Caracal (animal)

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Caracal caracal schmitzi)
Pentru alte sensuri, vedeți Caracal (dezambiguizare).
Caracal
Caracal în Parcul Transfrontalier Kgalagadi⁠(en)[traduceți]
Stare de conservare

Risc scăzut (LC) (IUCN 3.1)[1]
CITES Appendix I (CITES)[1][nota 1]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Mammalia
Ordin: Carnivora
Subordin: Feliformia
Familie: Felidae
Subfamilie: Felinae
Gen: Caracal
Specie: C. caracal
Nume binomial
Caracal caracal
(Schreber, 1776)[2]
Subspecii
Răspânidrea caracalului, 2016[1]
Sinonime[2]
Listă
  • C. bengalensis (J. B. Fischer, 1829)
  • C. melanotis (Gray, 1843)
  • C. melanotix (Gray, 1843)
  • C. berberorum (Matschie, 1892)
  • C. corylinus (Matschie, 1912)
  • C. medjerdae (Matschie, 1912)
  • C. aharonii (Matschie, 1912)
  • C. spatzi (Matschie, 1912)
  • C. roothi (Roberts, 1926)
  • C. coloniae (Thomas, 1926)
  • C. michaelis (Heptner, 1945)

Caracalul (Caracal caracal), numit și râs de pustiu,[6][7] râs de deșert[8][9] sau râs al stepelor,[10] este o felidă sălbatică de mărime medie originară din Africa, Orientul Mijlociu, Asia Centrală și zonele aride ale Pakistanului și nord-vestului Indiei. Este caracterizat de o constituție robustă, picioare lungi, o față scurtă, urechi lungi cu ciuf, coadă relativ scurtă și dinți canini lungi. Blana sa este uniform roșcată cu o tentă alutacee sau nisipie, în timp ce părțile ventrale sunt mai deschise la culoare și adesea cu semne roșcate mici. Atinge 40–50 cm în înălțime până la greabăn și cântărește 8–19 kg. A fost descris științific pentru prima oară de către naturalistul german Johann Christian Daniel von Schreber⁠(en)[traduceți] în anul 1776. Trei subspecii sunt recunoscute.

De obicei nocturn, caracalul este greu de observat și foarte discret. Este teritorial și trăiește în principal singur sau în perechi. Caracalul este o carnivoră care în general vânează rozătoare și alte mamifere mici, precum și păsări. Poate sări mai mult de 3 m în înălțime pentru a prinde păsările din aer. Își urmărește prada până ce se află la 5 m de ea, după care o doboară și o ucide cu o mușcătură de partea din față sau spate a gâtului. Ambele sexe devin mature sexual pe când au vârsta de un an și se împerechează și reproduc de-a lungul întregului an. Gestația durează două până la trei luni, iar un rând de pui constă în unu până la șase pui. Juvenilii își părăsesc mamele pe la vârsta de nouă până la zece luni, deși câteva femele rămân cu mamele lor. Speranța medie de viață a caracalilor captivi este de aproape 16 ani.

Etimologie[modificare | modificare sursă]

Denumirea „caracal” a fost propusă de către Georges Buffon în 1761, referindu-se la denumirea caracalului în turcă, „Karrah-kulak” sau „Kara-coulac”, ce înseamnă „ureche neagră”.[11][12] Denumirea „lynx” de la greci și romani se referea cel mai probabil la caracal, iar această denumire (ca „linx” sau „râs” în română) este uneori încă aplicată acestuia, dar linxul propriu actual este un gen separat.[13]

Denumiri locale[modificare | modificare sursă]

Denumirea sa în limba tigrinya este „ጭክ ኣንበሳ” (ch’ok anbessa), care înseamnă „leu cu barbă”.[14] În dialectul emirian⁠(en)[traduceți] al limbii arabe, denumirea sa este „الوشق الصحراوي” (al Washq al Ṣaḥrāwī), ce în traducere directă înseamnă „râs de deșert”.[15]

Taxonomie și filogenie[modificare | modificare sursă]

Felis caracal a fost denumirea științifică folosită pentru caracal în anul 1776 de către Johann Christian Daniel von Schreber⁠(en)[traduceți], care a descris o piele de caracal din Capul Bunei Speranțe.[16] În 1843, John Edward Gray a plasat caracalul în genul Caracal.[17] Aceste feline sunt plasate în familia Felidae și subfamilia Felinae.[2]

În secolul al XIX-lea și al XX-lea, câteva specimene de caracal au fost descrise și propuse ca subspecii. Începând din anul 2017, trei subspecii sunt recunoscute ca fiind valide:[3]

Filogenie[modificare | modificare sursă]

Rezultatele unui studiu filogenetic indică faptul că divergența genetică⁠(en)[traduceți] dintre caracal și pisica aurie africană (Caracal aurata) a avut loc în urmă cu 29,3–11,9 milioane de ani. Aceste două specii alături de serval (Leptailurus serval) formează descendența⁠(en)[traduceți] Caracal, a cărei divergență avut loc în urmă cu 11,56–6,66 milioane de ani.[18][19] Strămoșul acestei descendențe a ajuns în Africa acum 8,5–5,6 milioane de ani.[20]

