Sari la conținut

Bursuc american

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Taxidea taxus
Stare de conservare

risc minim de dispariție[1]
Clasificare științifică
SupradomeniuBiota
DomeniuEukaryota
SupraregnHolozoa
RegnAnimalia
SubregnEumetazoa
PhylumChordata
SubîncrengăturăVertebrata
InfraîncrengăturăGnathostomata
SupraclasăSarcopterygii
ClasăMammalia
SubclasăTetrapodomorpha
InfraclasăElpistostegalia
SupraordinLaurasiatheria
OrdinCarnivora
MagnordinBoreoeutheria
SubordinCaniformia
InfraordinArctoidea
SuprafamilieMusteloidea
FamilieMustelidae
SubfamilieTaxidiinae
GenTaxidea
Nume binomial
Taxidea taxus[2][3]
Schreb., 1777
Areal de răspândire
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Bursucul american (Taxidea taxus)[a] este un bursuc nord-american similar ca aspect cu bursucul european, deși nu este strâns înrudit. Se găsește în vestul, centrul și nord-estul Statelor Unite, nordul Mexicului și centrul-sud Canadei până în anumite zone din sud-vestul Columbiei Britanice.

Habitatul bursucului american este caracterizat de pajiști deschise cu surse de hrană accesibile (cum ar fi șoareci, veverițe și marmote ). Specia preferă zone precum preeriile cu soluri nisipo-lutoase, unde poate săpa mai ușor după pradă.

Taxonomie

[modificare | modificare sursă]

Bursucul american face parte din familia Mustelidae, o familie diversă de mamifere carnivore care include și nevăstuici, vidre, dihori și lupin . [6] Bursucul american aparține subfamiliei Taxidiinae, una dintre cele patru subfamilii de bursuci din familia mustelidelor – celelalte trei fiind Melinae (patru specii din două genuri, incluzând bursucul european), Helictidinae (cinci specii de bursuci-dihor) și Mellivorinae (ratelul sau bursucul de miere); așa-numiții bursuci-puturoși sunt, de fapt, mefitide. Cea mai apropiată rudă a bursucului american este genul preistoric Chamitaxus . Dintre mustelidele actuale, bursucul american reprezintă grupul soră pentru toate celelalte specii; se consideră că linia sa evolutivă s-a separat de restul familiei Mustelidae acum aproximativ 18 milioane de ani (Ma), după divergența dintre mustelide și procionide, produsă acum circa 29 de milioane de ani.. [7]

Subspeciile recunoscute includ:

Imagine Subspecii Distribuție
T. t. taxus (subspecia nominalizată) centrul Canadei și centrul Statelor Unite
T. t. jacksoni regiunea sudică a Marilor Lacuri, inclusiv sudul Ontario
T. t. jeffersoni Alberta și nord-vestul SUA
T. t. berlandieri sud-vestul SUA și nordul Mexicului. [8] [9][10]

Arealurile subspeciilor se suprapun considerabil, existând forme intermediare în zonele de intersecție.

În Mexic, acest animal este numit uneori Tlalcoyote. Cuvântul spaniol pentru bursuc este tejón, însă în Mexic acest termen este utilizat și pentru a descrie coati. Acest lucru poate duce la confuzie, deoarece atât coati, cât și bursucii se găsesc în Mexic.

Descriere

[modificare | modificare sursă]
Bursuc american femelă adultă (scroafă)

Bursucul american prezintă majoritatea caracteristicilor generale comune bursucilor; având corpul robust și scund, susținut de membre scurte și puternice, acesta se distinge prin ghearele sale anterioare imense (care măsoară până la 5 cm lungime) și prin marcajele faciale distinctive.

Bursucii americani posedă caracteristici morfologice care îi fac să fie specialiști în săpat, precum un cap conic, peri rigizi pe urechi și membrane nictitante la nivelul ochilor. Bursucii americani au membre anterioare puternice. De asemenea, aceștia posedă un humerus robust și procese osoase mari pentru inserția musculară Avantajul mecanic al membrelor anterioare ale bursucului este sporit de procesul olecranian specializat și de oase precum radiusul și metacarpienii.[11]

Măsurând în general între 60 și 75 cm (23,5 și 29,5 inci) în lungime, masculii speciei sunt puțin mai mari decât femelele Pot atinge o greutate medie de aproximativ 6,3 la 7,2 kilograme (14 la 16 lb) pentru femele și până la 8,6 kilograme (19 lb) pentru bărbați. Subspeciile nordice, cum ar fi T. t. jeffersonii, sunt mai grele decât subspeciile sudice. Toamna, când hrana este din abundență, masculii adulți pot atinge între 11,5 și 15 kg (25 până la 33 de livre).[12] [13] În unele populații nordice, femelele pot avea o medie 9,5 kilograme (21 lb) . [14]

