Sari la conținut

Chicago (film din 2002)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Chicago (film))
Chicago

Afișul filmului
Titlu originalChicago
Genmuzical
RegizorRob Marshall
Scenarist
Bazat peChicago[*][[Chicago (1975 musical by John Kander and Fred Ebb)|​]]  Modificați la Wikidata
Producător
DistribuitorMiramax Films
Operator(i)Dion Beebe
MontajMartin Walsh
Distribuție
Premiera27 decembrie 2002
Durata113 min.
ȚaraSUA
Filmat înToronto
Universitatea din Toronto  Modificați la Wikidata
Locul acțiuniiChicago  Modificați la Wikidata
Limba originalăengleză
Disponibil în românăsubtitrat
NominalizăriPremiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Catherine Zeta-Jones, )
Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță în rol secundar (Queen Latifah, )
Premiul Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar (John C. Reilly, )
Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță (Renée Zellweger, )
Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor (Rob Marshall, )
Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine (Dion Beebe[*], )
Premiul Oscar pentru cel mai bun montaj (Martin Walsh[*][[Martin Walsh (British film editor)|​]], )
Premiul Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat (Bill Condon[*][[Bill Condon (regizor de film american)|​]], )
Premiul Oscar pentru cele mai bune costume (Colleen Atwood[*], )
Premiul Oscar pentru cel mai bun film (Martin Richards[*], )
...încă 3  Modificați la Wikidata
Buget45 milioane $
Încasări306.776.732 $[1]
Prezență online

Chicago este un film muzical din 2002, adaptat de la muzicalul satiric cu același nume, explorând tema celebrității, scandalului și a corupției din Jazz-ul din orașul Chicago.[2]

Regizat și având coregrafia realizată de Rob Marshall și adaptat de scenaristul Bill Condon, Chicago a câștigat șase premii Oscar în 2003, inclusiv premiul pentru cel mai bun film. Filmul a fost primul muzical care a câștigat premiul pentru cel mai bun film de la Oliver! din 1969.

Acțiunea din Chicago se centrează în jurul lui Roxie Hart și Velma Kelly, două criminale pasionale care se aflau în închisoare așteptându-și procesele pentru crimă în orașul Chicago din anii 1920. Velma, actriță de vodevil, și Roxie, o soție casnică cu aspirații de a avea aceeași profesie, luptă pentru a câștiga faimă care să le ajute să iasă din închisoare. Rolurile principale din film sunt interpretate de Renée Zellweger, Richard Gere și Catherine Zeta-Jones, în rolurile secundare jucând Queen Latifah, John C. Reilly, Christine Baranski, Lucy Liu, Taye Diggs, Colm Feore și Mýa Harrison.

Atenție: urmează detalii despre narațiune și/sau deznodământ.

Acțiunea filmului are loc în Chicago, în jurul anului 1924. Naiva Roxie Hart (Renée Zellweger) merge într-un club de noapte, în care vedeta Velma Kelly (Catherine Zeta-Jones) interpretează ("All That Jazz"), cu Fred Casely (Dominic West), un amant de la care speră că o va introduce în lumea show-biz-ului. După spectacol, Velma este arestată pentru că și-a ucis soțul și sora, Veronica, după ce i-a găsit împreună în pat. Mai târziu, Fred îi dezvăluie lui Roxie că a mințit cu privire la legăturile sale cu scopul de a se culca cu ea, moment în care Roxie, într-un acces de furie, îl împușcă pe Fred de trei ori, omorându-l. Roxie își convinge soțul, Amos (John C. Reilly), să ia asupra lui vina, spunându-i că a fost un hoț și că se apărase de el. Când ofițerul spune că victima era Fred Casely, care le vânduse anterior mobila, Amos renunță la minciuni și spune polițiștilor că Casely era mort când el venise acasă ("Funny Honey"). Roxie este trimisă la închisoarea comitatului Cook.

