Călin (gen de plante)
 | Acest articol sau această secțiune are bibliografia incompletă sau inexistentă. Puteți contribui prin adăugarea de referințe în vederea susținerii bibliografice a afirmațiilor pe care le conține. |
Călinul (Viburnum opulus L.; Kányabangita; Gemeinner Schneebalb)[3] este un gen de plante din familia Adoxaceae, cu fructe de culoare roșie grupate sub formă de ciorchini asemănător socului. Din fructele lui se extrage un medicament care scade tensiunea sanguină.
Descriere
[modificare | modificare sursă]Călinul se găsește sub formă de arbust stufos (ca și alunul) și poate ajunge la o înălțime de aproximativ 4 metri. Înflorește în lunile mai-iunie. Specimenele tinere au o scoarță verde-cenușie cu textura netedă. La maturitate, tulpina plantei are culoarea cenușie, iar textura se transformă în una poroasă cu crăpături.
Frunzele au forma ovală, au între 3 și 5 lobi dințați și între 2 și 5 glande roșietice vizibile.
Toamna, planta face fructe roșii, iar frunzele își schimbă culoarea în roșu. Florile sunt de culoarea verde deschis având diametrul de 5–7 cm.
Compoziție chimică
[modificare | modificare sursă]Scoarța și florile conțin taninuri, în special astragalină (camferol-3-glicozid) și peonozid (camferol-3-7-diglicozid) și alți derivați fenolici.[4]
Localizare și întrebuințări
[modificare | modificare sursă]Crește în special în pădurile de la câmpie, dar poate fi găsit și în regiunile deluroase, ajungând chiar și în zonele de munte. Recoltarea se face primăvara, înainte de a înflori, când seva începe să circule mai intens. Coaja de călin se usucă în straturi subțiri în aer liber sau în uscătorii la temperatura de 40-45°C. Din 3 kg de coajă proaspătă se obține 1 kg de produs uscat. Coaja de călin se folosește în industria de medicamente la prepararea unor extracte cu acțiune calmantă și homeostatică. Florile și scoarța sunt diuretice și astringente. Frunzele și fructele au acțiune laxativ-purgativă.[4]
Preparatele pe bază de flori și scoarță, pot fi utilizate limitat în cure de maximum 7 zile pe lună, datorită acțiunii calmante, antispastice și cardiotonice.[4] Florile se utilizează sub formă de infuzie, iar scoarța sub formă de decoct.[4]
Vezi și
[modificare | modificare sursă]Note
[modificare | modificare sursă]- ↑ Carl Linné (). „Genera Plantarum” (în latină) (ed. 5). Stockholm: 129. doi:10.5962/BHL.TITLE.746. Wikidata Q40975586.
- ↑ Carl Linné (). „Species Plantarum. Ediția I-a, vol. I” (în latină). p. 267. Wikidata Q21856106.
- ↑ Bojor, Ovidiu (). Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z. București: Editura Fiat Lux. p. 80. ISBN 973-9250-68-8.
- 1 2 3 4 Bojor, Ovidiu (). Ghidul plantelor medicinale și aromatice de la A la Z. București: Editura Fiat Lux. p. 81. ISBN 973-9250-68-8.
Legături externe
[modificare | modificare sursă]
Materiale media legate de Viburnum la Wikimedia Commons- en Trees and shrubs of the Andes of Ecuador - Viburnum
- en Flora of Nicaragua Arhivat în , la Wayback Machine.
- en Wolliger Schneeball
- en Runzelblättriger Schneeball
- ro „Viburnum” în Dicționar dendrofloricol la DEX online
