Cronologia istoriei românilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Această listă tabelară cuprinde un șir de evenimente istorice importante din istoria românilor.

Secolul V î.Hr.[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
440 î.Hr. Lucrarea Istorii a lui Herodot este prima care îi menționează pe geți și daci ca locuind regiunea care corespunde teritoriului României de azi.[1]
Secolul V î.Hr. Charnabon, rege poate mitic, domnea peste geți conform lucrării Triptolem a lui Sofocle.
Secolul V î.Hr. Coiful de la Peretu.
Secolul V î.Hr. Coiful de la Agighiol.

Secolul IV î.Hr.[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
339 î.Hr. Rex Histrianorum, care domnea peste Histria, e menționat de către Trogus Pompeius și Justinus.
Secolul IV î.Hr. Golden Helmet of Coţofeneşti Coiful dacic de la Coțofenești.
Secolul IV î.Hr. Helmet of Iron Gates Coiful dacic de la Porțile de Fier.
Secolul IV î.Hr. Coiful dacic de la Făcău-Bulbucata[2][3].
Secolul IV î.Hr. Regele dac Cothelas,[4] este tată al Medei din Odessa.
Secolul IV î.Hr. Coiful de la Ciumești.

Secolul III î.Hr.[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
292 î.Hr. Regele dac Dromihete îl capturează pe regele trac Lysimachus[5].
Secolul III î.Hr. Regele dac Dual.[necesită citare]
Secolul III î.Hr. Regele Dromihete domnea pe ambele părți ale Dunării.[6]
Secolul III î.Hr. Regele Moskon domnea în partea de nord a Dobrogei.[7]

Secolul II î.Hr.[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
200 î.Hr. Căpetenia tracilor Zoltes este menționat ca dușman al cetăților grecești din Dobrogea.
200 î.Hr. Regatul Daciei era condus de către regele Oroles.
200 î.Hr. Căpetenia Zalmodegikos domnea în Histria.
200 î.Hr. Regele get Rhemaxos proteja coloniile grecești din Dobrogea.[8][9]
168 î.Hr. Regele Rubobostes domnea în Transilvania.

Secolul I î.Hr.[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
Secolul I î.Hr. Regele Dicomes conducea regatul Daciei.[10]
Secolul I î.Hr. Regele Roles domnea în Dobrogea.
Secolul I î.Hr. Regele Dapyx domnea în Dobrogea.
82-44 î.Hr. Regele Burebista conducea regatul Daciei.
44-27 î.Hr. Deceneu este înalt preot al Daciei.
29-27 î.Hr. Regele Zyraxes domnea în nordul și nord-vestul Dobrogei.
40-9 î.Hr. Regele Cotiso domnea în Banat și Oltenia.
9 î.Hr.-30 d.Hr. Regele Comosicus conducea Dacia.
Secolul I î.Hr.-Secolul I d.Hr. Regele dac Thiamarcos (inscripție "Basileys Thiamarkos epoiei").[11]

Secolul I[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
Secolul I î.Hr.-Secolul I d.Hr. Regele dac Thiamarcos (inscripție "Basileys Thiamarkos epoiei").[11]
9 î.Hr.-30 d.Hr. Regele Comosicus conducea regatul Daciei.
cca. 30-70 Regele Scorilo conducea regatul Daciei.
68-87 Regele Duras conducea regatul Daciei.
86-88 Împăratul roman Domițian pierde războiul cu Dacia.
87-106 Regele Decebal conducea regatul Daciei.
Secolul I Poetul roman Publius Ovidius Naso menționează lucrări pierdute ca de exemplu un Epithalamium,[12] un cântec funebru,[13] și chiar și o versiune în limba dacă[14], toate acestea fiind lucrări pierdute.

Secolul II[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
101-102 Împăratul roman Traian declară Primul Război Daco-Roman împotriva Daciei, care se termină cu un tratat de pace nefavorabil romanilor semnat de către regele dac Decebal.
105-106 Pacea este ruptă, regele dac Decebal pierde Al Doilea Război Daco-Roman, iar partea de sud-vest a Daciei devine provincie romană.
106 Împăratul roman Traian primește titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat Al Doilea Război Daco-Roman.[15]
118 Împăratul roman Hadrian primește titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva dacilor liberi.[16]
157 Împăratul roman Antoninus Pius primește titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva dacilor liberi.[17]
170/171 Tribul costobocilor invadează teritoriul roman.[18][19][20][19][21][22] Neîntâlnind multă opunere, au cotropit și jefuit provinciile Moesia Inferior, Moesia Superior, Tracia (provincie romană), Macedonia (provincie romană) și Achaia (provincie romană).[23][22][24]
Secolul II Pieporus este rege al costobocilor.[25][26]
Secolul II Conducătorul tribal Tarbus este menționat de către Dio Cassius fără a îi fi specificată originea. Unii autori consideră că acesta era de origine dacă.[27][28]

Secolul III[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
236 Împăratul roman Maximinus I primește titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva dacilor liberi.[29][30]
247 Împăratul roman Filip Arabul primește titlul de Carpicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva carpilor.[31]
249 Împăratul roman Decius câștigă o bătălie împotriva dacilor liberi și primește titlul de Dacicus Maximus.[32][33]
251 Împăratul roman Decius câștigă încă o bătălie împotriva dacilor liberi invadatori și primește titlul de Dacicus Maximus.[33]
256 Împăratul roman Gallienus primește titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva dacilor liberi.[34]
257 Împăratul roman Gallienus primește un alt titlu de Dacicus Maximus după ce a câștigat o altă bătălie împotriva dacilor liberi.[35]
260 După ce împăratul roman Valerian a fost capturat, generalul dac Regalianus devine împărat roman timp de o scurtă durată.[36]
272 Împăratul roman Aurelianus primește titlul de Carpicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva carpilor.[37]
275 Împăratul roman Aurelianus primește titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva dacilor liberi.[38][37]
271-275 Retragerea Aureliană are loc sub conducerea împăratului Aurelianus după 169 de ani de colonizare.
296-305 Dioclețian, Galerius și alți tetrarhi romani au primit titlul de Carpicus Maximus datorită câștigării de bătălii împotriva carpilor.[39]

Secolul IV[modificare | modificare sursă]

An Dată Poză Informație
296-305 Dioclețian, Galerius și alți tetrarhi romani au primit titlul de Carpicus Maximus datorită câștigării de bătălii împotriva carpilor.[39]
305-311 Împăratul roman Galerius primește șase titluri de Carpicus Maximus după ce învinge în șase bătălii împotriva carpilor.[40]
317 Împăratului roman Constantin cel Mare îi este dat titlul de Carpicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva carpilor.[41]
245-325 Filozoful neoplatonist Iamblichus menționează în lucrarea Viața lui PitagoraZalmoxe a scris legi pentru geți[42].
336 Împăratului roman Constantin cel Mare îi este dat titlul de Dacicus Maximus după ce a câștigat o bătălie împotriva dacilor liberi.[43]
353-378 Ammianus Marcellinus, în lucrarea Res Gestae îi menționează de două ori pe carpi ca fiind așezați în interiorul Imperiului Roman.[44]
381 Cronicarul bizantin Zosimos menționează în lucrarea Historia Nova o invazie peste Dunăre de către o coaliție a hunilor, scirilor și ceea ce el numește carpodaci, învinși de către împăratul Teodosiu I.[45]
Secolul IV Tabula Peutingeriana menționează 88 de localități, numele a cărora erau dacice la momentul creării acesteia deoarece conțin sufixul -dava. Douăzeci dintre acestea sunt locuite și azi, iar șase dintre ele păstrează același nume, sau conțin o parte a numelui inițial.

