Casa de Gonzaga

Casa de Gonzaga este numele uneia dintre cele mai faimoase familii nobiliare italiene, care a cârmuit Ducatul de Mantova între 1328 și 1708.

Castelul San Giorgio, inițial o impunătoare structură defensivă, integrat ulterior în Palatul Ducal

În 1328 Luigi I Gonzaga a devenit signor al Mantovei purtând titlul de Capitano del Popolo (Căpitan al poporului), iar în anul următor împăratul Ludovic al IV-lea l-a numit vicar imperial pentru Italia. În 1433 succesorii lui Luigi au primit titlul de Margraf. În 1530 Mantova a devenit ducat, conducătorii ei purtând titlul de Duce.^[1] Ducatul de Mantova era un teritoriu aflat în nemijlocire imperială în Sfântul Imperiu Roman. Principala linie genealogică a ducilor de Mantova s-a stins în 1627, declanșând un conflict pentru succesiune între împăratul romano-german și regele Franței. Ulterior, linia genealogică a familiei Gonzaga, reprezentată de ducii de Nevers-Rethel, care a triumfat în Mantova cu sprijinul Regatului Franței, a pierdut stăpânirea în favoarea Casei de Habsburg în timpul Războiul Succesiunii Spaniole în 1708, stingându-se imediat după aceea. Alte liniile genealogice ale familiei Gonzaga au continuat să existe mult timp, una dintre ele existând și astăzi.

Istoria familiei

Familia Gonzaga este cunoscută încă din secolul al XII-lea sub numele de Corradi di Gonzaga. Membrii familiei sunt menționați în secolul al XII-lea ca vasali ai conților de Casaloldo cu reședința în Castelul Gonzaga de lângă Mantova. Începând din 1280 familia a deținut, de asemenea, castelul și orașul Novellara.

Luigi I Gonzaga a preluat puterea în Mantova pe 16 august 1328 printr-o conspirație și o bătălie victorioasă împotriva rudei sale, Rinaldo dei Bonacolsi, a cărui familie conducea Mantova din 1276. De la primirea funcției de vicar imperial de la împăratul Ludovic al IV-lea în 1329, familia Gonzaga a condus orașul și împrejurimile acestuia până în 1708.

În 1433 Gianfrancesco I Gonzaga a primit titlul ereditar de margraf (marchiz) de la împăratul Sigismund. Ludovico al III-lea Gonzaga s-a căsătorit în 1433 cu Barbara de Brandenburg. Fiul său, Federico I Gonzaga, s-a căsătorit cu Margareta de Bavaria (1442–1479) în 1463.

În 1530 Mantova a devenit ducat și, ca urmare, Federico al II-lea Gonzaga a primit titlul de Duce de Mantova.^[2] În 1536 familia a dobândit, prin căsătorie, Marca de Montferrat și în 1539 a cumpărat comitatul Guastalla, atingând astfel apogeul importanței politice. Casa de Gonzaga s-a aliat cu Casa de Habsburg ale cărei interese le-a susținut în complica luptă pentru putere desfășurată în nordul Italiei între Savoia, Milano, Parma și Republica Venețiană.

Principala linie genealogică a familiei Gonzaga s-a stins în 1627, declanșând Războiul de Succesiune Mantovană. Împăratul romano-german a încercat să cucerească Mantova ca feudă imperială, dar la sfârșitul războiului, ducele de Nevers-Rethel, dintr-o ramură mai tânără a familiei Gonzaga, a primit Ducatul de Mantova. Franța intervenise în numele ducelui de Nevers-Rethel, trupele împăratului romano-german fiind implicate în alte conflicte în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Teritoriile Nevers și Rethel au fost vândute cardinalului Mazarin în 1658.^[3] În timpul Războiului de Succesiune, Ducatul de Mantova pierduse trei sferturi din populație și se afla în ruină financiară. Încă din anii 1680, ducatul a trebuit să vândă Franței un oraș strategic important: Casale Montferrato.

