Cimitirul militar român de la Soultzmatt

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cimitirul militar român Soultzmatt - Val du Pâtre (cu monumentul central în prim-plan)

Cimitirul militar român Soultzmatt este un cimitir construit în anul 1922 în localitatea Soultzmatt, Franța ce adăpostește osemintele a 687 prizonieri români din cei 2400 morți în perioada 1917-1919 în lagărul Soultzmatt și din regiune. Deportați în iarna 1916-1917, majoritatea au pierit în condiții atroce din cauza înfometării, frigului și bolilor, privați de orice legătură cu familiile din țară. După război osemintele au fost scoase din diverse gropi comune. Cimitirul a fost inaugurat în anul 1922 de către Ferdinand I al României. Este localizat în mijlocul unei păduri aparținând comunei Soultzmatt, chiar pe terenul unui fost lagăr, în punctul numit Val du Pâtre. Este singura și cea mai mare necropolă militară românească din Franța.

În fiecare an, în prima duminică după Înălțare (Ziua Eroilor) se desfășoară ceremonii oficiale cu depuneri de coroane, la care participă în general românii naturalizați în Franța, Germania și Elveția.[1]

Localizare[modificare | modificare sursă]

Cimitirul militar român este situat într-o zonă muntoasă, împădurită, din munții Vosgi, în imediată apropiere de orașul Soultzmatt din Alsacia.

La cimitir se ajunge, venind, din Franța, pe Autostrada A4 dinspre Colmar sau din direcția opusă, dinspre Belfort, până la vest de orașul Rouffach.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Lagărul[modificare | modificare sursă]

În lagărul Soultzmatt militari români s-au confruntat cu un regim neomenesc datorită alimentației aproape inexistente, munca intr-o carieră de marmură la care se adauga și un comportament total neadecvat din partea paznicilor lagărului care foloseau în mod frecvent bătaia. Cronicile locale ale perioadei menționează că soldații români mâncau resturi alimentare ce se geaseau în gunoiale menajere ale comunei. În noaptea de 27 spre 28 ianuarie 1917 prizonierii români au fost pedepsiți de militarii germani ce faceau parte din paza lagarului care i-au scos afară din barăci într-un frig de -20 de grade Celsius pentru ca românii au indrăznit să intre în război împotriva Germaniei. În cateva zile aproape tot efectivul de militari români a murit.

Din documentațiile comunei Soultzmatt reiese, că în acest lagăr, de pe 6 Martie, până la 8 Mai 1917, au murit fie torturați, fie de foame sau de frig, 120 soldați români

După mărturiile din vremea aceea, „prizonierii români erau atât de înfometați de către gardieni, încât  erau reduși la starea de schelete și mureau ca șoarecii”.

Cimitirul[modificare | modificare sursă]

La propunerea Comitetului pentru amenajarea și îngrijirea mormintelor prizonierilor români din Alsacia și după o temeinică chibzuință, la 30 August 1919, orașul Soultzmatt a dăruit României platoul de la Val du Pâtre (Valea Păstorului), pe care odinioară fusese amplasat lagărul prizonierilor români, în care aceștia au cunoscut privațiuni, torturi, frig și foame, și pe care a fost amenajat ulterior actualul cimitir militar român.

Se spune, că în privința alegerii locului s-a ținut seama și de recomandarea lui Max Dellfus - un elvețian din Vevey, Elveția. Dellfus a făcut parte din Comisia pentru soarta prizonierilor de război, cu reședința la Geneva și va fi fost cu mare probabilitate unul dintre membrii delegației din partea Crucii Roșii care s-a interesat de soarta prizonierilor români din lagărele germane, lucru pentru care a fost considerat prieten și binefăcător al soldaților prizonieri români.

La 24 septembrie 1919, ziarul francez Alsacia făcea următoarea mențiune, cu privire la donația orașului Soultzmatt, făcută guvernului român: „Prin deliberare, la data de 30 August 1919, consiliul municipal a decis ca localitatea Soultzmatt să pună la dispoziția guvernului român un teren pentru înmormântarea soldaților români decedați în timpul prizonieratului lor în Alsacia. Comuna Soultzmatt a dăruit acest teren guvernului român”.

Lucrările de amenajare s-au făcut la inițiativa și cu sprijinul Comitetului pentru Mormintele Românești din Alsacia și au fost definitivate în anul 1920.

Aici au fost (re)înmormântați 678 soldați români, luați prizonieri în Transilvania până în decembrie 1916, care s-au stins unul după altul, din anul 1917 - până în anul 1918, în urma regimului inuman (privațiuni, foame, tortură) impus de germani. 553 de morminte sunt individuale.

În alte două morminte comune (de la unul lipsește inscripția de la baza crucii)  se află osemintele a 125 de prizonieri („un întreg detașament român”), care au murit de frig în noaptea de 27 spre 28 Ianuarie 1917, la Steinbrunn-le-Haut.[2]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Constantin Kirițescu - Istoria Războiului pentru întregirea României, Volumul 1, Editura Informația, București 1989

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Oficiul Național pentru Cultului Eroilor. „Cimitire militare românești din Franța. http://www.once.ro/cimitire/cimitire_rom_franta.php. Accesat la 25 februarie 2017. 
  2. ^ Ortodoxia. „Cimitirul militar român de la Val du Pâtre (Valea Păstorului). http://www.ortodoxia.de/html/cimitirul_militar_roman__de_la_soultzmatt.html. Accesat la 25 februarie 2017.