Bursuc american
Bursuc american stând lângă vizuină

Cu excepția capului, bursucul american este acoperit de o blană aspră, grizonată, în nuanțe de maro, negru și alb, care îi conferă un aspect general maroniu-bej. Blana ajută la camuflaj în habitatul de pajiște. Chipul său triunghiular prezintă un model distinctiv alb-negru, cu „semne” maronii sau negricioase care marchează obrajii și o dungă albă ce se întinde de la nas până la baza capului. La subspecia T. t. berlandieri, dunga albă de pe cap se extinde pe toată lungimea corpului, până la baza cozi. [15]

Dietă

[modificare | modificare sursă]
Craniu de bursuc american

Bursucul american este un carnivor fosivor . Se hrănește predominant cu popândăi (Geomyidae), veverițe de pământ ( Spermophilus ), cârtițe ( Talpidae ), marmote ( Marmota ), câini de prerie ( Cynomys ), pika ( Ochotona ), șobolani de lemn ( Neotoma ), șobolani cangur ( Dipodomys ), șoareci cerb ( Peromyscus ) și șoareci de câmp ( Microtus ), adesea săpând pentru a urmări prada în bârlogurile lor și uneori astupând intrările tunelurilor cu obiecte. [16] Bursucul american este un prădător important al șerpilor cu clopoței, inclusiv al celor cu clopoței, fiind considerat cel mai important prădător al acestora în Dakota de Sud . Aceștia se hrănesc, de asemenea, cu păsări care cuibăresc la sol, cum ar fi lăstunul de mal (Riparia riparia) și cucuveaua de vizuină (Athene cunicularia), dar și cu șopârle, amfibieni, hoituri, pești, sconcși (genurile Mephitis și Spilogale), insecte (inclusiv albine și faguri) și o serie de vegetale, precum porumbul (Zea mays), mazărea, fasolea verde, diverse ciuperci și semințele de floarea-soarelui (Helianthus).

Ciclu de viață

[modificare | modificare sursă]

Bursucii sunt, în mod obișnuit, animale solitare; cu toate acestea, se consideră că își extind teritoriile în perioada de reproducere, în căutarea unor parteneri Împerecherea are loc la sfârșitul verii și începutul toamnei, unii masculi reproducându-se cu mai mult de o femelă. Bursucii americani prezintă fenomenul de implantare întârziată, sarcinile fiind suspendate până în decembrie sau chiar până în februarie. Puii se nasc între sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie [9] în cuiburi care variază de la unul la cinci pui cu o medie de aproximativ trei.

Bursucii se nasc orbi, cu blană și neajutorați. [9] Ochii se deschid la vârsta de patru până la șase săptămâni. Femela își hrănește puii cu hrană solidă înainte de înțărcarea completă și timp de câteva săptămâni după aceasta. Puii de bursuc american ies pentru prima dată din vizuină pe cont propriu la vârsta de cinci până la șase săptămâni. [17] Familiile se destramă de obicei, iar puii se dispersează între sfârșitul lunii iunie și august; unii pui de bursuc american își părăsesc mamele încă de la sfârșitul lunii mai sau iunie.”[17] Mișcările de dispersie ale puilor sunt haotice.[18]

Bursuc american la Grădina Zoologică Henry Doorly din Omaha

Majoritatea femelelor de bursuc american devin gestante pentru prima dată după vârsta de un an. O minoritate a femelelor cu vârsta de patru până la cinci luni ovulează, iar un număr mic rămân gestante. Masculii, de regulă, nu se împerechează până în al doilea an de viață.[9]

Prădătorii de talie mare ucid ocazional bursucii americani. Longevitatea medie în mediul sălbatic este de 9–10 ani, cu un record de 14 ani; un exemplar în captivitate a trăit cel puțin 15 ani și cinci luni[18]

Habitat

[modificare | modificare sursă]

