Agrocybe dura

Agrocybe dura
	Ciuperci de lan
Clasificare științifică
Domeniu:	Eucariote
Regn:	Fungi
Diviziune:	Basidiomycota
Clasă:	Agaricomycetes
Ordin:	Agaricales
Familie:	Strophariaceae
Gen:	Agrocybe
Specie:	A. dura
Nume binomial
	Agrocybe dura; (Bolton) Singer (1936)
Sinonime
	Agaricus durus Bolton (1788); Pholiota dura (Bolton) P.Kumm. (1871); Hylophila dura (Bolton) Quél. (1888); Togaria dura W.G.Sm. (1908);
	Modifică text

Agrocybe dura (James Bolton, 1788 ex Rolf Singer, 1936), sin. Pholiota dura (James Bolton, 1788 ex Paul Kummer (1871), din încrengătura Basidiomycota, în familia Agaricaceae și de genul Agrocybe,^[1] numită în popor ciuperci de lan,^[2] este o specie de ciuperci comestibile și saprofite, ce descompun resturi vegetale. Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în luminișuri peste resturi de lemn și între ace de molid, pe pajiști și ogoare, prin parcuri, livezi și grădini, dar de asemenea pe mulci, crescând câteodată solitar, dar cel mai des este întâlnit în grupuri mici sau chiar mănunchiuri. Poate apărea de la deal la munte, din (aprilie) mai până în septembrie.^[3]^[4]

Istoric[modificare | modificare sursă]

În 1788, specia a fost descrisă pentru prima dată sub denumirea Agaricus durus de micologul englez James Bolton în volumul 2 al lucrării sale An History of Fungusses growing about Halifax publicată în 1789.^[5]

După ce renumitul micolog german Paul Kummer a creat genul Pholiota, a transferat soiul la acest gen sub păstrarea epitetului, de verificat în marea sa operă Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen din 1871.^[6]

În 1889, micologul elvețian Victor Fayod (1860-1900) a determinat noul gen Agrocybe pentru anumite specii saprofite ce descompun resturi vegetale, adică pentru cele care nu cresc pe lemn proaspăt, ci pe sol sau lemn în putrefacție, publicat în jurnalul Annales des Sciences Naturelles Botanique et Biologie Végétale,^[7] iar după ce micologul german Rolf Singer a descoperit aceste calități la ciuperca aici descrisă, a mutat-o la acest gen, de verificat în Beiheft des Botanischen Centralblattes din 1936.^[8] Celelalte încercări de redenumire nu au fost folosite niciodată și pot fi neglijate.

Descriere[modificare | modificare sursă]

Pălăria: are un diametru de 3-10 cm și este amenajată central peste picior, fiind cărnoasă, inițial semisferică, apoi convexă și în final întinsă, nu rar cu un gurgui slab pronunțat în mijloc, dar mereu cu marginea răsfrântă către picior. Prezintă franjuri din vălul parțial trecător pe marginea ei. Cuticula este netedă și mătăsoasă, iar la umezeală unsuroasă, cu crăpături neregulate și fine în jurul centrului. Coloritul variază de la albicios la galben-ocru, fiind la bătrânețe și pe timp uscat chiar maroniu.
Lamelele: în tinerețe acoperite de vălul parțial, sunt dese, scunde subțiri, bombate și aderate de picior, cu lameluțe intercalate și unele bifurcate. Muchiile sunt albe, ondulate și dințate. Coloritul inițial palid gri devine cu timpul ruginiu până brun-roșcat ca tutunul, în vârstă cu nuanțe liliacee sau violacee.
Piciorul: are o înălțime de 5-8 cm, o lățime de 1-1,5 cm, este fibros, mai întâi împăiat, apoi gol pe dinăuntru, câteodată ușor curbat, cu un inel subțire, canelat și fugace. Uneori, dacă întregul văl este prins pe pălărie, nu se formează nici un inel. Suprafața flocos-fibroasă este de culoare albicioasă, de la inel în jos granulată maroniu și devine la bătrânețe brun la bază. Acolo se observă și rizomorfe.
Carnea: este albă, cărnoasă, pe măsura avansării în vârstă moale în pălărie, cu un miros și gust plăcut, nu de faină, câteodată foarte slab amărui. Nu se decolorează după tăiere.^[3]^[4]
Caracteristici microscopice: Sporii bruni ca tutunul, sunt netezi și elipsoidali, poartă un por de germen și au o dimensiune cuprinsă între 8-14 x 5-7,5 microni. Culoarea lor este brună ca scorțișoara. Basidiile în formă de măciucă sau alungite au o dimensiune de 25-30 x 8-10 microni și poartă 2-4 sterigme fiecare. Cistidele în formă de măciucă bulboasă măsoară 35-50 x 12-18 microni.^[9]
Reacții chimice: Buretele se colorează cu anilină de fenol repede liliaceu-roz, cu metol încet violet închis, apoi violet-negricios și cu tinctură de Guaiacum după câteva minute albastru.^[10]

A.dura mai tânără: lamele și picior
A. dura matură: lamele și picior din apropiere
A. dura, secțiune longitudinală
A. dura, a2 grup văzut de sus
A.dura, evoluție

