Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC)
| Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) | |
 | |
| Semnat |  |
|---|---|
| Intrat în vigoare | |
| Depozitar | secretar general al Națiunilor Unite |
| Prezență online | |
| site web oficial pagină Facebook cont X | |
 United Nations Framework Convention on Climate Change la Wikisource | |
Modifică date / text  | |
Convenția-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) este procesul ONU pentru negocierea unui acord de limitare a schimbărilor climatice periculoase. Este un tratat internațional pentru combaterea „interferențelor umane periculoase în sistemul climatic”. Principala modalitate de a face acest lucru este limitarea creșterii gazelor cu efect de seră în atmosferă.[1] Convenția a fost semnată în 1992 de 154 de state la Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (UNCED), cunoscută în mod informal ca Summit-ul Pământului, desfășurată la Rio de Janeiro. Tratatul a intrat în vigoare la 21 martie 1994.[2] „UNFCCC” este, de asemenea, numele Secretariatului însărcinat cu sprijinirea funcționării convenției, cu birouri în campusul ONU din Bonn, Germania.[3]
Obiectivul principal al convenției este explicat în articolul 2 și acesta este „stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră în atmosferă la un nivel care ar preveni interferențele antropice periculoase [adică, cauzate de om] cu sistemul climatic”.[4] Tratatul solicită continuarea cercetării științifice asupra climei. Această cercetare sprijină întâlniri și negocieri pentru a duce la acorduri. Scopul este de a permite ecosistemelor să se adapteze la schimbările climatice(d). În același timp, își propune să se asigure că nu există amenințări la adresa producției de alimente care să fie cauzate de schimbările climatice sau de măsurile luate pentru abordarea acesteia. Și își propune să permită dezvoltării economice să continue într-o manieră durabilă.[5][6]
Activitatea UNFCCC se concentrează pe punerea în aplicare a Acordului de la Paris. Acest acord a intrat în vigoare în 2016.[7][8] Acesta își propune să limiteze creșterea temperaturii globale(d) cu mult sub 2°C (3,6°F) peste nivelurile de dinainte de Revoluția Industrială și chiar țintind să-l mențină la 1,5°C (2,7°F). Acordul de la Paris a înlocuit Protocolul de la Kyoto al UNFCCC, care a fost semnat în 1997 și a durat între 2005 și 2020.
Până în 2022, UNFCCC avea 198 de părți. Organul său suprem de decizie, Conferința părților (COP)(d), se întrunește în fiecare an. Pe parcursul anului au loc și alte întâlniri la nivel regional și tehnic.[9][10] Acordul de la Paris impune o revizuire sau „bilanț global(d)” al progresului în atingerea obiectivelor sale la fiecare cinci ani. Prima dintre acestea a avut loc la COP28(d) din Emiratele Arabe Unite (EAU) în 2023.
Tratatul stabilește responsabilitățile pentru trei categorii de state. Acestea sunt țări dezvoltate, țări dezvoltate cu responsabilități financiare speciale și țări în curs de dezvoltare. Țările dezvoltate se numesc țări din Anexa I. La început au fost 38. Țările din anexa I ar trebui să adopte politici naționale și să ia măsuri corespunzătoare pentru a-și limita emisiile de gaze cu efect de seră(d). Ei ar trebui, de asemenea, să raporteze cu privire la pașii pentru revenirea individuală sau în comun la nivelurile lor de emisii de gaze cu efect de seră din 1990.[11]
Este problematic faptul că principalele state semnatare nu își respectă angajamentele individuale. Din acest motiv, CCONUSC a fost criticată ca nereușind să reducă emisiile de gaze cu efect de seră de la adoptarea sa.[12] Părțile la convenție nu au convenit asupra unui proces care să permită votul majoritar. Toate deciziile sunt luate prin consens, acordând părților sau țărilor individuale dreptul de veto.[13] Eficacitatea Acordului de la Paris de a-și atinge obiectivele climatice este, de asemenea, supusă dezbaterii, în special în ceea ce privește obiectivul său mai ambițios de a menține creșterea temperaturii globale sub 1,5.°C.[14][15]
Dezvoltare
[modificare | modificare sursă]Primul raport de evaluare al IPCC a apărut în 1990. Raportul a oferit o privire de ansamblu asupra științei schimbărilor climatice și a consensului științific până în prezent(d). Acesta a discutat incertitudinile și a furnizat dovezi ale încălzirii. Autorii au declarat că sunt siguri că gazele cu efect de seră sunt în creștere în atmosferă din cauza activității umane. Acest lucru duce la o încălzire mai mare a suprafețeiiPământului.[16][17] Raportul a dus la stabilirea Convenției-cadru a Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC). [18]
Convenția din 1992