Relațiile de înrudire ale caracalului sunt considerate a fi după cum urmează:[18][19]

 

Pardofelis

Pisică marmorată (P. marmorata)


Catopuma

Pisică borneană (C. badia)



Pisică a lui Temminck (C. temminckii)





 




Descendența Caracal
Leptailurus

Serval (L. serval)


Caracal

Caracal



Pisică aurie africană (C. aurata)






Leopardus




Lynx





Acinonyx



Puma






Otocolobus



Prionailurus




Felis









Caracteristici[modificare | modificare sursă]

O examinare facială din apropiere a unui caracal, cu tipicele urechi cu ciuf și semne faciale negre

Caracalul este o felidă suplă, de mărime medie, caracterizată de o constituție robustă, o față scurtă, dinți canini lungi, urechi cu ciuf și picioare lungi. Atinge cam 40–50 cm în înălțime până la greabăn. Coada stufoasă, alutacee, se extinde până la gambe.[21][22] Caracalul este dimorf sexual; femelele sunt mai mici decât masculii la majoritatea parametrilor corporali.[23]

Printre trăsăturile faciale proeminente se numără ciufurile negre de 4–5 cm în lungime ale urechilor, două dungi negre de la frunte până la nas, conturul negru al gurii, semnele faciale negre specifice și petele albe ce înconjoară ochii și gura. Ochii par să fie ușor deschiși datorită pleoapei superioare coborâte, probabil o adaptare pentru a apăra ochii de strălucirea soarelui. Ciufurile de la urechi pot începe să se lase în jos pe măsură ce animalul înaintează în vârstă. Blana sa este uniform roșcată cu o tentă alutacee sau nisipie, dar se cunosc și caracali negri. Partea ventrală și părțile interioare ale picioarelor sunt mai deschise la culoare și adesea cu semne roșcate mici.[23] Blana, care este fină, scurtă și deasă, devine mai aspră vara. Părul lânos este mai des pe timpul iernii decât al verii. Firele părului de contur pot fi de 3 cm în lungime iarna, dar de 2 cm vara.[24] Aceste caracteristici indică izbucnirea năpârlirii în sezonul cald, de obicei în octombrie și noiembrie.[25] Picioarele din spate sunt mai lungi decât picioarele din față, așa că corpul pare să se încline dinspre crupă.[22][23]

Caracalii masculi au lungimea capului plus cea a trunchiului de 78–108 cm, iar a cozii de 21–34 cm; greutatea a 77 de caracali masculi a variat de la 7,2 până la 19 kg. Caracalii femele au lungimea capului plus cea a trunchiului de 71–103 cm, iar a cozii de 18–31,5 cm; greutatea a 63 de caracali femele a variat de la 7 până la 15,9 kg.[26]

Caracalul este adesea confundat cu un râs, căci ambele felide au ciuf la ureche. Totuși, un notabil punct diferențiator între cele două este că râșii, adică speciile din genul Lynx, au puncte și pete pe blană, în timp ce caracalul nu prezintă niciun astfel de semn pe blană.[23] Pisicile aurii africane au o constituție similară cu cea a caracalului, dar acestea au o culoare mai închisă și le lipsesc ciufurile de la urechi. Servalul (Leptailurus serval), care este simpatric⁠(en)[traduceți] cu caracalul, poate fi diferențiat de acesta prin lipsa ciufurilor de la urechi, prin punctele albe din partea din spate a urechilor, blana cu puncte, picioarele mai lungi, coada mai lungă și urmele de labe mai mici.[24][27]

Craniul caracalului este voluminos și rotunjit, prezentând porțiune timpanală⁠(en)[traduceți] largă, o creastă supraoccipitală normală crestei sagitale⁠(en)[traduceți] și precum și o falcă inferioară puternică. Caracalul are în total 30 de dinți; formula dentală este 3.1.3.13.1.2.1. Dentiția de lapte este 3.1.23.1.2. Caninii sunt ascuțiți și de maxim 2 cm în lungime. Caracalului îi lipsesc cei de-ai doilea premolari superiori, iar molarii superiori sunt extrem de mici.[25] Labele mari au fiecare câte patru degete la picioarele din spate și câte cinci la picioarele din față.[28][24] Primul deget al piciorului din față rămâne deasupra solului și prezintă tipul de gheară specific acestuia. Ghearele ascuțite și retractabile sunt mai mari, dar mai puțin curbate la picioarele din spate.[24]

Răspândire și habitat[modificare | modificare sursă]

Caracalii viețuiesc în zone uscate care dispun de ceva covor vegetal.

