Cocoșul de munte

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cocoșul de munte
Tetrao urogallus Richard Bartz.jpg
Stare de conservare
Status iucn3.1 LC ro.svg
Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Galliformes
Familie: Phasianidae
Subfamilie: Tetraoninae
Gen: Tetrao
Specie: T. urogallus
Nume binomial
Tetrao urogallus
Linnaeus, 1758
Western Capercaillie Tetrao urogallus distribution map.png
Western Capercaillie range[2]
Western Capercaillie Tetrao urogallus distribution in Europe map.png
Distribuție în Europa[2]

Cocoșul de munte (Tetrao urogallus) este o specie de păsări din familia fazanului (Phasianidae), ordinul Galliformes. O pasăre foarte sperioasă, care se poate vedea rar în natură.

Răspândire[modificare | modificare sursă]

Arealul lui de răspândire este frecvent Europa Centrală unde poate fi întâlnit numai în regiunile de munte împădurite puțin circulate. Țările unde poate fi întâlnit cocoșul de munte sunt Austria, Elveția, Slovenia, România și Germania. In Germania în Scoția sau Siberia cocoșul de munte stă pe lista animalelor periclitate de dispariție, fiind interzis vânarea lui. Cocoșul de munte trăiește mai mult în luminișurile pădurilor de foioase sau de conifere cu vegetație abundentă în munții Alpi, Mittelgebirge și Carpați din Europa ca și în taiga din Asia de Nord. IUCN apreciază populația cocoșilor de munte între 1,5 și 2 milioane de păsări.

Morfologie[modificare | modificare sursă]

La cocoși există un dimorfism sexual accentuat:

  • masculul este mai mare atingând o greutate de 4 –5 kg, deschiderea aripilor măsoară 90 de cm, iar înălțimea ajungând la 1 m . Penajul este pe spate, cap și aripi de un brun închis, iar pieptul are o culoare verde cu lucii metalice.
  • femela este mult mai mică cântărind numai 2,5 kg, are o înălțime de 60 cm, deschiderea aripilor măsoară 70 cm. Culoarea penajului pe partea superioară a corpului pestriță brună cu dungi argintii, iar partea inferioară a corpului alb gălbui.

La ambele sexe cresc iarna pene pe picioare, iar lateral picioarele sunt prevăzute cu pinteni cornoși. Sub ochi păsările au o parte a pielii neacoperită de pene de culoare roșie .

  • Puii au deja timpuriu culoarea femelei adulte cu o pata neagră specifică pe cap. Mai târziu prin luna august în funcție de sex începe să schimbe cularea penajului.

Ouăle cocoșilor de munte au mărimea oului de găină domestică, însă culoarea lor este albă punctat cu brun.

Hrana cocoșului de munte constă ca la galinacee în general din diferite părți vegetale, semințe fructe, insecte și larvele lor, deoarece păsările sunt dependente de anumite specii de plante, acest fapt a cauzat reducerea efectivului lor.

Reproducerea[modificare | modificare sursă]

Perioada de împerechere la cocoșul de munte începe în martie și durează până la începutul lunii iunie. Masculul mai robust, după ce a alungat rivalul atrage atenția femelei prin dansul caracteristic împerecherii, emiterea unor sunete specifice, umflarea penajului cu deschiderea penelor cozii în formă de evantai.

In perioada împerecherii masculii sunt agresivi putând ataca și omul.

Femela depune în cuib timp de 10 zile 5 - 12 ouă; puii eclozează la 26 - 28 de zile. Timp de 14 zile puii sunt dependenți de femelă care îi hrănește și îi apără de frig.

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ BirdLife International (2012). „Tetrao urogallus”. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 2013.2. International Union for Conservation of Nature. http://www.iucnredlist.org/details/22679487. Accesat la 26 noiembrie 2013. 
  2. ^ a b BirdLife International and NatureServe (2014) Bird Species Distribution Maps of the World. 2012. Tetrao urogallus. In: IUCN 2014. The IUCN Red List of Threatened Species. Version 2014.3. http://www.iucnredlist.org. Downloaded on 02 June 2015.

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Cocoșul de munte
Wikispecies
Wikispecies conține informații legate de Cocoșul de munte