Clodoald

Clodoald
Date personale
Născut	524 d.Hr.
Decedat	7 septembrie 560 d.Hr. (36 de ani) Saint-Cloud, Île-de-France, Franța
Părinți	Chlodomer Guntheuc[*][[Guntheuc (Frankish queen consort)|​]]
Frați și surori	Thibald[*][[Thibald |​]] Gonthaire[*][[Gonthaire (Merovingian prince)|​]]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	pustnic preot catolic
Venerație
Sărbătoare	7 septembrie
Statutul canonizării	sfânt
Sfinți

Clodoald (în latină C(h)lodoaldus, Cloudus; în francică: *Hlod(o)wald), cunoscut mai ales sub numele de Sfântul Cloud (n. 524 d.Hr. – d. 7 septembrie 560 d.Hr., Saint-Cloud, Île-de-France, Franța) a fost un prinț merovingian din secolul al VI-lea, nepot al lui Clovis I și fiu al lui Chlodomer. Acesta a renunțat la dreptul său asupra tronului după asasinarea celor doi frați ai săi și a devenit pustnic. La moartea sa, a fost canonizat de Biserică, devenind astfel primul prinț franc onorat cu un cult public în creștinătate.

Context

În 511, la moartea lui Clovis I, fiii săi Theuderic I, Chlodomer, Childebert I și Chlothar I și-au împărțit regatul. În 524, la îndemnul Clotildei, fiii ei au participat la o expediție împotriva burgunzilor conduși de regele Sigismund. Sigismund și familia sa au fost luați prizonieri, în timp ce Clodomir s-a întors la Orléans.

Totuși, fratele lui Sigismund, Godomar al III-lea, susținut de aliatul și ruda sa, regele ostrogot Theodoric cel Mare, a masacrat garnizoana pe care francii o lăsaseră în Burgundia. Drept represalii, Clodomir a ordonat asasinarea lui Sigismund. Acesta a întreprins împreună cu frații săi o a doua expediție împotriva burgunzilor și a fost ucis în bătălia de la Vézeronce, la 25 iunie 524.

Biografie

Copilăria

Clodoald s-a născut în jurul anului 522. A fost unul dintre cei trei fii ai lui Chlodomer, regele francilor de la Orléans, și ai reginei Guntheuc^⁠(d). După moartea lui Clodomir, el și frații săi mai mari, Thibaut și Gonthier, au fost primiți de bunica lor, Clotilda, care i-a crescut în credința creștină în așteptarea momentului în care aceștia ar fi împlinit vârsta necesară pentru a-și împărți teritoriile tatălui lor, guvernate în acest interval de locotenenți.

Legea salică, stabilită sub Clovis, impunea împărțirea regatului între fiii lui Clodomir. Totuși, unchii băieților, Childebert I, rege la Paris, și fratele său Chlothar I, rege la Soissons, râvneau la regatul fratelui lor. Clotaire s-a căsătorit cu Guntheuc^⁠(d), văduva lui Clodomir, dar nu a reușit să obțină drepturile asupra teritoriului fratelui său decedat. Prin urmare, Clotaire și fratele său Childebert au decis să comploteze pentru asasinarea nepoților lor.

„Masacrul nepoților lui Clovis de către unchii lor. Cel mai tânăr, Clodoald, scapă de masacru”. Carte poștală din 1900, Saint-Cloud.

Conform unei relatări, în anul 525, Childebert și Clotaire i-au cerut mamei lor, Clotilde, să le trimită copiii pentru a fi proclamați succesori ai tatălui lor. Ea i-a îmbrăcat pe frați cu cele mai frumoase haine și i-a trimis cu toată încrederea, ignorând planurile fiilor săi. Cei doi unchi au ordonat atunci uciderea copiilor lui Clodomir. Unele surse susțin că aceștia i-ar fi ucis cu propriile mâini pe cei doi frați mai mari, Thibaut și Gonthier, în vârstă de zece și șapte ani, spre disperarea Sfintei Clotilde, care își vedea nepoții uciși chiar de fiii ei.