În Africa, caracalul este răspândit la nivel larg la sud de Sahara, dar considerat rar în Africa Nordică. În Asia, se găsește pornind de la Peninsula Arabică, Orientul Mijlociu, Turkmenistan și Uzbekistan până în vestul Indiei.[1] Viețuiește în păduri, savane, smârcuri situate la altitudine joasă, semideșerturi și păduri arbustive⁠(en)[traduceți], dar preferă zone uscate care au disponibilitate redusă a covorului vegetal și în care au loc puține precipitații. În habitatele montane, precum în Munții Etiopieni⁠(en)[traduceți], se găsește la o altitudine maximă de 3.000 m.[24]

În masivul Dogu'a Tembien⁠(en)[traduceți] din Etiopia pot fi văzuți de-a lungul șoselelor, uneori ca cadavre ale unor caracali uciși de vehiculele care circulă pe acele șosele.[14]

În Emiratul Abu Dhabi, un caracal mascul a fost fotografiat de o cameră foto capcană⁠(en)[traduceți] în Parcul Național Jebel Hafeet⁠(en)[traduceți], regiunea Al Ain⁠(en)[traduceți], în primăvara anului 2019, aceasta fiind prima astfel de înregistrare de la mijlocul anilor 1980 încoace.[29]

În sudul Turciei, caracalii sunt prezenți în provinciile Antalya și Muğla într-o rezervație naturală care este folosită în mod regulat pentru activități recreative și agricole.[30] Totuși, aceștia evită oamenii și sunt mai mult activi pe timpul nopții.[31] În Uzbekistan, caracalii au fost înregistrați numai în regiunile deșertice ale Platoului Ustyurt⁠(en)[traduceți] și Deșertului Kîzîlkum. Din 2000 până în 2017, 15 indivizi au fost văzuții vii, dar cel puțin 11 au fost omorâți de păstori.[32]

În Iran, caracalul a fost înregistrat în Rezervația Abbasabad Naein, Aria Protejată Bahram’gur, Parcul Național Kavir⁠(en)[traduceți] și Provincia Yazd⁠(en)[traduceți].[33][34][35][36][37]

În India, caracalul se găsește în rezervația Sariska de tigri⁠(en)[traduceți] și Parcul Național Ranthambhore⁠(en)[traduceți].[38][39][40]

Ecologie și comportament[modificare | modificare sursă]

Caracalii sunt cățărători eficienți.

Caracalul este de obicei nocturn, deși ceva activitate poate fi de asemenea observată în timpul zilei. Cu toate acestea, felida este atât de discretă și dificil de observat, încât activitatea sa din timpul zilei poate trece neobservată cu ușurință.[25] Un studiu din Africa de Sud a indicat că caracalii sunt cel mai mult activi când temperatura aerului scade sub 20 °C; activitatea încetează în general la temperaturi mai mari.[41] Fiind o felidă solitară, caracalul se găsește în principal singur sau în perechi; singurele grupuri văzute sunt cele formate din mamă și puii ei.[22] Femelele la estru se împerechează temporar cu masculi. Fiind un animal teritorial, caracalul marchează roci și vegetație de pe teritoriul său cu urină și probabil și cu fecale, care nu sunt acoperite cu sol. Ascuțirea ghearelor sale este importantă, iar caracalul în general nu formează grămezi de fecale.[24] În Israel, masculii înregistrați aveau în medie teritorii cu suprafața de 220 km², în timp ce femelele aveau teritorii cu suprafața de în medie 57 km². Teritoriile masculilor variază în Arabia Saudită, de la 270 până la 1.116 km². În Parcul Național Mountain Zebra⁠(en)[traduceți], domeniile vitale variază de la 4 până la 6,5 km². Aceste teritorii se suprapun intens.[23] Ciufurile de la ureche care ies în evidență și semnele faciale servesc adesea ca o metodă de comunicare vizuală; au fost observați caracali interacționând reciproc mutându-și capul dintr-o parte în alta în așa fel încât ciufurile să tremure scurt. La fel ca la alte felide, caracalul miaună, mârâie, sâsâie, scuipă și toarce⁠(en)[traduceți].[22]

Dietă și vânarea prăzii[modificare | modificare sursă]