La sosire, ea este trimisă în blocul ucigașelor care-și așteaptă procesul — sub purtarea de grijă a coruptei matroane "Mama" Morton (Queen Latifah), care ia mită și își aprovizionează deținutele cu țigări de contrabandă ("When You're Good to Mama"). Roxie o întâlnește pe Velma și află poveștile celorlalte femei din blocul ucigașelor ("Cell Block Tango"). Roxie decide să-l angajeze pe avocatul Velmei, Billy Flynn (Richard Gere) ("All I Care About") și-și convinge soțul să vorbească cu el. Flynn și Roxie manipulează presa la o conferință de presă, reinventând identitatea lui Roxie pentru a face publicul din Chicago să o îndrăgească ("We Both Reached for the Gun"). Roxie devine nouă celebritate infamă a închisorii din comitatul Cook ("Roxie"), provocând dezgustul Velmei și deliciul Mamei. Velma, disperată să se întoarcă în lumina reflectoarelor, încearcă să vorbească cu Roxie și-i propune acesteia să joace împreună dzpă ce vor ieși din închisoare ("I Can't Do It Alone"). Dorind să se răzbune pentru faptul că Velma o batjocorise anterior, Roxie refuză cu trufie, iar între cele două apare o rivalitate, fiecare dorind să o eclipseze pe cealaltă.

După ce o moștenitoare (Lucy Liu) este arestată pentru o triplă omucidere (ea își ucisese soțul și alte două femei aflate în pat cu el), Roxie se află ignorată de paparazzi și neglijată de Flynn. După ce Velma îi spune că numele ei nu mai este în ziare, Roxie reușește să intre din nou în lumina reflectoarelor după ce pretinde că este însărcinată, lucru care este confirmat de către un medic, pe care ea îl sedusese. În timp ce paparazzii o urmăresc pe Roxie, Amos rămâne ignorat ("Mister Cellophane"). Roxie este martoră la executarea prin spânzurare a unei alte deținute (care fusese acuzată pe nedrept), după ce a pierdut ultimul apel, ceea ce o determină pe Roxie să dorească să scape din închisoare. Roxie și Billy pun la punct un plan pentru a dovedi nevinovăția ei, folosindu-se de presă și de simpatia publicului. Procesul ei devine un spectacol mass-media ("Razzle Dazzle"), alimentat cu rapoartele senzaționaliste ale reporteriței de ziar și de radio, Mary Sunshine (Christine Baranski). Între timp, Mama îi dă Velmei jurnalul lui Roxie. În ședințele de tribunal din zilele următoare, Velma este chemată la bară de procurorul Harrison (Colm Feore), ca un martor surpriză. În timpul audierii, ea citește pagini din jurnalul lui Roxie în care aceasta precizează că a tras în mod deliberat în Fred Casely și ar face-o din nou. Confruntată acum cu o mărturie care o condamnă, Billy o interoghează pe Velma și o face să recunoască faptul că Harrison a primit mărturia ei în schimbul renunțării la toate acuzațiile împotriva ei. Billy sugerează apoi că Harrison a scrie el pagini false în jurnal pentru a o condamna pe Roxie. Juriul o găsește rapid pe Roxie nevinovată. Cu toate acestea, publicitatea lui Roxie este de scurtă durată: de îndată ce procesul se încheie, atenția publicului se concentrează rapid către o asasină nouă. Roxie îi dezvăluie lui Amos că a pretins că este însărcinată pentru faimă. Se presupune, dar nu se afirmă explicit, că Amos o părăsește la acest punct.

Neavând nimic de pierdut, Roxie încearcă să realizeze o carieră pe scenă, dar cu puțin succes ("Nowadays"). Cu toate acestea, ea este abordată în curând de Velma, care avea și ea ghinion în carieră și care îi propune să realizeze un spectacol în duo, cu Roxie. Roxie refuză la început, nereușind să treacă peste ura simțită în închisoare, dar cedează atunci când Velma subliniază faptul că "există doar o singură afacere în lume unde aceasta nu este deloc o problemă" - show-business-ul. Cele două ucigașe, ieșite de mult din închisoare, obțin în final un enorm succes de care se bucură o lungă perioadă ("Nowadays/Hot Honey Rag"). Filmul se încheie cu Roxie și Velma primind ovații la scenă deschisă de la un public entuziast, în care se află Mama și Billy.