O altă versiune a acestei drame povestește că Childebert și Clotaire ar fi luat în considerare tunderea părului copiilor, deoarece părul lung era un semn de noblețe în cultura francă. Însă, cum părul ar fi crescut inevitabil la loc, au întrebat-o pe Clotilde ce ar trebui să facă. Ea le-a răspuns că preferă să îi vadă morți decât tunsi. L-au ucis mai întâi pe Gonthier, înainte ca Thibaut să se arunce la picioarele lor pentru a-i implora să îl lase în viață. Deoarece Childebert ezita, Clotaire i-a reamintit că ideea îi aparținuse, și l-au executat și pe cel mai mare.

Doar cel mai tânăr, Clodoald, a fost salvat prin devotamentul câtorva fideli. El a găsit refugiu la Remigius, episcopul de Reims, și a fost ascuns într-o mănăstire. Astfel, a reușit să scape de căutările unchilor săi.

Renunțarea la drepturile regale și inițierea religioasă

„Fiul lui Clodomir acceptă tonsura”. The story history of France from the reign of Clovis, 481 A.D., to the signing of the armistice, November, 1918 (1919).

Câțiva ani mai târziu, considerând supraviețuirea sa drept un semn al providenței, Clodoald și-a tăiat singur părul în cadrul unei ceremonii prin care a declarat că renunță la orice pretenție asupra tronului. Clodoald a preferat o viață smerită și liniștită în singurătate unei existențe strălucite, dar periculoase, într-un palat regal, și s-a dedicat în întregime slujirii lui Dumnezeu.

Sfântul Cloud întâlnindu-l pe Sfântul Severin.

După ce a distribuit bisericilor și săracilor bunurile pe care unchii săi nu i le putuseră răpi, acesta s-a retras pe lângă un călugăr sfânt, numit Severin, care ducea o viață solitară și contemplativă într-un schit la porțile Parisului (pe locul actualei biserici Saint-Séverin din arondismentul 5). Tânărul prinț a devenit ucenicul său și a primit din mâinile acestuia haina monahală. El a rămas o perioadă în compania acestuia pentru a se deprinde cu toate virtuțile călugărești.

La vârsta de douăzeci de ani, Clodoald a părăsit schitul și s-a prezentat în fața episcopului Parisului, fiind înconjurat de lideri religioși și civici, precum și de membri ai familiei regale. Episcopul i-a tăiat părul lung, simbolul regalității sale. Childebert și Clotaire nu îi ignorau identitatea, dar, văzând că nu are pretenții la putere, l-au lăsat în libertate și chiar i-au dăruit câteva moșteniri pentru a trăi mai confortabil la locul său de retragere.

Plecarea în Provence

După moartea lui Severin, în jurul anului 540, acesta a părăsit împrejurimile Parisului și s-a retras discret în Provența. Locuitorii din zonă au venit să îl caute, deoarece aflaseră că Cloud avea darul tămăduirii.

În timp ce își construia singur o mică chilie, un sărac s-a prezentat în fața lui și i-a cerut de pomană. Clodoald era el însuși atât de sărac, încât nu avea nici aur, nici argint și nici provizii pe care să i le poată oferi. Totuși, acesta s-a dezbrăcat cu generozitate de propria sutană și i-a dăruit-o. Conform legendei, acest act de caritate a fost atât de plăcut lui Dumnezeu încât, în noaptea următoare, veșmântul a început să lumineze spontan în mâinile săracului care îl primise.

Locuitorii din împrejurimi au fost martorii acestui miracol și au recunoscut în Clodoald un slujitor ales al lui Dumnezeu. Aceștia au venit la el pentru a-i onora sfințenia și pentru a primi învățăturile sale. Clodoald a rămas unsprezece ani în Provence, apoi s-a întors la primul său schit de la periferia Parisului, unde oamenii au întâmpinat revenirea sa cu bucurie.