[modificare | modificare sursă]Textul Convenției a fost elaborat în timpul reuniunii Comitetului Interguvernamental de Negociere de la New York, între 30 aprilie și 9 mai 1992. Convenția a fost adoptată la 9 mai 1992 și deschisă spre semnare la 4 iunie 1992 la Conferința Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare(d) (UNCED) de la Rio de Janeiro (cunoscută sub titlul său popular, Summit-ul Pământului(d)).[19] La 12 iunie 1992, 154 de națiuni au semnat UNFCCC, care, după ratificare, a angajat guvernele semnatarilor să reducă concentrațiile atmosferice de gaze cu efect de seră cu scopul de a „preveni interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic al Pământului”. Acest angajament ar necesita reduceri substanțiale ale emisiilor de gaze cu efect de seră. [20][21] Părțile la Convenție s-au reunit anual din 1995 în cadrul Conferințelor Părților(d) (COP) pentru a evalua progresul făcut în adresarea schimbărilor climatice.[22]
Articolul 3 alineatul (1) din Convenție[23] prevede că părțile ar trebui să acționeze pentru a proteja sistemul climatic pe baza „responsabilităților comune, dar diferențiate și a capacităților respective” și că țările părți dezvoltate ar trebui să „preia conducerea” în abordarea schimbărilor climatice. În temeiul articolului 4, toate părțile își asumă angajamente generale de abordare a schimbărilor climatice prin, de exemplu, atenuarea schimbărilor climatice și adaptarea la eventualele efecte ale schimbărilor climatice.[24] Articolul 4 alineatul (7)[25] prevede:
„Măsura în care țările în curs de dezvoltare părți își vor pune efectiv în aplicare angajamentele asumate în temeiul convenției va depinde de punerea efectivă în aplicare de către părțile țări dezvoltate a angajamentelor asumate în temeiul convenției în ceea ce privește resursele financiare și transferul de tehnologie și va lua pe deplin în considerare faptul că dezvoltarea economică și socială și eradicarea sărăciei sunt prioritățile principale și primordiale ale țărilor în curs de dezvoltare părți.”
Convenția specifică scopul părților din anexa I a fost stabilizarea emisiilor de gaze cu efect de seră (dioxid de carbon și alte gaze cu efect de seră antropice nereglementate prin Protocolul de la Montreal) la nivelurile din 1990, până în 2000.[26]
Obiectiv general
[modificare | modificare sursă]Obiectivul final al Convenției-cadru este specificat la articolul 2: „stabilizarea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care să împiedice interferențele antropice periculoase [adică cauzate de om] cu sistemul climatic”.[27] Articolul 2 din convenție prevede că acest obiectiv „ar trebui atins într-un interval de timp suficient pentru a permite ecosistemelor să se adapteze în mod natural la schimbările climatice, pentru a garanta că producția de alimente nu este amenințată și pentru a permite dezvoltării economice să continue într-un mod durabil”.[28]
Șase domenii prioritare (Acțiune pentru abilitarea climatică)
[modificare | modificare sursă]Action for Climate Empowerment (ACE) este un termen adoptat de UNFCCC în 2015 pentru a avea o denumire mai bună pentru acest subiect decât „articolul 6”. Acesta se referă la articolul 6 din textul original al convenției (1992), axat pe șase domenii prioritare: educație, formare, sensibilizarea publicului, participarea publicului, accesul publicului la informații și cooperarea internațională în aceste domenii. Punerea în aplicare a tuturor celor șase domenii a fost identificată ca fiind factorul esențial pentru ca toată lumea să înțeleagă și să participe la rezolvarea provocărilor prezentate de schimbările climatice. ACE solicită guvernelor să elaboreze și să pună în aplicare programe educaționale și de sensibilizare a publicului, să formeze personal științific, tehnic și managerial, să încurajeze accesul la informații și să promoveze participarea publicului în abordarea schimbărilor climatice și a efectelor acestora. De asemenea, ACE îndeamnă țările să coopereze în acest proces, prin schimbul de bune practici și lecții învățate și prin consolidarea instituțiilor naționale. Această gamă largă de activități este ghidată de obiective specifice care, împreună, sunt considerate esențiale pentru punerea în aplicare eficientă a acțiunilor de adaptare la schimbările climatice și de atenuare a acestora și pentru atingerea obiectivului final al CCONUSC.[29]
Acorduri și protocoale cheie
[modificare | modificare sursă]Protocolul de la Kyoto
[modificare | modificare sursă]Protocolul de la Kyoto a fost un tratat internațional care a extins Convenția-cadru a Organizației Națiunilor Unite din 1992 privind schimbările climatice (CCONUSC), care obligă statele părți să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, pe baza consensului științific conform căruia încălzirea globală are loc și că emisiile de CO2 de origine umană sunt cauza acesteia. Protocolul de la Kyoto a fost adoptat la Kyoto, Japonia, la 11 decembrie 1997 și a intrat în vigoare la 16 februarie 2005. În 2020 existau 192 de părți (Canada s-a retras din protocol, începând cu decembrie 2012)[30] la protocol.