Secolul V[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
450 Un grup de vlahi, conduși de către Blachernos părăsește Dobrogea pentru a trăi lângă zidurile Constantinopolului și a clădi așezarea Blachernae[46][47].
466 Aethicus Ister din Histria în Dobrogea termină înconjurul lumii[48].

Secolul VI[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
587 Prima consemnare a vorbirii unei limbi romanice în sud-estul Europei: un soldat bizantin, nativ al Tracia, a strigat către un alt soldat "torna, torna fratre" ("întoarce-te, întoarce-te frate") în timpul unei campanii bizantine împotriva avarilor care invadau peninsula balcanică.[49][50][51]
Secolul VI Procopius din Cezareea menționează așezări cu numele de Skeptekasas (Șapte Case), Burgulatu (Oraș Lat), Loupofantana (Fântâna Lupului) și Gemellomountes (Munți Gemeni).[52][53]
Secolul VI A 9-a ediție a Enciclopediei Britanice, XXIV menționează utilizarea cuvântului "sculca", însemnând "scoală din pat". Aceasta menționează o expediție împotriva Avarilor și Slovenilor.[54]

Secolul VII[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
610-641 În timpul regatului lui Heraclius, refugiați din Pannonia, Dacia, și Dardania s-au refugiat în Salonic.[55][56]
Secolul VII Ananias din Shirak, geograf armean, menționează "marea țară a Daciei" ca fiind locuită de către slavi care formau "25 de triburi".[57][58][59]

Secolul VIII[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
Secolul VIII Cimitire tip crematoriu din grupul "Nușfalau-Someșeni" au fost descoperite în nordul Transilvaniei împreună cu tumuli din secolele opt și nouă.[60][61][62]
Secolul VIII Paganus și Sabinus[necesită dezambiguizare] sunt menționați ca fiind conducători furnizați de către populația războinică "rouman-ă" care era incorporată în regatul Bulgar care era la putere pe atunci.[63]

Secolul IX[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
824 A patra secțiune a Analelor Roiale Franceze îi menționează pe obotrizi, cunoscuți și ca praedenecenti, care trăiesc în Dacia de lângă Dunăre și sunt chemați să vină imediat.[64]
Secolul IX Vase fine, gri, au fost descoperite în cimitirele "Blandiana A"[65] din secolul nouă în zona Alba-Iulia, care sunt considerate ca fiind o "enclavă culturală" din Transilvania.[66][67] În apropierea acestor cimitire există necropole cu morminte de orientarea west-est din grupul Ciumbrud[68][65][69] Accesoriile femeiești din cimitirele Ciumbrud sunt foarte similare cu cele din cimitirele creștine din Bulgaria și Moravia.[68][69]

Secolul X[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
943 Jupân Dimitrie în Dobrogea.
Secolul X Conform cronicarului arab Mutahhar al-Maqdisi, "Ei spun că în cartierul turc există kazari, ruși, slavi, "Waladj" (valahi), alani, greci, și multe alte popoare."[70]
Secolul X Unele versiuni ale lucrării De origine actibusque Getarum a lui Iordanes conțin următorul etnonim: „... Sclavini a civitate nova et Sclavino Rumunense et lacu qui appellantur Mursianus...”[71].

Secolul XI[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1015 "Libri III de moribus et actis primorum Normanniae ducum" de către Dudo de Saint-Quentin menționează că Richard I, Duce de Normandia a fost trimis de către tatăl său William Spadă Lungă să învețe limba dacă cu Bothon fiindcă locuitorii orașului Bayeux vorbeau mai multă Dacă decât Romană.[72][sursa nu confirmă]
1018/1019 Numele "Blökumenn" este menționat într-o sagă nordică în ceea ce privește anumite evenimente care s-au întâmplat în 1018 sau 1019 în partea de nord-vest a Mării Negre. Unii autori consideră că vlahii au fost parte a acestor evenimente.[73][74]
1066 Scriitorul bizantin Kekaumenos, autor al Strategikon-ului lui Kekaumenos, descrie o răscoală romană (vlahă) din 1066 în partea de nord a Greciei.[75]
1086-1091 Formațiuni politice locale din teritoriul Dobrogei: Tatos, Seslav și Satza atestate de Ana Comnena.
Secolul XI În Gesta Hungarorum sunt consemnate: voievodatul lui Gelu în centrul Transilvaniei, cu centrul la Dăbâca, voievodatul lui Menumorut în Crișana, cu centrul la Biharea și voievodatul lui Glad în Banat cu centrul la Cuvin.

Secolul XII[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1164 Prințul Andronic Comnenul, fiul împăratului bizantin Ioan al II-lea Comnenul, a fost prins pe fugă de către vlahi când a luat-o pe drumul Galiciei.[76]
1166 Istoricul bizantin Ioan Comnenul descrie expediția militară de-a lungul nordului Dunării, unde Vatatzes menționează participarea vlahilor în bătălii împotriva maghiarilor în 1166.[77][78]
1185 Vlahii din Balcani s-au răsculat sub conducerea fraților Petru și Asan împotriva dinastiei bizantine Anghelos. Victoria vlahilor a însemnat formarea statului vlaho-bulgar.
1197-1207 Noul stat a recunoscut în timpul lui Ioniță Caloian autoritatea spirituală a Romei.
Secolul XII Beniamin din Tudela al Regatului Navarrei a fost unul dintre primii autori care a folosit cuvântul "vlahi" pentru a descrie o populație ce vorbește o limbă romanică.[79]
Secolul XII Vlahii au creat un stat numit România pe teritoriul Bosniei.[80]

