Compus organosulfurat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Legătura covalentă carbon-sulf

Compușii organosulfurați (sau organosulfurici) sunt compuși organici care conțin sulf.[1] Mulți compuși de acest tip prezintă un miros neplăcut, însă unii derivați sulfurați sunt și printre cei mai dulci compuși cunoscuți (de exemplu, zaharină). Legăturile carbon-sulf sunt foarte răspândite în natură, iar din cei 20 de aminoacizi] comuni, doi (cisteină și metionină) sunt derivați sulfurați. Utilitatea compușilor organosulfurați este variată; de exemplu, multe antibiotice sunt din această clasă (peniciline și sulfamide), dar sunt și compuși toxici (iperita).

Clasificare[modificare | modificare sursă]

Clasă Reprezentanți
Formulă generală Grupă funcțională Număr de oxidare Formulă structurală Denumire
R–SH Tiol[2] −II Etantiol[2]
Ar–SH Tiofenoli[2] −II Tiofenol[2]
R–S–R' Tioeter[3] −II Etilmetiltioeter
R–S–S–R' Disulfură[4] −I 4,4′-Dinitrodifenildisulfură
R–SO–OH Acid sulfinic[5] +II Acid etansulfinic
R–SOO–OH Acid sulfonic[6] +IV Acid propansulfonic
R–SOO–X Derivat de acid sulfonic[7] +IV Clorură de fenilsulfonil[8]
R–SO–R' Sulfoxid[9] 0 Dimetilsulfoxid[9]
R–SOO–R' Sulfonă[9] +II Dietilsulfonă
R–S–OH Acid sulfenic[8] 0 Acid etansulfenic
R–O–SO3H Sulfat de alchil[10] +VI Sulfat de etil
R–O–SO2–O–R' Sulfat de dialchil +VI Dimetilsulfat[11]
R2N–CS–NR'2 Tiocarbamide[12] -II Tiouree[12]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Block, E. (). Reactions of Organosulfur Compounds. Academic Press. ISBN 0-12-107050-6. 
  2. ^ a b c d Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 473–476, ISBN 3-342-00280-8.
  3. ^ Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 477–479, ISBN 3-342-00280-8.
  4. ^ Hans Beyer, Wolfgang Walter: Organische Chemie. S. Hirzel Verlag, Stuttgart 1984, S. 144, ISBN 3-7776-0406-2.
  5. ^ Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 480–481, ISBN 3-342-00280-8.
  6. ^ Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 480–487, ISBN 3-342-00280-8.
  7. ^ Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 484–485, ISBN 3-342-00280-8.
  8. ^ a b Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 485, ISBN 3-342-00280-8.
  9. ^ a b c Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 479–480, ISBN 3-342-00280-8.
  10. ^ Hans Beyer, Wolfgang Walter: Organische Chemie. S. Hirzel Verlag, Stuttgart 1984, S. 235–236, ISBN 3-7776-0406-2.
  11. ^ Hans Beyer, Wolfgang Walter: Organische Chemie. S. Hirzel Verlag, Stuttgart 1984, S. 137, ISBN 3-7776-0406-2.
  12. ^ a b Siegfried Hauptmann: Organische Chemie. 2. Auflage. VEB Deutscher Verlag für Grundstoffindustrie, Leipzig 1985, S. 471–472, ISBN 3-342-00280-8.

Vezi și[modificare | modificare sursă]