Bunăstare

Relațiile interpersonale pozitive contribuie la bunăstare.

Bunăstarea este ceea ce este bun în mod non-instrumental pentru o persoană. Numită și calitatea vieții sau viață bună, ea reprezintă o măsură a modului în care decurge viața cuiva. În sensul cel mai larg, acoperă echilibrul tuturor aspectelor pozitive și negative din viața unei persoane. Într-un sens mai restrâns, se referă doar la gradele pozitive și se opune stării de rău (ill-being), care denotă gradele negative. În acest sens, bunăstarea este ceea ce egoiștii caută de obicei pentru ei înșiși și ceea ce altruiștii urmăresc să sporească la ceilalți, constituind un scop central al multor demersuri individuale și sociale.

Cercetătorii discută diferite tipuri de bunăstare în funcție de modul în care sunt măsurate, de cine le deține și de domeniul vieții pe care îl afectează. Bunăstarea subiectivă se referă la modul în care o persoană simte și își evaluează propria viață. Bunăstarea obiectivă cuprinde factori care pot fi evaluați dintr-o perspectivă externă, precum sănătatea, venitul și securitatea. Bunăstarea individuală privește calitatea vieții unei anumite persoane, în timp ce bunăstarea comunitară măsoară cât de bine funcționează și prosperă un grup de oameni. Printre formele de bunăstare care aparțin unor domenii specifice ale vieții se numără bunăstarea fizică, psihologică, emoțională, socială și economică.

Teoriile bunăstării urmăresc să identifice trăsăturile ei esențiale. Hedonismul susține că bunăstarea depinde în ultimă instanță de echilibrul dintre plăcere și durere. Teoriile dorinței afirmă că satisfacerea dorințelor este sursa bunăstării. Teoriile listei obiective susțin că o combinație de elemente diverse este responsabilă pentru bunăstare. Printre factorii contributivi discutați frecvent se numără sentimentele, emoțiile, satisfacția față de viață, realizarea, găsirea unui sens al vieții, relațiile interpersonale și sănătatea.

Bunăstarea este relevantă pentru multe domenii de cercetare. Psihologia pozitivă studiază factorii și condițiile funcționării umane optime. Filozofia examinează natura și fundamentele teoretice ale bunăstării, precum și rolul ei ca scop al conduitei umane. Alte discipline conexe includ economia, sociologia, antropologia, medicina, educația, politica și religia. Deși studiul filozofic al bunăstării datează de milenii, cercetarea din științele empirice s-a intensificat abia începând cu a doua jumătate a secolului al XX-lea.

Definiție

Bunăstarea este ceea ce este intrinsec sau non-instrumental bun pentru o persoană ori se află în interesul ei propriu. Ea este o măsură a modului în care decurge viața unei persoane pentru ea însăși. În sensul cel mai larg, termenul acoperă întregul spectru al calității vieții: echilibrul tuturor aspectelor pozitive și negative din viața unei persoane. Într-un sens mai restrâns, bunăstarea se referă doar la gradele pozitive și se opune stării de rău, care denotă gradele negative. Definiția ei precisă este disputată și variază de la o disciplină și de la o cultură la alta. Unele caracterizări se concentrează pe un singur element, precum fericirea, în timp ce altele includ mai multe componente, cum ar fi o bună sănătate fizică și mintală, emoții pozitive, un stil de viață angajat și înfloritor, armonie interioară și relații interpersonale pozitive. Unele definiții includ în plus condiții materiale, precum venitul, siguranța și calitatea mediului. În afara contextului academic, termenul bunăstare este folosit mai laxist în diverse medii sociale și culturale, de obicei ca sinonim pentru sănătate și fericire. Deși discuțiile despre bunăstare se concentrează de regulă asupra oamenilor, termenul se poate referi și la calitatea vieții animalelor non-umane.

Ca valoare specifică unei persoane, bunăstarea contrastează cu valoarea impersonală sau valoarea simpliciter. Un lucru are valoare impersonală dacă este bun pentru lume în ansamblu, făcând-o un loc mai bun, fără a fi limitat la o anumită persoană. Bunăstarea, prin contrast, este ceea ce este bun pentru cineva sau relativ la cineva. Deși valorile personale și cele impersonale coincid adesea, ele pot diverge, de exemplu atunci când un individ urmărește un câștig personal care este rău dintr-o perspectivă mai largă. Relația exactă dintre aceste două tipuri de valoare este disputată. Potrivit unei propuneri, valoarea impersonală este suma tuturor valorilor personale.

