Burete de cerneală

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Coprinopsis atramentaria)
Jump to navigation Jump to search
Coprinopsis atramentaria sin.

Coprinus atramentarius

Coprin noir d'encre, Coprinopsis atramentaria.jpg
Burete de cerneală, umbra șarpelui
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Psathyrellaceae
Gen: Coprinopsis
Specie: C. atramentaria
Nume binomial
Coprinopsis atramentaria
(Bull.) Redhead, Vilgalys & Moncalvo (2001)
Sinonime
  • Agaricus atramentarius Bull. (1786)
  • Agaricus luridus Bolton (1788)
  • Agaricus sobolifer Hoffm. (1789)
  • Coprinus plicatus Pers. (1797)
  • Agaricus plicatus Pers. (1801)
  • Coprinus atramentarius (Bull.) Fr. (1838)
  • Coprinus luridus (Bolton) Fr. (1838)
  • Coprinus sobolifer (Hoffm.) Fr. (1838)
  • Pselliophora atramentaria (Bull.) P.Karst. (1879)

Coprinopsis atramentaria (Pierre Bulliard, 1786 ex Scott Alan Redhead, Rytas Vilgalys și Juan Rodriguez Moncalvo, 2001), sin. Coprinus atramentarius (Pierre Bulliard, 1786 ex Elias Magnus Fries, 1838), din încrengătura Basidiomycota, în familia Psathyrellaceae și de genul Coprinopsis,[1] este o ciupercă saprofită, comestibilă, dar în combinație cu consumul de alcool destul de otrăvitoare, fiind cunoscută în popor sub multe denumiri, astfel burete de cerneală, bureți de gunoi, bureți nebuni, căciula șarpelui, ciuperci crestate, ciuperci de nuc, podoaba balegii, poplence, titenghi sau umbra șarpelui.[2] Acest soi, des întâlnit în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crește obișnuit în grupuri mari pe sol bogat în substanțe organice în păduri de foioase, pe pajiști, în grădini, parcuri și la margini de drum. Apare de la câmpie la munte, timpul fructificației fiind din (aprilie) mai până în noiembrie.[3][4][5]

Epitetul se trage din cuvântul latin (latină atramentum=negrie, vopseală neagră, cerneală).[6]

Istoric[modificare | modificare sursă]

Numele binomial Agaricus atramentarius a fost determinat de savantul francez Pierre Bulliard în volumul 6 al marii sale opere Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc… din 1786.[7] În 1838, renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a transferat specia la genul Coprinus sub păstrarea epitetului, de verificat în lucrarea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[8] Acest taxon este folosit de cele mai multe cărți și articole micologice până în prezent (2019).

Valabilă însă este în momentul de față denumirea Coprinopsis atramentaria, creată de micologul englez Scott Alan Redhead și colaboratori, de citit în volumul 50 al jurnalului științific Taxon din 2001.[9]

Toate celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și sunt astfel neglijabile.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Coprinus atramentarius
  • Pălăria: are un diametru de 1,5-4 (8) cm și o înălțime de 3-8 (11) cm, este în tinerețe ovoidală, după care devine conică, la maturitate fiind asemeni unui clopot, apoi cu marginea crăpată în sens radial și curbată în sus. Cuticula ridată este brăzdată de numeroase nervuri subțiri radiale. Coloritul inițial albicios schimbă repede în gri-cenușiu, brun-cenușiu până la cenușiu-gălbui, acoperit pe creștet cu solzișori maronii. La bătrânet se dizolvă în forma unui suc negru.
  • Lamelele: sunt foarte dese, subțiri și foarte înalte, rotunjit până strâmt aderate la picior, fiind la început albicioase, apoi cenușii până gri-rozalii, ulterior negre, pentru a se lichefia în final ca pălăria.
  • Sporii: sunt ovoidal-elipsoizi, netezi, țuguiați spre vârf, închis bruni și transparenți, având o mărime de 10-12 × 6-7 microni. Pulberea lor este brună. Basidiile cu 2-4 sterigme fiecare sunt lat clavate și măsoară 25-30 × 9-10 microni. Cistidele (celule sterile, de obicei izbitoare, situate în stratul himenal sau printre celulele din pielița pălăriei și a piciorului, probabil cu rol de excreție) de 45-90 x 18-25 microni sunt cilindrice, dar devin în sus ușor bulboase.[10]
  • Piciorul: are o lungime de 6-15 cm și o lățime de până la 1,5 cm, fiind cilindric, la început plin, dar deja în maturitate complet gol pe dinăuntru și fragil. Coaja este netedă, albă, cu reflexe mătăsoase. Baza lui bulbos îngroșată este asemănător unei volve subțiri galben-maronie. Nu prezintă un inel.
  • Carnea: este subțire, moale și friabilă, cu colorit albicios până palid cenușiu care se dizolvă după scurt timp într-o substanță neagră. Mirosul este slab de ciuperci, iar gustul la exemplare tinere fin și plăcut. Imediat după cules piciorul trebuie rupt de la pălărie pentru a reduce viteza descompunerii.[3][4][5]
  • Reacții chimice: nu sunt cunoscute.[11]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Umbra șarpelui poate fi confundată cu alte specii ale genului, de asemenea comestibile, dar toxice în legătură cu consumul de alcool, ca de exemplu: Coprinellus micaceus,[12] Coprinopsis acuminata,[13] Coprinopsis alopecia,[14] Coprinopsis cinerea,[15] Coprinopsis lagopus,[16] Coprinopsis romagnesiana[17] și Coprinopsis variegata,[18] dar, în stadiu tânăr și bătrân, de asemenea cu Coprinus comatus[19] sau Coprinus sterquilinus.[20]

