Cultura Liangzhu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare

Format:Cultura Liangzhu Cultura Liangzhu(chineză: 良渚文化; pinyin: liángzhǔ wénhuà) este o veche civilizație a neoliticului târziu de pe coasta de sud-est a Chinei de-a lungul fluviului Yangtze și de pe malul lacului Tai.[1][2]. Societatea acestei culturi a fost foarte stratificată. Știm acest lucru din diversitatea artefactelor de jad, mătase, fildeș sau lemn lăcuit care au fost găsite exclusiv în mormintele oamenilor de vază. În timp ce obiectele ceramice au fost găsite cu preponderență în mormintele simple ale persoanelor mai sărace. Această împărțire în clase sociale indică faptul că în perioada culturii Liangzhu exista o formă de stat timpuriu. Iar apartenența la păturile sociale ale acestuia era oglindită în ritualurile de funerare. Liangzhu era centrul pan-regional al unei structuri statale iar elitele de aici coordonau și conduceau și centrele de putere din vecinătate.[3] Cultura Liangzhu a jucat un rol deosebit în istoria Chinei, iar sfera ei de influență a atins conform dovezilor pe care le avem la această dată în partea nordică până la la nord de Shanxi îar în partea sudică până la Guangdong.[4] Se presupune că este prima cultură statală din partea de est a Asiei.[5][6] Shi Xingeng a descoperit în 1936 primele vestigii ale acestei cculturi în districtul Yuhang, din provincia Zhejiang.[7]

Pe 6 iulie 2019 Cultura Liangzhu a fost trecută pe lista patrimoniului mondial UNESCO.[8][9]

Galerie[modificare | modificare sursă]

Ceramică Neolitică, Cultura Liangzhu, descoperită în Zhejiang, 1955. Muzeul Național al Republicii Populare Chineze, Beijing

Geografie[modificare | modificare sursă]

Cronologie[modificare | modificare sursă]

Ruinele arheologice de la Liangzhu[modificare | modificare sursă]

Săpăturile arheologiece efectuate sub conducerea lui Liu Bin, directorul Institutului de Arheologie și Relicte Culturale al provinciei zhejiang, au scos la iveală ruinele arheologice de la Liangzhu. partea centrală a ruinelor orașului are o suprafață de 2,8 kilometri pătrați, suprafață de cinci ori mai mare decât suprafața Orașului Interzis din Beijing. Suprafața totală a ruinelor, care include și zona rezidențială limitrofă se întinde pe 6,5 kilometri pătrați. Este localitatea cu cea mai mare suprafață din această perioadă istorică și una dintre cele mai mari din lume dacă face referile la aceeași epocă. Spre comparație orașul Uruk din Mesopotamia din perioada civilizației sumeriene (5800 î.H.-4000 î.H.) are o suprafață de doar 0,81 kilometri pătrați.[10] În centrul orașului interior se află Mojiaoshan: o terasă artificială de 0,3 kilometri pătrați cu înălțimea între 12 și 16 metri. În perimetrul acestei terase artificiale au fost descoperite fundamentele a 35 de case. Aici se afla un complex de palate în care locuiau stăpânitorii provinciei. [11]

Economie[modificare | modificare sursă]

Ruinele arheologice de la Liangzhu (3300 î.H. - 2300 î.H.) arată un stat regional timpuriu cu un sistem de credință unitar care se baza pe cultivarea orezului în perioada neoliticului târziu.[12]

Tehnologie[modificare | modificare sursă]


Artefacte[modificare | modificare sursă]

Obiecte din Jad[modificare | modificare sursă]

În cultura Liangzhu obiectele de jad au fost produse pe scară largă. O scoică de jad a fost dezgropată din mormântul nr.12 și are o greutate de 3.500 de grame. Este înscrisă cu modele rafinate și fețe de animale pe laturi și este considerată „regele Cong”.[13] Regele din Cong este cea mai mare, cea mai rafinată, cea mai caracteristică și cea mai normativă lucrare din Jade din situl arheologic Liangzhu.[14]:90[15]:11-12

Regele din Cong dezgropat de la Mormântul nr. 12 din Fanshan în situl Liangzhu
Jade Bi, Cultura Liangzhu

Ritualuri și religie[modificare | modificare sursă]

Scrierea Culturii Liangzhu[modificare | modificare sursă]

Pe ceramica neagră descoperită în perioadă culturii Liangzhu au fost catalogate 600 de simboluri care sunt prototipuri ale scrierii chineze de mai târziu.[16]

Dispariția Culturii Liangzhu[modificare | modificare sursă]