Abia Războiul de Succesiune Spaniolă (1701–1714) a pus capăt definitiv conflictului în favoarea împăratului Leopold I. Ultimul duce, Ferdinando Carlo de Gonzaga-Nevers, duce de Mantova și Montferrat, se alăturase francezilor, ceea ce i-a oferit împăratului ocazia de a confisca ducatul, transformat la 30 iunie 1708 în feudă cu steag a Sfântului Imperiu Roman, motivul folosit ca pretext fiind lipsa de loialitate a ducelui. Teritoriul a fost unit cu Ducatul de Milano, aflat deja în stăpânirea Habsburgilor. Ceea ce mai rămăsese din teritoriul Ducatului de Montferrat a fost alipit Ducatului de Savoia. Ultimul duce, Ferdinando Carlo de Gonzaga Nevers (1665–1708), a murit câteva zile mai târziu. Deoarece avea doar copiii nelegitimi, linia descendenței s-a stins.

Majoritatea ramurilor cadete ale familiei Gonzaga au dispărut și ele în secolul al XVIII-lea. Linia genealogică principală s-a stins în secolul al XVII-lea: principii de Bozzolo în 1703, conții de Novellara în 1728, ducii de Guastalla în 1746, margrafii de Luzzara în 1794. Doar o linie colaterală a principilor de Vescovato, descendenți ai lui Giovanni Gonzaga (1474–1525), există și astăzi.

Conducători ai Casei de Gonzaga

Conducători în Mantova

Luigi I (1328–1360);
Guido (1360–1369);
Luigi al II-lea (1369–1382);
Francesco I (1382–1407);
Gianfrancesco I (1407–1444), margraf de Mantova din 1433;
Ludovico al III-lea, supranumit „Luigi Turcul” (1444–1478);
Federico I (1478–1484);
Francesco al II-lea (1484–1519);
Federico al II-lea (1519–1540), duce de Mantova din 1530;
Francesco al III-lea (1540–1550);
Guglielmo (1538–1587);
Vincenzo I (1587–1612);
Francesco al IV-lea (1612);
Ferdinando (1612–1626);
Vincenzo al II-lea (1626–1627).

Ducatul de Mantova a fost preluat ulterior de linia tânără a familiiei numită „Gonzaga - Nevers”:

Carlo I (1630–1637), duce de Nevers - Rethel;
Carlo al III-lea (1637–1665), duce de Nevers - Rethel până în 1659;
Ferdinando Carlo (1665–1708).

O ramură a familiei Gonzaga (Gonzaga di Vescovato) este înfloritoare și astăzi. Membrii familiei sunt descendenții lui Giovanni Gonzaga (1474–1525), fiul cel mic al lui Federico I Gonzaga, stăpân în Vescovato (Lombardia) din 1519. În 1593 au devenit principi ai Sfântului Imperiu Roman. Ultimul cap al liniei genealogice, Corrado Alessandro Gonzaga (1941–2021) a deținut (ca primogenit) titlul de Principe al Sfântului Imperiu Roman, precum și titlurile de Marchiz de Gonzaga, Conte de Villanova, Conte de Cassolnovo, Marchiz de Vodice, Signor de Vescovato și Patrician de Veneto. Familia locuiește în palatul din Milano, construit în 1906, precum și în castelul moștenit din Cavernago.

Conducători în Nevers și Rethel

Ducatele de Nevers și Rethel din centrul Franței au intrat în posesia familiei prin căsătoria lui Luigi Gonzaga cu Henriette de Cleves, fiica ducelui Francisc I de Nevers. Regenții ducatelor de Nevers și Rethel din familia Gonzaga au fost:

Ludovico (1566–1595);
Carlo I (1595–1637), de asemenea, duce de Mantova din 1631 (vezi mai sus);
Francesco (d. 1622), duce de Rethel;
Carlo al II-lea (d. 1631), duce de Rethel;
Carol al III-lea (1637–1659).

Ducatele de Nevers și Rethel au fost vândute de Carlo al III-lea cardinalului Mazarin în 1659. Fiul său, Carlo al IV-lea, a condus Ducatul de Mantova până în 1708.