Secolul XIII[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1211 Regele ungar Andrei al II-lea a instalat în Țara Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni pentru a opri invaziile cumanilor din Câmpia Dunării în Transilvania.
1213 O armată de vlahi, sași transilvăneni și pecenegi, conduși de Ioachim de Sibiu îi atacă pe bulgarii și cumanii din Vidin[necesită citare].
1218-1241 Statul vlaho-bulgar a atins apogeul puterii sale în timpul lui Ioan Asan al II-lea.
1230 "Aventura 22" a Cântecului Nibelungilor menționează că un anume duce Ramunnch din Valahia a fost prezent la nunta lui Attila cu 700 de călăreți ce galopau "iute ca niște păsări zburătoare".[81][82]
1241 Cronica persană Jāmiʿ al-Tawārīkh menționează conducături din Valahia ca Bezerenbam și Mișelav și țara "Ilaut".[83][84]
1247 Conform diplomei acordate cavalerilor ioaniți de către Bela al IV-lea, ființau formațiunile prestatale românesti: Banatul de Severin, voievodatele lui Litovoi și Seneslau și cnezatele lui Ioan și Farcaș. Seneslau și Litovoi sunt menționați în mod expres ca fiind vlahi (olati).[85].
1277-1279 Litovoi și fratele său Bărbat se ridică împotriva suzeranității maghiare, dar rebeliunea eșuează, Litovoi este ucis, Bărbat este luat ostatic și răscumpărat pentru o sumă mare.
1288 Prima dietă transilvană[necesită citare].
1291 Țara Făgărașului îsi pierde autonomia; astfel, se desfășoară descălecatul lui Negru-Vodă, care se instalează la sud de Carpați, la Câmpulung.
Secolul XIII Teritoriul danubiano-pontic este preluat sub stăpânirea Asăneștilor și Țaratului Bulgar.
Secolul XIII Simon de Keza menționează în Gesta Hunnorum et Hungarorum că vlahii au rămas în Pannonia.[86][87]
Secolul XIII Dinastia Asen despre care se spune că aveau origini vlahe au fondat Al doilea Imperiu Bulgar.

Secolul XIV[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1310-1352 Domnia lui Basarab I.
1330 Din cauza neînțelegerilor în privința Banatului de Severin, are loc confruntarea de la Posada dintre Basarab și regele Ungariei, Carol Robert de Anjou. Basarab câștigă bătălia.
1352-1364 Domnia lui Nicolae Alexandru.
1352-1353 Ca urmare a victoriilor obținute împotriva mongolilor cu sprijinul populației locale, s-a constituit marca militară de graniță, cu centrul la Baia, condusă de voievodul maramureșean Dragoș. Se naște statul Moldova, dependent de Regatul Ungar.
1359 Descălecatul lui Bogdan de Maramureș; acesta se revoltă împotriva Coroanei Maghiare și înlătură suzeranitatea maghiară asupra Moldovei.
1359 Voievodul Nicolae Alexandru, care își asumă titlul de autocrat, întemeiază Curtea de Argeș, prima Mitropolie a Țării Românești, dependentă de Patriarhia de la Constantinopol.
1369-1377 Domnia lui Latcu continuă politica de independență a statului și menține legătura cu Papalitatea.
1370 Al doilea scaun mitropolitan a fost întemeiat de domnitorul Vladislav Vlaicu.
1377-1392 Domnia lui Petru Mușat.
1386-1418 Domnia lui Mircea cel Bătrân.
1387 Petru Mușat depune omagiu regelui polonez Vladislav Jagello.
1388 Mircea cel Bătrân preia Dobrogea.
1389 Încheie tratatul cu Polonia. Participă la Bătălia de la Kosovo Polje.
1392-1394 Domnia lui Roman I: Moldova devine stat riveran Mării Negre.
1395 7 martie Mircea încheie tratat cu Ungaria regelui Sigismund de Luxemburg care reprezintă Alianța Antiotomană.
1394/1395 30 noiembrie/17 mai Bătălia de la Rovine; Mircea învinge expediția condusă de otomani.
1395 Mircea își recuperează tronul după ce îl înlătură pe Vlad Uzurpatorul.
1396 Mircea participă la cruciada de la Nicopole, care se soldează cu înfrângerea creștinilor.
secolul XIV Așezăminte valahe au existat pe teritoriul Croației,[88] dar ale populației erau adunate mai mult în jurul munților Velebit și Dinara și de-a lungul râurilor Krka și Cetina.[88]

Secolul XV[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1402 Mircea se implică în lupta pentru tron dintre fii sultanului Baiazid, capturat de mongoli.
1420 Mircea acceptă plata tributului și pierde Dobrogea.
1437 Răscoala de la Bobâlna erupe.
1441-1456 Domnia voievodului Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara).
1443-1444 Conduce „campania cea lungă” de la sudul Dunării împotriva turcilor.
1444 Turcii câștigă bătălia de la Varna, regele maghiar este ucis, iar Iancu va deveni guvernator al Ungariei.
1448 Iancu organizează o nouă cruciadă la Kosovo Polje, care se soldează cu victoria otomanilor din cauza trădării despotului sârb.
1448 Prima domnie a lui Vlad Țepeș.
1456 4-21 iulie Iancu de Hunedoara apără cetatea Belgradului cu succes împotriva asediatorilor otomani.
1456 11 august Iancu de Hunedoara moare de ciumă în tabăra de la Zemun.
1456-1462 A doua domnie a lui Vlad Țepeș.
1457-1504 Domnia lui Ștefan cel Mare.
1459 4 aprilie Prin tratatul de la Overchelăuți, Ștefan îl recunoaște drept suzeran pe regele Poloniei, Cazimir al IV-lea.
1462 16/17 iunie Atacul de noapte de la Târgoviște organizat de Vlad. Este trădat de boieri, Radu cel Frumos preia domnia, Vlad se auto-exilează in Transilvania și este închis până în 1475 în Ungaria din ordinul regelui Matia Corvin.
1465 Ștefan recucerește cetatea Chilia de la unguri.
1465 14 octombrie Radu cel Frumos emite un document din reședința sa din București.
1467 15 decembrie Matia Corvin organizează o campanie în Moldova soldată cu Bătălia de la Baia.
1471 Ștefan intervine în Țara Românească unde îl instalează ca domn pe Laiotă Basarab, înlăturându-l pe Radu cel Frumos.
1475 10 ianuarie Bătălia de la Vaslui/Podul Înalt: victorie lui Ștefan cel Mare obținută în fața armatei otomane.
1475 12 iulie Ștefan încheie cu Matia Corvin un tratat antiotoman.
1476 26 iulie Bătălia de la Războieni: Ștefan pierde bătălia în fața otomanilor.
1476 Ultima domnie a lui Vlad Țepeș; este ucis într-un complot.
1476 Cronicarul polonez Jan Długosz menționează faptul că moldovenii și valahii „împărtășesc aceeași limbă și obiceiuri”.[89]
1484 Turcii cuceresc cetățile Chilia și Cetatea Albă.
1485-1486 Ultimele confruntări cu turcii la Catlabuga și Scheia.
1485 15 septembrie Ștefan depune jurământul de vasalitate în fața regelui polonez, la Colomeea.
1497 Bătălia de la Codrii Cosminului soldată cu victoria lui Ștefan în fața polonezilor.
1499 12 iulie Semnarea tratatului de pace dintre Moldova și Polonia.

