Cristian Caraman

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Cristian Caraman (n. 28 ianuarie 1954, București) este un tenor român, lector universitar și reprezentant al muzicii protestante și evanghelice din România.

Absolvent al Conservatorului de Muzică Ciprian Porumbescu din București în anul 1986, Cristian Caraman a colaborat cu importante instituții muzicale din România și Europa, precum Opera Română din București, Opera Română din Cluj, Teatrul Liric din Craiova, Teatrul Liric din Brașov, Teatrul Liric din Constanța, Opera din Galați, Filarmonica din Arad, Filarmonica George Enescu din București, Oper Zürich în Elveția, Theater Freiburg în Germania și Oper Graz în Austria. În anul 1990 Cristian Caraman devine prim solist al Teatrului Național de Operetă Ion Dacian din București.

De-a lungul carierei Cristian Caraman a concertat în România, Germania, Marea Britanie, Austria, Elveția, China, Rusia, Bulgaria și Statele Unite ale Americii. Criticul muzical Iosif Sava referindu-se la vocea tenorului într-una din emisiunile sale de televiziune din 1985 spunea: ”vocea lui Cristian Caraman este un instrument plin de elasticitate și claritate timbrală" (Serata muzicală TV, 1984)[1]. Un alt critic muzical român de marcă, și anume Dumitru Avakian, îl numea pe Cristian Caraman în anul 1984 drept “tenorul mozartian plin de virilitate, care parcurge cu ușurință partitura muzicală, fără a se folosii de binecunoscuta detimbrare a tenorilor de gen” (Gala Tinerilor Concertiști de la Timișoara 1984)[2].

Biografie[modificare | modificare sursă]

Perioada timpurie 1970-1986[modificare | modificare sursă]

Începutul carierei muzicale a lui Cristian Caraman este marcată de studiile de vioară sub îndrumarea profesorului Fulger Ionescu. În anul 1974 începe stagiul militar în cadrul corpului de Marină Militară, stagiu pe care îl conchide în anul 1976. Acest an marchează începerea studiilor de canto cu profesoara Geta Bălan și colaborarea cu Ansamblul "Doina" al Armatei. Între anii 1979-1981 este membru deplin al Corului Armatei unde i se încredințează de nenumărate ori părțile solistice de tenor. În anul 1981 devine student al Conservatorului Ciprian Porumbescu din București la secțiunea canto sub îndrumarea profesoarei Maria Hurduc. În paralel Caraman își continuă studiile de canto cu Geta Bălan pe care o consideră adevărata îndrumătoare și mentoră a carierei lui muzicale.

Pe perioada primilor ani de studii colaborează intens cu Teatrul de Operetă din București, Filarmonica George Enescu din București și Televiziunea Română. Astfel interpretează rolul Ecclitico în Il mondo della luna de Haydn pe scena Ateneului Român împreuna cu Filarmonica George Enescu sub bagheta maestrului Horia Andreescu, Acis und Galatea de Handel tot cu Filarmonica George Enescu din București sub bagheta maestrului Ilarion Ionescu Galați și rolurile Ferrando din Cosi Fan Tutte și Don Ottavio din Don Giovanni de Mozart pe scena Operei Naționale Române din București. Tot în această perioadă interpretează și rolul Tamino din Flautul Fermecat de Mozart pe scena conservatorului bucureștean. Invitat frecvent la Televiziunea Română Caraman apare la emisiunile regretatului Iosif Sava interpretând lieduri, arii de operă și operetă, dar și canțonete în alte emisiuni culturale ale Televiziunii Naționale.

În 1984 se încearcă înregimentarea sa în rândurile tinerilor studenți ai partidului comunist, Caraman refuzând categoric această ofertă. Acest refuz de a deveni membru de partid în P.C.R. a avut consecințe grave asupra carierei sale, astfel încât începând cu anul patru de conservator Caraman dispare de pe ecranele Televiziunii Române, iar după absolvirea conservatorului este repartizat într-o micuța urbe oltenească fără teatru liric sau casă de cultură și departe de orașul natal și familie.

Stagiatura 1986-1990[modificare | modificare sursă]

După absolvirea conservatorului, deșii este repartizat la Calafat datorită refuzului de a deveni membru de partid, Cristian Caraman este cerut insistent de directorul Teatrului Liric din Craiova. Peste câteva luni de insistențe devine prim solist al Teatrului Liric din Craiova.

