Consiliul Național al Elevilor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Consiliul Național al Elevilor
Sigla Consiliului Național al Elevilor
Președinte Rareș Voicu
Înființare 2007
Membri 45
Site oficial site oficial
modifică 

Consiliul Național al Elevilor (CNE) este unica structură de reprezentare a elevilor din România la nivel național și, totodată, un for consultativ al Ministerului Educației Naționale din România.

Consiliul Național al Elevilor este format din liderii tuturor Consiliilor Județene ale Elevilor, în număr de 41, dar și cei 4 reprezentanți (Președinte + 3 Prim-Vicepreședinți) ai Consiliului Muncipal al Elevilor București. Consiliul Național al Elevilor este condus de un Birou Executiv format din președintele Consiliului Național al Elevilor ales anual, doi secretari executivi și opt vicepreședinți.

Consiliul Național al Elevilor se întrunește bianual sau ori de câte ori este nevoie în cadrul Adunării generale a Consiliului Național al Elevilor. La Adunarea generală a Consiliului Național al Elevilor participă reprezentanții Consiliilor Județene ale Elevilor și ai Consiliului Municipal al Elevilor București, reprezentanți ai autorităților publice locale sau centrale, cât și reprezentanți ai societății civile și vieții politice.

În activitatea desfășurată de Consiliului Național al Elevilor de-a lungul timpului se remarcă participarea la Dezbaterile Codului Educației din august 2009, contribuția pentru statutul elevului, numeroasele poziții luate privind problemele cu care elevii se confruntă, aportul adus în creșterea calității actului educațional din România, cât și Adunările generale anuale.

Misiunea Consiliului Național[modificare | modificare sursă]

Misiunea Consiliului Național al Elevilor este de a reprezenta elevii ca primari beneficiari ai sistemului de învățământ, participarea activă în forurile decizionale, supravegherea respectării drepturilor elevilor, cât și prin susținerea dezvoltării substructurilor sale.

Consiliul Național al Elevilor are ca substructuri existente Consiliul Județean al Elevilor, organizat pe fiecare județ, respectiv Consiliul Municipal al Elevilor București, și Consiliul Școlar al Elevilor organizat pe fiecare școală, unitate de învățământ. În unele instituții se organizează Consiliul Școlar al Elevilor Junior (cu elevi din clasele V-VIII).

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  1. Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Național al Elevilor - aprobat prin Ordinul Ministrului Educației, Mircea Dumitru, nr. 3838 din 23 mai 2016
  2. Regulamentul Intern al Consiliului Național al Elevilor - elaborat în baza art. 75 din Regulamentul de Organizare și Funcționare a Consiliului Național al Elevilor
  3. Metodologia de Organizare și Desfășurare a Alegerilor din cadrul Consiliului Elevilor - elaborată în în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației, Mircea Dumitru, nr. 3838 din 23 mai 2016

Legături externe[modificare | modificare sursă]