of America. 
  11. ^ a b „Грохольский переулок, 13, строение 1” [Strada Groholski nr. 13, clădirea nr. 1] (în rusă). Последний адрес. . 
  12. ^ a b c d 谢清明 (). „十月革命前后的旅俄华工及苏俄相关政策研究” [Cercetări privind muncitorii chinezi din Rusia înainte și după Revoluția din Octombrie și politicile ruse sovietice]. 江汉学术 (în chineză) (2). 
  13. ^ „报载苏俄虐待华侨乞饬严重交涉由” [Raportarea unor motive serioase de negociere pentru abuzul Rusiei Sovietice asupra chinezilor] (în chineză). 山东昌邑县商会. martie 1923. 
  14. ^ 谢清明 (). „抗战初期的苏联远东华侨问题(1937-1938)” [Problema chinezilor de peste mări din Orientul îndepărtat al Uniunii Sovietice în perioada timpurie a războiului anti-japonez (1937-1938)]. 西伯利亚研究 (în chineză) (1). 
  15. ^ K·A·特卡乔娃,林凤江 (). „俄罗斯远东移民史初探”. 西伯利亚研究 (în chineză) (1). 
  16. ^ Залесская О. В. (). „Китайские мигранты на Дальнем Востоке России : 1858-1938 гг” [Emigranții chinezi în Orientul Îndepărtat rus: 1858-1938]. Археологии и этнографии народов Дальнего Востока ДВО РАН (în rusă). Благовещенск (1). 
  17. ^ Шишлянников Р. Рясенцев А. Мевзос Г. (). Дальневосточный край в цифрах [Ținutul Orientului Îndepărtat în cifre] (în rusă). Хабаровский край: страницы истории. p. 196. 
  18. ^ Ларин А.Г. (). Китайские мигранты в России. История и современность [Imigranții chinezi din Rusia. Istorie și modernitate] (în rusă). Восточная книга. p. 124. 
  19. ^ a b c d e 卜君哲 (). „近代俄罗斯西伯利亚及远东地区华侨华人社会研究(1860—1931年)” (PDF). 延边大学学报(社会科学版) (în chineză). 
  20. ^ Rușii construiseră această linie în anii 1897 - 1902 folosindu-se de o concesiune acordată de guvernul imperial chinez. Această cale ferată lega orașul Cita de Vladivostok și Port Arthur (acesta din urmă fiind un port închiriat de Imperiul Rus).
  21. ^ a b Маленкова А. А. (). „Политика советских властей в отношении китайской диаспоры на Дальнем Востоке СССР в 1920— 1930 -Е ГГ” [Politica autorităților sovietice în legătură cu diaspora chineză din Extremul Orient al URSS în anii 1920 - 1930]. Проблемы Дальнего Востока (în rusă) (4): 129. 
  22. ^ Patrikeeff, Felix; Russian Politics in Exile: The Northeast Asian Balance of Power, 1924–1931 in: Manchurian Railways and the Opening of China: An International History Basingstoke 2002, ISBN: 0-333-73018-6
  23. ^ „海参威华侨被拘禁” [Chinezii din străinătate din Vladivostok au fost reținuți] (în chineză). Shen Bao (申报)]]. . pp. 第六版. 
  24. ^ „威部在狱华侨受虐待” [Abuzurile asupra chinezilor din străinătate în închisoarea din Weibu] (în chineză). Shen Bao (申报). . pp. 第七版. 
  25. ^ „伯力华侨备受虐待” (în chineză). Shen Bao (申报). . pp. 第八版. 
  26. ^ „威埠华侨复遭逮捕” [Chinezii din străinătate din Weibu au fost arestați din nou] (în chineză). Shen Bao (申报). . pp. 第四版. 
  27. ^ „苏俄大捕华侨” (în chineză). Shen Bao (申报). . pp. 第八版. 
  28. ^ „威部在狱华侨受虐待” [Abuzurile asupra chinezilor din străinătate în închisoarea din Weibu] (în chineză). Shen Bao (申报). . pp. 第四版. 
  29. ^ СНК СССР и ЦК ВКП(б) (). „О выселении корейского населения пограничных районов Дальневосточного края” [Despre evacuarea populației coreene din regiunile de frontieră din ținutul Orientului Îndepărtat] (în rusă). ЦК ВКП(б). 
