Costea Liliana-Lenuța

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Date personale

Costea Liliana-Lenuța (fostă Coșarcă, n. 11 iunie 1973, Iași n. ?) este o personalitate culturală a cărei activitate este prezentă în multe direcții precum cea politică și cea artistică. Este dirijoare de ansamblu coral român și compozitoare, fondatoare a mai multor coruri bisericești (Corul Bisericii ”Învierea Domnului”, preot paroh Chiruță Ștefan - 1992-1997; Corul mixt al Bisericii din Bogonos, comuna Lețcani, Iași; Corul mixt al parohiei ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, comuna Erbiceni, Iași) și școlare (comuna Belcești - Corul mixt ”Vestiții Crai” - liceu; Corul pe voci egale ”Vestiții Crai Junior” - gimnaziu, 2017-2019; comuna Erbiceni - Corul ”Tezaurul Moldovei”, sat Totoești; Corul ”Diamond”, satele Erbiceni și Bîrlești - 2012-2017; comuna Rediu - Corul ”Florile Moldovei”, grupul de dans ”Românașii Rediului” - 2019-2021).

Costea Liliana, an II master

Studii[modificare | modificare sursă]

A absolvit Liceul de Electronică și Telecomunicații ”Tehnoton”, Iași (1987-1991), denumit astăzi Liceul Tehnologic de Electronică și Telecomunicații "Gh. Mârzescu", obținând certificat de calificare în meseria de Electronist R-TV. De asemenea, a absolvit Școala Postliceală Sanitară ”Grigore Ghica-Vodă” (1995-1998), unde a obținut trei certificate: asistent generalist, Transfuzie și UPU, Grad Principal. Între 2003-2007 a urmat cursurile Facultății de Compoziție, Muzicologie, Pedagogie Muzicală și Teatru (astăzi numindu-se Facultatea de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice), Universitatea de Arte ”George Enescu” din Iași, unde a studiat Ansamblu coral cu Conf.univ.dr Dumitriu George și Dirijat cu muzicologul, compozitorul și dirijorul român Gîscă Nicolae, obținând certificatul de absolvire al modulului pedagogic. În 2012 a obținut certificatul de absolvire, calificare de formator, la Edinfo S.R.L. din Iași. Între 2014-2016 a urmat cursurile de masterat ale Universității de Arte ”George Enescu” din Iași, în anul 2016 obținând certificarea de dirijor de cor în urma participării la masterclass-ul internațional ”Limbajul armonic contemporan în arta corală”. Între 2020-2021 a absolvit cursurile de testare-programare în domeniul IT la S.C. Forge of Talents S.R.L. București, obținând certificat de programator-ajutor. Cu o vastă pregătire profesională, Costea Liliana-Lenuța deține 8 certificate recunoscute național și internațional.

Activitate pedagogică și dirijorală[modificare | modificare sursă]

Între anii 1987-1991, în timpul perioadei școlare, Costea Liliana a participat la diferite acțiuni de voluntariat alături de părintele Dumitriu Viorel și corul Bisericii ”Pogorârea Duhului Sfânt” din Iași. Pregătirea muzicală religioasă (psaltică) a desfășurat-o în cadrul corului Bisericii ”Pogorârea Duhului Sfânt” cu părintele Dumitriu Gheorghe, tatăl părintelui Dumitriu Viorel. În același timp, a fost autodidact pentru pregătirea muzicală instrumentală (pian/orgă, chitară) și vocală. În perioada 1991-1992, C. Liliana a studiat Religia Ortodoxă în vederea admiterii la Facultatea de Teologie Ortodoxă, secțiunea litere, concomitent cu studiul pentru admiterea la Școala Postliceală Sanitară ”Grigore Ghica-Vodă” Iași. În aceeași perioadă, a înființat corul parohiei ”Învierea Domnului” din Iași. După finalizarea studiilor Școlii Postliceale Sanitare, C. Liliana a lucrat în domeniul sanitar 13 ani, între anii 1998-2011 la Spitalului Clinic Județean de Urgențe "Sf. Spiridon" Iași, secțiile Oncologie, UPU și ATI Transfuzii, cât și la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Iași, secția ATI. Din anul 2011 și până în prezent, Costea Liliana a predat la mai multe școli unde, pe lângă activitatea de la catedră, a înființat și coruri, printre care:

