Sari la conținut

Comisar european

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Uniunea Europeană

Acest articol face parte din seria
Politica și Guvernanța
Uniunii Europene

Parlamentul European
Consiliul European
Consiliul de Miniștri
Comisia Europeană
Curtea de Justiție
Alte instituții
Politici și aspecte
Afaceri externe
Alegeri
Legislație

 v • d • m 

Fosta comisară europeană pentru educație, cultură, multilingvism și tineret, Androulla Vassiliou.

Un comisar european este unul dintre cei 27 de membri ai Comisiei Europene, cabinetul executiv al Uniunii Europene. Rolul său este echivalent cu cel al miniștrilor la nivel național, fiecare fiind responsabil pentru o anumită Direcție Generală sau un grup de astfel de Direcții. Comisia este condusă de președintele Comisiei Europene, care este șef de guvern al Uniunii Europene.[1]

Pe lângă rolul său în aprobarea unei noi Comisii, Parlamentul European are oricând puterea de a forța întreaga Comisie să demisioneze printr-un vot de neîncredere. Acest lucru necesită un vot care să reprezinte cel puțin două treimi din votanți și o majoritate a totalului membrilor Parlamentului. Deși nu a folosit niciodată această putere, a amenințat că o va folosi împotriva Comisiei conduse de Jacques Santer în 1999, din cauza acuzațiilor de corupție. Ca răspuns, Comisia Santer a demisionat în masă din proprie inițiativă, singura dată când o Comisie a făcut acest lucru.[2]

Numire

[modificare | modificare sursă]

Comisarii sunt numiți de statele membre în consultare cu președintele comisiei, care apoi selectează o echipă de comisari. Această echipă de candidați este apoi supusă unor audieri la Parlamentul European, care îi chestionează și apoi votează asupra eligibilității lor în ansamblu. Odată ce echipa este aprobată de parlament, aceasta este numită oficial în funcție de Consiliul European. Întrucât parlamentul nu poate vota împotriva comisarilor individuali, există de obicei un compromis prin care cei mai slabi candidați sunt eliminați, dar obiecțiile minore sunt lăsate deoparte sau tratate prin ajustarea portofoliilor, astfel încât comisia să își poată prelua mandatul.[3]

Jurământ

[modificare | modificare sursă]

Carta Drepturilor Fundamentale a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. Fiecare comisar european este obligat să depună un jurământ în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene, oficial Declarația Solemnă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.[4][5]

„Fiind numit membru al Comisiei Europene de către Consiliul European, în urma votului de aprobare al Parlamentului European, mă angajez solemn: să respect tratatele și Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene în îndeplinirea tuturor atribuțiilor mele; să fiu pe deplin independent în exercitarea responsabilităților mele, în interesul general al Uniunii; în îndeplinirea sarcinilor mele, să nu solicit și să nu accept instrucțiuni de la niciun guvern sau de la nicio altă instituție, organism, oficiu sau entitate; să mă abțin de la orice acțiune incompatibilă cu îndatoririle mele sau cu îndeplinirea sarcinilor mele. Iau act în mod oficial de angajamentul fiecărui stat membru de a respecta acest principiu și de a nu încerca să influențeze membrii Comisiei în îndeplinirea sarcinilor lor. Mă angajez, de asemenea, să respect, atât pe durata mandatului meu, cât și după încheierea acestuia, obligațiile care decurg din acesta, în special datoria de a da dovadă de integritate și discreție în ceea ce privește acceptarea, după încetarea mandatului, a anumitor numiri sau beneficii.”
—Comisia Barroso, 3 mai 2010.

Istorie

[modificare | modificare sursă]

Până în 2004, statele membre mai mari (de la Spania în sus) nominalizau doi comisari, iar statele mai mici nominalizau unul. Statele mai mari și-au pierdut al doilea comisar după extinderea din 2004, noua Comisie Barroso fiind numită în temeiul Tratatului de la Nisa. Nisa a specificat, de asemenea, că odată ce numărul membrilor ajunge la 27, numărul comisarilor ar trebui redus la „mai puțin decât numărul statelor membre”. Numărul exact de comisari ar trebui decis prin vot unanim al Consiliului European, iar componența s-ar rota în mod egal între statele membre. În urma aderării România și Bulgariei în ianuarie 2007, această clauză a intrat în vigoare pentru următoarea comisie (după alegerile europene din 2009).[6]

