Hungry Tree

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Copacul flămând)

„Copacul flămând” înghițind banca de alături

Hungry Tree (literalmente din engleză Copacul flămând) este un arbore aflat pe teritoriul King's Inns⁠(d), în orașul Dublin, Republica Irlanda. Este un specimen obișnuit de platan (Platanus × acerifolia⁠(d)), devenit cunoscut prin învăluirea parțială a unei bănci aflate în imediata proximitate. Astfel, a devenit o atracție turistică și este frecvent fotografiat. „Copacul flămând” a fost subiectul unei campanii de conservare desfășurate de politicianul Ciarán Cuffe⁠(d), membru al Partidului Verde⁠(d).

Descriere[modificare | modificare sursă]

Arborele este amplasat pe teritoriul King's Inns⁠(d) (Inn judecătoresc⁠(d) irlandez), lângă poarta de sud.[1][2][3] Este un specimen de Platanus × acerifolia (sau Platanus x hispanica), o varietate a platanului occidental plantată masiv în Dublin pe parcursul secolului al XIX-lea.[2][4][5] Se estimează că arborele a fost sădit între 1900 și 1940.[6][2] Copacul însuși nu este remarcabil, având o înălțime de 21 m și circumferința tulpinii de 3,47 m.[6][5]

Foarte aproape de locul unde a fost sădit arborele, se află o bancă de fontă instalată la începutul anilor 1800.[4][6] De-a lungul timpului, tulpina copacului a început să „învăluie” speteaza băncii, după care picioarele și locul de așezat.[4] Acest fenomen a atras atenția publicului larg, vorbindu-se că arborele „mănâncă” banca, de unde a provenit porecla de „copac flămând”.[1] Curtea King's Inns este deschisă în fiecare zi de la 7:00 până la 19:30, iar arborele a devenit o atracție turistică.[1][6] Este fotografiat foarte des și a apărut pe coperta ghidului turistic Secret Dublin – an unusual guide, cât și a cărții Dublin, scrisă de artistul Robert Ballagh⁠(d) în 1981.[6][2]

Campanie de conservare[modificare | modificare sursă]

Arborele se află pe lista „Arborilor de patrimoniu” a Irlandei, alcătuită de Tree Council of Ireland⁠(d) (din engleză Consiliul Irlandez al Arborilor).[7] A fost inclus pentru valoarea sa turistică, deși majoritatea arborilor din listă sunt de o vârstă sau raritate deosebită.[5]

Consilierul Ciarán Cuffe⁠(d), membru al Partidului Verde⁠(d), a organizat o campanie în 2017, în care cerea autoritățlor Dublinului să ia sub protecția statului acest arbore. Cuffe argumenta că „Hungry Tree” și arborii învecinați „sunt parte a istoriei părții de nord a orașului istoric. Ca și Blessington Street Basin⁠(d), este o comoară ascunsă. Îi iubesc și nu aș vrea să îi pierd... Acești arbori sunt martori ai istoriei și vârsta lor îi face și mai valoroși."[7] Cererea lui Cuffe a fost respinsă, pe motiv că arborele se află pe terenul unor clădiri care deja beneficiază de protecție. S-a mai discutat și posibilitatea de a lua banca sub protecție, lucru care la fel nu s-a întâmplat, din precauție: dacă banca ar avea statut de protecție, în viitor s-ar putea decide înlăturarea copacului pentru a o păstra.[2]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c O'Connor, Amy (). „Have you heard about the hungry tree in Dublin 7?”. TheJournal.ie (în engleză). Accesat în . 
  2. ^ a b c d e Griffin, Dan (). 'Hungry tree' is slowly eating a cast-iron bench in Dublin”. The Irish Times. Accesat în . 
  3. ^ O Conghaile, Pol (). „Secret Dublin”. Irish Independent. Accesat în . 
  4. ^ a b c „Dublin seeks to protect Hungry Tree”. Wanted in Europe. . Accesat în . 
  5. ^ a b c „Kings Inns, Constitution Hill, Dublin, Co. Dublin”. Tree Council of Ireland. Arhivat din original la . Accesat în . 
  6. ^ a b c d e McNally, Frank (). 111 Places in Dublin that you must not miss (în engleză). Emons Verlag. p. 143. ISBN 9783960410263. Accesat în . 
  7. ^ a b McDermott, Stephen (). „Dublin City councillors seek to protect landmark 'hungry tree'. Dublin Live. Accesat în . 

Vezi și[modificare | modificare sursă]

  • Bicycle Tree”, un arbore în tulpina căruia este blocată o bicicletă