Protocolul de la Kyoto a pus în aplicare obiectivul CCONUSC de a reduce declanșarea încălzirii globale prin reducerea concentrațiilor de gaze cu efect de seră din atmosferă la „un nivel care ar împiedica interferențele antropice periculoase cu sistemul climatic” (articolul 2). Protocolul de la Kyoto s-a aplicat celor șapte gaze cu efect de seră enumerate în anexa A: dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), oxid de azot (N2O), hidrofluorocarburi (HFC), perfluorocarburi (PFC), hexafluorură de sulf (SF6), trifluorură de azot (NF3).[31]] Trifluorura de azot a fost adăugată pentru a doua perioadă de conformitate în timpul Rundei Doha.[32]
Prima perioadă de angajament a protocolului a început în 2008 și s-a încheiat în 2012. Toate cele 36 de țări care au participat pe deplin la prima perioadă de angajament au respectat protocolul. Cu toate acestea, nouă țări au fost nevoite să recurgă la mecanismele de flexibilitate prin finanțarea reducerii emisiilor în alte țări, deoarece emisiile lor naționale erau puțin mai mari decât obiectivele lor. Criza financiară din 2007-2008 a redus emisiile. Cele mai mari reduceri ale emisiilor s-au înregistrat în țările din fostul bloc estic, deoarece dizolvarea Uniunii Sovietice a redus emisiile acestora la începutul anilor '90.[33] Chiar dacă cele 36 de țări dezvoltate și-au redus emisiile, emisiile globale au crescut cu 32% între 1990 și 2010.[34]
Acordul de la Paris
[modificare | modificare sursă]Acordul de la Paris (denumit și Acordurile de la Paris sau Acordurile climatice de la Paris) este un tratat internațional privind schimbările climatice care a fost semnat în 2016[35] și care vizează atenuarea schimbărilor climatice, adaptarea la acestea și finanțarea. Acordul de la Paris a fost negociat de 196 de părți la Conferința Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice din 2015 de lângă Paris, Franța. Începând cu februarie 2023, 195 de membri ai Convenției-cadru a Organizației Națiunilor Unite privind schimbările climatice (UNFCCC) sunt părți la acord. Dintre cele trei state membre UNFCCC care nu au ratificat acordul, singurul emițător major este Iranul. Statele Unite, al doilea mare emițător, s-au retras din acord în 2020,[36] au reintrat în 2021,[37]și și-au anunțat din nou retragerea în 2025.[38]
Acordul de la Paris are un obiectiv pe termen lung privind temperatura, și anume menținerea creșterii temperaturii globale la suprafață cu mult sub 2 °C (3,6 °F) peste nivelurile preindustriale. De asemenea, tratatul prevede că, de preferință, limita creșterii ar trebui să fie de numai 1,5 °C (2,7 °F). Aceste limite sunt definite ca medii ale temperaturii globale măsurate pe parcursul mai multor ani.[39]
Membrii și participare
[modificare | modificare sursă]Începând cu 2022, UNFCCC are 198 de țări participante, inclusiv toate statele membre ale Națiunilor Unite, observatori ai Adunării Generale a Națiunilor Unite, statul Palestina și Sfântul Scaun, statele nemembre ale ONU Niue și Insulele Cook și uniunea supranațională Uniunea Europeană.[40][41]
Lista țărilor participante
[modificare | modificare sursă]Țările din anexa I
[modificare | modificare sursă]Există 43 de țări din anexa I, inclusiv țări din Uniunea Europeană.[42] Aceste țări sunt clasificate ca țări industrializate și economii în tranziție.[43] Dintre acestea, 24 sunt, de asemenea, părți din anexa II, inclusiv Uniunea Europeană,[44] și 14 sunt economii în tranziție.[45]
Țări din anexa I (24 dintre acestea sunt și părți din anexa II) :
Australia[a]
Austria[a]
Belgia[a]
Canada[a]
Cipru
Danemarca[a]
EU[a]
Finlanda[a]
France[a]
Germany[a]
Greece[a]
Islanda[a]
Irlanda[a]
Italia[a]
Japonia[a]
Liechtenstein
Luxembourg[a]
Malta
Monaco
Țările de Jos[a]
New Zealand[a]
Norvegia[a]
Portugalia[a]
Spania[a]
Suedia[a]
Elveția[a]
Turcia
Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord[a]
Statele Unite ale Americii[a]
Țările din anexa I care sunt economii în tranziție :
Premii
[modificare | modificare sursă]În 2016, UNFCCC a primit „Premiul Prințului sau Prințesa Asturiei pentru Cooperare Internațională” din partea Premiilor Prințesa Asturiei.[46]
Reuniunile țărilor
[modificare | modificare sursă]O Conferință a părților (COP) a avut loc anual de cei mai mulți ani din 1995.
