Demografia Chișinăului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Populația Chișinăului, de la prima sa atestare cronologică (17 iulie 1436) în calitate de localitate așezată pe malurile Bîcului, a avut un caracter etnic românesc. Românii, în ciuda tuturor vicisitudinilor (războaie, incendieri, încorporări forțate în teritoriul altor țări, deportări, foamete etc.), întotdeauna au fost majoritari prin număr față de orice alt grup de populație străină, așezată aici cu mult mai târziu. În a doua jumătate a sec. XVIII, în Chișinău, pe vremea războaielor ruso-turce de pe teritoriul Moldovei, încep a se stabili reprezentanți ale unor grupuri alogene, în special sârbi, bulgari, greci, armeni, băjenari din diferite regiuni ale Imperiului Rus.

Secolele XVIII - XIX[modificare | modificare sursă]

În 1772, în cele 114 gospodării înregistrate, pe lângă românii moldoveni băștinași, în Chișinău erau deja așezate 10 familii de armeni, 3 de „sârbi și jidovi”, 3 de țigani și una de greci. În 1774, în urma războiului ruso-turc din 1768-1774 și a înlesnirilor acordate de administrația rusă țaristă de ocupație pentru migranți și băjenari străini, la Chișinău sunt înregistrați în categoria celor 104 birnici (capi de familie) 2 greci, 1 sârb, 25 armeni și 16 „jidovi”. În rândul celor 40 rufeturi (membri ai unei corporații de breslași) se găsea doar un grec; în categoria străinilor se mai aflau 6 țigani și un sârb, numărul familiilor de români moldoveni atingând cifra de 111.[1]

O dată cu includerea forțată în componența Imperiului Rus în 1791-1806, iar de jure în 1812, a pământurilor Moldovei feudale situate la est de Prut, populația Chișinăului, oraș devenit centru al noii regiuni Basarabia din 1818 și reședința de gubernie a Rusiei țariste din 1873, crește vertiginos în urma sporirii mecanice a numărului de locuitori, în mare parte imigranți din diferite colțuri ale Imperiului Rus.

În 1856 Chișinăul ocupa locul V printre orașele Imperiului Rus după numărul de locuitori, cedând doar în fața Petersburgului, Moscovei, Odesei și Rigăi. În prezent, Chișinăul este al doilea oraș ca mărime a populației în limitele spațiului etnic românesc, cedând întâietatea Bucureștiului, care are o populațieîn număr de 1.921.751.[2]

Secolul XX - prezent[modificare | modificare sursă]

Conform datelor statistice,[3][4][5][6][7][8][9][10] nu întocmai adevărate, numărul populației a cunoscut următoarele variații:

Dacă până în anii 1990-'91 populația Chișinăului (fără suburbii și comune subordonate municipiului) s-a aflat într-o continuă creștere (cu mici abateri în timpul războaielor și revoluțiilor), atunci din 1991 se observă o descreștere lentă. Creșterea populației, conform mai multe surse statistice, se baza pe sporirea mecanică a populației venită aici în secolul XIX din mai multe gubernii ale Imperiului Rus și din alte țări europene (de exemplu coloniști bulgari și găgăuzi, germani și elvețieni etc.) prin faptul migrației stimulate și bine dirijate de guvernul țarist în detrimentul băștinașilor, precum și pe seama celor sosiți din alte republici sovietice (secolul XX), mai ales prin introducerea așa-zișilor „specialiști” și a pensionarilor (îndeosebi foști militari) cu drept de „a alege orașul de reședință”. Descreșterea populației orașului Chișinău în ultimii ani se explică atât prin faptul plecării unui oarecare număr de populație (alogenă, dar și băștinașă), cât și prin sporul natural aflat în descreștere. Sporul natural în descreștere a populației este condiționat de starea deplorabilă economică a majorității păturilor sociale, de numărul în descreștere a căsătoriilor înregistrate și de cel în creștere al divorțurilor. Fenomenul descreșterii numerice este explicat și prin numărul mic de nou-născuți vii față de cel al decedaților.