Întoarcerea la Paris

Abia s-a întors, că Eusebiu, episcop de Paris, l-a hirotonit preot în jurul anului 551, în ciuda protestelor smereniei sale. Unele surse relatează că Clodoald a fost hirotonit preot „la cererea poporului”. Clodoald a fost primul dintre prinții Franței care și-a dedicat viața religiei. El a îndeplinit pentru câtva timp funcțiile ministerului său și a slujit Biserica o anumită perioadă. Smerenia și caritatea sa sunt lăudate. Clodoald nu a putut suporta mult timp aceste onoruri și, pentru a le evita, s-a retras pe o colină, de-a lungul Senei, la două leghe în aval de Paris. Găsind refugiu în aceste locuri retrase, care se numeau Novigentum (actuala comună Saint-Cloud), el a dus acolo o viață de singurătate și rugăciune și a construit o biserică pe care a dedicat-o în onoarea lui Martin de Tours.

Fondarea unei mănăstiri

De îndată ce locul retragerii sale a fost cunoscut, ucenicii au venit să se plaseze sub îndrumarea sa. S-au construit mai întâi câteva chilii, apoi curând s-a impus o mănăstire. Conform tradiției, Clodoald a pus să se construiască o mănăstire cu o capelă și a înzestrat-o cu bunurile pe care regii, unchii săi, i le dăduseră. El a plasat biserica sa și toate veniturile sale sub dependența catedralei din Paris. Clodoald a trăit șapte ani în mănăstirea sa, printre frații săi, oferindu-le exemplul tuturor virtuților. El a murit acolo la 07 septembrie 560, la vârsta de treizeci și opt de ani.

Moartea sa, pe care ar fi prezis-o înainte să se întâmple, a fost, conform legendei, urmată de mai multe minuni, care s-ar fi produs lângă mormântul său. Clodoald a fost atunci canonizat, iar cătunul s-a transformat rapid într-un loc de pelerinaj unde se înghesuiau mulțimi imense. Novigentum își schimbă atunci numele pentru a deveni „Sanctus Clodoaldus” (Saint-Cloud), redenumit în onoarea sa. Abația este astăzi o colegială de canonici regulari numită biserica Saint-Clodoald, unde sunt păstrate moaștele sale.

Venerare

Biserica Saint-Clodoald din Saint-Cloud

Vedere a clopotniței bisericii Saint-Clodoald din Saint-Cloud.

Această capelă, mărită sau reconstruită, în special de către regele Dagobert I, a devenit colegială în secolul al VIII-lea. În 1376, s-au transferat moaștele sfântului din criptă în corul bisericii de sus, reconstruită încă o dată. Cu această ocazie, Aimery de Magnac, pe atunci episcop de Paris, a făcut cadou familiei sale un braț întreg al sfântului. Păstrat la domeniul familial Châtelard (lângă Saint-Junien în Haute-Vienne), brațul a fost purtat la 05/07/1405 de către doamna Perennelle de Maignac, nepoata episcopului de Paris și văduva lui Clément de Reilhac, senior de Brigueil, desculță, de la Châtelard până la biserica din Saint-Junien, care a avut obligația de a organiza în fiecare an, „pe vecie”, o procesiune în onoarea acestei moaște. Mai târziu însă, această moaște a sfântului Cloud nu pare implicată în „ostensiunile” din Saint-Junien, iar în momentul Revoluției, aceasta era înapoi în biserica Saint-Clodoald.

