Burete cu perucă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Coprinus comatus
Coprinus comatus-1 hg.jpg
Buretele cu perucă
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Agaricaceae
Gen: Coprinus
Specie: C. comatus
Nume binomial
Coprinus comatus
(O.F.Müll.) Pers. (1797)
Sinonime
  • Agaricus cylindricus Schaeff. (1774)
  • Agaricus comatus O.F.Müll. (1780)
  • Agaricus fimetarius Bolton (1788)
  • Agaricus vaillantii J.F.Gmel. (1792)

Coprinus comatus (Christian Hendrik Persoon, 1797), sin., între altele, Agaricus cylindricus (Jacob Christian Schäffer, 1774), sau Agaricus comatus (Otto Friedrich Müller, 1780),[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Agaricaceae și de genul Coprinus este o ciupercă comestibilă, cunoscută în popor sub denumirea burete cu perucă,[2] burete de cerneală[3] sau căciula șarpelui.[4] Ea este o specie saprofită care crește în România, Basarabia și Bucovina de Nord pe sol bogat în substanțe organice în grupuri mari, pe marginea de drumuri pietruite, în păduri, prin pajiști, fânețe, grădini și parcuri, de la câmpie până la munte, din aprilie până în noiembrie.[5][6]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Ordinul Agaricales este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).[7]

Bres.: Coprinus comatus

Cu excepția aici descrisului Coprinus comatus ciupercile al genului Coprinus/Coprinopsis pot provoca la un consum suplimentar de alcool o reacție de incompatibilitate, așa numitul sindrom coprinian.[8] Cea mai cunoscută specie în această privință este Coprinus atramentarius sin. Coprinopsis atramentaria (burete de cerneală).[9]

C. atramentaria, otrăvitor cu alcool
  • Pălăria: are un diametru de 5-8 x 2-4 cm, este la început aproape cilindrică, apoi ia forma de clopot foarte ascuțit, deschizând-se o data cu maturitatea. Ciuperca are o margine striată fin, crăpată radial și ușor răsfrântă in sus. Cuticula este albă și acoperită de numeroși solzi zbârliți de ocru-deschis, care îi dau un aspect lânos.
  • Lamelele: sunt foarte dese, subțiri, înalte, și neaderente la picior. Fiind albe la început, ele trec repede către roz apoi în negru. Odată cu maturitatea, lamelele buretelui se dizolvă pur și simplu, începând de la marginea pălăriei spre centru, transformându-se în numai puține ore într-o substanță neagră și gelatinos-lipicioasă care deține sporii. Acest proces se numește autoliză.
  • Sporii: sunt elipsoidali, netezi, negri cu un por de germen mai deschis, având o mărime de 10-15 x 6-8,5 microni.
  • Piciorul: are o înălțime de 8-15 (18) cm și o lățime de 1-2,5 cm, este relativ lung, cilindric, alb cu reflexe mătăsoase și găunos în interior. Baza sa bulboasa este înfășurată într-un fel de volvă subțire. Manșeta este membranoasă și foarte fragedă.
  • Carnea: este albă, moale, foarte fragilă, cu miros și gust abia perceptibil. Ciuperca reacționează chimic, colorându-se pe suprafață în verde-albăstrui în urma reacției cu o tinctură de Guaiacum și în contact cu Sulfat de fier (II) în auriu.[5][6]

Imediat după cules piciorul trebuie rupt de la pălărie pentru a reduce viteza descompunerii.

  • Reacții chimice: Ciuperca reacționează chimic, colorându-se pe suprafață în verde-albăstrui în urma reacției cu o tinctură de Guaiacum și în contact cu Sulfat de fier (II) în auriu.[10]

Buretele este un inamic natural al nematodelor. El capturează viermii cilindrici cu organele sale de captură, constând din mici structuri sferice cu excrescențe spinoase, excretând o toxină care paralizează nematodele. Apoi, viermii sunt colonizați de miceliul ciupercii care îi digeră după câteva zile în întregime.[11]

Evoluția buretelui cu perucă[modificare | modificare sursă]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Coprinus micaceus, otrăvitor cu alcool

Acest burete poate fi confundat numai greu cu specii înrudite sau ale altor genuri datorită calităților sale. Prin mărimea precum cuticula sa frapantă, el se deosebește destul de mult.[5]

Componentele ciupercii[modificare | modificare sursă]

Drajeuri din Coprinus comatus

Coprinus comatus conține o mulțime de proteine, minerale, oligoelemente și aminoacizi esențiali: El are în substanța uscată aproximativ 30 la sută de proteină brută în care se găsesc 20 de aminoacizi liberi care sunt esențiali pentru om. Buretele este deosebit de bogat în potasiu, având un conținut foarte scăzut de sodiu (relație 130: 1). Mai mult decât atât, găsim în el magneziu, fier, calciu, mangan, zinc și vanadiu. El este unul dintre puținele ciuperci, care conține de asemenea, vitamina C precum niacină (vitamina B3), tiamină (vitamina B1) și riboflavină (vitamina B2). Studii au arătat că Coprinus comatus are cea mai mare activitate de lectină între ciupercile alimentare și medicinale.[12]

Cultivare[modificare | modificare sursă]