Secolul XVI[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1504 2 Iulie Ștefan cel Mare moare.
1521 Scrisoarea lui Neacșu este unul dintre cele mai vechi documente scrise cunoscute ale limbii române.
1531 Polonia recucerește Pocuția, după Bătălia de la Obertyn
1532 Francesco della Valle consemnează că: "ei se numesc Romei în limba lor" ("si dimandano in lingua loro Romei") și, menționează expresia "Știi Românește"? ("se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano?").[90]
1534 Tranquillo Andronico remarcă faptul că ""Vlahii acum se numesc între ei Români (Valachi nunc se Romanos vocant).[91]
1542 Secuiul Transilvănean Johann Lebel notează că "Vlahii se numesc între ei Romuini".[92]
1554 Cronicarul polonez Stanislaw Orzechowski menționează faptul că "în limba lor, vlahii își spun romini".[93]
1563 O carte a Faptelor Apostolilor este tipărită de către Coresi în limba română, scrisă cu alfabetul chirilic.
1570 Croatul Ante Verančić specifică faptul că "vlahii din Transilvania, Moldova și Transalpina se numesc romani".[94]
1574 Pierre Lescalopier menționează că"cei care trăiesc în Moldova, Valahia și marea parte a Transilvaniei se consideră a fi descendenții romanilor și își numesc limba ca fiind română".[95]
1575 Ferrante Capecci, după ce a călătorit prin Valahia, Transilvania și Moldova menționează că locuitorii acestor ținuturi sunt numiți "romanesci".[96]
1580 Palia de la Orăștie este cea mai veche traducere în limba română a Pentateuhului.[97]
1593-1601 Domnia lui Mihai Viteazul.
1594 13 noiembrie Mihai ajunge domn cu ajutorul creditorilor levantini. Este declanșată lupta antiotomană prin suprimarea creditorilor și a garnizoanei turcești la București, iar cetățile turcești de la Dunăre sunt atacate.
1595 20 mai Mihai, încheie un tratat cu Sigismund Bathory, principele Transilvaniei. Tratatul este semnat de o delegație la Alba Iulia, Mihai devenind înlocuitorul lui Sigismund in Țara Românească, fiind acceptat ca domnitor muntean.
1595 23 august Bătălia de la Călugăreni; Mihai obține victoria în fața armatei otomane conduse de Sinan Pașa, dar turcii ocupă ulterior Bucureștiul și Târgoviștea.
1595 15-20 octombrie Bătălia de la Giurgiu.
1597 Țara Românească încheie tratatul de pace cu Imperiul Otoman. Mihai e recunoscut ca domnitor pe viață, tributul se reduce la jumătate și se acceptă suzeranitatea otomană.
1598 30 mai La Mănăstirea Dealu, Mihai încheie tratatul de alianță cu împăratul habsburgic Rudolf al II-lea.
1599 28 octombrie Bătălia de la Șelimbăr se soldează cu victoria lui Mihai, Andrei Bathory este ucis.
1599 1 noiembrie Intrarea triumfală în Alba-Iulia.
1600 Ieremia Movilă este alungat de pe tronul Moldovei de către oștirile muntene care au pătruns în Moldova și cuceresc orașele moldovene.
1600 septembrie Nobilimea maghiară, sprijinită de generalul austriac Gheorghe Basta se revoltă împotriva lui Mihai.
1600 28 septembrie În urma pierderii bătăliei de la Mirăslău, Mihai pierde Ardealul.
1600 octombrie-noiembrie După ce Mihai pierde și Moldova, trupele poloneze pătrund în Țară Românească și îl înving pe Mihai la Bucov și Curtea de Argeș. Este înlăturat și înlocuit de Simion Movilă.

Secolul XVII[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1601 3 august Cu ajutorul împăratului austriac și sprijinul lui Basta, Mihai învinge forțele maghiare conduse de Sigismund Bathory în Bătălia de la Guruslău.
1601 9 august Mihai Viteazul este asasinat de către generalul Basta pe Câmpia Turzii.
1680-1688 Domnia lui Șerban Cantacuzino în Țara Românească.
1688-1714 Domnia lui Constantin Brâncoveanu în Țara Românească.

Secolul XVIII[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1710-1711 Domnia lui Dimitrie Cantemir în Moldova.
1711 Instaurarea domniilor fanariote.
1714 Constantin Brâncoveanu a fost executat pe 15 / 26 august, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Matei) și cu sfetnicul Ianache Văcărescu.
1750 Apariția și dezvoltarea conștiinței naționale.
1775 Imperiul Habsburgic anexează Bucovina.
1769 Partida națională condusă de mitropolitul Gavriil Callimachi al Moldovei propune instaurarea unei republici aristocrate conduse de 12 mari boieri în Moldova.
1730-1769 Domnia lui Constantin Mavrocordat în Moldova și alternativ în Țara Românească: prin aprobarea Porții, a aplicat programul de reorganizare a instituțiilor fiscale, administrative și judiciare pentru modernizarea statului.
1746/1749 Șerbia a fost desființată in Țara Românească și Moldova. Foștii șerbi au devenit clăcași, liberi din punct de vedere juridic, dar lipsiți de pământ.
1780 Primul cod de legi fanariot tipărit din inițiativa lui Alexandru Ipsilanti.
1785 Iobăgia a fost desființată oficial în Transilvania.

