Cenușăreasă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Clitocybe nebularis
Lepista nebularis.jpg
Cenușăreasă, ciuperca cețurilor
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Tricholomataceae
Gen: Clitocybe
Specie: C. nebularis
Nume binomial
Clitocybe nebularis
(Batsch) P.Kumm. (1871)
Sinonime
  • Agaricus nebularis Batsch (1789)
  • Gymnopus nebularis (Batsch) Gray (1821)</small
  • Omphalia nebularis (Batsch) Quél. (1886)
  • Clitocybe nebularis var. alba (Bataille) Singer 1949
  • Lepista nebularis (Batsch) Harmaja (1974)
  • Clitocybe nebularis f. bianca Cetto (1987)

Clitocybe nebularis (August Batsch (1789) ex Paul Kummer, 1871), sin. Lepista nebularis (August Batsch ex Harri Harmaja, 1974),[1] este o specie de ciuperci limitat comestibilă din încrengătura Basidiomycota în familia Tricholomataceae și de genul Clitocybe. Acest soi saprofit, denumit în popor cenușăreasă[2] sau ciuperca cețurilor,[3] apare foarte des toamna, crescând în grupuri cu multe exemplare precum în cercuri de vrăjitoare. El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri de foioase și de conifere, prin luminișuri ierboase, de la câmpie până la munte, din septembrie până în noiembrie (decembrie).[4][5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Clitocybe nebularis
  • Pălăria: este de mărime medie pentru ciuperci plin dezvoltate cu un diametru de aproximativ 5-15 (20) cm, fiind inițial convexă precum cu marginea răsucită spre interior, ca apoi, la maturitate, să devină din ce în ce mai aplatizată, căpătând la bătrânețe formă de pâlnie cu o suprafață ondulată neregulat. Cuticula, care poate fi decojită până la mijlocul pălăriei, este netedă și ușor brumată în tinerețe. Coloritul variază între albicios, gri deschis, cenușiu și gri-brun.
  • Lamelele: sunt dese, lungi, inegale, destul de subțiri precum arcuit decurente la picior precum ușor de îndepărtat. Culoarea lor tinde între albicios și crem-gălbui.
  • Sporii: sunt necolorați, elipsoidali, netezi, cu o mărime de 6-8 x 3,5-5 microni. Pulberea lor este crem-gălbuie.
  • Piciorul: are o înălțime de 6–15 cm și o lățime de 1,5–3 cm, este cărnos, plin, la bătrânețe spongios și adesea aproape gol în interior, fiind cilindric și ușor bombat spre baza focoasă precum fibros-canelat pe dinafară. Coloritul lui este albicios cu nuanțe gri-brune sau brun-roșiatice.
  • Carnea: este tare și groasă, mai târziu moale, fiind albă. Mirosul este insistent dulce-aromatic cu un ton pentru mulți culegători deja dezagreabil de făină, gustul fiind plăcut, ușor amărui.[4][5][6]
  • Reacții chimice: Buretele se decolorează cu acid azotic roz până purpuriu, cu fenol maro, cu sulfovanilină⁠(de) imediat volatil roșu-violet și cu tinctură de Guaiacum după zece minute albastru-verzui.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Lepista nuda poate fi confundată ușor cu alte specii de colorit similar, ca de exemplu cu Cortinarius alboviolaceus (necomestibil, în tinerețe cu lamele gri-violete, miros și gust de cartofi cruzi),[8] Cortinarius camphoratus (necomestibil, destul de similar în aparență și miros cu Lepista nuda, în tinerețe cu lamele violete precum carne colorată, se decolorează la tăiere),[9] Cortinarius cyanites (necomestibil, în tinerețe cu lamele albastru-violete, la bătrânețe brun-violete, miros dulcișor și gust amar),[10] Cortinarius iodes (comestibil, cu cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albă, miros și gust neostentativ),[11] Cortinarius salor (comestibil, cuticulă mucoasă, în tinerețe cu lamele violete, carnea fiind albicioasă până gri-brună cu nuanțe de albastru, miros și gust neostentativ),[12] Cortinarius traganus (otrăvitor),[13] Entoloma sinuatum (foarte otrăvitor),[14] Lepista glaucocana (comestibilă, cuticulă gri-albăstruie, lamele gri-violete sau roze, miros pământos),[15] Lepista nuda (comestibilă),[16] Lepista personata (comestibilă, pălărie pal gri-maronie, lamele albuie până gri-albăstruie, miros plăcut)[17] sau Tricholoma irinum sin. Lepista irina, (comestibil).[18]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Nebularină

Cenușăreasa este ingerată crudă otrăvitoare, fiind bogată în chitină și conținând sucuri specifice (trehaloză, manitol). Acumularea de trehaloză conduce la o fermentare responsabilă de diaree. Manitolul induce o presiune osmotică ridicată în intestin.[19] În anul 1990 s-a dovedit, că ciuperca conține în plus și nebularină, cunoscută de asemenea sub desemnarea purinozină (C10H12N4O4), o nucleozidă care se compune din riboză și purină, arătând de asemenea calități antibiotice.[20] Aceste substanțe pricinuesc un sindrom digestiv la indivizi sensibili la acumulare provoacă deranjări gastrointestinale și la persoane mai insensibile.

Totuși, ciupercile cețurilor sunt de desemnat comestibile, dar ele trebuie mai întâi blanșate, apoi fierte înainte de consum, pentru a distrage termic eventualele toxine. Mai departe se recomandă numai culegerea de bureți tineri, un consum redus precum prepararea împreună cu alți bureți comestibili. Bureții sunt potriviți pentru conservarea în oțet sau ulei (după fierbere).[6][21]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 322-323, ISBN 3-405-11774-7
  5. ^ a b Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 5, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1986, p. 314-315, ISBN 88-85013-37-6
  6. ^ a b c Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 142-143, ISBN 3-426-00312-0
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 143, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 182-183, ISBN 3-405-12081-0
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 164-165, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 160-161, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ A. H. Smith: „Studies in the genus Cortinarius”, vol. 1, Editura Ann Arbor, Michigan 1939, p. 10-11
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 210-211, ISBN 3-405-12116-7
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 178-179, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 123, 125-126
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 318-319, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 80, ISBN 978-3-8427-0483-1
  17. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 322-323, ISBN 3-405-12081-0
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 316-317, ISBN 3-405-12081-0
  19. ^ Intoxicații cu ciuperci
  20. ^ Nebularina
  21. ^ Renate & Wilhelm Volk: „Pilze sicher bestimmen und delikat zubereiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 67, ISBN 3-8001-3656-2

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-3, 5 vezi sub "Note"
  • H. Clémençon: „Pilze im Wandel der Jahreszeiten”, vol. 1 și 2, Editura Éditions Piantanida, Lausanne 1981
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie sia Sabine Maria Dähncke: „Pilze”, Editura Silva, Zürich 1986
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Materiale media legate de Cenușăreasă la Wikimedia Commons