Caracteristici demografice (măsurate în mii)
Legendă Anii
1950 1960 1990 1991 1992 2004 2008 2009 2010 2011 2012
numărul nou-născuților 28,5 20,0 16,4 15,0 14,2 10,5 10,0 10,1 10,1 9,9 11,1
numărul celor decedați 11,3 5,8 6,9 7,0 6,8 8,9 8,1 8,1 8,1 7,6 7,7
sporul natural al populației 17,2 14,2 9,6 8,0 7,4 1,6 1,9 2,1 2,0 2,3 3,4
numărul căsătoriilor înregistrate 16,8 12,9 11,8 10,7 9,6 8,4 8,6 8,8 8,9 8,8
numărul divorțurilor înregistrate 0,9 2,7 5,7 6,1 6,9 5,4 3,9 3,8 3,8 3,5

Repartiția pe sexe[modificare | modificare sursă]

În Chișinău numărul femeilor în comparație cu cel al bărbaților (categorie de populație cu posibilități mai mari de flotație și migrație) este ceva mai ridicat și în decursul unor ani se prezintă astfel:

Repartiția pe sexe
Sex Anii
1919/1923 1959 1970 1979 1989 2004
Femei, mii 74,4 117,8 191,099 276,336 342,19 345,198
Bărbați, mii 58,5 98,2 167,791 249,687 319,22 299,006

Repartizare etnică[modificare | modificare sursă]

Dacă până la venirea rușilor țariști (anii 1769-1774), Chișinăul continua a fi o localitate „pur românească”, atunci pe la mijlocul sec.XIX, conform unor date statistice,[3] în Chișinău locuiau:

  • 7562 români moldoveni
  • 2121 ruși
  • 1912 bulgari
  • 927 evrei
  • 1740 alți alogeni.

Sub aspect etnic, prin 1919, populația Chișinăului, conform altor date statistice,[5] constituia 133 mii locuitori stabili și 66,5 mii suflete de populație flotantă. După apartenența etnică, această populație se împărțea astfel:

  • români (moldoveni) – 40 mii
  • evrei – 62 mii
  • nemți – 10 mii
  • ruși – 12 mii
  • ucraineni – 7 mii
  • bulgari – 2 mii.

Ultimele cifre, conform spuselor academicianului Ștefan Ciobanu,[5], „nu pot fi nici măcar aproximative”, o dată ce lipseau oficiile stării civile și nu erau organizate recensăminte corespunzătoare, numărul nemților fiind exagerat, lipsind numărul armenilor, polonezilor, grecilor și fiind micșorat intenționat numărul românilor basarabeni (al moldovenilor).

Conform unor date statistice rusești,[necesită citare] între anii 1894-1897 numărul românilor basarabeni din Chișinău constituia 54,8 mii, ceea ce era egal cu aproape jumătate din populația orașului. În așa fel, numărul băștinașilor, în ciuda colonizărilor dirijate și artificiale întreprinse de autoritățile țariste, iar apoi de cele sovietice, a continuat să crească în cifre absolute, deși în unii ani descreștea procentual, mereu însă rămânând preponderent numeric față de orice alt grup alogen stabilit aici cu secole mai târziu.

Populația în localitățile subordonate Chișinăului[modificare | modificare sursă]

Mai jos este trecută în revistă structura etnică a localităților subordonate orașului Chișinău, conform Legii privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova,[11] care „alimentează” capitala atât cu populație stabilă, cât și cu populație flotantă.