Bursucii americani sunt atrași în special de pajiști și câmpii deschise. Aceștia pot fi găsiți atât în zone agricole și parcuri, cât și în regiuni fără copaci, cu condiția ca solul să fie ușor de săpat (afânat) și să existe o sursă constantă de pradă, cum ar fi rozătoarele. Aceștia pot fi găsiți și în poieni și pajiști forestiere, mlaștini, zone cu vegetație arbustivă, deșerturi fierbinți sau pajiști alpine. Pot fi întâlniți uneori la altitudini de până la 3.700 de metri (12.000 de picioare), însă, de regulă, preferă zonele de viață Sonorană și de Tranziție (regiuni situate la altitudini mai joase și mai calde decât cele caracterizate de păduri de conifere) În Arizona, aceștia populează zonele cu tufărișuri deșertice și pajiștile semiaride. În California, supraviețuirea bursucilor americani depinde, în principal, de accesul la pajiști deschise situate în zone agricole, pe terenuri aflate sub protecția unor fundații funciare (land trusts) sau în parcuri regionale, statale și naționale care conservă habitate de tip ierbos. Ocazional, bursucii pot fi întâlniți și în zonele cu vegetație de tip chaparral rar (unde acoperirea vegetală este sub 50%) și în ariile riverane. Aceștia nu sunt întâlniți, de regulă, în zonele cu vegetație de tip chaparral matur. ​„În zonele de parc cu plopi din Manitoba, densitatea populațiilor de bursuc american este strâns legată de abundența popândăilor lui Richardson (Spermophilus richardsonii),principala lor sursă de hrană în acea regiune . [19]În Ontario, bursucul american trăiește în principal în extremitatea sud-vestică a provinciei, fiind limitat la zona de coastă nordică a lacului Erie, în spații deschise asociate cu activitățile agricole și cu marginile zonelor împădurite. Au existat, de asemenea, câteva semnalări ale prezenței sale în regiunea Bruce-Grey[20]

Bursucii pot fi găsiți în deșerturile cu salvie din estul Oregonului

Utilizarea teritoriului (domeniului vital) de către bursucul american variază în funcție de anotimp și de sex. Diferite porțiuni ale teritoriului sunt utilizate cu intensități variabile în funcție de anotimp, acest comportament fiind, de regulă, strâns legat de disponibilitatea resurselor de hrană. Utilizarea teritoriului de către bursucul american variază în funcție de anotimp și de sex. În general, masculii ocupă teritorii mai vaste decât femelele, iar utilizarea diferitelor porțiuni ale acestora variază în intensitate pe parcursul anului, fiind dictată, de regulă, de disponibilitatea hranei. Într-un studiu din 1972, bursucii americani monitorizați cu radiotransmițătoare au prezentat un teritoriu anual mediu de 2.100 de acri (aproximativ 850 de hectare). Domeniul vital al unei femele a fost de 1.790 de acri (720 de hectare) pe timpul verii, scăzând la 131 de acri (53 de hectare) în timpul toamnei și la doar 5 acri (2 hectare) pe timpul iernii. [21] Lindzey a raportat teritorii medii cuprinse între 667 și 1.550 de acri (270 până la 627 de hectare).[22] Densitatea estimată a bursucilor americani în zona de stepă cu tufărișuri din Utah a fost de un exemplar pe milă pătrată (2,6 km²), aceștia utilizând 10 vizuini active sau folosite recent. [9]

Comunități vegetale

[modificare | modificare sursă]

Bursucii americani sunt întâlniți cel mai frecvent în zone lipsite de arbori, inclusiv în preriile cu ierburi înalte sau scunde, în pajiștile și câmpiile dominate de ierburi aflate în interiorul habitatelor forestiere, precum și în comunitățile de tip stepă cu tufărișuri. În sud-vest, speciile vegetale indicatoare pentru zonele de viață Sonorană și de Tranziție (altitudini relativ joase și uscate) asociate frecvent cu bursucul american includ: tufa de creozot (Larrea tridentata), ienupărul (Juniperus spp.), stejarul Gambel (Quercus gambelii), salcia (Salix spp.), plopul (Populus spp.), pinul ponderosa (Pinus ponderosa), diverse specii de ierburi și pelinul (Artemisia spp.).

În Colorado, în anul 1977, bursucii americani erau frecvent întâlniți în habitate dominate de ierburi și plante cu flori (forbe), precum și în cele de pin ponderosa. În Kansas, aceștia sunt comuni în preriile cu ierburi înalte dominate de Andropogon gerardi, Schizachyrium scoparium și Sorghastrum nutans [23] . În Montana, în anul 1990, bursucii au fost prezenți în Parcul Național Glacier, în zonele de pajiști cu păiuș (Festuca spp.). În Manitoba, aceștia apar în extensiile de pajiști din cadrul zonelor de parkland cu plop tremurător ( Populus spp.). [19]

Adăpostul

[modificare | modificare sursă]