Un caracal vânând în Serengeti

Fiind o carnivoră, caracalul vânează de obicei rozătoare și alte mamifere mici, precum și păsări. În Africa de Sud vânează antilope Raphicerus melanotis⁠(en)[traduceți] și duikeri cenușii⁠(en)[traduceți], șobolani Myotomys unisulcatus⁠(en)[traduceți], damani de stâncă și iepuri ai Capului.[42][43][44] Mamiferele constituie de obicei cel puțin 80 % din dieta sa, iar antilopele mai mari precum kudu tineri, impale, Tragelaphus sylvaticus⁠(en)[traduceți], Redunca fulvorufula⁠(en)[traduceți] și antilope tsipi putând intra și ele în atenția alimentară a caracalului.[24] Procentul rămas constă în șopârle, șerpi și insecte.[1] Rozătoarele constituie o parte semnificativă din dieta sa în vestul Indiei.[38] Se hrănește dintr-o varietate de surse, dar tinde să se axeze pe cea mai abundentă.[45] În Africa de Sud, caracalii au fost înregistrați vânând animale mici din șeptel în zone unde se cresc oi și capre. Șeptelul reprezintă cu toate acestea numai o mică și sezonieră parte a dietei sale și este consumat numai atunci când prada sălbatică este rară.[42][26] Mănâncă ocazional graminee și struguri pentru a își curăța sistemul imunitar și stomacul de orice paraziți.[46] Viteza și agilitatea caracalului îl fac pe acesta un vânător eficient, capabil de a doborî prăzi de două până la trei ori mai mari decât el.[1] Puternicele sale picioare îi permit să sară mai mult de 3 m în aer pentru a prinde păsările de aripi.[23][47][48] În aer poate chiar să se răsucească și să își schimbe direcția.[23] Este un cățărător priceput.[23] Își urmărește prada până ce se află la 5 m de ea, după care țâșnește. Pe când prăzile mari precum antilopele sunt sufocate cu o mușcătură de partea din față a gâtului, prăzile mai mici sunt ucise de o mușcătură din partea de spate a gâtului.[23] Prăzile ucise sunt consumate imediat, fiind mai puțin frecvent târâte către covorul vegetal. Se întoarce la vânaturile mari dacă este neperturbat.[24] S-a observat că începe să se hrănească cu antilopele ucise pornind de la părțile din spate.[25] Se poate hrăni câteodată cu hoituri, dar așa ceva nu a fost observat frecvent.[42]

Reproducere[modificare | modificare sursă]

Mamă caracal și pui

Ambele sexe devin mature sexual pe când au vârsta de un an; producerea gameților începe chiar mai devreme, la șapte până la zece luni. Totuși, împerecherea are loc cu succes numai la 12–15 luni. Împerecherea și reproducerea are loc pe parcursul întregului an. Estrul, lung de unu până la trei zile, revine o dată la două săptămâni atât timp cât femela nu este gestantă. Femelele în estru marchează cu urină mai des ca de obicei și formează perechi temporare cu masculi. Împerecherea nu a fost studiată pe larg; un număr limitat de observații sugerează că copulația, ce durează aproape patru minute în medie, începe cu masculul care adulmecă zonele marcate cu urină de către femelă, după care se rostogolește pe jos. După aceea, masculul se apropie și se cațără pe femelă. Perechea se separă după copulație.[23][24]

Gestația durează două până la trei luni, după care este născut un rând de unu până la șase pui. Nașterile sunt în general cel mai mult frecvente din octombrie până în februarie. Nașterile au loc în vegetație deasă sau vizuini părăsite de porci furnicari⁠(en)[traduceți] sau porci spinoș. Puii se nasc cu ochii și urechile închise și ghearele neretractabile (cu neputință de a fi trase înăuntru); modelul coloritului blănii seamănă cu cel al adulților, dar abdomenul este cu puncte. Ochii se deschid pe la vârsta de zece zile, dar văzului îi ia mai mult până să devină normal. Urechile ajung drepte și ghearele devin retractabile pe la vârsta de trei până la patru săptămâni. Tot cam pe atunci, puii încep să se plimbe prin locul lor de naștere și încep să se joace unul cu celălalt pe când au cinci până la șase săptămâni. Încep să se hrănească cu hrană solidă tot cam pe la aceeași vârstă; trebuie să aștepte aproape trei luni până să ucidă prima lor pradă. Pe măsură ce puii încep să se deplaseze singuri, mama începe să îi mute la loc în fiecare zi. Toți dinții de lapte apar în 50 de zile, iar dentiția permanentă este completă în 10 luni. Juvenilii încep să se răsfire pe când au nouă până la zece luni, deși câteva femele rămân cu mamele lor. Speranța de viață medie a caracalului în captivitate este de aproape 16 ani.[23][28][49]

În anii 1990, un caracal captiv s-a împerecheat benevol cu o pisică domestică la Moskovsky Zoopark⁠(en)[traduceți], ceea ce a dus la un rând de pui format din felide hibride⁠(en)[traduceți].[50]

Amenințări[modificare | modificare sursă]

Caracalul este listat ca specie neamenințată cu dispariția pe Lista roșie a IUCN începând din anul 2002, căci este răspândit la nivel larg în 50 de țări cuprinse de arealul său, unde amenințările pentru populațiile de caracal variază în gravitate. Pierderea habitatului cauzată de extinderea agricolă⁠(en)[traduceți], precum și construirea de străzi și așezări, reprezintă o amenințare majoră în toate țările din arealul său. Este crezut că populația de caracali este aproape de dispariție în Africa Nordică, amenințată critic în Pakistan și amenințată în Iordania, dar stabilă în Africa Centrală și Sudică. Localnicii omoară caracalii pentru a proteja șeptelul sau ca reacție după ce caracalii au vânat animale mici din șeptel. În plus, caracalul este amenințat pe Peninsula Arabică de vânătoarea pentru comerțul cu animale sălbatice⁠(en)[traduceți]. În Turcia și Iran, caracalii sunt uciși frecvent în accidente pe șosele.[1] În Uzbekistan, amenințarea majoră pentru caracalii este uciderea acestora de către păstori având în vedere pierderile provocate de caracali asupra șeptelului. Tehnicile de păzire și șurele sunt inadecvate pentru a proteja animalele mici ale șeptelului precum caprele și oile de la a fi atacate de prădători. Adițional, în mod similar și în Etiopia, șoselele cu trafic intens care se suprapun cu habitatul caracalilor reprezintă o potențială amenințare pentru specie.[32]