Populația localităților subordonate capitalei[7]
Denumirea localității subordonate Chișinăului Populație totală Români moldoveni Alt grup mai însemnat de populație Numărul lor
orășelul Codru 9892 7312 ruși 1316
orășelul Cricova 7214 4537 ruși 1414
orășelul Durlești 17937 14329 ruși 1781
orășelul Sîngera 6881 6302 ruși 277
orășelul Vadul lui Vodă 5037 3209 ruși 1053
orășelul Vatra 3736 1827 ruși 1049
satul Bîc 896 869 ruși 10
satul Bubuieci 5779 4823 ruși 642
satul Buneț 83 37 ucraineni 42
satul Ceroborta 36 35 ruși 1
satul Cheltuitori 183 167 ucraineni 10
satul Ciorescu 4064 3261 ucraineni 388
satul Colonița 2722 2470 ruși 164
satul Condrița 514 511 ucraineni 3
satul Cruzești 1360 1283 ruși 59
satul Dobrogea 3789 2364 ruși 1063
satul Făurești 516 505 ruși 6
satul Ghidighici 5063 4904 ruși 108
satul Goian 320 288 ruși 7
satul Grătiești 4194 4130 ruși 41
satul Hulboaca 1398 1375 ruși 10
satul Revaca 915 896 ruși 5
satul Tohatin 1752 1585 ruși 76

Situație demografică actuală[modificare | modificare sursă]

Numărul născuților pe parcursul lunilor ianuarie - septembrie 2012 a crescut cu 1,484 față de aceeași perioadă din 2011. Rata natalității pentru perioada ianuarie - septembrie 2012 a fost de 14,1 la 1.000 de locuitori, în creștere față de 11,5 în ianuarie - septembrie 2011, și față de 11,8 în ianuarie - septembrie 2010.

  • Numărul de nașteri în ianuarie - septembrie 2010 = 6,974
  • Numărul de nașteri în ianuarie - septembrie 2011 = 6,835
  • Numărul de nașteri în ianuarie - septembrie 2012 = 8,458

Numărul decedaților în aceeași perioadă a crescut cu 243, față de aceeași perioadă din 2011. Rata mortalității pentru ianuarie - septembrie 2012 a fost de 7,9 decese la 1000 de locuitori, în creștere față de 7,6 în perioada ianuarie - septembrie 2011, dar în scădere față de 8,1 din perioada ianuarie - septembrie 2010.

  • Numărul de decese în ianuarie - septembrie 2010 = 4,793
  • Numărul de decese în ianuarie - septembrie 2011 = 4,497
  • Numărul de decese în ianuarie - septembrie 2012 = 4,740

Pe parcursul lunilor ianuarie - septembrie sporul natural în ultimii trei ani, a fost de: +3,7 la 1.000 în 2010, +3.9 în 2011, și +6,2 în 2012.

  • Sporul natural în ianuarie - septembrie 2010 = +2,181
  • Sporul natural în ianuarie - septembrie 2011 = +2,338
  • Sporul natural în ianuarie - septembrie 2012 = +3,718

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ În aceste statistici (ale secolului XVIII – înc. sec. XIX) nu au fost incluse satele și cătunele Durlești, Buiucani, Visterniceni, Ghețîoani, Vovințeni ș.a., în care românii moldoveni preponderau net.
  2. ^ Datele recensământului din România, anul 2002
  3. ^ a b Arbore, Zamfir. Dicționarul geografic al BasarabieiBucurești, 1904
  4. ^ Recensământul general al populației României din 29 decembrie 1930 (vol. I: Neam, limba maternă, religie) – București, 1938
  5. ^ a b c Ciobanu, Ștefan. Chișinăul1925
  6. ^ Итоги Всесоюзной переписи населения 1970 года по городу Кишиневу (Статистический сборник) – Chișinău, 1973
  7. ^ a b Итоги Всесоюзной переписи населения 1989 года по Кишиневскому горсовету (Статистический сборник). Том I – Chișinău, 1990
  8. ^ Chișinăul în cifre. Culegere de informații – Chișinău, 1993
  9. ^ Dicționar statistic al Republicii Moldova. Ediție specială statistică în 4 volume – Chișinău, 1994
  10. ^ Date statistice privitoare la Republica Moldova
  11. ^ Monitorul oficial al Republicii Moldova, nr. 3-4, 14 ianuarie 1995

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Chișinău. Enciclopedie – Chișinău, 1996