  • Renée Zellweger - Roxanne "Roxie" Hart; o soție casnică care aspiră să devină actriță de vodevil.
  • Catherine Zeta-Jones - Velma Kelly; cântăreață, arestată pentru uciderea soțului ei și a surorii sale.
  • Richard Gere - Billy Flynn; un avocat trădător și care-și transformă clienții în celebrități pentru a câștiga sprijinul publicului.
  • Queen Latifah - Matroana "Mama" Morton; matroana coruptă a închisorii din districtul Cook.
  • John C. Reilly - Amos Hart; soțul naiv și slab la minte al lui Roxie, dar devotat acesteia.
  • Christine Baranski - Mary Sunshine; o reporteriță care evidențiază numai lucrurile bune ale oamenilor (rol destinat inițial să fie jucat de un barbat în travesti).
  • Taye Diggs - liderul formației muzicale; un maestru de ceremonii care prezintă fiecare cântec.
  • Lucy Liu - Kitty Baxter; o moștenitoare milionară care și-a ucis soțul și cele două amante ale acestuia.
  • Dominic West - Frederick "Fred" Casely; iubitul lui Roxie, pe care aceasta l-a ucis.
  • Colm Feore - Harrison; avocatul acuzării din ambele procese ale lui Roxie și a Velmei.
  • Jayne Eastwood - doamna Borusewicz; vecina soților Hart.
  • Chita Rivera - Nicky
  • Susan Misner, Denise Faye, Deidre Goodwin, Ekaterina Chtchelkanova și Mýa Harrison - ucigașele vesele (Liz, Annie, June, the Hunyak și Mona)
  • Ken Ard - Wilbur; unul dintre soții uciși.

Numere muzicale

[modificare | modificare sursă]
  1. "Overture/All That Jazz" – Velma, Company
  2. "Funny Honey" – Roxie
  3. "When You're Good to Mama" – Mama
  4. "Cell Block Tango" – Velma, fetele din închisoare
  5. "All I Care About" – Billy, fetele din cor
  6. "We Both Reached For The Gun" – Billy, Roxie, Mary, reporterii
  7. "Roxie" – Roxie, Chorus Boys
  8. "I Can't Do It Alone" – Velma
  9. "Mister Cellophane" – Amos
  10. "Razzle Dazzle" – Billy, Company
  11. "Class" – Velma și Mama (Acest cântec, interpretat de Queen Latifah și Catherine Zeta-Jones, a fost filmat, dar a fost tăiat apoi din film. Scena a fost ulterior inclusă pe DVD și la premiera filmului la televiziunea NBC în 2005, iar cântecul a fost inclus pe albumul filmului.)
  12. "Nowadays" – Roxie
  13. "Nowadays/Hot Honey Rag" – Roxie, Velma
  14. "I Move On" – Roxie și Velma (pe genericul de final)
  15. "All That Jazz (reprise)" - Velma, Company
  16. "Exit Music" - instrumental

