Comitatele medievale din Transilvania

Comitatele medievale din Transilvania, unități administrative conduse de nobili maghiari, au existat în principiu din secolul XI și până la reforma administrativă din 1876 consecutivă constituirii Imperiului Austro-Ungar din 1867, cu o scurtă întrerupere datorată reformei administrativ-teritoriale din anii 1780 a împăratului Iosif al II-lea al Austriei.

Comitatele medievale ale Transilvaniei

Istoric

Comitatele medievale din Transilvania, aparținând nobilimii maghiare, se formează în secolul XI. Ele persistă ca parte a câtorva state succesive: a Regatului Ungariei în cadrul Voievodatului Transilvaniei (secolul al XII-lea – 1541), a Principatului semiindependent al Transilvaniei (1570 - 1711), a Monarhiei Habsburgice în cadrul Principatului, redenumit dupa 1765 Mare Principat, al Transilvaniei (1711-1867), si pentru primul deceniu al monarhiei duale austro-ungare de după 1867.

Comitatele coexistă, pîna în 1876, cu scaunele săsești de pe Pământul Crăiesc și cu scaunele secuiești din Ținutul Secuiesc. Comitatele dispar pentru prima dată în 1784 pentru scurt timp odată cu împărțirea în Bezirke ("districte" în lb. germ.) decisă de împăratul Iosif al II-lea ca parte a reformei sale administrative.^[1]^[2]^[3]^[4] Reforma prevedea desființarea privilegiilor medievale ale nobilimii, ale scaunelor săsești și ale celor secuiești, lovindu-se însă de reticența celor afectați. După moartea lui Iosif al II-lea în 1790 și sub spaima revoluției franceze aflate în plină desfășurare, reformele iozefine au fost oprite, iar organizarea administrativă modernă a fost abrogată, revenidu-se la cea medievală. De-abia după încă un secol, în 1876, au fost din nou abolite privilegiile medievale, iar teritoriile concentrate și simplificate, prin desființarea scaunelor săsești și secuiești și organizarea întregului teritoriu în comitate. Această reformă a decurs din Compromisul austro-ungar din 1867.

După 1918, în cadrul noilor frontiere confirmate prin Tratatul de la Trianon din 1920, vechile comitate au devenit județe ale României.

Listă

Comitatele medievale din Principatul Transilvaniei (1570-1711 și 1711-1867; mult mai larg decât regiunea istorică Transilvania), tradițional denumite varmeghii (din maghiară vármegye), au fost următoarele:

Comitatul Alba, ulterior Comitatul Alba de Jos cu sediul la Alba Iulia, iar între 1878-1919 la Aiud.
Comitatul Arad, cu sediul la Arad.
Comitatul Bihor, cu sediul la Oradea Mare.
Comitatul Bistrița-Năsăud, cu sediul la Bistrița.
Comitatul Brașov, cu sediul la Brașov.
Comitatul Caraș-Severin, cu sediul la Lugoj.
Comitatul Ciuc, cu sediul la Miercurea Ciuc
Comitatul Cluj, cu sediul la Cluj.
Comitatul Dăbâca, cu sediul la Gherla.
Comitatul Făgăraș, cu sediul la Făgăraș.
Comitatul Hunedoara (inclusiv Districtul Hațeg), cu sediul la Deva.
Comitatul Maramureș, cu sediul la Sighet, azi Sighetu Marmației.
Comitatul Mureș-Turda, cu sediul la Mureș-Oșorhei (azi Târgu Mureș).
Comitatul Odorhei, cu sediul la Odorheiu Secuiesc.
Comitatul Sălaj, cu sediul la Zalău.
Comitatul Sătmar, cu sediul la Sătmar, azi Satu Mare (până în 1800, respectiv între 1940-1945), Careii Mari (între 1800-1925) și Mátészalka (între 1920-1940, respectiv între 1945-1949).
Comitatul Sibiu, cu sediul la Sibiu
Comitatul Solnocul Interior, cu sediul administrativ la Dej.
Comitatul Târnava-Mare, cu sediul la Sighișoara
Comitatul Târnava-Mică, cu sediul la Diciosânmartin (azi Târnăveni)
Comitatul Timiș, cu sediul la Timișoara.
Comitatul Trei Scaune, cu sediul la Sfântu Gheorghe
Comitatul Turda (Torda), ulterior Comitatul Turda-Arieș, cu sediul la Turda.