Bursucii americani necesită adăpost pentru somn, camuflaj, protecție împotriva intemperiilor și pentru creșterea puilor în vizuini natale. De regulă, aceștia își extind vizuinile săpate de goferi sau de alte prăzi, ori vizuinile abandonate ale altor animale. Vizuinele lor au o adâncime cuprinsă între aproximativ 1,2 și 3 metri și o lățime de 1,2 până la 1,8 metri. O femelă de bursuc american poate crea 2 până la 4 vizuini în imediata apropiere, conectate printr-un tunel, pentru a oferi camuflaj și siguranță puilor săi. Pământul dislocat în urma săpării vizuinii apare în mod caracteristic în fața intrării, iar o privire de la distanță dezvăluie un aspect de movilă deasupra vizuinii, spațiul de locuit și de camuflaj fiind creat sub această ridicătură a solului care formează acoperișul.

În timpul verii și al toamnei, bursucii sunt mai activi, parcurgând distanțe mai mari, perioada de împerechere având loc, în general, în noiembrie. Modelele de săpare a vizuinilor reflectă faptul că aceștia pot săpa între 1 și 3 vizuini pe zi, pornind de la galeriile prăzii, pe care le utilizează pentru o perioadă cuprinsă între o zi și o săptămână, după care le abandonează, cu posibilitatea de a reveni ulterior; între timp, aceste vizuini abandonate sunt utilizate de alte animale sălbatice de talie mică. În zonele unde prada este deosebit de abundentă, aceștia refolosesc vizuinile , în special toamna, uneori pentru câteva zile la rând.

În timpul iernii, o singură vizuină poate fi utilizată pentru cea mai mare parte a sezonului. [9] Vizuinele natale sunt săpate de femelă și sunt utilizate pentru perioade mai lungi, însă puii pot fi mutați, probabil pentru a-i permite mamei să caute hrană în zone noi, din imediata apropiere a vizuinii. Vizuinele natale sunt, de regulă, mai mari și mai complexe decât vizuinele diurne.

Statutul de conservare

[modificare | modificare sursă]

În mai 2000, Legea privind speciile aflate în pericol (Species at Risk Act) din Canada a inclus fiecare dintre subspeciile Taxidea taxus jacksoni și T. t. jeffersonii pe lista speciilor pe cale de dispariție din Canada. [24] Subspecia nominală a fost, în plus, considerată ca necesitând o „Atenție specială” (Special Concern) în noiembrie 2012. [25] Subspecia T. t. jeffersonii, care trăiește în Columbia Britanică, a fost ulterior divizată în două populații: una vestică, în regiunea Okanagan Valley-Cariboo, și una estică, în East Kootenay, fiecare primind statutul de specie pe cale de dispariție. Subspecia T. t. jeffersonii, care trăiește în Columbia Britanică a fost ulterior divizată în două populații: una vestică, în regiunea Okanagan Valley-Cariboo și una estică, în East Kootenay fiecare primind statutul de specie pe cale de dispariție.

Departamentul pentru Pescuit și Vânătoare din California a desemnat bursucul american drept o specie de interes special din California . [26]

Note explicative

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ În trecut era clasificat sub genul Meles⁠(d) drept Meles labradorica),[4] ulterior Taxidea americana[5]

