Cymbeline

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Acest articol se referă la piesa de teatru de William Shakespeare. Pentru alte sensuri, vedeți Cymbeline (dezambiguizare).
Cymbeline
Souchon1872ImogenCymbeline.jpg
Imogen în patul său în timp ce
Iachimo observă ceva sub sânul ei —
Pictură de Wilhelm Ferdinand Souchon
(German, 1825-1876)
Informații generale
AutorWilliam Shakespeare
GenTragedie (original clasată, dar ulterior)
Piesă romantică sau Comedie
Acte5
Scene27 (6 - actul 1 / 5 - a. 2 / 7 - a. 3 / 4 - act 4 / 5 - act 5)[1]
Ediția originală
Titlu originalCymbeline
Limbă originalăengleză
Țara premiereiAnglia Anglia

Cymbeline /ˈsɪmbln/ , cunoscută și ca Cymbeline, Regele Britaniei, este o piesă de teatru de William Shakespeare plasată temporal în en Britania antică, bazată pe legenda despre un rege celtic timpuriu al Britaniei, cunoscut sub numele de Cunobeline.

Deși inițial clasificată ca tragedie în celebra ediție First Folio, critici moderni clasifică piesa Cymbeline ca una din ultimele piese de tip romantic ale Bardului sau chiar o comedie. Precum Othello și Poveste de iarnă (în original, The Winter's Tale), piesa tratează temele inocenței și geloziei, pe fundalul existenței unor personaje cu minți criminale, care complotează pentru a ucide.

Deși data exactă a scrierii nu poate fi cunoscută, piesa a fost foarte probabil scrisă în jur de 1611.[2] Conform a ceea ce se știe azi, după mai mulți critici ai operei lui Shakespeare, Cymbeline, Poveste de iarnă și Furtuna, toate trei scrise în scurta perioadă 1610 - 1611, sunt ultimele trei piese pe care Marele Bard le-a scris singur, iar anul 1611 este ultimul an în care creației sale i se poate atribui unicitatea gândirii sale.

Personaje[modificare | modificare sursă]

În Britania[modificare | modificare sursă]

Lista personajelor din piesa Cymbeline este, conform paginii web Shakespeare la MIT [3]

  • Cymbeline – Regele Britaniei
  • Regina (Queen) - A doua soție a lui Cymbeline
  • Imogen/Innogen[4] – Fata lui Cymbeline din prima sa căsătorie, deghizată ca pajul Fidele
  • Posthumus Leonatus – Soțul Innogenei/Imogenei
  • Cloten – Fiul Reginei dintr-o căsătorie anterioară
  • Belarius – un lord proscris, trăind sub numele de Morgan
  • Guiderius – Fiul lui Cymbeline, răpit de Belarius și crescut de fiul său Polydore
  • Arvirargus – Fiul lui Cymbeline, răpit de Belarius și crescut de fiul său Cadwal
  • Pisanio – Servitorul lui Posthumus
  • Cornelius – doctorul curții regale
  • Helen – doamnă din anturajul lui Imogen
  • Doi lorzi din anturajul lui Cloten
  • Doi domni
  • Doi gardieni de închisoare
  • Doi căpitani

La Roma[modificare | modificare sursă]

  • Philario – Gazda lui Posthumus în Roma
  • Iachimo/Giacomo[4] – Prietenul lui Philario
  • Doi domni francezi
  • Doi domni olandezi
  • Un domn spaniol
  • Caius Lucius – ambasador roman și apoi ambasador
  • Doi senatori romani
  • Tribuni romani
  • Un căpitan roman
  • Philharmonus – soothsayer

Apariții[modificare | modificare sursă]

  • Jupiter – Zeul suprem în mitologia romană
  • Sicilius Leonatus – Tatăl lui Posthumus
  • Mama lui Posthumus
  • Cei doi frați ai lui Posthumus

Surse[modificare | modificare sursă]