Conservare[modificare | modificare sursă]

Un caracal în San Diego Zoo⁠(en)[traduceți]

Populațiile africane de caracali sunt listate în Anexa II a CITES, pe când populațiile asiatice în Anexa I a CITES. Vânarea caracalului este interzisă în Afganistan, Algeria, Egipt, India, Iran, Israel, Iordania, Kazakhstan, Libia, Maroc, Pakistan, Siria, Tadjikistan, Tunisia, Turcia, Turkmenistan și Uzbekistan. Caracalii se găsesc în câteva arii protejate pe cuprinsul arealului lor.[1]

În Africa de Sud, caracalul este considerat a fi neamenințat cu dispariția, căci este răspândit la nivel larg și adaptabil la o varietate de habitate. Este tolerant la zonele dominate de oameni, cu toate că a fost persecutat de multe decenii. Fermierii sunt încurajați să raporteze către Predation Management Information Centre din Africa de Sud atunci când observă un caracal, fie că este unul mort sau viu, precum și atunci când animalele din șeptel sunt omorâte de caracali.[51]

Populația de caracali din centrul Asiei este listată ca amenințată critic⁠(en)[traduceți] în Uzbekistan începând din anul 2009, iar în Kazakhstan începând din anul 2010.[32][52][53]

În cultură[modificare | modificare sursă]

Un ghepard și un caracal ținuți de către regalitatea Rajasthani pentru a îi folosi să vâneze animale, c. 1890[54]

Caracalul pare să fi fost semnificativ din punct de vedere religios în cultura Egiptului Antic, căci apare în picturi și ca figurine de bronz; se crede că sculpturile erau folosite să păzească mormintele faraonilor.[55] Au fost descoperiți și caracali îmbălsămați.[56]

Caracalul a fost stimat pentru abilitatea sa de a prinde păsări din zbor și a fost utilizat la vânătoare de către împărații moguli⁠(en)[traduceți] în India încă cel târziu de pe vremea Sultanatului din Delhi.[40] Împărații chinezi foloseau caracalii ca daruri. În secolul al XII-lea și a al XIV-lea, conducătorii Dinastiei Yuan au cumpărat numeroși caracali, gheparzi (Acinonyx jubatus) și tigri (Panthera tigris) de la negustori musulmani în părțile de vest ale imperiului la schimb pe aur, argint, bani și mătase. Potrivit Ming Shilu, ulterioara Dinastie Ming a continuat această practică. Până de curând în secolul al XX-lea, caracalul era utilizat la vânătoare de conducătorii indieni pentru a vâna animale mici, pe când ghepardul era utilizat la vânătoarea de animale mai mari.[57] Pe acele vremuri, caracalii erau folosiți pentru a vâna păsări din familia Otididae, păsări din subtribul Francolinina⁠(en)[traduceți] și alte păsări vânate de oameni.[58] Erau de asemenea puși în arene alături de cârduri de porumbei, iar oamenii pariau care caracal va ucide cel mai mare număr de porumbei. Asta probabil a dus la apariția expresiei în engleză „to put the cat among the pigeons” („a pune pisica printre porumbei”).[48] Blana sa a fost utilizată la confecționarea de paltoane din blană.[28]