Perioada craioveană îi prinde bine tânărului solist care în cei patru ani petrecuți în capitala olteniei interpretează cu foarte mare suces roluri precum, Alfredo în La Traviata, Ernesto în Don Pasquale, Ducele în Rigoletto, Ciprian în Lăsați-mă să cant, Eisenstein în Liliacul și Aramis în Cei trei mușchetari, printre alte spectacole de operă și operetă interpretate pe scena lirică craioveană.

Perioada 1990-1994[modificare | modificare sursă]

În anul 1990 Cristian Caraman revine în orașul natal ca prim solist al Teatrului de Opereta din București. Venirea lui coincide cu schimbări administrative ale teatrului și o binevenită întinerire a diferitelor ansambluri, inclusiv ansamblul solistic.

În această perioadă Cristian Caraman este numit de ziarele și publicațiile de specialitate drept "tenorul de bază al teatrului"[3], iar repertoriul lui se îmbogățește cu roluri clasice precum Caramello în Noapte la Veneția, Edwin în Silvia, Eduard în Sânge Vienez, Lt. Stone în Floare din Hawaii, Jim în Rose Marie, Marchizul de Faublas în Bal la Savoy, Tony în West Side Story, precum și "inconfundabila interpretate a rolului Marco Polo"[4] în Secretul lui Marco Polo, piesă regizată de maestrul Negrău și o scenografie semnată de Catalin Arbore. Această producție este considerată una dintre cele mai frumoase spectacole ale teatrului din ultima decadă a secolului XX.

În anul 1993 Caraman face un turneu internațional cu Filarmonica din Arad sub bagheta maestrului Dorin Frandeș, interpretând partea solistică de tenor din oratoriului Carmina Burana de Carl Orff.

În anul 1993 Caraman devine directorul general interimar al Teatrului Național de Operetă Ion Dacian pe o perioadă de opt luni.

În anul 1991 interpretează Faust din opera Faust de C. Gounod la Teatrul Liric din Constanța, iar în perioada 1990-1994 Caraman este invitat să interpreteze rolul Alfredo din opera La Traviata de Giuseppe Verdi la Opera Națională din Cluj-Napoca, Teatrul Liric din Brașov, Teatrul Liric din Constanța, și peste hotare la Zürich în Elveția, Freiburgh în Germania și Graaz în Austria. În total Cristian Caraman a interpretat rolul Alfredo în peste 50 de spectacole în țară și peste hotare. Această intensă activitate profesională începe să-și arate efectele negative asupra vocii sale începând cu anul 1995.

Perioada 1995-2010[modificare | modificare sursă]

În perioada 1985-1995 Cristian Caraman a cântat aproximativ 1500 de spectacole de oratoriu, operă și operetă, un tur de forță care îi afectează serios sănătatea vocală, astfel încât în următorii ani aproape că dispare total de pe scena lirică românească. Într-un interviu apărut în ziarul Cotidianul in 1995, Caraman amintește de perioada în care cânta și șapte spectacole pe săptămână: “Cântam Marco Polo de două ori pe zi, și la matineu și seara, a doua zi cântam Silvia, a treia zi Eduard în Sânge (Vienez), iar la sfârșit de săptămână cântam Traviata la Constanța, Cluj sau Galați"[5] Cu toate că intră în declin professional, în vara anului 1996 Caraman întreprinde un turneu de recitaluri în Anglia care îi dă speranțe de revenire vocală și profesională și pe scena operetei bucureștene. Din păcate în toamna aceluiași an intră în conflict deschis cu Dorin Teodorescu, directorul teatrului din acea perioadă, datorită plasării pe linie moartă a lui Caraman, în pofida dorinței acestuia de a reveni în câteva din rolurile care l-au consacrat. Perioada aceasta durează aproape 2 ani de zile, cei doi revenind la sentimente mai bune în 1998 când lui Caraman i se încredințează rolul Eisenstein în Liliacul și alte câteva roluri principale printre care Dr. Erich Siedler în La Calul Bălan de Ralph Benatzky, Omul de Tinichea în spectacolul pentru copii Micuța Dorothy de Silvia Kerim și Marius Țeicu, precum și nenumărate roluri medii de care s-a achitat cu mare succes. În anul 2000 înteprindre un turneu vocal de succes în Statele Unite, și anume în orașele South Bend, Chicago, Phoenix și Los Angeles. În anul 2009 Caraman este invitat să interpreteze rolul Ottokar în Voievodul Țiganilor de Strauss într-un turneu de vara în Germania fiind inclus într-o distribuție internațională și achitându-se de încredințare cu foarte mult success. Cu toate acestea, Caraman nu va mai reveni la proeminența din perioada 1990-1994, orientându-se încetul cu încetul către mediul universitar.