  • Corul Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” - ”Blue Star” (2011), cât și imnul școlii (text și aranjament muzical);
  • Corul Diamond (2012) - a înglobat elevi ai satelor Erbiceni și Bîrlești[1]. Corul mixt (pe patru voci) de muzică cultă ”Diamond” a apărut la numeroase televiziuni, radioteleviziuni și redacții - ProTV[2], Vocile Iașiului[3], Favorit[4], Ziarul Lumina[5]. O parte din copiii corului activau și în cadrul slujbelor bisericești a parohiei ”Sfinții Împărați Constantin și Elena”, preot paroh Voinea Constantin, grup ce activa tot sub bagheta aceluiași dirijor, Liliana-Lenuța Costea (Coșarcă). Având ca obiectiv și promovarea tradițiilor populare românești, Costea Liliana-Lenuța s-a axat și pe pregătirea coriștilor pe plan muzical popular, astfel mulți dintre aceștia luând decizia să urmeze și calea muzicii populare, devenind soliști: Bulancea (Matache) Alexandra[6], Blăgeanu Ana-Georgiana[7], Lupu Andreea[8], Moisă Ana-Maria[9], Călugăru Gabriela Alexandra[10], Marele Marian[11]. Totodată, alți coriști au îmbrățișat ramura muzicii culte - Canto Clasic. Costea Liliana a predat și cursurile de canto necesare coriștilor, astfel aceștia reușind să își continue studiile muzicale la Colegiul Național de Artă ”Octav Băncilă” din Iași: Bulancea (Matache) Alexandra, Blăgeanu Ana-Georgiana, Moisă Ana-Maria, Pascariu (Ivașcu) Ana-Maria, Lungu Roberta, Vatamanu B. Dumitru.

Corul Diamond are în palmaresul său numeroase participări, premii și diplome obținute de-a lungul celor 5 ani de activitate sub bagheta dirijorului Costea Liliana[12]. Subiectul pregătirii corului și performanțele sunt redactate în lucrarea de disertație a profesorului-dirijor Costea Liliana. În anul 2013, Costea Liliana a compus și scris Imnul Școlii Gimnaziale ”Constantin Erbiceanu”. În anul 2014, corul Diamond a participat la Olimpiada Națională Corală, obținând locul I la faza județeană, însă nefiind finalist[13]. În anul 2016, același cor a obținut premiul al II-lea la faza națională a olimpiadei. Au urmat multe participări la foarte multe concursuri și evenimente școlare, extracurriculare, serbări, precum și la emisiuni TV.

  • Corul ”Vestiții Crai” (2017) a participat la numeroase evenimente și concursuri.
  • Corul ”Florile Moldovei” (2019), cât și grupul de dans ”Românașii Rediului”, au participat la Zilele Comunei Rediu, cât și la diverse concursuri[14][15][16][17].

În tot acest timp, Costea Liliana a colaborat și cu alte organizații, federații, asociații în vederea promovării, reînvierii și păstrării tradițiilor populare românești, înființând chiar și societatea MelodyArtizan, având același obiectiv principal.

Colaborări[modificare | modificare sursă]

În anul 2012, Costea Liliana a colaborat cu Asociația Communio pentru promovarea, reînvierea și păstrarea tradițiilor populare românești (închistritul ouălor, colindatul cu steaua). În anul 2013 a colaborat cu Fundația ”Solidaritate și Speranță”[18]. În anul 2014 a activat ca voluntar în cadrul Centrului de zi pentru copii ”Sfânta Marina”, Iași, pregătind activități artistice cu copiii Centrului de zi și participând cu aceștia la proiectul ”Cantus Mundi” al Corului Național de Cameră Madrigal și la proiectul ”Nici o școală fără cor” al aceluiași Madrigal[19][20]. Tot în anul 2014, Costea Liliana a colaborat cu Centrul Multifuncțional pentru Vârsta a Treia, participând la diferite emisiuni și evenimente importante ale Iași-ului. Din anul 2015, Costea Liliana colaborează până în prezent cu Asociația Ciurbeștenii - Ansamblul Ciurbeștenii, pregătind momente artistice pentru diferite concursuri. În urma prezentării la mai multe concursuri, Ansamblul Ciurbeștenii a obținut în 2017 Trofeu la Festivalul Internațional de Folclor ”Cântă cucu-n Bucovina!”, Chișinău. În perioada 2017-2019, Costea Liliana a activat și în Corala Camerata, cor format din profesori la inițiativa Inspectorului Școlar General.