Bunăstarea este înțeleasă de obicei ca o valoare intrinsecă sau finală, ceea ce înseamnă că este bună în sine, independent de factori externi. Lucrurile cu valoare instrumentală, prin contrast, sunt bune doar ca mijloace care conduc la alte lucruri bune, precum valoarea banilor. Bunăstarea se distinge, de asemenea, de valorile morale, religioase și estetice, care descriu ceea ce este corect din punct de vedere etic, sacru sau frumos. Bunăstarea se poate suprapune sau nu cu alte valori. De exemplu, donarea de bani către o organizație caritabilă poate fi bună din punct de vedere moral, chiar dacă nu sporește bunăstarea donatorului.

Termenii calitatea vieții, viață bună, valoare prudențială, bine personal și utilitate individuală sunt folosiți adesea ca sinonime pentru bunăstare. În mod similar, cuvintele plăcere, satisfacție față de viață și fericire sunt folosite în moduri care se suprapun cu bunăstare. Totuși, înțelesurile lor precise diferă în contexte tehnice precum filozofia și psihologia: plăcerea se referă la sentimentele individuale față de ceea ce este atractiv; satisfacția față de viață este o atitudine pozitivă pe care o persoană o are față de viața sa în ansamblu; fericirea este uneori identificată cu satisfacția față de viață sau înțeleasă ca un echilibru pozitiv al plăcerii asupra durerii.

Bunăstarea este un scop crucial al multor demersuri umane, atât la nivel individual, cât și social. Ea este obiectul a diverse atitudini și emoții, precum grija față de ceilalți, dar și sentimentele de milă, invidie și rea-voință. Bunăstarea este starea pe care egoiștii o caută pentru ei înșiși și pe care altruiștii urmăresc să o sporească la ceilalți. Multe discipline examinează bunăstarea sau sunt ghidate de considerații legate de ea, printre care etica, psihologia, sociologia, economia, educația, politicile publice, dreptul și medicina. Termenul românesc bunăstare este format din bun și stare; corespondentul său englez, well-being, provine din italianul benessere și a pătruns în engleză în secolul al XVI-lea.

Tipuri

Întrucât definiția bunăstării cuprinde mai multe dimensiuni, cercetătorii au propus diverse cadre pentru a surprinde diferitele sale forme. Tipurile de bunăstare pot fi clasificate în funcție de modul în care sunt măsurate, cui se aplică și ce domeniu al vieții afectează. Unii cercetători își limitează investigația la un anumit tip, în timp ce alții investighează interrelațiile dintre acestea.

Bunăstarea subiectivă și obiectivă

Bunăstarea subiectivă este măsura modului în care oamenii își simt și își evaluează viața, cuprinzând atât componente afective, cât și cognitive. O persoană are o bunăstare afectivă ridicată dacă are multe experiențe plăcute și puține neplăcute. Bunăstarea cognitivă ridicată apare atunci când o persoană își evaluează viața în mod pozitiv, formulând o apreciere globală potrivit căreia lucrurile merg bine.

Bunăstarea subiectivă se măsoară prin chestionare în care indivizii autoraportează calitatea experiențelor lor. Măsurile cu un singur item oferă abordarea cea mai simplă, concentrându-se pe o singură scală, cum ar fi solicitarea participanților de a evalua cât de mulțumiți sunt de viața lor pe o scală de la 1 la 10. Scalele cu mai mulți itemi includ întrebări pentru aspecte distincte ale bunăstării subiective, având avantajul de a reduce influența formulării unei singure întrebări. Ele conțin întrebări separate pentru domenii precum prezența afectului pozitiv, absența afectului negativ și satisfacția generală față de viață, pe care le combină într-un indice cuprinzător.

Bunăstarea obiectivă cuprinde factori obiectivi care indică faptul că viața unei persoane decurge bine. Spre deosebire de bunăstarea subiectivă, acești factori pot fi evaluați și cuantificați dintr-o perspectivă externă. Ei includ aspecte personale, sociale, economice și de mediu, precum sănătatea, nivelul de educație, venitul, locuința, cantitatea de timp liber și securitatea.

Bazându-se pe date obiective, măsurile bunăstării obiective sunt mai puțin afectate de prejudecățile culturale și personale care pot influența autoraportările. Totuși, nu este universal acceptat faptul că bunăstarea obiectivă este o formă de bunăstare în sensul cel mai strict. Această îndoială se bazează pe ideea că bunăstarea este în esență un fenomen subiectiv, legat de experiența unei persoane. Potrivit acestei perspective, factorii obiectivi influențează și indică bunăstarea, dar nu sunt ei înșiși forme de bunăstare.

Unele studii se concentrează fie pe bunăstarea subiectivă, fie pe cea obiectivă. Altele combină ambele perspective pentru a oferi o imagine mai cuprinzătoare și pentru a contrabalansa neajunsurile fiecăreia. Deși bunăstarea subiectivă și cea obiectivă coincid adesea, acest lucru nu se întâmplă în mod necesar. De exemplu, o persoană cu scoruri scăzute la măsurile obiective, precum venitul mic și sănătatea fragilă, poate fi totuși fericită subiectiv.