  30. ^ a b Ежов Н. И. (). „Оперативный приказ НКВД СССР № 00693 «Об операции по репрессированию перебежчиков – нарушителей госграницы СССР” [Ordinul operațional al NKVD al URSS nr. 00693 „Cu privire la operațiunea de reprimare a dezertorilor - violatorilor frontierei de stat a URSS] (în rusă). НКВД. 
  31. ^ „苏联为巩固远东防务及发展经济向西伯利亚远东一带移民” (în chineză). 驻赤塔领事商务组. . Accesat în . 
  32. ^ Ежов Н. И. (). „Указание наркома НКВД Н.И. Ежова начальнику УНКВД по ДВК Г.С. Люшкову об аресте китайцев” [Instrucțiunea comisarului poporului al NKVD N.I. Ezhov către comandantul NKVD din Ținutul Orientului Îndepărtat G.S. Liușkov cu privire la arestarea chinezilor] (în rusă). НКВД. Accesat în . 
  33. ^ Ежов Н. И. (). „Указание наркома НКВД Н.И. Ежова начальнику УНКВД по ДВК Г.С. Люшкову об аресте китайцев” [Instrucțiunea comisarului poporului al NKVD N.I. Ezhov către comandantul NKVD din Ținutul Orientului Îndepărtat G.S. Liușkov cu privire la arestarea chinezilor] (în rusă). ЦА ФСБ. Accesat în . 
  34. ^ a b c d Хлевнюк О.В. (). 1937-й: Сталин, НКВД и советское общество [1937: Stalin, NKVD și societatea sovietică] (în rusă). Москва: Республика. 
  35. ^ 이 상 근 (). „고려인 중앙아시아 강제 이주과정 및 정착과정” (PDF) (în coreeană). 国史馆論丛 第103辑. Accesat în . 
  36. ^ Земсков, В. Н. (). „Спецпоселенцы” [Coloniștii speciali] (PDF) (în rusă). МВД СССР. Accesat în . 
  37. ^ Millionka a fost orașul chinezesc local și un centru al crimei organizate locale. „Casa lui Lee Qi Zeen” (numită după așa după proprietar) a fost un azil de noapte ieftin, închis de conducerea orașului pe 16 mai 1936.
  38. ^ „俄远东挖掘政治大清洗牺牲者尸骨 发现华人遗骸” [Orientul Îndepărtat rus excavează oasele victimelor purificării politice și găsește rămășițe ale chinezilor] (în chineză). 新华网. . Accesat în . 
  39. ^ Чернолуцкая Е. Н. (). „Принудительные миграции на советском Дальнем Востоке в 1920-1950-е гг” [Migrații forțate în Orientul Îndepărtat sovietic în anii 1920-1950]. Специальность ВАК РФ (în rusă) (7): 259. 
  40. ^ „俄远东一带有大批华侨被捕事” [Un număr mare de chinezi din străinătate arestați în Orientul Îndepărtat rus] (în chineză). 中华民国驻苏联大使馆(莫斯科总领馆). . Accesat în . 
  41. ^ „关于苏联大捕华侨案” [Cazul arestării sovietice a chinezilor de peste mări] (în chineză). 驻海参崴总领事馆. . Accesat în . 
  42. ^ 周成芳、耿明、马兴华等编纂 (). „苏俄虐待华侨 民国27年2月6日 中央日报头版” [Rusia sovietică abuzează de chinezi de peste mări] (în chineză). 中央日报. p. 1. Accesat în . 
  43. ^ „苏联逮捕华侨附移新侨民卷(1937-08~1938-07)” [Uniunea Sovietică arestează chinezi de peste mări și impune noi înregistrări emigranților chinezi de peste mări] (în chineză). 中华民国驻海参崴总领馆. p. 176. Accesat în . 
  44. ^ 周成芳、耿明、马兴华等编纂 (). „赤俄虐待华侨 民国27年2月19日 中央日报次版” [Rusia abuzează de chinezi de peste mări] (în chineză). 中央日报. p. 2. Accesat în . 
  45. ^ „苏联虐俄华侨之可愤 民国27年2月21日 工商日报第四版” [Abuzul Uniunii Sovietice împotrivapra chinezilor de peste mări din Rusia este revoltător] (în chineză). 工商日报⁠(d). . p. 4. Accesat în . 
