Clauză de caducitate
În politicile publice, o clauză de caducitate (în engleză: sunset provision sau sunset clause) este o prevedere dintr-un statut, regulament sau din alt act normativ care stabilește că legea, programul ori competența respectivă încetează automat să producă efecte la o dată determinată, dacă nu este reînnoită sau prelungită prin intervenție legislativă ulterioară.[1][2] Spre deosebire de majoritatea legilor, care rămân în vigoare până la modificare sau abrogare, o clauză de caducitate introduce de la început o dată expresă de expirare.[1]
Astfel de clauze sunt folosite pentru a obliga legislativul să reexamineze periodic eficiența, necesitatea și costurile unui program, ale unei agenții sau ale unei reglementări.[2][1] În Statele Unite, asemenea clauze au fost promovate pe scară largă începând din anii 1970 ca instrumente de control asupra birocrației și de evaluare periodică a programelor publice.[2][1]
Clauza de caducitate nu trebuie confundată cu desuetudinea. Desuetudinea se referă la ieșirea din uz a unei norme prin neaplicare îndelungată, în timp ce o clauză de caducitate produce încetarea efectelor juridice prin voința expresă a legiuitorului, la termenul stabilit în actul normativ.[1]
Origine
[modificare | modificare sursă]Originile exacte ale clauzelor de caducitate sunt disputate în literatura de specialitate.[3] Unele lucrări le urmăresc până în dreptul roman, iar prima referință filozofică este uneori asociată cu legile lui Platon.[3][4]
Potrivit unor autori, în Republica Romană anumite împuterniciri extraordinare, inclusiv competențe legate de fiscalitate și mobilizare militară, erau limitate în timp și încetau odată cu termenul pentru care fuseseră acordate.[3] În acest context este invocată maxima latină Ad tempus concessa post tempus censetur denegata, adică „ceea ce este acordat pentru un timp se consideră refuzat după expirarea acelui timp”, asociată cu Codex Iustinianus 10.61.1.
Totuși, dezvoltarea istorică mai clar documentată a clauzelor de caducitate ca tehnică legislativă este plasată de Antonios Kouroutakis în istoria parlamentară engleză medievală și modernă timpurie, unde legile temporare au devenit un instrument de negociere și control între instituțiile statului.[4][5]
Argumente
[modificare | modificare sursă]Clauzele de caducitate sunt susținute, în principal, ca instrumente de control democratic și de reevaluare periodică a legislației.[5] Ele sunt considerate utile mai ales atunci când vizează măsuri excepționale sau controversate, deoarece obligă legislativul să reexamineze dacă norma mai este necesară, proporțională și eficientă.[6][5]
În doctrină, s-a arătat că astfel de clauze pot funcționa ca garanții ale democrației, în special în cazul prevederilor de urgență, prin faptul că împiedică transformarea unor măsuri temporare în reguli permanente fără o nouă deliberare politică.[5] De asemenea, ele pot crește responsabilitatea politică, deoarece obligă autoritățile să își asume explicit menținerea sau abandonarea unei politici publice.[6]
Pe de altă parte, criticii susțin că aceste clauze pot reduce certitudinea juridică, mai ales atunci când expirarea automată afectează regimuri juridice complexe sau programe care necesită stabilitate pe termen lung.[5] În plus, dacă procedura de revizuire este formală sau superficială, reînnoirea poate deveni aproape automată, fără o analiză reală a efectelor legii.[5]
Un alt argument în favoarea lor este că permit utilizarea temporară a unor soluții legislative experimentale, care pot fi testate înainte de a fi transformate în reguli permanente.[5][6] În acest sens, clauzele de caducitate sunt privite atât ca instrumente de limitare a puterii publice, cât și ca tehnici de guvernanță adaptivă.[5]
După țară
[modificare | modificare sursă]Statele Unite
[modificare | modificare sursă]Legislaturile coloniale și timpurii
[modificare | modificare sursă]Clauzele de caducitate au fost folosite frecvent în perioada colonială și în primii ani ai statalității americane, înainte ca legislaturile să devină mai stabile și mai instituționalizate.[7]
Nivel federal
[modificare | modificare sursă]În dreptul federal american, o lege sau o competență care expiră poate fi readusă în vigoare printr-un act de reautorizare sau de prelungire.[8] Clauzele de caducitate apar atât în texte constituționale, cât și în legislația ordinară.