Note explicative
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ^ „Article 2” (PDF). The United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ „United Nations Framework Convention on Climate Change (UNFCCC)”. World Health Organization (WHO). Accesat în .
- ^ „About the Secretariat”. unfccc.int. Accesat în .
The secretariat was established in 1992 when countries adopted the UNFCCC. The original secretariat was in Geneva. Since 1996, the secretariat has been located in Bonn, Germany.
- ^ „Article 2” (PDF). The United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ „United Nations Framework Convention on Climate Change (UNFCCC)”. World Health Organization (WHO). Accesat în .
- ^ H.K., Jacobson (). „United Nations Framework Convention on Climate Change: Climate Policy: International”. Science Direct. Accesat în .
- ^ „About UNFCCC”. United Nations Global Market place (ungm). Accesat în .
- ^ Jepsen, Henrik (). Negotiating the Paris Agreement: The Insider Stories. Cambridge University Press. ISBN 9781108886246. Parametru necunoscut
|arată-autori=ignorat (ajutor) - ^ R. Stavins, J. Zou, et al., "International Cooperation: Agreements and Instruments." Arhivat în , la Wayback Machine. Chapter 13 in: Climate Change 2014: Mitigation of Climate Change. Contribution of Working Group III to the Fifth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. Cambridge University Press, 2014.
- ^ „What is the UNFCCC & the COP”. Climate Leaders. Lead India. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ Eroare la citare: Etichetă
<ref>invalidă; niciun text nu a fost furnizat pentru referințele numitePolicy2 - ^ Schiermeier, Quirin (). „The Kyoto Protocol: Hot air”. Nature. 491 (7426): 656–658. Bibcode:2012Natur.491..656S. doi:10.1038/491656a. PMID 23192127.
- ^ Staff, Carbon Brief (). „Guest post: The challenge of consensus decision-making in UN climate negotiations”. Carbon Brief (în engleză). Accesat în .
- ^ Raiser, Kilian; Kornek, Ulrike; Flachsland, Christian; Lamb, William F (). „Is the Paris Agreement effective? A systematic map of the evidence”. Environmental Research Letters. 15 (8): 083006. Bibcode:2020ERL....15h3006R. doi:10.1088/1748-9326/ab865c. ISSN 1748-9326.
- ^ Maizland, Lindsay (). „Global Climate Agreements: Successes and Failures”. Council on Foreign Relations (în engleză). Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „FAR Climate Change: Scientific Assessment of Climate Change — IPCC”. Accesat în .
- ^ „Climate Change: The IPCC Scientific Assessment: Policymaker Summary - Executive Summary” (PDF). ipcc.ch. .
- ^ „The IPCC: Who Are They and Why Do Their Climate Reports Matter?”. Union of Concerned Scientists: Reports & Multimedia - Activist Resources: Explainers. Union of Concerned Scientists. .
- ^ Status of Ratification of the Convention, United Nations Framework Convention on Climate Change, accesat în
- ^ „Article 2” (PDF). The United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ R. Stavins, J. Zou, et al., "International Cooperation: Agreements and Instruments." Arhivat în , la Wayback Machine. Chapter 13 in: Climate Change 2014: Mitigation of Climate Change. Contribution of Working Group III to the Fifth Assessment Report of the Intergovernmental Panel on Climate Change. Cambridge University Press, 2014.
