Bureți solzoși

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Pholiota squarrosa
Goldfellschueppling.jpg
Bureți solzoși
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Agaricales
Familie: Strophariaceae
Gen: Pholiota
Specie: P. squarrosa
Nume binomial
Pholiota squarrosa
(Vahl) Kumm. (1871)
Sinonime

Selecție: * Agaricus squarrosus Vahl (1770)

  • Agaricus floccosus Schaeff. (1774)
  • Lepiota squarrosa (Vahl) Gray (1821)
  • Dryophila squarrosa (Vahl) Quél. (1886)
  • Fungus squarrosus (Vahl) Kuntze (1898)
  • Pholiota muelleri (Fr.) P.Karsten (1879)

Pholiota squarrosa (Martin Vahl, 1770 ex Paul Kummer, 1871),[1] din încrengătura Basidiomycota în familia Strophariaceae și de genul Pholiota este o ciupercă de comestibilitate restrânsă. Ea este denumită în popor bureți solzoși,[2][3] fiind în primul rând un soi saprofit, mai rar parazit care provoacă în al doilea caz un putregai alb al lemnului neînsemnător. El se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord în număr mare, mereu în tufe cu multe exemplare, pe trunchiuri aflați în putrefacție ori copaci vii, prin păduri de foioase, foarte rar în cele de conifere, dar de asemenea înă parcuri și livezi. Ca parazit crește preferat la baza de meri și poate fi găsit, de la câmpie la munte, din (august) septembrie până în decembrie.[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Ph. squarrosa
  • Pălăria: Ea are un diametru de 4-12 (15) cm, este cărnoasă, la început emisferică, apoi convexă, pentru mult timp cu marginea răsucită în jos, aplatizând odată cu vârsta, atunci adesea cu un gurgui central tocit sau ascuțit. Cuticula este netedă și mată pe vreme uscată, dar ceva unsuroasă pe timp umed, fiind de culoare foarte variată care tinde de la gri-albicios, peste gălbui, până la ocru-roșcat. În urma vălului parțial, suprafața ei este acoperită permanent de scame brun-roșiatice, turtite, zdrențuite care nu se desprind la atingere.
  • Lamelele: Ele sunt relativ subțiri, inegale, stau destul de dese fiind aderate, câteodată ușor decurente la picior. Coloritul este inițial albicios până galben deschis, apoi galben-maroniu până brun-măsliniu. Sporii galben-maronii sunt elipsoidali-cilindrici, netezi, hialini (translucizi), cu o mărime de 6-8 × 4-5,5 microni. Pulberea lor este brun-roșiatică.
  • Piciorul: El este relativ lung cu o înălțime de 5-12 (15) cm și o grosime de 0,8-1,5 cm, albicios-gălbui, cilindric precum subțiat spre bază, fiind împăiat, tare, fibros, cu scuame de culoare mai închisă care urcă spiralat, dar neted spre pălărie. Tulpina are un inel păros, fibros și franjurat la margine, în culoare asemănător cu scvamele.
  • Carnea: Ea este consistentă, palid-galbenă, spre baza piciorului de culoare mai închisă care nu se colorează după tăiere. Mirosul este puternic, variază cumva, cu tonuri de usturoi, ridiche, lămâie, ceapă sau chiar Cannabis,[6] gustul fiind mai mult sau mai puțin de ridichi.[4][5]

Buretele se colorează cu cu Hidroxid de potasiu maroniu și cu sulfat de fier imediat verde închis.[7]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Pholiota squarrosa poate fi confundată foarte ușor, în special cu gemenul ei Armillaria mellea (comestibil, dar nu bine fiert toxic)[8] sau cu Armillaria tabescens (comestibil),[9] mai departe cu unele surate de genul Pholiota, cum sunt Pholiota adiposa (comestibil),[10] Pholiota aurivella, sin. Pholiota cerifera (comestibil),[11] Pholiota flammans (necomestibil, suspect),[12] Pholiota jahnii (necomestibil),[13] Pholiota populnea sin. Pholiota destruens (necomestibil, amar)[14] sau Pholiota squarrosoides (necomestibil).[15]

Periculoasă ar fi confuzia posibilă cu otrăvitoarea Hypholoma lateritium sin. Hypholoma sublateritium.[16]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Această ciupercă a fost și este consumată des și declarată comestibilă de mai mulți micologi. Se pare că de asemenea în România este calificată de unii cu predicatul comestibil și foarte gustos[17] până de valoare mediocră,[18] de alții necomestibilă,[19] dar în nici un caz otrăvitoare.[2] Miceliul este de asemenea vändut pentru cultivare.[20]

Declarații, că specia ar fi toxică nu sunt dovedite. Probabil este confundată cu alte soiuri, ce este destul de ușor. Astfel se poate citi în cartea de descriere pentru ciuperci a lui Till E. Lohmeyer, că ar fi necomestibilă, fiind amară, ce nu este adevărat. Probabil a confundat-o cu Pholiota populnea sin. Pholiota destruens.[21]

Analiza lui Robert L. Shaffer din 1965 spune, că ar putea să provoacă probleme gastrointestinale induse prin consumul împreună cu alcool, efectul începând însă mai târziu (de abia după 10 ore) ca de exemplu la Coprinus atramentosus.[22]

Deși bureților solzoși sunt, în primul rând murați, destul de gustoși, se impune o anumită prudență privind consumului lor, în special pentru persoane sensibile care încă nu i-au probat. Dați în orișice caz atenție, să nu ingerați cantități prea mari ale ciupercii.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ a b Denumire RO
  3. ^ Denumire RO
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 104-105, ISBN 3-405-12081-0
  5. ^ a b Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 256-257, ISBN 978-3-440-13447-4
  6. ^ Helene Schalkwijk-Barendsen: „Mushrooms of Western Canada”, Editura Lone Pine Publishing, Edmonton 1991, p. 321
  7. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 358, ISBN 3-85502-0450
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 158-159, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 334-335, ISBN 3-405-12116-7
  10. ^ Bruno Cetto: „I funghi dal vero”, vol. 4, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1983, p. 96-97, ISBN 88-85013-25-2
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 114-115, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 28-99, ISBN 3-405-12081-0
  13. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 106-107, ISBN 3-405-12081-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 196-197, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 138-139, ISBN 88-85013-46-5
  16. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 180-181, ISBN 3-405-11774-7
  17. ^ Mic atlas micologic
  18. ^ Ciuperci - Claudia Irina Deleanu
  19. ^ Adrian Manolache
  20. ^ Sterile Mother Mycelium Spawn PDF
  21. ^ Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, p. 155, ISBN 978-1-4454-8404-4
  22. ^ Robert L. Shaffer: „Poisoning by Pholiota squarrosa”, în jurnalul „Mycologia”, vol. 57, nr. 2, New York 1965, p. 318–19

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Giacomo Bresadola: „Iconographia Mycologica, vol. XIV, Editura Società Botanica Italiana, Milano 1930, tab. 697
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983
  • Andreas Neuner: „BLV Naturführer – Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München-Bern-Viena 1976, ISBN 3-405-11345-8

Legături externe[modificare | modificare sursă]