În anul 2005, după studii aprofundate în domeniul muzicologie i se conferă titlul de Doctor în Muzică de către Universitatea Națională de Muzică din București, cu teza de doctorat intitulată Muzica Protestantă. Din 2006 este professor asociat la Institutul Timotheus din București, fiind titularizat ca Lector Universitar în anul 2010.

Din anul 2004 și până în anul 2008, Caraman este director general al școlii generale Timotheus, iar în perioada 2008-2009, este numit director general al liceului Teologic Baptist Logos din București.

Familia și viața personală[modificare | modificare sursă]

Cristian Caraman este căsatorit cu Mariana Caraman încă din vara anului 1977 și este tată a doi copii, Emanuel-Cristian Caraman și Dorothea Lidia Caraman.

Caraman provine dintr-o familie nobiliară cu rădăcini armînești prin bunicul de tată Nicolai Alexandru Caraman și genealogie germană prin bunica de tată contesa Elizabeth von Geldern Egmond (Arhivele genealogice ale familie Caraman). Tatăl său, Ion Caraman a fost ofițer în Armata Regală a României până la instalarea guvernului communist. După venirea comunismului familia își pierde domeniile din Dobrogea și toate proprietățiile deținute în București fiind totalmente destituită. Ion Caraman se zbate în sărăcie și se angajează ca portar la o unitate militară din capitală. Comandantul unității îl simpatizează datorită zelului cu care acesta își făcea datoria în fiecare zi, dar și scrisului de mână pe care îl etala fostul ofițer al Armatei Regale. Comandantul îl ia sub protecție și îi oferă posibilitatea să devină mic funcționar în cadrul unității până la pensionare.

Religie[modificare | modificare sursă]

Familia Caraman se regăsește printre familiile protestante din România de mai bine de cinci generații, alternând între cultul Creștin după Evanghelie la primele generații și cultul Creștin Baptist de la Cristian Caraman și până în prezent. Cristian Caraman este un membru foarte activ al bisericilor evanghelice în special în domeniul muzical, dar și cel teologic.

Caraman este director muzical al Bisericii Baptiste Nădejdea din București, Bisericii Creștine după Evanghelie Logos din Ploiești și dirijorul corului Bisericii Creștine după Evanghelie Antiohia din București. În paralel cu intensa activitate muzicală bisericească este diacon și învățător biblic în Biserica Baptistă Nădejdea din București, predicând Scripturiile în Biserica Creștină după Evanghelie Filadelfia din București.

Cristian Caraman a compus mai multe partituri muzicale religioase, lucrarea cea mai important fiind un ciclu de cântece sacre pe versurile prietenului său, regretatul poet și pastor roman baptist Petru Dugulescu. Ciclul a fost compus între anii 1983-1985, fiind rezultatul unei intense colaborări cu Dugulescu.

Convingeri politice[modificare | modificare sursă]

Cristian Caraman a fost un înverșunat opozant al regimului comunist, refuzând să devină membru P.C.R., dar fiind un fervent simpatizant al partidelor istorice și promotor al ideologiei creștin-democrate. În 1987 o mașină a securității atentează la viața soției însărcinate și fiicei lui, lovindu-le pe trecerea de pietoni în plină zii. Impactul le aruncă nu mai puțin de șapte metri în aer, izbinduse apoi de șina de tramvai. Ca prin miracol Dorothea, la frageda vârstă șapte ani, scapă cu o contuzie craniană și un genunchi deplasat, dar Mariana este foarte aproape de moarte. Cu o contuzie craniană foarte gravă, femurul sfărâmat și multiple leziuni corporale, Mariana pierde sarcina și rămâne în spital timp de opt luni suferind mai multe intervenții chirurgicale care marchează profund familia Caraman. În anul 1991 un apologetic fost ofițer de securitate își cere scuze familiei Caraman pentru atentatul din anul 1987.

Toate aceste evenimente și continua opresiune cu mai multe vizite la sediul securității nu face altceva decât să-l înverșuneze pe, deja mult încercatul Caraman, care în Decembrie 1989 devine membru activ al Revoluției Române fiind prezent pe străzile Bucureștiului, la Televiziunea Română, Radio și Piața Victoriei. În 1990 devine membru P.N.Ț.C.D și participă la mișcările de stradă antiguvernamentale din Piața Universității.

