Bureți de mesteacăn

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Cortinarius cinnamomeus sin. Dermocybe cinnamomea
2009-12-01 Cortinarius cinnamomeus (L.) Fr 67448.jpg
Bureți de mesteacăn
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Basidiomycetes
Subclasă: Agaricomycetidae
Ordin: Agaricales
Familie: Cortinariaceae
Gen: Cortinarius
Subgen: Dermocybe
Specie: C. cinnamomeus
Nume binomial
Cortinarius cinnamomeus
(L.) Gray (1821)
Sinonime
  • Agaricus cinnamomeus L. (1753)
  • Agaricus fucatophyllus Lasch (1828)
  • Flammula cinnamomea (L.) P.Kumm. (1871)
  • Dermocybe cinnamomea (L.) Wünsche (1877)
  • Gomphos cinnamomeus (L.) Kuntze (1898)
  • Dermocybe fucatophylla (Lasch) Ricken (1915)

Cortinarius cinnamomeus (Carl von Linné, 1753 ex Samuel Frederick Gray, 1821), sin. Dermocybe cinnamomea (Carl von Linné ex Friedrich Otto Wünsche, 1877),[1] cunoscut în popor sub numele burete (bureți) de mesteacăn,[2] este o specie de ciuperci otrăvitoare care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă pe terenuri acre și umede, mai ales în grupuri mici, în păduri de foioase și turbării sub mesteceni precum în cele de conifere, acolo mai ales sub molizi, unde pământul este acoperit cu mușchi. Apare, de la câmpie la munte, din iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. cinnamomeus
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3-9 cm, fiind la început conică, apoi netedă și ușor boltită, dar în cele mai multe cazuri cocoșată ascuțit. Cuticula mătăsos-fibroasă până fin solzoasă și uscată devine cu vârsta goală. Coloritul diferă între galben-maroniu, ocru-roșcat și brun de scorțișoară, centrul fiind de culoare mai închisă.
  • Lamelele: Ele sunt atașate la picior și acolo rotunjite, fiind destul de late, ușor bombate, asociate dens precum bifurcate și intercalate spre margine. Culoarea inițial viu portocalie schimbă cu maturitatea spre brun de scorțișoară, muchiile fiind colorate mai gălbui. În stadiul tânăr al ciupercii sunt acoperite cu fragmente galbene ale vălului parțial foarte subțiri. Sporii sunt fin verucoși, aproape netezi, sunt elipsoidali, având forma unui sâmbure de mere, cu o mărime de 6,5-8,5 × 4,5-5 microni. Pulberea lor este ruginie.
  • Piciorul: El are o lungime de 4-8 (10) cm și o lățime de 0,6-0,8 (1) cm, este lung, subțire aproape cilindric, ușor bulbos spre bază și fibros, la început plin, devenind apoi insa cele mai multe cazuri gol în interior. Mai departe poartă o schițare abia vizibilă unui inel, rest al vălului parțial. El este gălbui pe suprafață, nu rar zonat longitudinal maroniu și cu nuanțe măslinii spre bază.
  • Carnea: Ea este destul de subțire în pălărie și fibroasă în picior, clar galbenă până șofrănie, la bătrânețe cu tonuri măslinii. Mirosul este de iarbă sau sfeclă furajeră și gustul neplăcut, după unii și amar.[3][4]

Lamelele și coaja piciorului se colorează cu Hidroxid de potasiu imediat roșu ca sângele, apoi maroniu și cu sulfat de fier verde-măsliniu.[5]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Dacă dați seama, că carnea buretelui este gălbuie până șofrănie, el poate fi confundat numai cu suratele sale aceluiași gen din subgenul Dermocybe, cu toate necomestibile, otrăvitoare, chiar letal toxice, cum sunt de exemplu Cortinarius armillatus (suspect),[6] Cortinarius balaustinus (suspect),[7] Cortinarius bolarius (necomestibil),[8] Cortinarius caninus (suspect),[9] Cortinarius cinnabarinus (suspect),[10] Cortinarius corrugatus (suspect),[11] Cortinarius laniger (suspect),[12] Cortinarius limonius (probabil otrăvitor),[13] Cortinarius orellanus (mortal),[14] Cortinarius rubellus (mortal)[15] sau Cortinarius semisanguineus (necomestibil).[16]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare/Toxicitate[modificare | modificare sursă]

Pentru mai mulți micologi ciuperca este doar necomestibilă din cauza mirosului neplăcut și a cârnii subțiri, parțial fibroase (picior). Dar s-a dovedit, că conține o doză mai mică a toxinei orelanină care provoacă sindromul orelanian (parafaloidian), care este unul grav, pricinuit debutului foarte tardiv (se manifestă după 5-14 zile, chiar trei săptămâni de la consum). Cazuri mortale însă nu sunt cunoscute.[17][18]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 228-229, ISBN 3-405-11774-7
  4. ^ a b (Marcel Bon: „Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 226-227, ISBN 978-3-440-13447-4
  5. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 406, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 212-213, ISBN 3-405-12081-0
  7. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 214-215, ISBN 3-405-12081-0
  8. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 127, ISBN 978-3-8427-0483-1
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 172-173, ISBN 3-405-12081-0
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 194-195, ISBN 3-405-12081-0
  11. ^ Mushrooms
  12. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 214-215, ISBN 3-405-11774-7
  13. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 415, ISBN 3-85502-0450
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1976, p. 227, ISBN 3-405-11774-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 200-201, ISBN 3-405-12081-0
  16. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 128, ISBN 978-3-8427-0483-1
  17. ^ Trond Schumacher, Klaus Høiland: „Mushroom poisoning caused by species of the genus Cortinarius fries”, în: „Archives of Toxicology”, vol. 53, nr. 2 (iunie), Editura Springer, Berlin 1983, p. 87–106
  18. ^ J. J. Kleber, Th. Zilker, München 2000

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1-2 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • René Flammer, Egon Horak: „Giftpilze – Pilzgifte. Pilzvergiftungen - . Ein Nachschlagewerk für Ärzte, Apotheker, Biologen, Mykologen, Pilzexperten und Pilzsammler”, Editura Schwabe, Basel 2003, ISBN 3-7965-2008-1
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas” ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]