Secolul XIX[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1812 Rusia anexează Basarabia.
1821 Revoluția lui Tudor Vladimirescu: programul mișcării cuprindea Cererile Norodului Românesc; se dorea alungarea grecilor și fanarioților.
1821 28 mai Tudor Vladimirescu este executat de către eteriști.
1821-1822 Boierii au redactat 75 de memorii și proiecte de reformă înaintate rușilor, turcilor și austriecilor, cerănd recunoașterea drepturilor naționale și reacordarea dreptului de a avea domni pământeni.
1822 septembrie Poarta Otomană acceptă înlocuirea fanarioților, numindu-l pe Grigore Ghica ca domn al Țării Românești si pe Ioniță Sandu Sturdza ca domn al Moldovei.
1822 Ionică Tăutu a redactat Constituția Cărvunarilor.
1826 Dinicu Golescu în lucrarea "Însemnare a calatoriei mele", susține unirea tuturor provinciilor românești.
1831-1832 1 iulie-1 ianuarie Regulamentele organice intră în vigoare în țăriile române.
1838 Gruparea Națională din Țara Românească din jurul lui Ion Câmpineanu a elaborat doua documente referitoare la organizarea Țării Românești- Actul de Unire și Independență: cere înlaturarea suzeranității otomane și protectoratului țarist, unirea principatelor și alegerea unui domn ereditar și Osabitul act de numire a suveranului românilor.
1843 Societatea secreta Frația programeaza obiective precum unirea principatelor, independența acestora, emanciparea clăcașilor și egalitatea socială în fața legii.
1848 Revoluțiile din Țăriile Romane - opera intelectualilor pașoptiști care doreau unirea principatelor și independența.
1848 27 martie Petițiunea Proclamațiune de la Iași: desființarea cenzurii, funcții acordate după merit, reforma școlilor, securitate personală, desființarea pedepselor corporale.
1848 3-5 mai Petiția Natională de la Blaj - Transilvania: asigurarea libertății, școlile românești, egalitatea religioasă și etnică, desființarea iobăgiei, respingerea anexării Transilvaniei de către Ungaria.
1848 12 mai "Prințipiile noastre" pentru reformarea patriei de la Brașov: unirea principatelor, egalitatea socială, desființarea privilegiilor.
1848 20 mai Petiția Țării de la Cernăuți: autonomie și desființarea clăcii.
1848 30 mai Dieta de la Cluj a votat pentru anexarea Transilvaniei de către Ungaria.
1848 9 iunie Proclamatia de la Izlaz: se cerea independența și unirea principatelor, emanciparea clăcașilor, dezrobirea țiganilor, alegerea unui domn.
1848 15 iunie Petiția Neamului Românesc din Ungaria și Banat: autonomia și oficializarea limbii române, egalitatea socială, libertatea presei, libertatea întrunirilor.
1848 9/21 iunie Comitetul revoluționar de la Izlaz emite principiile.
1848 14/26 iunie Instaurarea unui guvern provizoriu la București.
1848 iulie Instaurarea Locotenenței Domnești formată din Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Golescu , Christian Tell și de un caimacan.
1848 septembrie Rușii au instituit controlul asupra Țării Romănești și asupra Moldovei.
1848 13 octombrie Armata otomană a intrat în București.
1849 Formarea gărzilor militare românești sub conducerea lui Avram Iancu și Axente Sever, armata română lupta împotriva habsburgilor și împotriva maghiarilor.
1849 aprilie-iulie Nicolae Bălcescu face concilierea dintre guvernul maghiar și Avram Iancu.
1849 1 mai Convenția de la Balta Liman îngrădește autonomia interna a Principatelor. Adunările obsesti sunt dizolvate și înlocuite cu adunări boierești.
1849 august Forțele austrieci și rusești au învins armata maghiară la Siria lăngă Arad, punănd capăt revoluției din Transilvania.
1856 30 martie Dupa Războiul Crimeei, Prevederile Tratatului de la Paris au influentat dezvoltarea politică a Principatelor ramase tot sub suzeranitate colectiva a mariilor puteri.
1857 Alegerea adunărilor ad-hoc în Moldova și Țara Românească.
1857 octombrie Cele două adunări au elaborat rezoluții prin care cereau unirea, autonomia și o garantare colectivă a noii ordini de către mariile puteri.
1858 Comisia de anchetă a prezentat raportul său către marile puteri asupra dorințelor românilor, exprimate prin adunările ad-hoc.
1858 19 august Mariile Puteri au semnat la Convenția de la Paris cu scopul de a oferi Principatelor o organizare definitivă.
1859 5/17 ianuarie Unioniștii moldoveni au impus cu ușurință candidatura la domnie a colonelului Alexandru Ioan Cuza care a fost ales domn în unanimitate.
1859 24 ianuarie/5 februarie Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn și în Țara Românească, realiandu-se unirea principatelor, punând bazele statului național modern român.
1859 22 noiembrie/4 decembrie Recunoașterea unirii în cadrul conferinței de la Instanbul de către marile puteri, exceptând Austria și Imperiul Otoman.
1859 11/23 decembrie Cuza proclamă înfăptuirea unirii depline și nașterea națiunii române.
1862 22 ianuarie S-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de conservatorul Barbu Catargiu.
1862 24 ianuarie Parlamentul unic își va deschide lucrarile, București devine capitala statului.
1863-1865 Cuza îi încredințează conducerea guvernului de orientare liberală lui Mihail Kogălniceanu.
1864 2/14 mai Cuza dizolvă adunarea.
1863 Suprafețele agricole sunt transferate sub controlul statului.
1864 14/26 august Legea Rurală recunoaște drepturile depline de proprietate ale clăcașilor asupra pământului pe care îl aveau. Este promulgată Legea Învățământului General.
1864 1 decembrie S-a înființat Casa de Economii si Consemnațiuni.
1865 Codul Civil asigură individului libertatea personală, egalitatea cetățenilor în fața legii și apărarea proprietății private.
1860-1864 Înființarea primelor universități la Iași și la București.
1866 11/23 februarie Monstruoasa Coaliție cere abdicarea lui Cuza de la tron.
1866 10 mai Aducerea la tronul României a prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
1866 1 iulie Adoptarea și promulgarea primei constituții.
1875 24 mai Fondarea Partidului Liberal.
1877 30 aprilie/12 mai Parlamentul român a adoptat și ratificat convenția acceptată de Rusia și a declarat război Imperiului Otoman.
1877 9/21 mai Ministrul de externe, Mihail Kogălniceanu, a adoptat o rezoluție care confirmă independența țării.
1877 26 aprilie Bateriile de artilerie de la Calafat au replicat, bombardând Vidinul. A doua zi, Poarta suspendă legaturile diplomatice cu România.
1877 30 august Asediul Plevnei, fiind cucerită reduta Grivita I, armata română suferind pierderi de 1000 de soldați, în luptă murind și maiorul George Sontu și căpitanul Valter Mărăcineanu.
1877 9 noiembrie Un nou atac prin încercuire a Plevnei. Fortele române, pentru a întări blocada, au cucerit reduta Rahova.
1877 28 noiembrie Osman Pasa s-a predat dupa 3 luni de asediu.
1878 19 februarie/3 martie Prin tratatul semnat la San Ștefano, este recunoscută independența României.
1878 1 iunie-1 iulie Congresul de la Berlin.
1880 3/15 februarie Fondarea Partidului Conservator.
1881 14/26 martie Proclamarea României ca regat și încoronarea lui Carol ca rege.
1883 18/30 octombrie Aderarea României la Tripla Alianță.
1889 România a aderat la Uniunea Monetară Latină.
Uniunea Monetară Latină s-a autodizolvat la 1 ianuarie 1927.