Constituția SUA
[modificare | modificare sursă]Articolul I, secțiunea 8 din Constituția SUA prevede că alocările pentru ridicarea și întreținerea armatelor nu pot fi făcute pentru o perioadă mai mare de doi ani, ceea ce funcționează ca o limitare temporală constituțională explicită.[9] Articolul V a conținut, de asemenea, o limitare temporală expresă privind anumite amendamente înainte de anul 1808.[10]
Legea privind sedițiunea din 1798
[modificare | modificare sursă]Sedition Act of 1798 a fost adoptată cu termen limitat și urma să expire la 3 martie 1801, în ultima zi a mandatului președintelui John Adams.[11] Caracterul său temporar este adesea citat ca exemplu timpuriu de utilizare politică a unei clauze de caducitate în legislația federală americană.[11]
USA PATRIOT Act
[modificare | modificare sursă]USA PATRIOT Act a inclus mai multe clauze de caducitate pentru prevederi privind supravegherea și schimbul de informații.[12][13] Unele dintre aceste dispoziții au fost prelungite în mod repetat, iar o parte dintre ele au expirat din nou în 2020 după eșecul Congresului de a adopta o nouă prelungire înainte de termenul-limită din martie.[14][15]
Nivel statal
[modificare | modificare sursă]Începând cu anii 1970, numeroase state americane au adoptat legi generale de tip sunset pentru agenții și programe administrative.[16] Texas este unul dintre cele mai cunoscute exemple, prin sistemul său de revizuire periodică a agențiilor de stat și încetarea automată a existenței lor în lipsa reautorizării legislative.[16]
Regatul Unit
[modificare | modificare sursă]În Regatul Unit, clauzele de caducitate au fost utilizate mai ales în legislația de urgență sau de securitate.[17] Coronavirus Act 2020 a prevăzut, în secțiunea 89, că majoritatea dispozițiilor sale expiră după doi ani, sub rezerva unor mecanisme de prelungire sau încetare anticipată.[18][19]
Canada
[modificare | modificare sursă]În Canada, clauza derogatorie (notwithstanding clause) din Carta canadiană a drepturilor și libertăților funcționează cu o limită temporală de cinci ani, după care legea trebuie readoptată sau reînnoită pentru a continua să producă efecte în aceeași formă.[20][21]
Note
[modificare | modificare sursă]- 1 2 3 4 5 „sunset law” (în engleză). LII / Legal Information Institute. Accesat în .
- 1 2 3 „Sunset law” (în engleză). Encyclopaedia Britannica. Accesat în .
- 1 2 3 „Coronavirus and parliament: A brief history of sunset clauses”. Prospect. Accesat în .
- 1 2 „The Constitutional Value of Sunset Clauses”. Routledge. Accesat în .[nefuncțională – arhivă]
- 1 2 3 4 5 6 7 8 „The Constitutional Value of Sunset Clauses (preview)” (PDF). Routledge. Accesat în .
- 1 2 3 „Sunset law”. Encyclopaedia Britannica. Accesat în .
- ↑ Dorssom, Elizabeth I. (). „Does Legislative Institutionalization Impact Policy Adoption? New Evidence from the Colonial and Early State Legislatures 1757–1795”. Social Science Quarterly. 102 (4): 1451–1465. doi:10.1111/ssqu.12956.
- ↑ „sunset law”. LII / Legal Information Institute. Accesat în .
- ↑ „Article I”. LII / Legal Information Institute. Accesat în .
- ↑ „Article V”. LII / Legal Information Institute. Accesat în .
- 1 2 „Sedition Act”. Encyclopaedia Britannica. Accesat în .
- ↑ „Patriot Act”. LII / Legal Information Institute. Accesat în .
- ↑ „USA PATRIOT Act: Sunsets Report” (PDF). U.S. Department of Justice. Accesat în .
- ↑ „The USA PATRIOT Act Sunset Extension Act of 2011” (PDF). GovInfo. Accesat în .
- ↑ „Patriot Act”. LII / Legal Information Institute. Accesat în .
- 1 2 „Sunset law”. Encyclopaedia Britannica. Accesat în .
- ↑ „Covid-19, Emergency Legislation and Sunset Clauses”. UK Constitutional Law Association. . Accesat în .
- ↑ „Coronavirus Act 2020, section 89”. legislation.gov.uk. Accesat în .
- ↑ „Coronavirus Bill: What is the sunset clause provision?”. House of Commons Library. Accesat în .
- ↑ „In defence of the notwithstanding clause: Why Canada should hold onto it”. The Conversation. . Accesat în .
- ↑ „Getting guardrails on the notwithstanding clause”. CBA National. . Accesat în .