Constituția europeană eșuată a impus inițial ca numărul de comisari să fie egal cu două treimi din statele membre. Acest lucru putea fi modificat printr-un vot în Consiliul European, în cazul în care numărul ar fi fost încă prea mare în viitor. Constituția nu a fost ratificată, dar această modificare a fost introdusă odată cu Tratatul de la Lisabona. Cu toate acestea, pe măsură ce Tratatul de la Lisabona era în curs de ratificare, electoratul irlandez a votat împotriva acesteia, unul dintre motive fiind teama de a pierde un comisar. Irlandezii au votat apoi din nou, în favoarea tratatului, cu o serie de condiții; una dintre ele fiind păstrarea comisarului. O altă schimbare adusă de Lisabona, așa cum s-a sugerat mai sus, a fost crearea rolului de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate prin fuzionarea postului de Comisar European pentru Relații Externe cu cel de Înalt Reprezentant pentru Politica Externă și de Securitate Comună al Consiliului. Noul înalt reprezentant, cu mai multă putere, a devenit vicepreședinte ex-officio al Comisiei și urma să prezideze Consiliul Uniunii Europene atunci când se reuneau miniștrii de externe.[7][8]

Portofolii

[modificare | modificare sursă]

Compoziția și distribuirea portofoliilor sunt stabilite de președintele Comisiei și nu corespund întotdeauna cu departamentele (direcțiile generale) ale Comisiei. Cu un număr record de membri în 2007, portofoliile au devenit foarte reduse, chiar dacă responsabilitățile comisiei au crescut.[6]

Un comisar poate fi influențat considerabil de personalul aflat sub controlul său. Serviciul civil european este permanent, în timp ce un comisar este în funcție de obicei doar cinci ani. Prin urmare, serviciul este cel care cunoaște funcționarea comisiei și are interese pe termen lung. Un comisar care cunoaște cum funcționează portofoliul său poate depăși puterea serviciului civil (ca Pascal Lamy), cu toate acestea, cei mai buni oameni sunt de obicei păstrați de guvernele naționale.[9]

Politizare

[modificare | modificare sursă]

Comisarii sunt obligați să rămână deasupra politicilor naționale în exercitarea atribuțiilor lor în cadrul Comisiei, dar sunt, în mod normal, implicați în partidul lor politic la nivel european. Numirea în comisie are ca efect îndepărtarea unei figuri politice dintr-o țară pentru o perioadă de ani, iar acest lucru a fost comparat cu practica antică ateniană de ostracizare. Cu toate acestea, natura lor politică poate cauza probleme și prin obiceiul lor de a părăsi funcția la începutul ultimilor ani ai comisiei pentru a ocupa noi posturi naționale. În încercarea de a-și asigura postul post-Comisie, aceștia pot submina activitatea comisiei.[10][11]

Comisia și-a revizuit codul de conduită pentru comisari, permițându-le să „fie membri activi ai partidelor politice sau ai sindicatelor”. Pentru a participa la o campanie electorală, aceștia sunt obligați să „se retragă din activitatea Comisiei pe durata campaniei”.[12]

Salariu

[modificare | modificare sursă]

Salariul lunar de bază al unui comisar este fixat la 112,5% din cel mai înalt grad de funcționar public. Există și alte indemnizații pe lângă acest salariu, inclusiv alocație pentru locuință, alocație pentru copii și o indemnizație substanțială de expatriere (unde este cazul).

Salariile lunare ale Comisiei Europene (iunie 2023)[13]
Funcție Procent din salariul de bază Salariu lunar (EUR)
Comisar european 100% 25.910,19
Vicepreședinte al Comisiei Europene 125% 24.852,26
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate 130% 25.846,35
Președintele Comisiei Europene 138% 27.436,90

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „Comisia Europeană – atribuții”. Uniunea Europeană. Accesat în .
  2. ↑ „Ce face un comisar european și cât de important e portofoliul Transporturilor pentru România”. Mediafax. .
  3. ↑ „EP president wants future EU commissioners directly elected”. EUobserver. .
  4. ↑ „European Commission swears oath to respect the EU Treaties”. European Commission.
  5. ↑ „Reding says member states 'must show' they're applying EU charter”. Arhivat din original la .
  6. 1 2 Prodi to Have Wide, New Powers as Head of the European Commission Arhivat în , la Wayback Machine. iht.com 16 April 1999
  7. ↑ „The Union's institutions: Commission”. Europa. Arhivat din original la . Accesat în .
  8. ↑ Council of the European Union (). „Brussels European Council 21/22 June 2007: Presidency Conclusions” (PDF). Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  9. ↑ Former EU Mandarin Spills the Beans on Commission Intrigue Arhivat în , la Wayback Machine. Deutsche Welle
  10. ↑ Cartledge, Paul (iulie 2006). „Ostracism: selection and de-selection in ancient Greece”. History & Policy. United Kingdom: History & Policy. Arhivat din original la . Accesat în .
  11. ↑ Mahony, Honor (). „EU commission musical chairs begins in Brussels”. EU Observer. Arhivat din original la . Accesat în .
  12. ↑ EU commissioner backs Royal in French election Arhivat în , la Wayback Machine. euobserver.com
  13. ↑ „Council Regulation (EU) 2016/300 of 29 February 2016 determining the emoluments of EU high-level public office holders”. Arhivat din original la . Accesat în .

Vezi și

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Comisar_european&oldid=17950595