Premii și nominalizări

[modificare | modificare sursă]
Categorie Nominalizat Rezultat
Premiile Oscar[3][4]
Cel mai bun film Martin Richards Câștigat
Cea mai bună actriță Renee Zellweger Nominalizare
Cel mai bun actor în rol secundar John C. Reilly Nominalizare
Cea mai bună actriță în rol secundar Catherine Zeta-Jones Câștigat
Cea mai bună actriță în rol secundar Queen Latifah Nominalizare
Cel mai bun regizor Rob Marshall Nominalizare
Cel mai bun scenariu adaptat Bill Condon Nominalizare
Cea mai bună imagine Dion Beebe Nominalizare
Cele mai bune decoruri John Myhre Câștigat
Cele mai bune costume Colleen Atwood Câștigat
Cel mai bun montaj Martin Walsh Câștigat
Cel mai bun mixaj sonor Michael Minkler, Dominick Tavella și David Lee Câștigat
Cea mai bună melodie originală John Kander (pentru "I Move On") Nominalizare
Premiile BAFTA[5]
Cel mai bun film Nominalizare
Cea mai bună actriță Renee Zellweger Nominalizare
Cea mai bună actriță în rol secundar Catherine Zeta-Jones Câștigat
Cea mai bună actriță în rol secundar Queen Latifah Nominalizare
Premiul David Lean Award pentru regie Rob Marshall Nominalizare
Cea mai bună imagine Dion Beebe Nominalizare
Cea mai bună regie artistică John Myhre Nominalizare
Cele mai bune costume Colleen Atwood Nominalizare
Cel mai bun machiaj și coafură Judi Cooper-Sealy Nominalizare
Cel mai bun montaj Martin Walsh Nominalizare
Cel mai bun sunet Michael Minkler, David Lee și Dominick Tavella Câștigat
Premiul Anthony Asquith pentru muzică de film Danny Elfman Nominalizare
Premiile Globul de Aur[6]
Cel mai bun film (muzical/comedie) Câștigat
Cel mai bun actor (muzical/comedie) Richard Gere Câștigat
Cea mai bună actriță (muzical/comedie) Renee Zellweger Câștigat
Cea mai bună actriță (muzical/comedie) Catherine Zeta-Jones Nominalizare
Cel mai bun actor în rol secundar (film) John C. Reilly Nominalizare
Cea mai bună actriță în rol secundar (film) Queen Latifah Nominalizare
Cel mai bun regizor Rob Marshall Nominalizare
Cel mai bun scenariu Bill Condon Nominalizare
Premiile Broadcast Film Critics Association[7]
Cea mai bună imagine Câștigat
Cea mai bună actriță în rol secundar Catherine Zeta-Jones Câștigat
Cea mai bună distribuție Câștigat
Premiul Chicago Film Critics Association
Cea mai bună actriță Renee Zellweger Nominalizare
Premiul Dallas-Fort Worth Film Critics Association
Cea mai bună imagine Câștigat
Premiile Directors Guild of America
Regizare excepțională Rob Marshall Câștigat
Premiile Evening Standard British Film
Cea mai bună actriță Catherine Zeta-Jones Câștigat
Florida Film Critics Circle
Cea mea bună melodie "Cell Block Tango" Câștigat
National Board of Review of Motion Pictures
Cel mai bun debut regizoral Rob Marshall Câștigat
Premiile Online Film Critics Society[8]
Cea mai bună actriță în rol secundar Catherine Zeta-Jones Nominalizare
Cea mai bună distribuție Nominalizare
Cel mai bun regizor Rob Marshall Nominalizare
Cele mai bune costume Colleen Atwood Nominalizare
Cel mai bun montaj Martin Walsh Nominalizare
Phoenix Film Critics Society
Cel mai bun film Nominalizare
Cea mai bună actriță Renee Zellweger Nominalizare
Cea mai bună actriță în rol secundar Catherine Zeta-Jones Câștigat
Cea mai bună distribuție Nominalizare
Cel mai bună regizor Rob Marshall Nominalizare
Cea mai bună imagine Dion Beebe Nominalizare
Cele mai bune costume Colleen Atwood Câștigat
Cel mai bun montaj Martin Walsh Câștigat
Cel mai bun debutant Rob Marshall Nominalizare
Premiile Screen Actors Guild[9]
Cea mai bună actriță Renee Zellweger Câștigat
Cel mai bun actor Richard Gere Nominalizare
Cea mai bună actriță în rol secundar Catherine Zeta-Jones Câștigat
Cea mai bună actriță în rol secundar Queen Latifah Nominalizare
Cea mai bună distribuție Câștigat
Premiul Writers Guild of America
Cel mai bun scenariu adaptat Bill Condon Nominalizare
  1. ^ Chicago la Box Office Mojo
  2. ^ New York Times
  3. ^ „The 75th Academy Awards (2003) Nominees and Winners”. oscars.org. Accesat în . 
  4. ^ „The 2003 Oscar Winners”. Ropeofsilicon.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  5. ^ „Awards Database - The BAFTA site”. Bafta.org. Accesat în . 
  6. ^ „The 2003 Golden Globe Award Winners”. Ropeofsilicon.com. Arhivat din original la . Accesat în . 
  7. ^ „The BFCA Critics' Choice Awards :: 2002”. Bfca.org. Arhivat din original la . Accesat în . 
  8. ^ „O.F.C.S.: The Online Film Critics Society”. Rotten Tomatoes. . Accesat în . 
  9. ^ „The 2003 Screen Actors Guild Award Winners”. Ropeofsilicon.com. Arhivat din original la . Accesat în . 

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Commons
Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Chicago