Note explicative[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Numai populațiile din Asia. Toate celelalte populații sunt incluse în Anexa II.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Avgan, B., Henschel, P. & Ghoddousi, A. Caracal caracal. Lista roșie a speciilor periclitate IUCN. Versiunea 3.1. Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii. .  Accessed on 03 January 2024.
  2. ^ a b c Wozencraft, W.C. (). „Species Carcal caracal. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 533. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494. 
  3. ^ a b c d e Kitchener, A. C.; Breitenmoser-Würsten, C.; Eizirik, E.; Gentry, A.; Werdelin, L.; Wilting, A.; Yamaguchi, N.; Abramov, A. V.; Christiansen, P.; Driscoll, C.; Duckworth, J. W.; Johnson, W.; Luo, S.-J.; Meijaard, E.; O’Donoghue, P.; Sanderson, J.; Seymour, K.; Bruford, M.; Groves, C.; Hoffmann, M.; Nowell, K.; Timmons, Z.; Tobe, S. (). „A revised taxonomy of the Felidae: The final report of the Cat Classification Task Force of the IUCN Cat Specialist Group” (PDF). Cat News (Special Issue 11): 62−63. 
  4. ^ a b Fischer, J. B. (). F. caracal Schreb.”. Synopsis Mammalium. Stuttgart: J. G. Cottae. p. 210. 
  5. ^ a b Matschie, P. (). „Über einige Rassen des Steppenluchses Felis (Caracal) caracal (St. Müll.)”. Sitzungsberichte der Gesellschaft Naturforschender Freunde zu Berlin. 1912 (2a): 55–67. 
  6. ^ „caracal - definiție și paradigmă”. DEX online. Accesat în . 
  7. ^ Bogoescu, Constantin; Dabija, Alexandru; Sanielevici, Emil (). Atlas zoologic. Editura Didactică și Pedagogică, București. p. 202. 
  8. ^ „râs - definiție și paradigmă”. DEX online. Accesat în . 
  9. ^ Anuța, Ionescu Andrei (). Atlas Zoologic. București: Editura Vox. p. 284. ISBN 973-97848-2-8. 
  10. ^ „[Zoologia vertebratelor] Caracal caracal. Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Accesat în . 
  11. ^ Buffon, G.-L. L. (). „Le Caracal”. Histoire naturelle, générale et particulière, avec la description du Cabinet du Roi. IX. Paris: L'Imprimerie Royale. pp. 262–267. 
  12. ^ „Caracal”. Merriam-Webster Dictionary. 
  13. ^ Baynes, T. S., ed. (). „The Caracal”. Encyclopædia Britannica. V (ed. 9th). New York: Charles Scribner's Sons. pp. 80–81. 
  14. ^ a b Aerts, R. (). „Forest and woodland vegetation in the highlands of Dogu'a Tembien”. În Nyssen J.; Jacob, M.; Frankl, A. Geo-trekking in Ethiopia's Tropical Mountains. The Dogu'a Tembien District. GeoGuide. Switzerland: Springer International Publishing. pp. 261–277. ISBN 978-3-030-04954-6. 
  15. ^ Connect with Nature UAE (). „Caracal - A Cat That Barks”. Accesat în . 
  16. ^ Schreber, J. C. D. (). „Der Karakal”. Die Säugethiere in Abbildungen nach der Natur mit Beschreibungen. Erlangen: Wolfgang Walther. pp. 413–414. 
  17. ^ Gray, J. E. (). „The Caracal”. List of the specimens of Mammalia in the collection of the British Museum. London: The Trustees of the British Museum. p. 46. 
  18. ^ a b Johnson, W. E.; Eizirik, E.; Pecon-Slattery, J.; Murphy, W. J.; Antunes, A.; Teeling, E.; O'Brien, S. J. (). „The late Miocene radiation of modern Felidae: A genetic assessment”. Science. 311 (5757): 73–77. Bibcode:2006Sci...311...73J. doi:10.1126/science.1122277. PMID 16400146. 
  19. ^ a b Werdelin, L.; Yamaguchi, N.; Johnson, W. E.; O'Brien, S. J. (). „Phylogeny and evolution of cats (Felidae)”. În Macdonald, D. W.; Loveridge, A. J. Biology and Conservation of Wild Felids. Oxford, UK: Oxford University Press. pp. 59–82. ISBN 978-0-19-923445-5. 
  20. ^ Johnson, W. E.; O'Brien, S. J. (). „Phylogenetic reconstruction of the Felidae using 16S rRNA and NADH-5 mitochondrial genes”. Journal of Molecular Evolution. 44 (Supplement 1): S98–S116. Bibcode:1997JMolE..44S..98J. doi:10.1007/PL00000060. PMID 9071018. 
  21. ^ Nowak, R. M. (). „Caracal”. Walker's Mammals of the World (ed. a șasea). Baltimore, Maryland, US: Johns Hopkins University Press. pp. 810–811. ISBN 978-0-8018-5789-8. 
  22. ^ a b c d Estes, R. D. (). „Caracal”. The Behavior Guide to African Mammals: Including Hoofed Mammals, Carnivores, Primates (ed. a patra). Berkeley, California, US: University of California Press. pp. 363–365. ISBN 978-0520-080-850. 