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ↑ „The IUCN Red List of Threatened Species 2022.2”. . Wikidata Q115962546. Accesat în .
  2. ↑ „Integrated Taxonomic Information System” (în engleză). . Wikidata Q82575. Accesat în .
  3. ↑ Don E. Wilson; DeeAnn Reeder, ed. (). Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (în engleză) (ed. 3). Baltimore: Johns Hopkins University Press. ISBN 0-8018-8221-4. LCCN 2005001870. OCLC 57557352. OL 3392515M. Wikidata Q1538807.
  4. ↑ EB (1878).
  5. ↑ EB (1911).
  6. ↑ Wozencraft, W.C. (). „Order Carnivora”. În Wilson, D.E.; Reeder, D.M. Mammal Species of the World: A Taxonomic and Geographic Reference (ed. 3rd). Johns Hopkins University Press. p. 619. ISBN 978-0-8018-8221-0. OCLC 62265494.
  7. ↑ Law, C. J.; Slater, G. J.; Mehta, R. S. (). „Lineage Diversity and Size Disparity in Musteloidea: Testing Patterns of Adaptive Radiation Using Molecular and Fossil-Based Methods”. Systematic Biology. 67 (1): 127–144. doi:10.1093/sysbio/syx047 Accesibil gratuit. PMID 28472434.
  8. ↑ „Taxidea”. funet.fi. Accesat în .
  9. 1 2 3 4 5 6 Long, Charles A. (). „Taxidea taxus” (PDF). Journal of Mammalogy. 26 (26): 1–4. doi:10.2307/3504047. JSTOR 3504047. Arhivat din original (PDF) la . Accesat în .
  10. ↑ Long, Charles A. (). „Taxonomic Revision of the North American Badger, Taxidea taxus”. Journal of Mammalogy. 53 (4): 725–759. doi:10.2307/1379211. JSTOR 1379211.
  11. ↑ Moore, Alexis L.; Budny, Joseph E.; Russell, Anthony P.; Butcher, Michael T. (). „Architectural specialization of the intrinsic thoracic limb musculature of the American badger (Taxidea taxus)”. Journal of Morphology. 274 (1): 35–48. doi:10.1002/jmor.20074. PMID 22987341.
  12. ↑ Feldhamer, George A.; Bruce Carlyle Thompson; Joseph A. Chapman (). Wild Mammals of North America: Biology, Management, and Conservation. JHU Press. p. 683. ISBN 0-8018-7416-5.
  13. ↑ Minta, S. C., Minta, K. A., & Lott, D. F. (). „Hunting associations between badgers (Taxidea taxus) and coyotes (Canis latrans)”. Journal of Mammalogy. 73 (4): 814–820. doi:10.2307/1382201. JSTOR 1382201.
  14. ↑ Harlow, Henry J.; Miller, Brian; Ryder, Thomas; Ryder, Lisa (). „Energy requirements for gestation and lactation in a delayed implanter, the American badger”. Comparative Biochemistry and Physiology Part A: Physiology. 82 (4): 885–889. doi:10.1016/0300-9629(85)90501-8. PMID 14575040.
  15. ↑ American Society of Mammalogists Staff; Smithsonian Institution Staff (). The Smithsonian Book of North American Mammals. UBC Press. p. 179. ISBN 0-7748-0762-8.
  16. ↑ Michener, Gail R. (). „Hunting techniques and tool use by North American badgers preying on Richardson's ground squirrels”. Journal of Mammalogy. 85 (5): 1019–1027. doi:10.1644/BNS-102 Accesibil gratuit. JSTOR 1383835.
  17. 1 2 Messick, John P.; Hornocker, Maurice G. (). „Ecology of the Badger in Southwestern Idaho”. Wildlife Monographs. 76 (76): 1–53. JSTOR 3830719.
  18. 1 2 Lindzey, Frederick G. (1982). "Badger: Taxidea taxus", pp. 653–663 in Chapman, Joseph A.; Feldhamer, George A., eds. Wild mammals of North America: Biology, management, and economics. Baltimore, MD: The Johns Hopkins University Press. ISBN: 0801874165.
  19. 1 2 Bird, Ralph D. (). „Biotic communities of the aspen parkland of central Canada”Necesită abonament cu plată. Ecology. 11 (2): 356–442. Bibcode:1930Ecol...11..356B. doi:10.2307/1930270. JSTOR 1930270.
  20. ↑ „Ontario Badgers”. ontariobadgers.org.
  21. ↑ Sargeant, Alan B.; Warner, Dwain W. (). „Movements and denning habits of a badger”. Journal of Mammalogy. 53 (1): 207–210. doi:10.2307/1378851. JSTOR 1378851.
  22. ↑ Lindzey, Frederick G. (). „Movement patterns of badgers in northwestern Utah”. Journal of Wildlife Management. 42 (2): 418–422. doi:10.2307/3800282. JSTOR 3800282.
  23. ↑ Gibson, David J. (). „Effects of animal disturbance on tallgrass prairie vegetation”. American Midland Naturalist. 121 (1): 144–154. doi:10.2307/2425665. JSTOR 2425665.
  24. ↑ „Species at Risk Act: List of Wildlife Species at Risk”. Arhivat din original la . Accesat în .
  25. ↑ „American Badger taxus subspecies (Taxidea taxus taxus)”. Species at risk public registry. Government of Canada. . Accesat în .
  26. ↑ „Mammal Species of Special Concern”. dfg.ca.gov. Arhivat din original la . Accesat în .

Bibliografie

[modificare | modificare sursă]

 Acest articol incorporează traducere în limba română de material aflat în domeniul public din United States Department of Agriculture; următorul document: „Taxidea taxus”.  Badgers

Lectură suplimentară

[modificare | modificare sursă]

Legături externe

[modificare | modificare sursă]
Această pagină necesită categorisire.
Pagina este insuficient categorisită sau nu a fost inclusă în nicio categorie tematică.
Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Bursuc_american&oldid=17919694