Secolul XX[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
1914 21 iulie/3 august Poziția oficială de război a fost stabilită la Consiliul de Coroană de la Sinaia, adoptându-se politica de neutralitate.
1914 27 septembrie/10 octombrie Ion I.C. Brătianu preia responsabilitatea politicii externe.
1915-1916 Prin intermediul lui Brătianu, România aderă la Antanta și declară razboi Germaniei și Austro-Ungariei. Armatele germane și austriece ocupă o porțiune mare din România.
1917 aprilie Formarea Partidului Național Moldovenesc la Chișinău.
1917 iulie Generalul Averescu a pornit ofensiva de lăngă Mărăști.
1917 6/19 august Luptele de la Mărășești.
1917 8 octombrie Congresul ostașilor moldoveni a proclamat autonomia Basarabiei.
1917 2-6 noiembrie Congresul de constituire al Sfatului Țării.
1917 2 decembrie Proclamarea Republicii Democrate Moldovenești.
1918 12 ianuarie Armata română a trecut Prutul și a restabilit ordinea în Basarabia.
1918 23/24 ianuarie Sfatul Țării de la Chișinău a proclamat independența Republicii Democratice Moldovenești și separarea ei de Rusia.
1918 9 aprilie Sfatul Țării a votat unirea Basarabiei cu România.
1918 7 mai În urma revoluției bolșevice, România devine dependentă politic și economic de Puterile Centrale după ce guvernul Marghiloman a semnat tratatul de la București.
1918 octombrie În Bucovina s-a constituit Consiliul Național Român.
1918 9 octombrie Consiliul Național Român cere dreptul la suveranitate.
1918 14/27 octombrie Constituirea Adunării Constituante.
1918 28 octombrie/10 noiembrie Regele Ferdinand a ordonat armatei să reintre în război.
1918 30-31 octombrie S-a constituit la Arad Consiliul Național Român Central.
1918 7 noiembrie CNRC a publicat textul convocării la Alba Iulia a Adunării Naționale a românilor.
1918 9/10 noiembrie CNRC a adresat guvernului maghiar o notă ultimativă, cerând puterea de guvernare.
1918 12 noiembrie Consiliul Național Român a stabilit instituțiile Bucovinei.
1918 18 noiembrie În Transilvania, Alexandru Vaida-Voievod a prezentat Declarația de Autodeterminare în Parlamentul Ungariei.
1918 28 noiembrie Congresul General al Bucovinei votează unirea cu România.
1918 1 decembrie Regele Ferdinand intră în București în fruntea trupelor sale.
1918 1 decembrie S-a desfășurat Marea Adunare Națională la Alba Iulia care hotărăște unirea Transilvaniei cu România.
1919 29 decembrie Parlamentul României votează legile de ratificare ale unirii.
1922 15 octombrie Ferdinand și Maria sunt încoronați la Alba-Iulia.
1923 27 martie Este adoptată Constituția care consființește unirea.
1927 20 iulie Regele Ferdinand moare.
1930 Carol al II-lea este încoronat. Instaurează un regim autoritar.
1938 10 februarie Carol II a desființat partidele politice. Impune noua constituție.
1940 Forțat de presiunea politică a Uniunii Sovietice, Germaniei hitleriste, Bulgariei și a Ungariei horthyste să cedeze părți din teritoriul României Întregite, Carol a acceptat în consiliul de coroană cedarea teritoriilor și a fost obligat de opoziție să abdice în favoarea administrației pro-germane a generalului Ion Antonescu și în favoarea fiului său Mihai, stabilindu-se în final în Portugalia.
1941 22 iunie Regele Mihai și Ion Antonescu au proclamat începerea războiului pentru eliberarea Basarabiei și Bucovinei de nord de sub dominația sovietică.
1942 Trupele române au luat parte la ofensiva germană pe frontul de est.
1944 23 august Mareșalul Ion Antonescu este arestat la ordinul regelui dupa ce refuză încheierea armistițiului cu Aliații.
1944 31 august Armata Roșie ocupă Bucureștiul.
1945 6 martie URSS impune guvernul Petru Groza. Legea colectivizării agrare.
1945 23 august Începutul grevei regale.
1946 19 noiembrie Falsificarea alegerilor de câtre PCR.
1947 29 iulie Dizolvarea PNT.
1947 30 decembrie Abdicarea regelui Mihai. Este proclamată Republica Populară Română.
1948 3 februarie PCR își schimbă denumirea în PRM.
1948 13 aprilie Adoptarea noii constituții.
1948 11 iunie Legea privind naționalizarea principalelor mijloace de producție.
1949 23 mai Înființarea CAER.
1947-1965 Regimul lui Gheorghe Gheorghiu Dej.
1958 Retragerea trupelor sovietice din România.
1960-1965 Îndepărtarea de Moscova.
1962 Încheierea procesului de colectivizare agrară.
1965 Moare Georghe Gheorghiu-Dej. PMR revine la denumirea initiala de PCR.
1965-1989 Regimul lui Nicolae Ceaușescu.
1965 Prin noua constituție este proclamată Republica Socialistă România.
1967 Ceaușescu devine președintele Consiliului de Stat.
1968 Ceaușescu condamnă intervențiile sovietice în Cehoslovacia. Plenara CC al PCR reabilitează victimele terorii staliniste din timpul lui Dej.
1974 26 martie Ceaușescu devine primul președinte al României.
1977 4 martie Devastator cutremur de pământ
1977 1-3 august Greva minerilor din Valea Jiului
1987 15 noiembrie Manifestarea muncitorilor de la Uzina Steagul Roșu din Brașov.
1989 16 decembrie Începutul Revoluției la Timișoara.
1989 21 decembrie Începutul Revoluției la București.
1989 22 decembrie Fuga și arestarea lui Ceaușescu. Constituirea FSN.
1989 25 decembrie Execuția soțiilor Ceaușescu.
1989 26 decembrie Este numit guvernul provizoriu Petre Roman.
1989 31 decembrie Decretul de funcționare a partidelor politice.
1990 11 martie Proclamația de la Timisoara.
1990 13-15 iunie Mineriada din Piața Universității.
1990 20 mai Primele alegeri libere sunt căștigate de FSN și Ion Iliescu.
1991 8 decembrie Referendum pentru noua constituție.
1992 11 octombrie Alegerile sunt câștigate de Ion Iliescu și PDSR.
1996 17 noiembrie Alegerile sunt câștigate de Emil Constantinescu și CDR.
2000 noiembrie Alegerile sunt câștigate de PSD și Iliescu.

Secolul XXI[modificare | modificare sursă]

