Deșertul tătarilor (film)

Acest articol se referă la filmul din 1976. Pentru alte sensuri, vedeți Deșertul (dezambiguizare).

Prezență online
Deșertul tătarilor
Il deserto dei Tartari
Vedere din cetate asupra orașului vechi și a deșertului
Titlu original	Il deserto dei Tartari
Gen	film dramatic film de război
Regizor	Valerio Zurlini
Scenarist	André-Georges Brunelin Jean-Louis Bertuccelli
Bazat pe	romanul omonim al scriitorului Dino Buzzati
Producător	Michelle de Broca, Jacques Perrin, Giorgio Salvaggi
Studio	Cinema Due (Italia) Fildebroc (Franța) Les Films de l'Astrophore (Franța)
Director de imagine	Luciano Tovoli
Montaj	Franco Arcalli
Muzica	Ennio Morricone
Costume	Giancarlo Bartolini Salimbeni[*]
Distribuție	Jacques Perrin Vittorio Gassman Giuliano Gemma Philippe Noiret
Premiera	29 octombrie 1976 Italia 12 ianuarie 1977 Franța 29 aprilie 1977 RFG
Premiera în România	18 aprilie 1979 (1979-04-18) (Telecinematica TV)
Durata	128 minute film color
Țara	Italia Franța RFG
Limba originală	italiană
Disponibil în română	subtitrat
Pagina IMDb
Modifică date / text

Deșertul tătarilor (titlul original: în italiană Il deserto dei Tartari) este un film dramatic italo-francez, realizat în 1976 de regizorul Valerio Zurlini, după romanul omonim al scriitorului Dino Buzzati, protagoniști fiind actorii Jacques Perrin, Vittorio Gassman, Giuliano Gemma și Philippe Noiret.

Rezumat[modificare | modificare sursă]

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Articol principal: Deșertul tătarilor.

Un tânăr își începe cariera militară într-o fortăreață din Deșertul Tătarilor, a cărei garnizoană așteaptă de ani de zile apariția inamicului. Cu trecerea timpului, e covârșit și el de răul așteptării înfrigurate și își dă duhul tocmai când, în sfârșit, hoarda e în fața cetății.^[1]

Distribuție[modificare | modificare sursă]

Jacques Perrin – sublocotenentul Giovanni Drogo
Vittorio Gassman – colonelul Conte Giovanbattista Filimore
Giuliano Gemma – maiorul Matis
Helmut Griem – locotenentul Simeon
Philippe Noiret – generalul
Fernando Rey – locotenent-colonelul Nathanson
Laurent Terzieff – locotenentul Pietro Von Hamerling
Max von Sydow – căpitanul Ortiz
Jean-Louis Trintignant – maiorul medic Rovine
Giuseppe Pambieri – locotenentul Rathenau
Francisco Rabal – mareșalul Tronk
Giovanni Attanasio – Swartz
Jean-Pierre Clairin – Maude
Manfred Freyberger – un caporal
Lilla Brignone – mama lui Drogo
Shaban Golchin Honaz – soldatul Lazare

Coloana sonoră[modificare | modificare sursă]

Toată muzica din film este compusă de Ennio Morricone.^[2]
Orchestra dirijată de Ennio Morricone.

A1. Il deserto come estasi 4:10
A2. Proposta 1:40
A3. Minaccia continua 2:50
A4. Il deserto come minaccia 3:33
A5. Un cavaliere all'orizzonte 1:05
A6. La casa e la giovinezza (piano : Alberto Pomeranz) 3:20
A7. Una fortezza su una frontiera morta 3:07
A8. Stillicidio 4:10
B1. Le stagioni, gli anni… 4:48
B2. Il deserto come poesia della fine 4:30
B3. Il cavallo bianco dei Tartari 1:25
B4. La cena degli ufficiali 3:45
B5. Marcia nella tormenta 2:36
B6. La vestizione e l'addio

Aprecieri[modificare | modificare sursă]

„Film excesiv de lent, „de atmosferă”, reproducând servil ritmul romanului lui Dino Buzatti. ”
—T. Caranfil , Dicționar universal de filme ^[1]

Premii[modificare | modificare sursă]

1976 Grand prix du cinéma français
1977 Globul de aur italian :
- Globul de aur pentru cel mai bun regizor lui Valerio Zurlini
- Film clasificat drept moștenire a cinematografiei italiene (Italnoleggio Cinematografico)
1977 – David di Donatello
- Cel mai bun film (ex aequo cu Un burghez mic mic)
- Cel mai bun regizor (ex aequo cu Un burghez mic mic)
- David speciale lui Giuliano Gemma
1977 – Nastro d'argento
- Cel mai bun regizor

Prezentare[modificare | modificare sursă]

Filmul a fost pezentat în România de televiziune în cadrul emisiunii Telecinematica din 18 aprilie 1979, ora 19:50 « Ciclul „Mari ecranizări după opere literare, mari actori“. „Deșertul Tătarilor“. Premieră pe țară. »^[3], urmând o reluare la 20 aprilie ora 10:00.

Referințe[modificare | modificare sursă]

^ ^a ^b Caranfil, Tudor, Dicționar universal de filme, București, 2008: Litera internațional, p. 236;
^ en , it Discogs, 2 piese de ascultat.
^ „Tv programul 1”, Scînteia, p. 5, 18 aprilie 1979 ;