Colegiala din Saint-Cloud își cunoaște ora de glorie în 1589, când funeraliile regelui Henric al III-lea, asasinat de călugărul Jacques Clément, sunt celebrate acolo. Începând cu 1635, colegiala servește ca biserică parohială. În jurul anului 1750, biserica puternic degradată este rasă în 1778. Nu mai subzistă din ea decât fundațiile corului și ale transeptului, absida criptei și ultima travee cu altar plat a navei laterale de nord. Se mai pot vedea aceste vestigii, în zilele noastre, pe strada Faïencerie, în Saint-Cloud. Prima piatră a unei noi biserici – actuala biserică Saint-Clodoald din Saint-Cloud – este pusă la 22 mai a aceluiași an de către regina Maria Antoaneta. Dar abia încep zidurile să se ridice, că Revoluția izbucnește. Trebuie întrerupte lucrările, care nu se vor relua decât în 1819. La 25/08/1820, biserica este în sfârșit sfințită. Moaștele sfântului au fost distruse de revoluționari, cu excepția faimosului braț, păstrat într-un relicvar de argint, care a fost salvat de o învățătoare, dna Pottée. La 12 iunie 1848, această venerabilă moaște este restituită solemn bisericii parohiale.

Devenită repede prea mică, respectiva biserică este reconstruită încă o dată sub Napoleon al III-lea. În august 1861, prințul imperial, în vârstă de 5 ani, pune prima piatră a noii biserici care este sfințită în 1878 și construită într-un stil neogotic. O vertebră dorsală, salvată de un purtător de raclă, este restituită bisericii în 1863. În 1929, pictorul și maestrul sticlar Maurice Tastemain^⁠(d) realizează două vitralii despre viața sfântului în această biserică.

Posteritate

Omagii

Pe lângă biserica Saint-Clodoald din Saint-Cloud, se regăsesc și alte locuri care îi sunt consacrate în Franța, printre care fosta comună din Calvados, Saint-Cloud-en-Auge, unită în 1832 cu Saint-Étienne-la-Thillaye, comunele din Dordogne Badefols-d'Ans, Biras, Creyssensac-et-Pissot, Léguillac-de-l'Auche, Mauzac-et-Grand-Castang precum și Montpeyroux, rezultată dintr-o fuziune cu comuna Saint-Cloud în 1794, Saint-Cloud-en-Dunois în Eure-et-Loir, Rhodon în Loir-et-Cher, Flins-sur-Seine, Osmoy și Courgent în Yvelines.

Biserica din secolul al XII-lea din Sainte-Colombe-de-Duras, în Lot-et-Garonne, este sub hramul lui Saint-Cloud. Locurile numite Saint-Cloud din Biron, de la castelul Saint-Cloud, fost loc numit din Douzillac, și Saint-Cloud din Blessac pot fi, de asemenea, menționate.

În Statele Unite, orașele Saint Cloud din Minnesota și St. Cloud din Florida poartă numele prințului canonizat.

Clodoald în arte

Clodoald văzut de Grégoire de Tours

În lucrarea sa, Istoria francilor, Gregor de Tours povestește luptele pentru putere între copiii lui Clovis și, după ce evocă asasinarea celor doi frați ai săi, consacră câteva rânduri lui Clodoald:

„Nu au putut să-l prindă pe al treilea, Clodoald, care a fost salvat prin ajutorul unor războinici viteji; disprețuind o împărăție pământească, el s-a consacrat lui Dumnezeu și, tăindu-și părul cu propria mână, a fost făcut cleric. El a stăruit în faptele bune și a murit preot.”

La Palatul Élysée

Un tablou de Sébastien-Melchior Cornu (1804–1870) reprezentându-l pe sfântul Clodoald decorează capela Palatului Élysée.

Legături externe

• Materiale media legate de Clodoald la Wikimedia Commons
• „Saints and Blesseds: CI... (Sfinți și Fericiți: CI...)” (în engleză). GCatholic. Accesat în 16 martie 2026. 
• „Clodoald” (în germană). Deutsche Biographie. Accesat în 16 martie 2026. 
• „De saint Clodoald à « Monsieur » (De la sfântul Clodoald la „Monsieur")” (în franceză). Musée des Avelines. Accesat în 16 martie 2026.