În prezent[modificare | modificare sursă]

Cristian Caraman este în continuare solist al Teatrului Național de Operetă Ion Dacian din Bucureși, continuâdu-și în paralel și activitatea muzicală în bisericile protestante din România, precum și cariera universitară în cadrul Institutului Teologic Timotheus din București. Cristian Caraman este tatăl tenorului Emanuel-Cristian Caraman.

Repertoriu operă, operetă și vocal-simfonic[modificare | modificare sursă]

Operă: Don Ottavio - Don Giovanni (W.A. Mozart); Tamino - Die Zauberflöte (W.A. Mozart); Ferrando - Così Fan Tutte (W.A. Mozart); Ernesto - Don Pasquale (G. Donizetti); Ecclictico - Il Mondo della Luna (J. Haydn); The Professor - The Music Teacher (G. B. Pergolesi); Bastien în Bastien und Bastienne ( W. A. Mozart); Ion - Năpasta (Sabin Drăgoi); Vrăjitoarea - Hänsel și Gretel (E. Humperdinck); Alfredo - La Traviata (G. Verdi); Ducele de Mantua - Rigoletto (G. Verdi); Muzică vocal simfonică: Cantata Profana (B. Bartók); Acis e Galatea (G.F. Händel); Cantata Jesus nahm zu sich die Zwölfe (J.S. Bach); Misa în C major “Coronation Mass” (W.A. Mozart); Carmina Burana (Carl Orff); Misa în Mi bemol (Franz Schubert) Operete: Zoil - Fântâna Blanduziei (Cornel Trăilescu); Esenstein - Die Fledermaus (J. Strauss); Ottokar – Der Zigeunerbaron (J. Strauss); Caramello - Eine Nacht in Venedig (J. Strauss); Luiz - The Gondoliers (W. S. Gilbert and A. Sullivan); Tony - The West Side Story (L. Bernstein); Marco Polo - Secretul lui Marco Polo (F. Lopez); Ciprian Porumbescu - Lăsați-mă să cânt (G. Dendrino); Lt. Stone - Die Blume von Hawaii (P. Abraham); Siedler - La Calul Bălan (Ralph Benatzky); Profesorul Amarati-Vânzătorul de păsări (Karl Zeller); Harry-My Fair Lady (Frederick Loewe); Gabriel - Sânge Vienez (J. Strauss); René - Suzana (Jean Gilbert); Edwin - Silvia (Emmerich Kalman); Marchizul Aristide de Faublas- Bal la Savoy (Paul Abraham); Athos - Cei Trei Mușchetari; Omul de Tinichea - Micuța Dorothy (Silvia Kerim); Regele Kocicadania - Povestea soldățelului de Plumb (Dumitru Capoianu); Împăratul - Pac Poc Pic (Lucian Vlădescu); Sclavul - Lysistrata (Gh. Dendrino); Contele Felice – Paganini (Franz Lehár); Guliver - Guliver în Țara Piticilor (Silvia Kerim); Contele Carnero - Zigeunerbaron (J. Strauss); Blind - Der Fledermaus (J. Strauss); Feri von Kerekes în Silvia ( E.Kalman); Pantalone în Dragostea celor trei portocale (Cristian Pepino)

Discografie[modificare | modificare sursă]

CD - Muzica Sacră, Placa Music, USA, 2006; CD - The Recital, January 1983- Cristian and Mariana Caraman, Kebba Muzic, USA, 1999; CD - The Puzzle, Trans World Radio, București, 2003; CD - Great Romanian tenors, Kebba Muzic, 2003; DVD- Centenarul Richard Wurmbrand, Dirijorul Coralei, Master Media, 2009; CD - Arii și duete din Opere și Operete, Placa Music, 2010

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

"Genuri ale Muzicii Protestante"[6] "Muzica Protestantă Modernă"[6], "Repere Istorice ale Muzicii Protestante"[6]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Iosif Sava
  2. ^ Gala Tinerilor Concertiști de la Timișoara 1984
  3. ^ Ziarul Ziua
  4. ^ Revista Panoramic
  5. ^ Cotidianul, Aprilie 1995
  6. ^ a b c Ed. Universității Naționale de Muzică București, 2011

Vezi și[modificare | modificare sursă]