Sari la conținut

Cacadu negru

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Cacadu negru
Stare de conservare

Risc scăzut (NT)  (IUCN 3.1)[1]
CITES Appendix I (CITES)[2]
Clasificare științifică
Regn: Animalia
Încrengătură: Chordata
Clasă: Aves
Ordin: Psittaciformes
Familie: Cacatuidae
Gen: Probosciger
Kuhl, 1820
Specie: P. aterrimus
Nume binomial
Probosciger aterrimus
(Gmelin, JF, 1788)
Subspecii

P. a. aterrimus [Gmelin 1788]
P. a. goliath [Kuhl 1820]
P. a. macgillivrayi [Mathews 1927]
P. a. stenolophus [van Ort 1911]

Areal cacadu negru australian (în verde)
Modifică text Consultați documentația formatului

Cacaduul negru (Probosciger aterrimus), cunoscut și sub numele de cacadu de palmier, este o specie de papagal mare, negru/fumuriu, din familia Cacatuidae, originar din Noua Guinee, Insulele Aru⁠(d) și Peninsula Cape-York din Queensland, Australia.[3][4] Are o creastă de pene lungi în vârful capului, cu un cioc negru foarte mare și puternic, cu cârlige ascuțite (cu care poate deschide cu ușurință nuci și semințe), și pete proeminente roșu aprins pe obraji.[5]

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]
În captivitate

Cacaduul negru a fost descris oficial în 1788 de naturalistul Johann Friedrich Gmelin în ediția revizuită și extinsă a lucrării lui Carl Linnaeus, Systema Naturae, în care a clasificat pasărea alături de alți papagali din genul Psittacus și a inventat numele binomial Psittacus aterrimus.[6] Gmelin și-a bazat descrierea pe „cacaduul negru” care fusese descris și ilustrat în 1764 de naturalistul englez George Edwards;[7] Joan Gideon Loten îi furnizase lui Edwards un desen al păsării realizat de artistul srilankez Pieter Cornelis de Bevere;[8] desenul original al lui de Bere se află în colecția Muzeului de Istorie Naturală din Londra.[9]

Cacaduul negru este, în prezent, singura specie din genul Probosciger care a fost introdus de Heinrich Kuhl în 1820.[10][3] Numele generic combină latinescul proboscis (care înseamnă „cioc”) cu -ger (care înseamnă „purtător”); epitetul specific aterrimus înseamnă în latina modernă „foarte negru”.[11] Localitatea tip acceptată este Insulele Aru,[12][13] mai degrabă decât „nordul Australiei”.[14]

Sunt recunoscute patru subspecii:[3]

  • P. a. stenolophus (van Oort, 1911) – Yapen (insulele Geelvink Bay, nord-vestul Noii Guinee) și nordul, estul Noii Guinee
  • P. a. goliath (Kuhl, 1820) – Insulele Raja Ampat (nord-vestul Noii Guinee), peninsula Bird's Head (nord-vestul Noii Guinee) și vestul, centrul, sud-estul Noii Guinee
  • P. a. aterrimus (Gmelin, 1788) – Insulele Aru (sud-vestul Noii Guinee)
  • P. a. macgillivrayi (Mathews, 1912) – sudul Noii Guinee și nordul Peninsulei Cape York, nord-estul Queensland (nord-estul Australiei)

Un studiu genetic efectuat în 2007 a constatat că divizarea în subspecii de mai sus este puțin susținută.[15]

Comportament

[modificare | modificare sursă]

Reproducere

[modificare | modificare sursă]

Cacaduul negru depune un singur ou la fiecare doi ani și are una dintre cele mai scăzute rate de succes la reproducere raportate pentru orice specie de papagal,[16] ceea ce este compensat de durata lor foarte lungă de viață. Un mascul a început să se împerecheze la 29 de ani la Grădina Zoologică Taronga din Sydney, iar o femelă de la Grădina Zoologică din Londra avea 40 de ani când a depus primul ou în 1966. Reproducerea are loc în golurile copacilor. Incendiile joacă un rol important în distrugerea și crearea cuiburilor. Incendiile permit colonizarea microorganismelor și termitelor, care intră în copac și încep să scobească interiorul. Ciclonii sunt importanți în etapa finală de dezvoltare a golurilor pentru cuib.

Dovezi anecdotice indică faptul că un cacadu negru a ajuns la vârsta de 80 sau 90 de ani într-o grădină zoologică din Australia,[16] deși cel mai vârstnic individ confirmat a fost în vârstă de 56 de ani în Grădina Zoologică din Londra⁠(d) în 2000.[17] Deși longevitatea păsărilor captive este cunoscută, durata de viață a cacaduului negru care trăiește în sălbăticie este încă necunoscută.