Discografie[modificare | modificare sursă]

  • Imnul Colegiului Tehnic ”Gheorghe Asachi” Iași - aranjament și text (2011);
  • Imnul Școlii Gimnaziale ”Constantin Erbiceanu” - muzică și text (2013);
  • Poveste din Viflaim - Copiii Centrului de zi pentru copii ”Sfânta Marina”, Iași (2013 - volumul I; 2014 - volumul II; 2015 - volumul III);
  • Sfânta Liturghie de Nicolae Lungu și Colinde Tradiționale - Corul Diamond (2014);

Premii și distincții[modificare | modificare sursă]

Activitatea dirijoarei Costea Liliana-Lenuța a fost premiată de-a lungul timpului astfel:

  1. Diplome de excelență acordate de către:
  • Asociația Județeană a pensionarilor și Centrul Multifuncțional de vârstă A pentru bună colaborare;
  • TeleMoldova Iași pentru calitate repertorială;
  • Federația Star Music România pentru bună îndrumare a elevilor;
  • Festivalul – Concurs Coral Internațional pentru tineret ”Gavriil Musicescu”, ediția II – Corul de copii al Fundației Solidaritate și Speranță a Mitropoliei Moldovei și Bucovinei Iași;
  • Proiectul Național ”Din suflet de creștin”, ediția V 2014 – dirijor;
  • Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă ”Bună seara, gospodari!”, ediția III, 2012 – Grupul Blue Star;
  • Festivalul de datini și obiceiuri de iarnă ”Bună seara, gospodari!”, ediția III, 2012 – Corul Erbiceni și Bîrlești;
  1. Diplome de onoare acordate de către:
  • Cetățean de onoare al Comunei Erbiceni, 2016;
  • Fundația Solidaritate și Speranță pentru sprijinul oferit beneficiarilor fundației;
  1. Diplomă de recunoștință:
  • Liceul Tehnologic ”V.M.Craiu”, Belcești, 2017, pentru dăruirea și implicarea în activitățile extracurriculare și pentru înființarea și coordonarea corului ”Vestiții Crai”;
  1. Diplomă de merit:
  • Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi”, 2011 - pentru profesionalism, pentru munca și implicarea deosebită în activitățile extracurriculare;
  • Primăria Comunei Belcești, 2017, pentru îndrumarea elevilor participanți la activitatea cultural-artistică ”Bucuria sărbătorilor de iarnă”;
  • Festivalul Internațional de Artă ”Theodore Ciurdea-Coresi”, pentru Corul Diamond, 2017;
  • Festivalul Internațional de Artă ”Theodore Ciurdea-Coresi”, pentru dirijor, 2017;
  1. Diplomă premiu-special:
  • Concursul Național Coral, faza zonală, Iași, 2014, pentru acompaniament;
  • Concursul Educațional Județean ”Atitudini”, 2017, secțiunea voluntari ONG;
  1. Diplomă de apreciere:
  • Concursul Educațional Județean ”Atitudini”, 2017, secțiunea voluntari ONG;
  1. Diplome locul I – finalist la:
  • Olimpiada Națională Corală, faza Zonală, Galați, 2016 – Corul Diamond;
  • Olimpiada Națională Corală, faza Județeană, Iași, 2016 – Corul Diamond;
  • Concursul Național Coral, Iași, faza Județeană, 2014 – Corul Diamond;
  1. Diplome locul I la:
  • Olimpiada Națională Corală, faza Județeană, Iași – Grupul vocal-instrumental Tezaurul Moldovei,Totoești;
  • Concurs Național de muzică religioasă, Iași – Blăgeanu Ana;
  • Concurs Național de muzică religioasă, Iași – Bulancea Alexandra;
  • Concursul Județean ”Circulați, Circulați!” – secțiunea creație literară - Bulancea Alexandra;
  • Concursul Național Coral, faza zonală, 2014, Iași – Corul Diamond;
  • Concursul ”Carnavalul Voioșiei”, - dirigintă clasa a VIII a;
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ediția IV, 2013 – profesor coordonator;
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ediția IV, 2013 – Morariu Roxana;
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ediția IV, 2013 – Maroleanu Elena;
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ediția IV, 2013 – Nedelcu Georgiana;
  • Concursul Național de Creație ”Magii Toamnei”, 2013 – Tudorache Delia;
  • Expoziția-Concurs Internațional ”Tradiții și obiceiuri din țara mea”, 2013 – Rață Gelu Ciprian;
  1. Diplome locul II:
  • Olimpiada Națională Corală, faza Națională, Satu Mare;
  • Concurs Național de muzică religioasă, Iași – Corul Diamond;
  • Concursul Județean ”Circulați, Circulați!” – secțiunea creație plastică - Juncu Alexandru;
  • Concursul Județean ”Circulați, Circulați!” – secțiunea creație literară – Dandu Luminița;
  • Concursul Județean ”Circulați, Circulați!” – secțiunea creație literară – Rață Gelu Ciprian;
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ediția IV, 2013 – Minea Ilinca Andreea;
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ed. IV, 2013 – Lazăr Oana Georgiana;
  • Expoziția-Concurs Internațional ”Tradiții și obiceiuri din țara mea”, 2013 – Vlădeanu Ionuț;
  1. Diplome locul III:
  • Expoziția Internațională – Concurs ”Învingător prin artă”, ediția IV, 2013 – Vasilache Cristina;
  • Concursul Județean ”Oameni, locuri, fapte”, 2012 – Măcinoi Georgiana;