Acțiunea piesei Bardului este bazată pe o povestire din cronicile lui Raphael Holinshed, fiind parte a subiectului foarte vast al ansamblului de literatura medievală cunoscut sub numele colectiv de en Matter of Britain, subiect derivat din lucrarea Istoria regilor Britaniei (en Historia Regum Britanniae) de Geoffrey of Monmouth despre istoria reală a regelui numit Cunobeline. Shakespeare, ca dramaturg, adaptează legenda, adăugând acțiuni și conflicte total originale. Spre exemplu, curiozitatea lui Iachimo și apoi ascunderea sa într-un dulap de haine, pentru a aduna mai multe detalii despre ceea ce se petrece în camera Imogenei este o variantă a istorioarei II.9 din Decameronul al lui Giovanni Boccaccio.[5][6]

Acțiunea piesei[modificare | modificare sursă]

Posthumus și Imogen de John Faed

Cymbeline, regele Britaniei, vasal al Imperiului Roman, avusese cândva doi fii, Guiderius și Arvirargus, dar un trădător exilat, Belarius, îi răpise pe amândoi, lăsându-l pe Rege cu doar un copil, Imogen.

Cymbeline descoperă, în începutul piesei, că singurul său copil pe care îl mai are, fata sa, Imogen (ori Innogen), se căsătorise în secret cu iubitul ei, Posthumus Leonatus, de fapt un om onorabil, un curtean din anturajul regelui Cymbeline. Cei doi iubiți și soți schimbaseră deja bijuterii pentru reafirmarea dragostei lor, Imogen având acum o brățară iar Posthumus un inel. Furios, Cymbeline refuză și ignoră căsătoria, îl pedepsește pe Posthumus, alungându-l, din moment ce Imogen, ca unicul copil al lui Cymbeline, va trebui să „producă” un moștenitor la tron, care să fie din sânge albastru, pentru a fi succesor la tronul britanic.

Între timp, a doua soție a lui Cymbeline, Regina (Cymbeline's Queen) conspiră pentru a putea face ca personajul Cloten, groaznic de arogantul său fiu, rezultat dintr-o căsătorie anterioară, să se poată căsători cu Imogen, pentru a-i asigura acestuia accesul la tron și pentru o viitoare linie succesorală. Tot această diabolică Regină, al cărui nume nu este cunoscut, plănuiește ca ulterior să ucidă atât pe Imogen cât și pe tatăl său, Regele Cymbeline. Va încerca să-i otrăvească pe ambii, tată și fiică, cu otravă procurată de la doctorul Curții Regale, Cornelius, care, suspicios, substituie otrava cu o porție de somnifer inofensiv. Regina cea rea distribuie presupusa „otravă” lui Pisanio, credinciosul servitor al celor doi iubiți și soți, Posthumus și Imogen, care este făcut să creadă că este un medicament. În același timp, fiindu-i interzis să-l vadă pe Posthumus, Imogen se închide în iatacul său, departe de avansurile agresive ale detestatului Cloten.

Reprezentații, actori faimoși[modificare | modificare sursă]

Dame Ellen Terry interpretând eroina Imogen din piesa Cymbeline a lui Shakespeare;
Autoare, Lawrence Alma-Tadema (1836-1912)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ MIT - Shakespeare
  2. ^ Stanley Wells and Michael Dobson, eds., The Oxford Companion to Shakespeare Oxford University Press, 2001, p. 101.
  3. ^ Cymbeline - index
  4. ^ a b Stanley Wells and Michael Dobson, eds., The Oxford Companion to Shakespeare Oxford University Press, 2001, p. vii.
  5. ^ F. D. Hoeniger, "Two Notes on Cymbeline," Shakespeare Quarterly, Vol. 8, No. 1 (Winter, 1957), p. 133,
  6. ^ Nosworthy, J. M. (1955) Preface in Cymbeline: Second Series p.xxiv quote:
    „... it's not possible to eliminate the debt to Boccaccio completely. The description of Imogen's bed-chamber, for instance, owes nothing to the English tale, but we have only to glance at the Decameron to discover a room in which a candle is burning, which is hung with pictures, all carefully noted by Ambrogiuolo, and to recognise at once a refinement of detail that stirred Shakespeare's imagination and set the poetry flowing from his pen.”

Legături externe[modificare | modificare sursă]