  23. ^ a b c d e f g h i j k Sunquist, F.; Sunquist, M. (). „Caracal Caracal caracal. Wild Cats of the World. Chicago: University of Chicago Press. pp. 38–43. ISBN 978-0-226-77999-7. 
  24. ^ a b c d e f g h i Kingdon, J. (). The Kingdon Field Guide to African Mammals (ed. a doua). London, UK: Bloomsbury Publishing Plc. pp. 174–179. ISBN 978-1472-912-367. 
  25. ^ a b c d Skinner, J. D.; Chimimba, C. T. (). „Caracal”. The Mammals of the Southern African Sub-region (ed. a treia). Cambridge, UK: Cambridge University Press. pp. 397–400. doi:10.1017/CBO9781107340992. ISBN 978-1107-340-992. 
  26. ^ a b Stuart, C.; Stuart, T. (). Caracal caracal Caracal”. În Kingdon, J.; Hoffmann, M. The Mammals of Africa. Vol. V. Carnivores, Pangolins, Equids and Rhinoceroses. London, UK: Bloomsbury. pp. 174–179. ISBN 9781408189962. 
  27. ^ Liebenberg, L. (). Felis caracal Caracal, Rooikat”. A Field Guide to the Animal Tracks of Southern Africa. Cape Town, South Africa: D. Philip. pp. 257–258. ISBN 978-0864-861-320. 
  28. ^ a b c Heptner, V. G.; Sludskij, A. A. () [1972]. „Caracal”. Mlekopitajuščie Sovetskogo Soiuza. Moskva: Vysšaia Škola [Mammals of the Soviet Union. Volume II, Part 2. Carnivora (Hyaenas and Cats)]. Washington DC: Smithsonian Institution and the National Science Foundation. pp. 498–524. ISBN 90-04-08876-8. 
  29. ^ Gubiani, R.; Zaabi, R.A.; Chuven, J.; Soorae, P. (). „Rediscovery of Caracal Caracal caracal (Schreber, 1776) (Mammalia: Carnivora: Felidae) in Abu Dhabi Emirate, UAE”. Journal of Threatened Taxa. 12 (16): 17194–17202. doi:10.11609/jott.5856.12.16.17194-17202Accesibil gratuit. 
  30. ^ „Nesli tükenme tehlikesi altındaki karakulak Muğla'da görüldü”. sozcu.com.tr. Sözcü. . 
  31. ^ Ünal, Y.; Pekin, B. K.; Oğurlu, I.; Süel, H.; Koca, A. (). „Human, domestic animal, Caracal (Caracal caracal), and other wildlife species interactions in a Mediterranean forest landscape”. European Journal of Wildlife Research. 66 (1): 5. doi:10.1007/s10344-019-1343-x. 
  32. ^ a b c Gritsina, M. (). „The Caracal Caracal caracal Schreber, 1776 (Mammalia: Carnivora: Felidae) in Uzbekistan”. Journal of Threatened Taxa. 11 (4): 13470–13477. doi:10.11609/jott.4375.11.4.13470-13477Accesibil gratuit. 
  33. ^ Farhadinia, M. S.; Akbari, H.; Beheshti, M.; Sadeghi, A. (). „Ecology and status of the Caracal, Caracal caracal, in Abbasabad Naein Reserve, Iran”. Zoology in the Middle East. 41 (1): 5–9. doi:10.1080/09397140.2007.10638221. 
  34. ^ Farhadinia, M. S.; Akbari, H.; Beheshti, M.; Sadeghi, A.; Halvani, M. R. (). „Felids of the Abbasabad Naein Reserve, Iran”. Cat News (48): 14–16. 
  35. ^ Ghoddousi, A.; Ghadirian, T.; Fahimi, H. (). „Status of caracal in Bahram'gur Protected Area, Iran”. Cat News (50): 10–13. 
  36. ^ Mousavi, M. (). „Survey of Caracal caracal in Kavir National Park in Iran”. Journal of Environmental Research and Development. 4 (3): 793–795. 
  37. ^ Akbari, H.; Azizi, M.; Poor Chitsaz, A.; Nooranian, S. R. (). „Distribution, abundance and activity pattern of caracal (Caracal caracal) in Yazd, Iran”. Experimental Animal Biology. 15: 71–78. 
  38. ^ a b Mukherjee, S.; Goyal, S.P.; Johnsingh, A.J.T.; Pitman, M.L. (). „The importance of rodents in the diet of jungle cat (Felis chaus), caracal (Caracal caracal) and golden jackal (Canis aureus) in Sariska Tiger Reserve, Rajasthan, India” (PDF). Journal of Zoology. 262 (4): 405–411. doi:10.1017/S0952836903004783. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în . 
  39. ^ Singh, R.; Qureshi, Q.; Sankar, K.; Krausman, P.R.; Goyal, S.P. (). „Population and habitat characteristics of caracal in semi-arid landscape, western India”. Journal of Arid Environments. 103: 92–95. doi:10.1016/j.jaridenv.2014.01.004. 
  40. ^ a b Khandal, D.; Dhar, I.; Reddy, G.V. (). „Historical and current extent of occurrence of the Caracal Caracal caracal (Schreber, 1776) (Mammalia: Carnivora: Felidae) in India”. Journal of Threatened Taxa. 12 (16): 17173–17193. doi:10.11609/jott.6477.12.16.17173-17193Accesibil gratuit. 