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Corul "Diamond" din cadrul școlilor "Constantin Erbiceanu și Gimnazială nr. 1 Bârlești Iași pe YouTube
  2. ^ stirileprotv.ro (), In ajunul Craciunului, satele din munti au rasunat de colinde. La oras insa, traditiile s-au pierdut, Stirileprotv.ro 
  3. ^ Erbiceni - Liliana Costea si Ionel Lungu (primar) - la Vocile Iasului - 25 martie 2016 pe YouTube
  4. ^ PAUL SURUGIU - FUEGO: PREMIERA - ”VREMURI APUSE” (”Familia Favorit”, 29 mai 2016) pe YouTube
  5. ^ Colindători la redacția din Iași a „Ziarului Lumina“, ziarullumina.ro,  
  6. ^ CORUL Diamond | Facebook (în engleză) 
  7. ^ Lie, Ciocarlie. | Cine poate interpreta mai frumos decat Ana Blageanu doina ”Lie,Ciocarlie”, soprana corului Diamond. | By CORUL Diamond | Facebook (în engleză) 
  8. ^ CORUL Diamond | Facebook (în engleză) 
  9. ^ CORUL Diamond | Facebook (în engleză) 
  10. ^ CORUL Diamond | Facebook (în engleză) 
  11. ^ CORUL Diamond | Facebook (în engleză) 
  12. ^ COLINDĂTORI LA TELEMOLDOVA : GRUPUL "DIAMOND", ERBICENI, TRUPA DE DATINI, TARGU FRUMOS 231216 pe YouTube
  13. ^ CORUL DIAMOND - DE JOC de G. Balint pe YouTube
  14. ^ Watch, www.facebook.com 
  15. ^ https://www.facebook.com/page/392278144271104/search/?q=hora%20moldoveneasca
  16. ^ https://www.facebook.com/page/392278144271104/search/?q=dansul%20mastilor
  17. ^ 🇷🇴La mulți ani, România!🇷🇴 🔸Corul de copii al Școlii Gimnaziale Rediu🔸 Coordonator: prof. Liliana Costea Versuri și muzică : Aurelian Silvestru. | By Scoala Gimnaziala Rediu | Facebook (în engleză) 
  18. ^ https://www.facebook.com/page/219564621462242/search/?q=Palas
  19. ^ Centrul de... - Centrul de zi pentru copii Sfanta Marina Iasi (în engleză), www.facebook.com 
  20. ^ Centrul de zi pentru copii Sfanta Marina Iasi, www.facebook.com 

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Cărți:

  • COSTEA, Liliana-Lenuța, Ansamblul coral în educația școlară contemporană, Editura Universității ”George Enescu”, Iași, 2017;

Webografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și:[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

  • Site Corul Diamond: [1];