  46. ^ „华侨被捕” [Chinezii de peste mări au fost arestați] (în chineză). 中华民国驻伯力总领馆. . Accesat în . 
  47. ^ „俄境远东逮捕华侨事” [Arestarea chinezilor de peste mări în Orientul Îndepărtat rus] (în chineză). 驻伯利总领馆;驻海参崴总领馆. . Accesat în . 
  48. ^ „电俄境远东逮捕华侨事” [Arestarea chinezilor de peste mări în Orientul Îndepărtat rus] (în chineză). 驻海参崴总领馆;驻伯利总领馆. . Accesat în . 
  49. ^ 谢清明 (). „抗战初期的苏联远东华侨问题(1937-1938)” [Problema chinezilor de peste mări din Orientul îndepărtat al Uniunii Sovietice în perioada timpurie a războiului anti-japonez (1937-1938)]. 西伯利亚研究 (în chineză) (1): 87. 
  50. ^ „海参崴总领馆电外交部” [Consulatul General al Ministerului Afacerilor Externe din Vladivostok] (în chineză). 驻海参崴总领馆. . Accesat în . 
  51. ^ „与苏外部谈判移侨问题” [Negocieri cu Uniunea Sovietică pe tema emigrării] (în chineză). 中华民国驻苏联大使馆,外交部⁠(d). . Accesat în . 
  52. ^ Сталин И. В. (). „Постановление политбюро ЦК ВКП(б) о переселении китайцев с Дальнего Востока” [Rezoluția Biroului Politic al Comitetului Central al PCUS (b) privind relocarea chinezilor din Orientul Îndepărtat] (în rusă). ЦК ВКП(б). Accesat în . 
  53. ^ Чернолуцкая Е. Н. (). „Принудительные миграции на советском Дальнем Востоке в 1920-1950-е гг” [Migrații forțate în Orientul Îndepărtat sovietic în anii 1920-1950]. Специальность ВАК РФ (în rusă) (7): 262. 
  54. ^ Фартусов Д. Б. (). „Принудительные миграции на советском Дальнем Востоке в 1920-1950-е гг” [Migrații forțate în Orientul Îndepărtat sovietic în anii 1920-1950]. Гуманитарные исследования Внутренней Азии, БГУ (în rusă) (1). 
  55. ^ „1939 Перепись населения СССР” [1939 Recensământul populației din URSS] (PDF) (în rusă). Accesat în . 
  56. ^ Поболь Н.Л., Полян П.М. (). Сталинские депортации. 1928-1953 [Deportările lui Stalin. 1928-1953] (PDF) (în rusă). Москва: Материк. p. 103. 
  57. ^ Шнирельман В. А. (). Войны памяти: мифы, идентичность и политика в Закавказье [Războaiele memoriei: mituri, identitate și politici în Transcaucasia] (în rusă). Ереван: Академкнига. pp. 43–47. 
  58. ^ a b Фартусов Д. Б. (). „Принудительные миграции на советском Дальнем Востоке в 1920-1950-е гг” [Migrația forțată în Orientul Îndepărtat sovietic în anii 1920-1950]. Гуманитарные исследования Внутренней Азии, БГУ (în rusă) (1). 
  59. ^ 《海参崴总领馆电外交部》(1939年1月26日),国民政府外交部档案,04/02/009/01/142
  60. ^ Фартусов Д. Б. (). „Выселение советских корейцев с Дальнего Востока” [Evacuarea coreenilor sovietici din Orientul Îndepărtat]. Вопросы истории (în rusă) (5). 
  61. ^ „Документ № 92 Справка о составе заключенных, содержавшихся в ИТЛ НКВД на 1 января 1939 г” [Document nr. 92 Informații privind componența deținuților încarcerați în lagărele de muncă corecțională ale NKVD la 1 ianuarie 1939] (în rusă). . Accesat în . 
  62. ^ „Документ № 95 Справка о составе заключенных, содержащихся в лагерях НКВД на 1 января 1942 г” [Document nr. 95 Informații privind componența deținuților încarcerați în lagărele de muncă corecțională ale NKVD la 1 ianuarie 1942] (în rusă). . Accesat în . 

Lectură suplimentară[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]