Cultura Liangzhu s/a profilat istoric acum circa 5000 de ani dar dispare instantaneu în acum aproape 4200 de ani din regiunea lacului Tai. aproape că nu există nici o urmă a acestei culturi în decadele următoare.[17] cercetările recente arată că așezările umanne din acea zonă au fost influențate în mod major de inundațiile din acea zonă.[18]

Anumite informații ne lasă să presupunem că lacul Tai s-a format întrun crater care a apărut acum circa 4500 de ani. Acest fapt ar putea lămuri dispariția bruscă a culturii Liangzhu.[19] Însă o opinie universal acceptată nu s-a impus în lumea academică deoarece lipsesc urmele clare ale unui impact meteoric ca sursă de formare a lacului Tai.[20]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bin Liu, Ling Qin: Liangzhu Culture: Society, Belief, and Art in Neolithic China 2020.

Note bibliografice[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Yang Xiaoneng: New Perspectives on China's Past. Chinese Archaeology in the Twentieth Century. Yale University Press, New Haven 2004, Vol. 2, p. 90-91.
  2. ^ Wang, Kaiho: Antike Stätte bestand den Test der Zeit. Die Liangzhu-Ruinen in Hangzhou sind in die UNESCO-Lieste des Weltkulturerbes aufgenommen worden. In China Watch / China Daily. 31 Iulie 2019. p. 1-3.
  3. ^ Underhill, Anne (). A Companion To Chinese Archaeology. p. 574. 
  4. ^ „The height of China's history”. People's Daily online. 
  5. ^ Alastair Sooke (). „The mysterious ancient figure challenging China's history”. BBC. 
  6. ^ Robson, David (). „Liangzhu: the 5,000-year-old Chinese civilisation that time forgot”. South China Morning Post. 
  7. ^ Bin Liu, Ling Qin: Liangzhu Culture: Society, Belief, and Art in Neolithic China 2020.
  8. ^ „Seven cultural sites inscribed on UNESCO's World Heritage List”. UNESCO. . 
  9. ^ Wang, Kaiho: Antike Stätte bestand den Test der Zeit. Die Liangzhu-Ruinen in Hangzhou sind in die UNESCO-Lieste des Weltkulturerbes aufgenommen worden. In China Watch / China Daily. 31 Iulie 2019. p. 1-3.
  10. ^ Wang, Kaiho: Antike Stätte bestand den Test der Zeit. Die Liangzhu-Ruinen in Hangzhou sind in die UNESCO-Lieste des Weltkulturerbes aufgenommen worden. In China Watch / China Daily. 31 Iulie 2019. p. 1-3.
  11. ^ Pei, Anping (). A Study of Prehistoric Settlement Patterns in China. p. 264-269. 
  12. ^ Wang, Kaiho: Antike Stätte bestand den Test der Zeit. Die Liangzhu-Ruinen in Hangzhou sind in die UNESCO-Lieste des Weltkulturerbes aufgenommen worden. In China Watch / China Daily. 31 Iulie 2019. p. 1-3.
  13. ^ Wang, Kaiho: Antike Stätte bestand den Test der Zeit. Die Liangzhu-Ruinen in Hangzhou sind in die UNESCO-Lieste des Weltkulturerbes aufgenommen worden. In China Watch / China Daily. 31 Iulie 2019. p. 1-3.
  14. ^ 李學勤 (). 《走出疑古時代》 (în chineză). 瀋陽: 遼寧大學出版社. ISBN 7561025122. 
  15. ^ 林巳奈夫 (). 《神與獸的紋樣學——中國古代諸神》 (în chineză). 常耀華等譯. 北京: 三聯書店. ISBN 9787108028860. 
  16. ^ Wang, Kaiho: Antike Stätte bestand den Test der Zeit. Die Liangzhu-Ruinen in Hangzhou sind in die UNESCO-Lieste des Weltkulturerbes aufgenommen worden. In China Watch / China Daily. 31 Iulie 2019. p. 1-3.
  17. ^ „Migration of the Tribe and Integration into the Han Chinese”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  18. ^ Wu, Li (). „Holocene environmental change and its impacts on human settlement in the Shanghai Area, East China”. Catena. 114: 78–89. doi:10.1016/j.catena.2013.10.012. 
  19. ^ „New evidence for an impact origin of Taihu lake, China: Possible trigger of the extinction of LiangChu Culture 4500 years ago”. 
  20. ^ Dong; et al. (). „The Deformation Features of Quartz grains In the Sandstone of Taihu Area: Taihu Impact Origin Controversy”. Geological Journal of China Universities. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cultura Liangzhu