Buretele cu perucă este cultivat în cantități mari numai pentru preparare de medicamente, anume pe compost fermentat de gunoi de cal, gunoi de pasăre, gunoi de porc, paie, etc. (Din această grupă fac parte ciuperci de strat alb, crem sau brun.) Aceste ciuperci trebuie cultivate la temperaturi diferite. Pe când de exemplu Agaricus bisporus se dezvoltă în regim de temperatură mai scăzută (12-16 grade C), iar Agaricus edulis nevoiește de temperaturi mai ridicate (22-26 grade C), Coprinus comatus necesită temperaturi de 15-20 grade C.[13][14]

Poșta Română, 1958

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Folosit în industrie (istoric)[modificare | modificare sursă]

În trecut, pe lângă uzul în alimentație, această ciupercă a fost apreciată și de către fabricanții de vopsea și cerneluri. Probabil și cernelurile folosite de exemplu de William Shakespeare au bazat pe un extras din aceste ciuperci.[15]

Folosit în bucătărie[modificare | modificare sursă]

Marele bucătar francez Jean-Baptiste Troigros a spus odată (1930), că ciupercile sale preferate, de care ar dorii să existe pe tot parcursul anului, ar fi șampinionul văratic, zbârciogul și buretele cu perucă.[13]

Ciuperca este comestibilă și tânără gustoasă. Când lamelele devin roze, ciuperca se aruncă. Solzii trebuie curățați de pe ciupercă, pentru ca nu se pot digera.

Bureții sunt savuroși preparați ca supă, de asemenea în legătură cu legume fine[16] sau adăugați la jumări de ou, omletă precum sufleu.[17] De asemenea; ei sunt adesea oară folosiți pentru un foietaj cu șuncă sau într-o plăcintă (de exemplu „pe modul reginei”, cu carne de vițel sau pui, sparanghel și mazăre).[18]

Folosit în medicină[modificare | modificare sursă]

Buretele cu peruca este o ciupercă bine cunoscută în medicina populară, fiind utilizată în scopul scăderii glicemiei. Extractele obținute din această ciupercă contribuie în mod semnificativ la ameliorarea sindromului metabolic. Consumul buretelui a determinat în mod repetat ameliorarea simptomelor diabetului zaharat de tip I la copii. Administrarea părților uscate ale plantei la animalele de laborator (șoareci) a determinat scăderea glicemiei, respectiv ameliorarea toleranței la glucoza. Creșterea în greutate s-a oprit, chiar și în lipsa reducerii aportului energetic. Cu un conținut ridicat de nutrienți organici, cum ar fi vitaminele, enzimele și aminoacizii, Coprinus comatus preîntâmpină frângerii arterelor, prevenind astfel aterosclerozei.[19][20]

Oamenii de știință chinezi au dovedit o inhibare a creșterii de tumori malignii ale țesutului conjunctiv și de sprijin în experimente. Mai departe, ei recomand consumul pentru stimularea digestiei și al tratamentul hemoroizilor.[21]

Extractul este vândut ca supliment alimentar cu conținut în pulbere.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ http://ciuperci-ana-lugojana.blogspot.de/2014/10/coprinus-comatus-sau-buretele-cu-peruca.html Denumire RO 1]
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ Denumire RO 3
  5. ^ a b c Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 154-155, ISBN 3-405-11774-7
  6. ^ a b Gheorghe Sălăgeanu, Anișoara Sălăgeanu: „Determinator pentru recunoașterea ciupercilor comestibile, necomestibile și otrăvitoare din România”, Editura Ceres, București 1985, p. 219
  7. ^ Bryn Dentinger: „Molecular phylogenetics of porcini mushrooms (Boletus section Boletus)”, în: Molecular Phylogenetics and Evolution, vol. 57, nr. 3,‎ Londra 2010, p. 1276–1292
  8. ^ Toxinfo
  9. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 156, ISBN 978-3-8427-0483-1
  10. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 324-325, ISBN 3-85502-0450
  11. ^ Mykowelt
  12. ^ Gesundheitsprodukte
  13. ^ a b Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  14. ^ Cultura ciupercilor
  15. ^ Johann Leopold Just: „Just's botanischer Jahresbericht: Systematisch geordnetes Repertorium der botanischen Literatur aller Länder”, Editura Frații Borntraeger, p. 128-129, Berlin și Leipzig 1878
  16. ^ Luce Höllthaler: „Pilzdelikatessen”, Editura Wilhelm Heyne Verlag, München 1982, p. 59, ISDN 3-453-40334-7
  17. ^ Renate & Wilhelm Volk: „ „Pilze erkennen und delikat zubreiten“, Editura Ulmer, Stuttgart 1999, p. 126, 131, 146, ISBN 3-8001-3656-2
  18. ^ Fritz-Martin Engel, Fred Timber: „Pilze, kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest Verlag, 1969 München, p. 117-118
  19. ^ Mykowelt
  20. ^ Vitalpilzratgeber
  21. ^ Medicina alternativă

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, ISBN 978-3-8354-1839-4
  • Andreas Gminder: „Handbuch für Pilzsammler - 340 Arten Mitteleuropas sicher bestimmen“, Editura Kosmos, Stuttgart 2008, ISBN 978-3-440-11472-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Csaba Locsmándi, Gizella Vasas: „Ghidul culegătorului de ciuperci: ciuperci comestibile și otrăvitoare”, Editura Casa, Oradea 2013
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Constantin Pârvu: „Universul plantelor”, ediția a IV-a, revizuită și completată, Editura Asab, București 2006
  • Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, ISBN 3-426-00312-0

Legături externe[modificare | modificare sursă]