Conducători în Guastalla

Ferrante I (conte de Guastalla 1539–1557); vicerege al Siciliei(1536–1546), guvernator al Milanului (1546–1555);
Cesare I (1557–1575), de asemenea Duce de Amalfi;
Ferrante al II-lea (1575–1630), din 1621 duce de Guastalla;
Cesare al II-lea (1632–1632);
Ferrante al III-lea (1632–1678);
Vincenzo (1692–1714);
Antonio Ferrante (1714–1729);
Giuseppe (1729–1746).

Guastalla a ajuns în stăpânirea Habsburgilor, fiind unită cu Ducatul de Parma și Piacenza.

Conducători în Monferrat

Marca de Montferrat, devenită ducat, a ajuns în stăpânirea familiei Gonzaga în 1533 prin căsătoria ducelui Federico al II-lea de Mantova cu Margareta, fiica lui Wilhelm al XI-lea de Montferrat. Membrii familiei Gonzaga care au condus acest ducat au fost:

Federico al II-lea (1533–1540);
Francesco al III-lea (1540–1550);
Guglielmo (1550–1587);
Vincenzo I (1587–1612);
Francesco al IV-lea (1612);
Ferdinando (1612–1626);
Vincenzo al II-lea (1626–1627);
Carlo I (1627–1637), duce de Nevers și Rethel, din 1631 duce de Mantova;
Carlo al III-lea (1637–1665), duce de Nevers și Rethel până în 1659, duce de Mantova;
Ferdinando Carlo (1665–1708), duce de Mantova.

Ferdinando Carlo a vândut Ducatul de Montferrat regelui Ludovic al XIV-lea al Franței în 1681. Montferrat a ajuns în întregime în stăpânirea Ducatului de Savoia în 1708 (care poseda părți din acesta încă din timpul Războiului de Succesiune Mantovană, din 1631).

Note

↑ „Gonzaga - Enciclopedia” (în italiană). Treccani. Accesat în 16 martie 2026.
↑ Volker Reinhardt: Gonzaga. pp. 290–293.
↑ Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, p. 550.

Bibliografie

Christina Antenhofer: Briefe zwischen Süd und Nord. Die Hochzeit und Ehe von Paula de Gonzaga und Leonhard von Görz im Spiegel der fürstlichen Kommunikation (1473–1500), Editura Wagner, Innsbruck, 2007.
Cinzia Bertoni, Fiorello Tagliavini: Il tempo dei Gonzaga, Administrația Provinciei Reggio Emilia, Guastalla, 1985.
Selwyn Brinton: The Gonzaga. Lords of Mantua, Editura Methuen, Londra, 1927.
Giuseppe Coniglio (ed.): Mantova, vol. 1: La storia, Institutul Carlo d’Arco pentru istoria Mantovei, Mantova, 1958–1963.
Giuseppe Coniglio: I Gonzaga, Editura Dall'Oglio, Milano, 1967, (în: Grandi famiglie).
Volker Reinhardt: Gonzaga. în: Volker Reinhardt (ed.): Die großen Familien Italiens, Editura Alfred Kröner, Stuttgart, 1992, ISBN: 3-520-48501-X.
Ebba Severidt: Familie, Verwandtschaft und Karriere bei den Gonzaga. Struktur und Funktion von Familie und Verwandtschaft bei den Gonzagen und ihren deutschen Verwandten (1444–1519), Leinfelden-Echterdingen, 2002, ISBN: 3-87181-745-7.
Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, Editura Ullstein, Frankfurt pe Main, 1985, ISBN: 3-550-07975-3.

[1] „Gonzaga - Enciclopedia” (în italiană). Treccani. Accesat în 16 martie 2026.

[2] Volker Reinhardt: Gonzaga. pp. 290–293.

[3] Kurt M. Jung: Weltgeschichte in einem Griff. Von der Urzeit zur Gegenwart, p. 550.

[1]

[2]

[3]