Bunăstarea individuală și comunitară

Distincția dintre bunăstarea individuală și cea comunitară este centrală pentru înțelegerea modului în care societățile înfloresc la niveluri diferite și pentru evaluarea compromisurilor în deciziile de politică publică. Bunăstarea individuală privește calitatea vieții unei anumite persoane și constituie preocuparea principală a unor discipline precum psihologia și unele școli filozofice. Bunăstarea comunitară aplică noțiunea de bunăstare unui grup de oameni. Ea cuprinde o gamă largă de aspecte economice, sociale, de mediu și culturale care influențează modul în care comunitatea funcționează și prosperă, asigurând totodată satisfacerea nevoilor acesteia.

O perspectivă vede bunăstarea comunitară ca sumă a gradelor de bunăstare ale fiecărui individ, în timp ce altele subliniază că relația dintre cele două este mai complexă. Bunăstarea individuală și cea comunitară se susțin adesea reciproc. De exemplu, o bunăstare individuală ridicată poate determina o persoană să contribuie mai mult la comunitatea sa, iar o comunitate care funcționează bine își poate face membrii fericiți. Totuși, pot exista și tensiuni, de pildă atunci când schimbările necesare pentru bunăstarea comunității intră în conflict cu bunăstarea individuală a anumitor membri.

Strâns legate de bunăstarea comunitară sunt categoriile definite pentru anumite grupuri demografice. De exemplu, bunăstarea copilului privește calitatea vieții copiilor, incluzând factori precum sănătatea, educația, securitatea materială și dezvoltarea socială într-un mediu afectuos și protector. Alte exemple includ bunăstarea femeilor, a vârstnicilor, a elevilor și a angajaților.

Alte tipuri

Diverse tipuri se disting prin domeniul vieții căruia îi aparțin. Bunăstarea fizică privește domeniul corpului, incluzând capacitatea de a desfășura activitate fizică și absența bolii și a durerii corporale. Ea include considerații generale de sănătate și capacitatea de a-și îndeplini rolul social fără a fi împiedicat de limitări fizice.

Bunăstarea psihologică, numită și sănătate mintală, este o stare a minții caracterizată prin echilibru interior. Ea implică absența sau gestionarea reușită a tulburărilor și perturbărilor, împreună cu abilitățile de a face față situațiilor dificile, de a menține relații pozitive și de a cultiva creșterea personală. Ea este strâns legată de bunăstarea intelectuală, spirituală și emoțională. Bunăstarea intelectuală cuprinde abilități și trăsături cognitive care funcționează bine, precum gândirea critică, rezolvarea de probleme și curiozitatea. Bunăstarea spirituală este o stare în care oamenii găsesc un scop în viață și au pace interioară, încredere în sine și un sentiment al identității. Bunăstarea emoțională implică capacitățile de a înțelege, exprima și regla emoțiile, împreună cu o dispoziție generală pozitivă.

Bunăstarea hedonică se referă la o viață bogată în experiențe plăcute și lipsită de suferință. Bunăstarea eudaimonică^⁠(d) este o formă de împlinire personală în care individul înflorește năzuind spre excelență și actualizându-și potențialul înnăscut.

Bunăstarea socială privește calitatea și numărul legăturilor interpersonale, inclusiv modul în care o persoană funcționează în mediul social și nivelul de sprijin social de care dispune. Bunăstarea economică se referă la situația economică a unei persoane, precum situația actuală a locului de muncă, oportunitățile profesionale, stabilitatea financiară și alte resurse și competențe relevante. Alte tipuri de bunăstare includ bunăstarea financiară, culturală, politică și de mediu.

Teorii ale bunăstării

Teoriile bunăstării urmăresc să identifice trăsăturile sau componentele esențiale pe care le au în comun diferitele forme de bunăstare. Ele se concentrează pe natura intrinsecă a bunăstării, mai degrabă decât pe cauzele externe sau pe indicatorii convenționali folosiți pentru a o măsura. De exemplu, banii și medicamentele pot contribui la bunăstare ca cauze externe, dar nu sunt ele însele forme de bunăstare. O abordare tradițional influentă clasifică teoriile bunăstării în hedonism, teorii ale dorinței și teorii ale listei obiective. Această clasificare nu acoperă toate teoriile, iar categoriile nu se exclud întotdeauna reciproc. În unele cazuri, teorii distincte recomandă stiluri de viață diferite, în timp ce în altele susțin același stil de viață, dar oferă motive diferite pentru care acesta este bun.