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Ciuperca de lan poate fi confundată cu Agrocybe erebia sin. Cyclocybe erebia (comestibilă),^[11] Agrocybe praecox (comestibilă),^[12] Clitocybe dealbata (letală),^[13] Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata (letală),^[14] Clitocybe rivulosa (letală),^[15] mai departe și cu Hygrophorus eburneus (comestibil),^[16] Inocybe fibrosa (foarte otrăvitoare, posibil letală),^[17] Inocybe geophylla (toxică),^[18] Inocybe sambucina (foarte otrăvitoare, posibil letală),^[19] Inocybe sindonia (foarte otrăvitoare, adesea letală),^[20] Inocybe umbratica (otrăvitoare),^[21] Psathyrella spadiceogrisea sin. Psathyrella vernalis (comestibil) sau Stropharia coronilla sin. Psilocybe coronilla (necomestibilă, fără valoare culinară),^[22] Pilzforum declarând-o chiar otrăvitoare, pentru că ar conține triterpena crustulinol, o substanță toxică.^[23]

Specii asemănătoare în imagini[modificare | modificare sursă]

Agrocybe erebia
Agrocybe praecox
!!!Clitocybe.dealbata!!!
!!!Clitocybe phyllophila sin. Clitocybe cerussata!!!
!!!Clitocybe rivulosa!!!
Hygrophorus eburneus
!!!Inocybe fibrosa!!!

!!Inocybe geophylla!!
!!!Inocybe sambucina!!!
!!!Inocybe sindonia!!!
!! Inocybe.umbratica!!
Psathyrella spadiceogrisea
Stropharia coronilla

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Ciupercile de lan sunt comestibile, dar nu de valoare culinară ridicată. Se indică adăugarea la alte feluri sau sosuri de ciuperci. Mai departe, pălăriile bureților pot fi conservați în ulei, oțet sau sare.^[24]

Note[modificare | modificare sursă]

^ Index Fungorum
^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 500, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
^ ^a ^b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12124-8
^ ^a ^b Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 312-313, ISBN 978-3-440-14530-2
^ James Bolton: „An History of Fungusses growing about Halifax”, vol. 2 cu 54 de ilustrații și 200 de figuri, Imprimeria J. Brook, Ediția autorului, Huddersfield 1789, p./tab. 67 [1]
^ Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 84
^ Victor Fayod: „Prodrome d'une histoire naturelle des Agaricinés”, în: „Annales des Sciences Naturelles Botanique et Biologie Végétale”, vol. 9, 1889, p. 358
^ Rolf Singer: „Agrocybe dura”, în: „Beiheft des Botanischen Centralblattes”, secțiunea B, vol. 56, 1936, p. 165
^ Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p./tab. 689
^ Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 286
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 112-113, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7
^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 136-137, ISBN 978-3-440-13447-4
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6
^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 103-104, ISBN 3-426-00312-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2
^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8
^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 94-95, ISBN 3-405-12081-0
^ 123 Pilze
^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-174

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, tab. 697
Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
Gustav Lindau: „Kryptogamenflora für Anfänger: Eine Einführung in das Studium der blütenlosen Gewächse für Studierende und Liebhaber“, vol. 2, Editura Julius Springer, Berlin 1922
Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Agrocybe dura la Wikimedia Commons
Ciuperci de lan, film

[1] Index Fungorum

[2] Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 500, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO

[Cetto_3-3] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 124-125, ISBN 3-405-12124-8

[Laux-4] Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 312-313, ISBN 978-3-440-14530-2

[5] James Bolton: „An History of Fungusses growing about Halifax”, vol. 2 cu 54 de ilustrații și 200 de figuri, Imprimeria J. Brook, Ediția autorului, Huddersfield 1789, p./tab. 67 [1]

[6] Paul Kummer: „Der Führer in die Pilzkunde: Anleitung zum methodischen, leichten und sicheren Bestimmen der in Deutschland vorkommenden Pilze mit Ausnahme der Schimmel- und allzu winzigen Schleim- und Kern-Pilzchen”, Editura E. Luppe, Zerbst 1871, p. 84

[7] Victor Fayod: „Prodrome d'une histoire naturelle des Agaricinés”, în: „Annales des Sciences Naturelles Botanique et Biologie Végétale”, vol. 9, 1889, p. 358

[8] Rolf Singer: „Agrocybe dura”, în: „Beiheft des Botanischen Centralblattes”, secțiunea B, vol. 56, 1936, p. 165

[9] Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, p./tab. 689

[10] Meinhard Michael Moser: „Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 4-a, vol. II/b 2 „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1978, p. 286

[11] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 112-113, ISBN 3-405-12081-0

[12] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 192-193, ISBN 3-405-12116-7

[13] Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 136-137, ISBN 978-3-440-13447-4

[14] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 362-363, ISBN 3-405-12081-0

[15] Bruno Cetto: I funghi dal vero, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 308-309, ISBN 88-85013-37-6

[16] Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, pp. 103-104, ISBN 3-426-00312-0

[17] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 220-221, ISBN 3-405-12081-0

[18] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 240-241, ISBN 3-405-12116-7

[19] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 250-251, ISBN 88-85013-25-2

[20] Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 230-231 - 2, 238-239 - 1, 242-243 - 1, ISBN 88-85013-37-6

[21] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 204-205 - 1, ISBN 3-405-12124-8

[22] Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 94-95, ISBN 3-405-12081-0

[23] 123 Pilze

[24] Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 172-174

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]

[10]

[11]

[12]

[13]

[14]

[15]

[16]

[17]

[18]

[19]

[20]

[21]

[22]

[23]

[24]