În afară de comitate, Principatul Transilvaniei a cuprins și scaunele săsești și secuiești cu anumite privilegii, și ținuturile autonome (maghiară Vlachföldek sau Oláhföldek) Făgăraș și Hațeg cu Ius valachicum (maghiară Vlach jog) care se aflau în subordinea unui scaun sau comitat.^[5]

Împǎrțirea administrativă a Transilvaniei medievale.
Megieșurile transilvane în sec. XVII.
Bezirke-le Marelui-Ducat austriac al Transilvaniei (reforma împăratului Carol III al Austriei), ținuturile Moldovei și județele Ţării Românești în 1711.
Comitatele maghiare din Transilvania între 1876 și 1918.

Vezi și

Note, referințe

^ Mathias Bernath, Habsburgii și începutul formării națiunii române, Cluj 1994
^ Lucas Joseph Marienburg^⁠(de)^[traduceți], Geographie des Großfürstenthums Siebenbürgen în 3 vol., ed. Martin Hochmeister, Hermannstadt (Sibiu) 1813. Reeditare a ed. originale în 2 vol., Böhlau Verlag 1987, vol. 12 al colecției Schriften zur Landeskunde Siebenbürgens, editor Ernst Wagner, ISBN 341202886X, URL https://books.google.com/books?id=aHxMAQAAIAAJ.
^ Ignaz de Luca^⁠(de)^[traduceți]: Das Großfürstenthum Siebenbürgen, în Geographisches Handbuch von dem östreichischen Staate, vol. 4: Ungern, Illyrien, und Siebenbürgen ("Ungaria, Iliria, și Ardealul"), editura J[oseph] V[inzenz] Degen, Viena 1791, paginile 491-549 (comitatele pe pag. 497–501, scaunele secuiești pag. 501-503, și cele săsești 503-507).
^ Pentru harta numitelor „Bezirke Siebenbürgens” v. A. Petermann^⁠(de)^[traduceți]: Siebenbürgen. Physikalisch-statistische Skizzen, il. 25 din vol. 3 al publicației periodice Geographische Mittheilungen^⁠(de)^[traduceți], editura Justhus Perthes, Gotha 1857.
^ Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu (coord.), Instituții feudale din țările române, ed. Academiei Române, București 1988.

Legături externe

Comitatele în epoca Principatului Arhivat în 7 martie 2016, la Wayback Machine.
Comitatele Transilvaniei în Evul Mediu^{[nefuncțională – arhivă]}
Istoria sistemelor administrative din România. Despre legile medievale ale satelor secuiești^{[nefuncțională]}

[1] Mathias Bernath, Habsburgii și începutul formării națiunii române, Cluj 1994

[2] Lucas Joseph Marienburg^⁠(de)^[traduceți], Geographie des Großfürstenthums Siebenbürgen în 3 vol., ed. Martin Hochmeister, Hermannstadt (Sibiu) 1813. Reeditare a ed. originale în 2 vol., Böhlau Verlag 1987, vol. 12 al colecției Schriften zur Landeskunde Siebenbürgens, editor Ernst Wagner, ISBN 341202886X, URL https://books.google.com/books?id=aHxMAQAAIAAJ.

[3] Ignaz de Luca^⁠(de)^[traduceți]: Das Großfürstenthum Siebenbürgen, în Geographisches Handbuch von dem östreichischen Staate, vol. 4: Ungern, Illyrien, und Siebenbürgen ("Ungaria, Iliria, și Ardealul"), editura J[oseph] V[inzenz] Degen, Viena 1791, paginile 491-549 (comitatele pe pag. 497–501, scaunele secuiești pag. 501-503, și cele săsești 503-507).

[4] Pentru harta numitelor „Bezirke Siebenbürgens” v. A. Petermann^⁠(de)^[traduceți]: Siebenbürgen. Physikalisch-statistische Skizzen, il. 25 din vol. 3 al publicației periodice Geographische Mittheilungen^⁠(de)^[traduceți], editura Justhus Perthes, Gotha 1857.

[5] Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu (coord.), Instituții feudale din țările române, ed. Academiei Române, București 1988.

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]