Hrană

[modificare | modificare sursă]

Cacaduul negru se hrănește adesea în primele ore ale zilei, cu o dietă formată în principal din fructe de palmier sălbatic (Pandanus spiralis⁠(d)) și nuci de arbore kanari (Canarium australasicum⁠(d). De asemenea, au fost văzute mâncând fructe de Eucalyptus tetrodonta și Parinari nonda, precum și semințe de Planchonia careya, Terminalia catappa și Castanospermum.[18]

Galerie

[modificare | modificare sursă]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ BirdLife International (). „Probosciger aterrimus”. IUCN Red List of Threatened Species. 2023: e.T22684723A221314898. Accesat în .
  2. ↑ „Appendices | CITES”. cites.org. Accesat în .
  3. 1 2 3 Gill, Frank; Donsker, David; Rasmussen, Pamela, ed. (ianuarie 2023). „Parrots, cockatoos”. IOC World Bird List Version 13.1. International Ornithologists' Union. Accesat în .
  4. ↑ „Species profile—Probosciger aterrimus macgillivrayi (palm cockatoo)”. Species information. Queensland Government. Accesat în .
  5. ↑ Thane K. Pratt; Bruce M. Beehler (). Birds of New Guinea: Second Edition. Princeton University Press. p. 122. ISBN 9780691095639.
  6. ↑ Gmelin, Johann Friedrich (). Systema naturae per regna tria naturae : secundum classes, ordines, genera, species, cum characteribus, differentiis, synonymis, locis (în Latin). 1, Part 1 (ed. 13th). Lipsiae [Leipzig]: Georg. Emanuel. Beer. p. 330.
  7. ↑ Edwards, George (). Gleanings of Natural History, Exhibiting Figures of Quadrupeds, Birds, Insects, Plants &c. 3. London: Printed for the author. p. 229; Plate 316.
  8. ↑ Ferguson, Donald; Anthonisz, R.G. (). „Joan Gideon Loten, F.R.S., the naturalist Governor of Ceylon (1752-57), and the Ceylonese artist de Bevere”. Journal of the Ceylon Branch of the Royal Asiatic Society. 19 (58): 217–271. JSTOR 45385020.
  9. ↑ „Collection of 154 coloured drawings of Birds, Mammals, Insects and Plants, painted from the life for J. G. Loten, Dutch Governor of Ceylon, 1752-1757 / by P. C.de Bevere, in Ceylon and the Malay Archipelago, 1754-1757”. Natural History Museum, London. Accesat în .
  10. ↑ Kuhl, Heinrich (). „Conspectus Psittacorum”. Verhandlungen der Kaiserlichen Leopoldinisch-Carolinische Academie der Naturforscher (în Latin). 10: 1–104 [12].
  11. ↑ Jobling, James A. (). The Helm Dictionary of Scientific Bird Names. London: Christopher Helm. pp. 317, 58. ISBN 978-1-4081-2501-4.
  12. ↑ Schodde, Richard (). Aves (Columbidae to Coraciidae) in Zoological Catalogue of Australia. 37, Part 2. Collingwood, Victoria, Australia: Commonwealth Scientific and Industrial Research Organisation (CSIRO). pp. 73–74. ISBN 0-643-06037-5.
  13. ↑ Rowley, I. (). „Family Cacatuidae (Cockatoos)”. În del Hoyo, J.; Elliott, A.; Sargatal, J. Handbook of the Birds of the World. 4: Sandgrouse to Cuckoos. Barcelona, Spain: Lynx Edicions. pp. 246–279 [271]. ISBN 978-84-87334-22-1.
  14. ↑ Peters, James Lee, ed. (). Check-List of Birds of the World. 3. Cambridge, Massachusetts: Harvard University Press. p. 171.
  15. ↑ Murphy, S.A.; Double, M.C.; Legge, S.M. (). „The phylogeography of palm cockatoos, Probosciger aterrimus, in the dynamic Australo-Papuan region”. Journal of Biogeography. 34 (9): 1534–1545. Bibcode:2007JBiog..34.1534M. doi:10.1111/j.1365-2699.2007.01706.x.
  16. 1 2 Murphy S, Legge S, Heinsohn R (). „The breeding biology of palm cockatoos (Probosciger aterrimus): a case of a slow life history”. Journal of Zoology. 261 (4): 327–39. CiteSeerX 10.1.1.475.7031 Accesibil gratuit. doi:10.1017/S0952836903004175.
  17. ↑ Brouwer K, Jones M, King C, Schifter H (). „Longevity records for Psittaciformes in captivity”. International Zoo Yearbook. 37: 299–316. doi:10.1111/j.1748-1090.2000.tb00735.x.
  18. ↑ Parrot Tag: Palm Cockatoo Arhivat în , la Wayback Machine.

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Cacadu_negru&oldid=17911080