- ^ „What is the UNFCCC & the COP”. Climate Leaders. Lead India. . Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ UNFCCC Article 3: Principles, in United Nations 1992.
- ^ UNFCCC Article 4: Commitments, arhivat din original la , in United Nations 1992.
- ^ UNFCCC Article 4: Commitments, paragraph 7, arhivat din original la , in United Nations 1992.
- ^ UNFCCC Article 4: Commitments: 2a, b, arhivat din original la , in United Nations 1992.
- ^ „Article 2” (PDF). The United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ „Article 2” (PDF). The United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ UNESCO and UNFCCC (). Action for climate empowerment: Guidelines for accelerating solutions through education, training and public (PDF). UNESCO and UNFCCC. p. 6. ISBN 978-92-3100-182-6.
- ^ „7 .a Kyoto Protocol to the United Nations Framework Convention on Climate Change”. UN Treaty Database. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Overview of greenhouse gases - Defra, UK”. Naei.beis.gov.uk. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „Doha amendment to the Kyoto Protocol” (PDF). Unfcc.int. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ Shishlov, Igor; Morel, Romain; Bellassen, Valentin (). „Compliance of the Parties to the Kyoto Protocol in the first commitment period” (PDF). Climate Policy. 16 (6): 768–782. Bibcode:2016CliPo..16..768S. doi:10.1080/14693062.2016.1164658. ISSN 1469-3062. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „The Emissions Gap Report 2012” (PDF). United Nations Environment Programme. . p. 2. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Paris Agreement, FCCC/CP/2015/L.9/Rev.1” (PDF). UNFCCC secretariat. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „Reference: C.N.464.2017.TREATIES-XXVII.7.d (Depositary Notification)” (PDF). United Nations. . Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
- ^ „US makes official return to Paris climate pact”. Associated Press. . Arhivat din original la . Accesat în – via The Guardian.
- ^ Calma, Justine (). „Donald Trump pulls US out of Paris climate agreement”. The Verge (în engleză). Accesat în .
- ^ Zhong, Raymond; Plumer, Brad; Rojanasakul, Mira (). „2024's Record-Breaking Heat Brought the World to a Dangerous Threshold. Now What?”. The New York Times (în engleză). ISSN 0362-4331. Accesat în .
- ^ „Status of Ratification of the Convention”. United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ „Parties to the Convention and Observer States”. United Nations Framework Convention on Climate Change. Arhivat din original la . Accesat în .
- ^ „List of Annex I Parties to the Convention”. United Nations Framework Convention on Climate Change. Accesat în .
- ^ Parties & Observers, United Nations Framework Convention on Climate Change, accesat în
- ^ Full text of the convention - Annex II, United Nations Framework Convention on Climate Change, arhivat din original la , accesat în
- ^ Full text of the convention - Annex I, United Nations Framework Convention on Climate Change, arhivat din original la , accesat în
- ^ „United Nations Framework Convention on Climate Change and the Paris Agreement - Laureates - Princess of Asturias Awards”. Princess of Asturias awards - Laureates (în engleză). . Arhivat din original la . Accesat în .
| Control de autoritate |
|  |
|---|
- Tratate ale Ucrainei
- Tratate ale Turciei
- Tratate ale Statelor Unite ale Americii
- Tratate ale Regatului Unit
- Tratate ale Țărilor de Jos
- Tratate ale Suediei
- Tratate ale Spaniei
- Tratate ale Rusiei
- Tratate ale României
- Tratate ale Portugaliei
- Tratate ale Poloniei
- Tratate ale Paraguayului
- Tratate ale Republicii Moldova
- Tratate ale Mexicului
- Tratate ale Lituaniei
- Tratate ale Iordaniei
- Tratate ale Japoniei
- Tratate ale Italiei
- Tratate ale Ungariei
- Tratate ale Greciei
- Tratate ale Germaniei
- Tratate ale Georgiei
- Tratate ale Franței
- Tratate ale Finlandei
- Tratate ale Danemarcei
- Tratate ale Croației
- Tratate ale Bulgariei
- Tratate ale Braziliei
- Tratate ale Bosniei și Herțegovinei
- Tratate ale Belgiei
- Tratate ale Azerbaidjanului
- Tratate ale Austriei
- Tratate ale Armeniei
- Tratate ale Argentinei
- Tratate ale Andorei
- Tratate ale Albaniei