Căpitan-pașa
.jpg)
.svg)
Căpitan-pașa (turcă otomană قپودان پاشا, turcă Kaptan Paşa) a fost marele amiral al Marinei Otomane. De obicei, Căpitanul Pașă avea stația la Galata și Gallipoli în timpul iernii și era însărcinat cu navigații anuale în lunile de vară. Titlul de Căpitan-pașa în sine este atestat abia din 1567 încoace. Anterior, denumirile comandantului suprem al flotei includeau Beiul Mării (turcă otomană Derya Bey) și Căpitan Șef (turcă otomană Re'is Kapudan).[1][2]
Titlul Derya Bey, ca rang oficial în cadrul structurii statului otoman, își are originea în timpul domniei lui Baiazid I (1389-1402). În urma cuceririi Constantinopolului din 1453, Mahomed al II-lea l-a ridicat pe Baltaoğlu Süleyman Bey la statutul de sangeac-bei pentru eforturile sale împotriva bizantinilor din Cornul de Aur. Baltaoğlu a primit sangeacul de Gallipoli (principala bază navală otomană) și kazele de Galata (până la cucerirea unei colonii genoveze) și de Izmit (ale cărui impozite constau în cherestea de nave).
Succesul lui Hayreddin Barbarossa a ridicat rangul de căpitan-pașa la rangul de beilerbei și vizir în 1535, iar teritoriile sale s-au extins în Eyaletul Arhipelagului și Alger. Reședința oficială a căpitan-pașa se afla în Cornul de Aur, dar pașa era plecat deoarece funcția de guvernator al Eyaletului Arhipelagului implica vizitarea personală a diferitelor provincii ale acestuia în fiecare an. Funcția era una de mare putere și prestigiu în cadrul ierarhiei otomane: Evliya Çelebi relatează că avea un venit anual de 885.000 aspri de arginți.[2]
Perioada de glorie a funcției de căpitan-pașa a avut loc în secolul al XVI-lea, când o succesiune de deținători competenți a dus puterea navală otomană la apogeu și, pentru o vreme, i-a asigurat supremația în Marea Mediterană. Deși, teoretic, funcția putea fi ocupată doar de un amiral în activitate, de un șef al Arsenalului Imperial sau, cel puțin, de sangeac-bei-ul din Rodos, de la începutul secolului al XVII-lea, numirea favoriților de curte și/sau a persoanelor fără experiență militară sau navală a marcat începutul declinului naval otoman.[2]
Dincolo de comandamentul naval, căpitan-pașa deținea autoritatea guvernatorială directă (ca beilerbei) asupra majorității insulelor din Marea Egee, fiind responsabil de administrarea acestora, colectarea taxelor și resurselor pentru construcția de nave.[3]
Ca parte a reformelor Tanzimat din 1839-1876, Eyaletul Arhipelagului a fost redus în rang și acordat wali-ului din Rodos în 1848. Căpitan-pașa și-au păstrat rangul, dar de atunci încolo au fost exclusiv militari. Un total de 161 de căpitani au servit până la 13 martie 1867, când postul de Derya Kaptan a fost desființat și înlocuit de miniștri din cadrul Ministerului Naval Otoman. După 1877, aceștia au fost înlocuiți de comandanți de flotă.[4]
Note
[modificare | modificare sursă]- ^ Shaw, Stanford J.; Shaw, Ezel Kural (), History of the Ottoman Empire and Modern Turkey: Volume 1, Empire of the Gazis: The Rise and Decline of the Ottoman Empire 1280-1808 (în engleză), Cambridge University Press, ISBN 978-0-521-29163-7
- ^ a b c „Encyclopaedia of Islam, Second Edition”. Encyclopaedia of Islam, First Edition (1913-1936). Accesat în .
- ^ Isom-Verhaaren, Christine (). The Sultan's Fleet: Seafarers of the Ottoman Empire (în engleză). Bloomsbury Publishing. ISBN 978-0-7556-4172-7.
- ^ Langensiepen, Bernd; Güleryüz, Ahmet; Cooper, James (), The Ottoman steam navy, 1828-1923, Naval Institute Press, ISBN 978-1-55750-659-7,
Din 13 martie 1867, funcția de Derya Kaptan a fost desființată.
Bibliografie
[modificare | modificare sursă]- Giurescu, Constantin C. (), Probleme controversate în istoriografia română, București: Editura Scripta, p. 223