Ciuperci asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Poplence sunt foarte bune pentru consumul alimentar, chiar și crude, cu condiția să fie tinere. Atunci când lamele devin gri-roz, ciupercile trebuie aruncate. Se mănâncă doar pălăria. Bureții sunt savuroși preparați ca supă, de asemenea în legătură cu legume fine[21] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu.[22] De asemenea; ei sunt adesea oară folosiți pentru un foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei”, cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre).[23]

Atenție! Dacă aceste ciuperci sunt consumate în combinație cu alcoolul (băut cu 2 zile înainte și până la 5 zile după ingerare), duc la intoxicații destul de grave (parțial reacții asemănătoare cu curele de dezalcoolizare), provocând sindromul coprinian, cu înroșirea feței și a pielii, dureri de cap și gât, tremur și convulsii, însoțit de hipertensiune intracraniană, senzație de căldură vasodilatație, puls scăzut, respirație greoaie și transpirație, rar și de simptome amenințătoare de viață (simptome după 30 minute până la 4 sau 5 ore).[24][25][26] Intoxicația este pricinuită inhibării enzimei aldehidă-dehidrogenază (ALDH-2). Această enzimă acționează după consumul de alcool în timpul transformării etanolului în acid acetic și astfel al degradării lui. Dacă este blocată, acetaldehida se acumulează și provoacă sus numitul sindrom coprinian.[27][28][29] Conținutul de coprină al soiului a fost determinat prin cercetare între 160-360 mg/kg. Astfel, se vorbește despre o primă apariție a intoxicației, când s-au consumat aproximativ 25g=aproximativ 1 ciupercă=aproximativ 5 mg coprină. Comestibilul burete cu perucă de exemplu conține aproximativ doar 1-4 mg /kg coprină, fiind de acea absolut inofensiv.[30]

Nu ospătați nici membrii de familie, nici prietenii, nici cunoscuții sau străinii cu această ciupercă!

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 507, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumiri RO 1-10
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 164-165, ISBN 3-405-12116-7
  4. ^ a b Elena Cristina Mincu, Răzvan Țuculescu: „Ciupercile din România”, Editura Galaxia Gutenberg, Târgu-Lăpuș 2010, p. 154-156
  5. ^ a b Marcel Pârvu: „Ghid practic de micologie”, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca 2007, p. 279
  6. ^ Erich Pertsch: „Langenscheidts Großes Schulwörterbuch”, ed. a 13-ea, Editura Langenscheidt, Berlin, München, Viena, Zürich, New York 1999, p. 124
  7. ^ Pierre Bulliard: „Herbier de la France ou, Collection complette des plantes indigenes de ce royaume etc..”, vol. 6, Editura Didot, Debure, Belin, Paris 1790, tab. 164
  8. ^ Elias Fries: „'Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”', Editura Typographia Academica, Uppsala (1836-1838), p. 243 [1]
  9. ^ S. A. Redhead, R. Vilgalys & J. R. Moncalvo: „Coprinopsis atramentaria”, în: jurnalul „Taxon”, vol. 50, nr. 1, 2001, p. 226
  10. ^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XVIII, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1931, p. + tab. 877
  11. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 323, ISBN 3-85502-0450
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 60-61, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 350-351, ISBN 978-3-8354-1839-4
  14. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 44-45, ISBN 88-85013-25-2
  15. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 46-47, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 54-55, ISBN 88-85013-37-6
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 52-53, ISBN 3-405-12124-8
  18. ^ Charles Horton Peck: „ Descriptions of new species of fungi”, în: „Bulletin of the Buffalo Society of Natural Sciences”, nr. 1, p. 41-72
  19. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 154-155, ISBN 3-405-11774-7
  20. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 50-51, ISBN 3-405-12124-8
  21. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  22. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
  23. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118
  24. ^ Gheorghe Ciobanu: „Intoxicația acută cu ciuperci necomestibile și otrăvitoare, în: Buletinul Academiei de Științe a Moldovei - Științe Medicale. Chișinău 2010, vol. 3, nr. 26, p. 15
  25. ^ MRI/TUM
  26. ^ Pilzforum 1
  27. ^ Wolfgang Forth, Dietrich Henschler, Walter Rummel: „Allgemeine und spezielle Pharmakologie und Toxikologie etc.”, Editura Bibliographisches Institut-Wissenschaftsverlag, Mannheim 1984, 3-411-01660-4
  28. ^ L. Matthies, H. Laatsch: „Ungewöhnliche Pilzvergiftungen - Coprin, ein Hemmstoff des Alkoholabbaus”, în: „Pharmazie in unserer Zeit”, nr. 21, 1992, p. 14-20 [2]
  29. ^ MRI/TUM
  30. ^ Pilzforum 2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Constantin Pârvu: „Universul plantelor”, ediția a IV-a, revizuită și completată, Editura Asab, București 2006
  • Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]