Anul Data Poză Informație
2004 29 martie România accede, alături de alte șase țări europene, în Organizația Tratatului Atlanticului de Nord.
2004 Alegerile sunt castigate de Traian Băsescu si alianța D.A.
2004 24 mai 18 oameni sunt uciși și 13 grav răniți în explozia unui camion încărcat cu 20 de tone de azotat de amoniu.
2007 1 ianuarie România devine, alături de Bulgaria, membră UE cu drepturi depline.
2007 19 mai Referendumul pentru demiterea președintelui României este invalidat de peste 70% din alegătorii prezenți la vot.
2008 Alegerile legislative sunt căștigate de PDL și PSD.
2009 6 decembrie Alegerile prezidențiale sunt căștigate de Băsescu.
2010 6 mai Traian Băsescu anunță măsurile de austeritate.
2010 23 iunie–5 iulie Cel puțin 23 de persoane își pierd viața în unele din cele mai devastatoare inundații din istoria Moldovei.
2012 ianuarie Protestele din Piata Universității împotriva austerității. Guvernul Boc demisionează.
2012 6 februarie Emil Boc demisionează din funcția de prim-ministru al României după o lună de proteste violente soldate cu zeci de răniți.
2012 29 iulie Criza politică din vara lui 2012 atinge apogeul cu referendumul pentru demiterea președintelui României, invalidat de CCR din cauza prezenței scăzute la vot.
2012 decembrie USL căștigă alegerile legislative.
2013 1 septembrie Începe "Toamna românească", cea mai amplă mișcare de protest de la Revoluția din 1989 încoace. Protestele îl vizează pe prim-ministrul Victor Ponta, blamat pentru plagierea tezei sale de doctorat, pozițiile sale în legătură cu Proiectul Roșia Montană și gazele de șist, dar și pentru inițiativele eșuate de a modifica Constituția.
2014 21 decembrie Klaus Iohannis ocupă funcția de Președinte al României după câștigarea alegerilor prezidențiale.
2015 30 octombrie Incendiul din clubul Colectiv
2020 26 februarie Primul caz de infecție cu COVID-19 a fost confirmat, ce a marcat începerea pandemiei de SARS-CoV2 în România
Klaus IohannisTraian BasescuCrin AntonescuTraian BasescuNicolae VăcăroiuTraian BasescuIon IliescuEmil ConstantinescuIon IliescuIon IliescuNicolae CeaușescuNicolae CeaușescuChivu StoicaGheorghe Gheorghiu-DejIon Gheorghe MaurerPetru GrozaConstantin Ion ParhonConstantin Ion ParhonMihai ICarol IILocotenenta RegalaMihai IFerdinandCarol I, Rege al RomânieiCarol I al RomânieiLocotenenta DomneascaAlexandru Ioan CuzaRomaniaRepublica socialista RomaniaRepublica populara RomanaRegatul RomânieiPrincipatele Unite ale Moldovei și Țării Românești


Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ „copie arhivă”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  2. ^ https://www.academia.edu/25500761/Civilizația_geto-dacică_I_._Arme_și_echipamente_din_patrimoniul_Muzeului_Național_de_Istorie_a_României
  3. ^ I.R, Redacția (), Coiful de luptă antic geto – dacic de la Făcău – Bulbucata (jud. Giurgiu), Identitatea Românească 
  4. ^ Atlas of Classical History by R. Talbert, 1989, page 63, "Getae under Cothelas"
  5. ^ Getae - LoveToKnow 1911
  6. ^ Dacia: Landscape, Colonization and Romanization by Ioana A Oltean, 2007, Index Dromichaetes King of the Getians
  7. ^ https://revistapontica.files.wordpress.com/2012/02/pontica-3-pag-125-129.pdf Radu Ocheșeanu: Monedele basileului Moskon aflate în colecțiile Muzeului de Arheologie Constanța
  8. ^ Kurt W. Treptow and Ioan Bolovan in „A history of Romania - East European Monographs”, 1996, ISBN 9780880333450, page 17 "..Two inscriptions discovered at Histria indicate that Geto-Dacian rulers (Zalmodegikos and later Rhemaxos) continued to exercise control over that city-state around 200 BC ...."
  9. ^ The Hellenistic Age from the Battle of Ipsos to the Death of Kleopatra VII by Stanley M. Burstein, 1985, Index Rhemaxos Getic or Scythian ruler
  10. ^ Dacia: Landscape, Colonization and Romanization by Ioana A Oltean, 2007, page 47, "Dicomes of the Getians"
  11. ^ a b Berciu 1981, p. 139-140.
  12. ^ Ex P. 1.2.131
  13. ^ Ex P. 1.7.30
  14. ^ Ex P. 4.13.19
  15. ^ „AE (1927) 151”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  16. ^ „CIL II.464”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  17. ^ CIL VIII.20424
  18. ^ Cortés 1995, pp. 191-193.
  19. ^ a b Kovács 2009, p. 198.
  20. ^ Birley 2000, p. 168.
  21. ^ Schiedel 1990.
  22. ^ a b Croitoru 2009, p. 402.
  23. ^ Birley 2000, p. 165.
  24. ^ Johnson 2011, p. 206.
  25. ^ Wilhelm Tomachek in “Les restes de la langue dace” published in “Le Muséon By Société des lettres et des sciences, Louvain, Belgium, page 407 "Pieporus, prince des daces Costoboces..."
  26. ^ Gudmund Schütte in Ptolemy's maps of northern Europe, H. Hagerup, 1917 page 82 "historical king Pieporus. The same author Schütte in “Our forefathers” published by University Press, 1929 page 74 "The North Dacian tribes of the Koistobokoi and Karpoi unlike the rest of Dacia escaped the Roman conquest of AD 105..."
  27. ^ Wilhelm Tomachek (1883): “Les restes de la langue dace” published in “Le Muséon By Société des lettres et des sciences, Louvain, Belgium, page 409
  28. ^ Batty, Roger (2007): Rome and the Nomads: the Pontic-Danubian realm in antiquity, Oxford University Press, ISBN 0-19-814936-0, ISBN 978-0-19-814936-1, page 366
  29. ^ AE (1905) 179
  30. ^ „AE (1905) 179”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  31. ^ Sear 2581
  32. ^ CIL II.6345
  33. ^ a b „CIL II.6345”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  34. ^ „CIL II.2200”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  35. ^ CIL II.2200
  36. ^ Akerman, John Yonge. A descriptive catalogue of rare and unedited Roman coins:from the earliest period of the Roman coinage, to the extinction of the empire under Constantinus Paleologos. p. 80. 
  37. ^ a b „CIL XIII.8973”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  38. ^ CIL XIII.89
  39. ^ a b Eroare la citare: Etichetă <ref> invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numite AE 1959 290
  40. ^ „CIL III.6979”. Arhivat din original la . Accesat în . 
  41. ^ CIL VIII.8412
  42. ^ Iamblichus (1986-12), Iamblichus' Life of Pythagoras (în engleză), Inner Traditions / Bear & Co  Verificați datele pentru: |date= (ajutor)
  43. ^ CIL VI.40776
  44. ^ Ammianus XXVIII.1.5; XXVII.5.5
  45. ^ Zosimus, Historia Nova, IV (114)
  46. ^ Ilie Gherghel, Câteva considerațiuni la cuprinsul noțiunii cuvântului "Vlach", București: Convorbiri Literare, 1920, p. 4-8
  47. ^ G. Popa Lisseanu, Continuitatea românilor în Dacia, Editura Vestala, București, 2014, p.78
  48. ^ Franz Brunhölzl: Zur Kosmographie des Aethicus. In: Festschrift für Max Spindler zum 75. Geburtstag, München 1969, S. 75–89; Franz Brunhölzl: Geschichte der lateinischen Literatur des Mittelalters, Bd. 1, München 1975, S. 63f.
  49. ^ Georgescu, Vlad (). The Romanians: A History. Ohio State University Press. p. 13. ISBN 0-8142-0511-9. 
  50. ^ Mihăescu, H. (). La Romanité dans le Sud-Est de L'Europe (în franceză). Editura Academiei Române. p. 421. ISBN 97-3270-342-3. 
  51. ^ Opreanu, Coriolan Horațiu (). „The North-Danube Regions from the Roman Province of Dacia to the Emergence of the Romanian Language (2nd–8th Centuries AD)”. În Pop, Ioan-Aurel; Bolovan, Ioan. History of Romania: Compendium. Romanian Cultural Institute (Center for Transylvanian Studies). p. 129. ISBN 978-973-7784-12-4. 
  52. ^ History of Vlachs, www.fact-index.com 
  53. ^ Iorga, Nicolas (), La « Romania » danubienne et les barbares au VIe siècle, 3 (1), Revue belge de Philologie et d'Histoire, doi:10.3406/rbph.1924.6272 
  54. ^ Encyclopaedia Britannica, "A dictionary of arts, sciences and general literature, Ninth Edition, Volume XXIV, page 269.
  55. ^ Le plus anciens recueils des miracles de Saint Demetrius et la penetration des slaves dans les Balkans, ed. P. Lemerle (Paris 1979), 1: 20-21, 185.
  56. ^ Maurice (Emperor of the East) (), Maurice's Strategikon: Handbook of Byzantine Military Strategy (în engleză), University of Pennsylvania Press, p. 124 
  57. ^ Spinei 2009, pp. 80-81.
  58. ^ Bóna 1994, pp. 98-99.
  59. ^ The Geography of Ananias of Șirak (L1881.3.9), p. 48.
  60. ^ Bărbulescu 2005, p. 197.
  61. ^ Bóna 1994, pp. 101-102.
  62. ^ Kristó 2003, p. 35.
  63. ^ Encyclopaedia Britannica, "A dictionary of arts, sciences and general literature, Ninth Edition, Volume XXIV, page 269.
  64. ^ Annesl Regni Francorum, www.thelatinlibrary.com 
  65. ^ a b Opreanu 2005, p. 122.
  66. ^ Fiedler 2008, p. 159.
  67. ^ Madgearu 2005b, p. 68.
  68. ^ a b Fiedler 2008, p. 161.
  69. ^ a b Madgearu 2005b, p. 134.
  70. ^ A. Decei, V. Ciocîltan, “La mention des Roumains (Walah) chez Al-Maqdisi,”in Romano-arabica I, Bucharest, 1974, pp. 49–54
  71. ^ https://books.google.com/books?id=DLMQAAAAIAAJ&pg=PA51&dq=sclavino+rumunnense&hl=de#PPA51,M1
  72. ^ https://archive.org/stream/demoribusetacti00dudogoog#page/n224/mode/2up page 221
  73. ^ Egils saga einhenda ok Ásmundar berserkjabana, in Drei lygisogur, ed. Å. Lagerholm (Halle/Saale, 1927), p. 29
  74. ^ V. Spinei, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta from the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009, p. 106, ISBN 9789047428800
  75. ^ G. Murnu, Când si unde se ivesc românii întâia dată în istorie, în „Convorbiri Literare”, XXX, pp. 97-112
  76. ^ Cinnamus, John (). Ioannis Cinnami Epitome Rerum ab Ioanne et Manuele Comnenis Gestarum [Deeds of John and Manuel Comnenus by John Kinnamos]. Tradus de Brand, C.M. New York (publicat la ). 
  77. ^ A. Decei, op. cit., p. 25.
  78. ^ V. Spinei, The Romanians and the Turkic Nomads North of the Danube Delta From the Tenth to the Mid-Thirteenth Century, Brill, 2009, p.132, ISBN 9789004175365
  79. ^ tudela, users.clas.ufl.edu 
  80. ^ http://www.tvrplus.ro/emisiune-maurovlahica-recviem-pentru-o-etnie-disparuta-8076
  81. ^ BLB: UNESCO-Weltdokumentenerbe Nibelungenlied (în germană), www.blb-karlsruhe.de 
  82. ^ The Nibelungenlied, by An Unknown Author, www.gutenberg.org 
  83. ^ Xenopol, p. 552.
  84. ^ Djuvara, cited article.
  85. ^ Vásáry István, "Cumans and Tatars: Oriental Military in the Pre-Ottoman Balkans, 1185-1365"
  86. ^ Simon de Kéza, Gesta Hunnorum et Hungarorum, IV,
  87. ^ G. Popa-Lisseanu, Izvoarele istoriei Românilor, IV, Bucuresti, 1935, p. .32
  88. ^ a b Mužić (Vjekoslav Klaić) 2010, p. 14.
  89. ^ The Annals of Jan Długosz ISBN 19-0101-900-4, p. 593
  90. ^ "...si dimandano in lingua loro Romei...se alcuno dimanda se sano parlare in la lingua valacca, dicono a questo in questo modo: Sti Rominest ? Che vol dire: Sai tu Romano?..." in: Claudiu Isopescu, Notizie intorno ai romeni nella letteratura geografica italiana del Cinquecento, in Bulletin de la Section Historique, XVI, 1929, p. 1- 90
  91. ^ Tranquillo Andronico in Endre Veress', Fontes rerum transylvanicarum: Erdélyi történelmi források, Történettudományi Intézet, Magyar Tudományos Akadémia, Budapest, 1914, S. 204
  92. ^ "Ex Vlachi Valachi, Romanenses Italiani,/Quorum reliquae Romanensi lingua utuntur.../Solo Romanos nomine, sine re, repraesentantes./Ideirco vulgariter Romuini sunt appelanti", Ioannes Lebelius, De opido Thalmus, Carmen Istoricum, Cibinii, 1779, p. 11 – 12
  93. ^ "qui eorum lingua Romini ab Romanis, nostra Walachi, ab Italis appellantur" St. Orichovius, Annales polonici ab excessu Sigismundi, in I. Dlugossus, Historiae polonicae libri XII, col 1555
  94. ^ „...Valacchi, qui se Romanos nominant...„ “Gens quae ear terras (Transsylvaniam, Moldaviam et Transalpinam) nostra aetate incolit, Valacchi sunt, eaque a Romania ducit originem, tametsi nomine longe alieno...“ De situ Transsylvaniae, Moldaviae et Transaplinae, in Monumenta Hungariae Historica, Scriptores; II, Pesta, 1857, p. 120
  95. ^ "Tout ce pays: la Wallachie, la Moldavie et la plus part de la Transylvanie, a esté peuplé des colonies romaines du temps de Trajan l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c'est-à-dire romain … " în Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople, în: Paul Cernovodeanu, Studii și materiale de istorie medievală, IV, 1960, p. 444
  96. ^ “Anzi essi si chiamano romanesci, e vogliono molti che erano mandati quì quei che erano dannati a cavar metalli...” în: Maria Holban, Călători străini despre Țările Române, București, Editura Stiințifică, 1970, vol. II, p.158 – 161
  97. ^ Palia de la Orǎștie (1581 – 1582), Bucharest, 1968