Cătălina Buzoianu

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cătălina Buzoianu
Catalina Buzoianu.jpg
Date personale
Născută (79 de ani) Modificați la Wikidata
Brăila, România Modificați la Wikidata
Cetățenie România Modificați la Wikidata
Ocupație regizor de teatru Modificați la Wikidata

Cătălina Buzoianu (n. 13 aprilie 1938, Brăila) este o regizoare română de teatru. Face parte dintre cei mai importanți regizori de teatru din România. Și-a dedicat viața scenei și învățământului teatral, din 1975 fiind profesoară la catedra de regie teatru, iar din 1990 - decan al secției de teatru din cadrul UNATC București. Este căsătorită cu actorul Papil Panduru și are doi copii: pe Ștefănuț Iordănescu (dintr-o căsătorie anterioară) regizor de teatru și fost director de teatru (la Naționalul din Timișoara și la Teatrul Bulandra din București), și pe Velica Panduru, scenograf de carieră, nume recunoscut în comunitatea teatrală. Cătălina Buzoianu are peste o sută de piese montate în țară și în străinătate, activitatea sa artistică fiind recompensată cu numeroase premii românești și internaționale.

Studii[modificare | modificare sursă]

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1969[1].

Activitate profesională[modificare | modificare sursă]

Cariera artistică[modificare | modificare sursă]

După absolvirea institutului a fost repartizată la Teatrul Național Vasile Alecsandri din Iași, apoi a fost regizor la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, până în anul 1973. În perioada 1979-1985 a fost prim-regizor permanent la Teatrul Mic din București, apoi regizor permanent la Teatrul Bulandra, din 1985 până la pensionare, în 2006. A realizat numeroase adaptări pentru teatru după romane ale unor autori consacrați. Una din cele mai cunoscute reușite în acest sens fiind premiera de laTeatrul Lucia Sturdza Bulandra cu "O dimineață pierdută" după romanul omonim de Gabriela Adameșteanu. Pe lângă teatru, a regizat și spectacole de operă. A colaborat cu multe teatre din țară și din străinătate.

Cariera didactică[modificare | modificare sursă]

În paralel cu activitatea de regizor, începând din anul 1975 Cătălina Buzoianu a fost profesoară la Catedra de Regie Teatru a IATC București (azi UNATC), din 1990 ocupând și funcția de decan al Secției de Teatru. După pensionare, predă la masterat cursurile de Antropologie și de Forme alternative de teatru.

Premii[modificare | modificare sursă]

  • Premiul Academiei Române, 1973
  • Premiul pentru regie la Festivalul de Teatru Contemporan, Brașov, 1978
  • Premiul special al Juriului, Durham, Anglia, 1979
  • Titlul Amicus Poloniae, pentru propagarea culturii poloneze, 1980
  • Premiul Théâtre vivant - Radio France Internationale, 1993
  • Marele Premiu la Festivalului Național de Teatru, edițiile din 1994, 1996, 1997
  • Marele Premiu și Premiul pentru regie la Festivalul Internațional de Dramaturgie Românească, Timișoara, 1995
  • Premiul Città di Sciacca, în cadrul Premiilor Salvo Randone, Sciacca, Italia (1995)[2]
  • Premiul UNITER pentru cea mai bună regie, la ediția a III-a a Galei Premiilor UNITER, 1995[3]
  • Premiul UNITER pentru întreaga activitate, la ediția a IX-a a Galei Premiilor UNITER, 2001[4].

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

  • Novele teatrale[5] (1987)
  • Vaporul interior (2001)
  • Mnemosina, bunica lui Orfeu (2005)

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Alina Boboc: Toată viața am fost pusă în sertarul de avangardă, interviu cu Cătălina Buzoianu în Bucureștiul cultural din septembrie 2008, afișat pe site-ul LiterNet.ro
  2. ^ it Premio Salvo Randone 2008: Edizioni precedenti - Premio Salvo Randone 1995
  3. ^ Site-ul UNITER: Premiile pentru stagiunea teatrala 1993/1994, aprilie 1995
  4. ^ Site-ul UNITER: Premiile pentru stagiunea teatrala 1999/2000, aprilie 2001
  5. ^ Cătălina Buzoianu: Novele teatrale, Editura Meridiane, București, 1987

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Interviuri