  41. ^ Avenant, N. L.; Nel, J. A. J. (). „Home-range use, activity, and density of caracal in relation to prey density”. African Journal of Ecology. 36 (4): 347–59. doi:10.1046/j.1365-2028.1998.00152.x. 
  42. ^ a b c Stuart, C.T.; Hickman, G. C. (). „Prey of caracal (Felis caracal) in two areas of Cape Province, South Africa”. Journal of African Zoology. 105 (5): 373–381. 
  43. ^ Palmer, R.; Fairall, N. (). „Caracal and African wild cat diet in the Karoo National Park and the implications thereof for hyrax” (PDF). South African Journal of Wildlife Research. 18 (1): 30–34. 
  44. ^ Grobler, J. H. (). „Feeding behaviour of the caracal Felis caracal (Schreber 1776) in the Mountain Zebra National Park”. South African Journal of Zoology. 16 (4): 259–262. doi:10.1080/02541858.1981.11447764Accesibil gratuit. 
  45. ^ Avenant, N. L.; Nel, J. A. J. (). „Among habitat variation in prey availability and use by caracal Felis caracal”. Mammalian Biology – Zeitschrift für Säugetierkunde. 67 (1): 18–33. doi:10.1078/1616-5047-00002. 
  46. ^ Bothma, J. D. P. (). „Random observations on the food habits of certain Carnivora (Mammalia) in southern Africa”. Fauna and Flora. 16: 16–22. 
  47. ^ Kohn, T. A.; Burroughs, R.; Hartman, M. J.; Noakes, T. D. (). „Fiber type and metabolic characteristics of lion (Panthera leo), caracal (Caracal caracal) and human skeletal muscle”. Comparative Biochemistry and Physiology A. 159 (2): 125–133. doi:10.1016/j.cbpa.2011.02.006. hdl:2263/19598Accesibil gratuit. PMID 21320626. 
  48. ^ a b Sunquist, F.; Sunquist, M. (). The Wild Cat Book: Everything You Ever Wanted to Know about Cats. Chicago: The University of Chicago Press. pp. 87–91. ISBN 978-0226-780-269. 
  49. ^ Bernard, R. T. F.; Stuart, C. T. (). „Reproduction of the caracal Felis caracal from the Cape Province of South Africa” (PDF). South African Journal of Zoology. 22 (3): 177–182. doi:10.1080/02541858.1987.11448043Accesibil gratuit. 
  50. ^ Kusminych, I.; Pawlowa, A. (). „Ein Bastard von Karakal und Hauskatze im Moskauer Zoo”. Der Zoologische Garten. 68 (4): 259–260. 
  51. ^ Avenant, N.; Drouilly, M.; Power, R.; Thorn, M.; Martins, Q.; Neils, A.; Plessis, J.; Do Linh San, E. (). „A conservation assessment of Caracal caracal. În Child, M. F.; Roxburgh, L.; Do Linh San, E.; Raimondo, D.; Davies-Mostert, H. T. The Red List of Mammals of South Africa, Lesotho and Swaziland. South Africa: South African National Biodiversity Institute and Endangered Wildlife Trust. pp. 1–13. 
  52. ^ Abdunazarov, B. B. (). „Turkmenskiy karakal Caracal caracal (Schreber, 1776) ssp. michaelis (Heptner, 1945) [Turkmen Caracal Caracal caracal (Schreber, 1776) ssp. michaelis (Heptner, 1945)]”. Krasnaya kniga Respubliki Uzbekistan. Chast' II Zhivotnye [The Red Data Book of the Republic of Uzbekistan. Part II, Animals]. Tashkent: Chinor ENK. pp. 192–193. 
  53. ^ Bekenov, A. B.; Kasabekov, B. B. (). „Karakal Lynx caracal Schreber, 1776”. Krasnaya kniga Respubliki Kazakhstan. Tom 1, Zhivotnye. Chast' 1 Pozvonochnye [The Red Data Book of the Republic of Kazakhstan, Vol. 1, Animals. Part 1, Vertebrates]. Almaty: Ministerstvo obrazovaniya i nauki Respubliki Kazakhstan [Ministry for Education and Science of the Republic of Kazakhstan]. pp. 256–257. 
  54. ^ Boeck, K. (). Indische Wunderwelt. Reisen und Erlebnisse in Britisch-Indien und auf Ceylon [Indian wonder world. Travels and experiences in British India and Ceylon]. Leipzig: H. Hässel. 
  55. ^ Malek, J. (). The cat in ancient Egypt (ed. revizuită). Pennsylvania: University of Pennsylvania Press. 
  56. ^ Faure, E.; Kitchener, A. C. (). „An archaeological and historical review of the relationships between felids and people”. Anthrozoös. 22 (3): 221–238. doi:10.2752/175303709X457577. 
  57. ^ Mair, V. H. (). Contact and exchange in the ancient world. Hawai'i, Honolulu: University of Hawai'i Press. pp. 116–123. ISBN 978-0-8248-2884-4. 
  58. ^ Masseti, M. (). „Pictorial evidence from medieval Italy of cheetahs and caracals, and their use in hunting”. Archives of Natural History. 36 (1): 37–47. doi:10.3366/E0260954108000600. 

Legături externe[modificare | modificare sursă]