Calea ferată militară Piatra Neamț–Bicaz–Gura Hangului–Grințieș

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Calea ferată militară Piatra Neamț–Bicaz–Gura Hangului–Grințieș
Tren transportând cherestea spre gara Piatra-Neamț pe linia ferată îngustă Tarcău-Piatra Neamț
Tren transportând cherestea spre gara Piatra-Neamț
pe linia ferată îngustă Tarcău-Piatra Neamț
Magistrala:CFR: 509
Ecartament:ecartament îngust: 1.000 mm
ABZgl
spre Bacău
DST
Piatra Neamț
BST
Bicaz
BST
Gura Hangului
BST
Grințieș
ENDEe

Calea ferată militară Piatra Neamț–Bicaz–Gura Hangului–Grințieș a fost (conform inginerului și istoricului feroviar Paul Brașcanu) o cale ferată militară cu ecartament îngust de 1.000 mm, construită de Armata României în timpul Primului Război Mondial. Aceasta pornea din orașul Piatra Neamț și continua pe văile Bistriței și mai apoi Bistricioarei, până la Grințieș.[1] O altă opinie[2] exprimă specialistul militar în Poduri și Căi ferate, colonel în rezervă, Mihai Costache Humă.[3] Conform acestuia, respectiva cale ferată se întindea până dincolo de Grințieș, la Bradu.[2]

Construcție[modificare | modificare sursă]

Calea ferată a fost construită în anul 1916 de către Compania a 4-a a Regimentului de Căi Ferate,[1] alături un detașament provenit din compania de căi ferate înguste și de o echipă specializată în poduri de cale ferată.[2] Pentru aceasta, s-a folosit material rezultat din demontarea liniile forestiere de pe valea Tarcăului și de pe valea Râșca.[1] Au contribuit la construirea liniei de cale ferată îngustă până la Bicaz, după retragerea lor din zona Ghimeș–Palanca și Compania 1 căi ferate împreună cu echipele 3 de poduri și 1 de tuneluri.[2]

Dat în folosință la 17 octombrie 1916, traseul avea o lungime de 65 km.[1] După ce a fost exploatat inițial de către trupele române aflate în zonă, a fost predat Batalionului 17 Căi Ferate rus.[2]

Calea ferată forestieră[modificare | modificare sursă]

Traseul căii ferate militare s-a suprapus parțial, între Piatra Neamț și Bicaz, linilor de cale ferată forestieră dintre Tarcău și Bicaz (5 km, ecartament inițial de 760 mm) și dintre Piatra Neamț și Tarcău (22 km[5], ecartament de 1.000 mm).[6]

Ultima porțiune era până la Straja, în exploatarea Cooperativei Forestiere „Albina” din Tarcău.[7] Linia ferată, care se ramifica spre exploatarea forestieră de la Oanțu,[6] asigura transportul la Piatra Neamț a buștenilor și a cherestelei de la fabrica din Tarcău. Garniturile aveau atașate vagoanelor cu materialului lemnos, unul sau două vagoane de transport persoane.[6]

Referințe[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d Brașcanu, Paul; Drum de fier prin praf de pușcă (3); Crai Nou, 17 septembrie 2012
  2. ^ a b c d e Humă, Mihai Costache (Col r.); Istorie: Arma Căi Ferate; Asociația cadrelor militare de Căi Ferate și Transporturi; accesat la 20. decembrie 2018
  3. ^ Humă, Mihai Costache (Col r.) & Grigorescu, Mihai Gheorghe (Col. r. ing.); Cavalerii roții înaripate – înaintași și contemporani ai armei căi ferate și transporturi militare, Ed. a II-a; București; 2007; accesat la 20 decembrie 2018
  4. ^ Rusu, Dumitru (Prof.); Glasul roților de tren; Mesagerul de Neamț, 25 februarie 2018; accesat la 20 decembrie 2018
  5. ^ Wollmann, Volker; Patrimoniu preindustrial și industrial în România, Vol. II; Editura Honterus; Sibiu; 2011; ISBN: 978-973-1725-79-6; p. 61; accesat la 19 decembrie 2018
  6. ^ a b c Primăria Pângărați; Istoric comună; portalul comunei Pângărați; accesat la 20 decembrie 2018
  7. ^ Șandru, Dumitru; Cooperația forestieră în România interbelică; Acta Moldaviae Meridionalis – anuarul Muzeului Județean Vaslui, VII- VIII, 1985-1986; p. 295, Nota 28; accesat la 19 decembrie 2018