Hedonism

Epicur (341–270 î.Hr.) a propus un hedonism moderat, recomandând cultivarea bunăstării sub forma unei stări de spirit senine prin cumpătare.

Hedonismul privitor la bunăstare, numit și hedonism prudențial, susține că plăcerea și durerea sunt singurii factori ai bunăstării. Acesta afirmă că modul în care decurge viața unei persoane depinde în întregime de cum se simte trăirea ei, exprimată ca echilibru al plăcerii asupra durerii. Potrivit acestei perspective, o persoană care trăiește frecvent bucurie și mulțumire are o bunăstare ridicată, în timp ce cineva aflat constant în durere și suferință are o bunăstare scăzută. O perspectivă vede plăcerea și durerea ca senzații corporale, precum plăcerea de a mânca mâncare delicioasă și durerea rănirii unui picior. Totuși, hedoniștii adoptă în general o perspectivă mai largă, caracterizând plăcerea și durerea drept orice experiență care se simte bine sau rău. Această înțelegere mai largă include plăcerea intelectuală a lecturii unei cărți captivante și tristețea pierderii unei persoane dragi. Potrivit hedonismului cantitativ, valoarea fiecărui episod de plăcere și durere depinde doar de intensitatea și durata sa. Hedonismul calitativ, o perspectivă alternativă, ia în considerare suplimentar factori non-cantitativi, argumentând că unele plăceri sunt intrinsec superioare altora datorită caracterului lor calitativ, chiar dacă au aceeași intensitate și durată.

O critică a hedonismului recunoaște că unele plăceri au valoare, dar respinge ideea că acest lucru este valabil pentru toate. Potrivit acestei perspective, anumite plăceri nu au nicio valoare și pot fi chiar rele pentru o persoană, cum ar fi plăcerile sadice provenite din torturarea animalelor. O altă obiecție pune sub semnul întrebării dacă plăcerea este singurul lucru de valoare pentru indivizi, invocând lucruri precum virtutea, realizarea, prietenia și satisfacerea dorințelor ca surse distincte. Un contraexemplu influent la adresa hedonismului, propus de filozoful Robert Nozick (1938–2002), imaginează o mașină a experiențelor care simulează o viață plină de plăceri, ceea ce ar fi ideal din perspectiva hedonismului. Subliniind că viața în această simulare virtuală este lipsită de autenticitate, Nozick argumentează că simpla plăcere în sine nu este singura sursă de valoare.

Teoriile dorinței

Potrivit teoriilor dorinței, satisfacerea dorințelor este singura sursă a bunăstării. Aceasta înseamnă că indivizii au bunăstare atunci când obțin ceea ce își doresc. Dorințele sunt atitudini subiective îndreptate către lucruri sau stări, precum dorința de a mânca chipsuri sau de a deveni celebru. Dorințele prezintă condiții care sunt fie îndeplinite, fie frustrate, în funcție de faptul dacă starea de lucruri dorită se actualizează. Teoriile dorinței se suprapun parțial cu hedonismul, deoarece oamenii doresc plăcerea, iar satisfacerea dorințelor este de obicei plăcută. Totuși, teoreticienii dorinței argumentează că oamenii pot dori și alte bunuri în afara plăcerilor, subliniind diversitatea dorințelor și diferențele individuale de la o persoană la alta. De exemplu, unii oameni acordă prioritate familiei și sănătății, în timp ce alții caută în principal succesul profesional, bogăția, cunoașterea sau iluminarea spirituală. Ca urmare, drumul concret către bunăstare poate varia considerabil de la o persoană la alta, în funcție de preferințele subiective.

Criticii teoriilor dorinței subliniază că oamenii doresc uneori lucruri care le fac rău. De exemplu, dorința unui copil de a mânca doar bomboane ar putea duce la probleme grave de sănătate și ar diminua, mai degrabă decât ar spori, bunăstarea. Ca răspuns, au fost propuse versiuni modificate ale teoriilor dorinței pentru a evita acest contraexemplu. Ele susțin că doar satisfacerea dorințelor bine informate contribuie la bunăstare, excluzând dorințele în care indivizii nu iau în considerare sau nu înțeleg pe deplin consecințele negative. O altă obiecție susține că satisfacerea dorinței este bună doar într-un sens derivat. Ea afirmă că o persoană dorește ceva pentru că crede că este bun, ceea ce înseamnă că valoarea rezidă în principal în obiectul dorit, mai degrabă decât în satisfacerea dorinței.

Teoriile listei obiective

Teoriile listei obiective afirmă că bunăstarea unei persoane depinde de mai mulți factori. Acești factori pot include componente subiective, precum plăcerea și satisfacerea dorințelor, dar cuprind și factori obiectivi care sporesc bunăstarea unei persoane independent de faptul dacă aceasta se preocupă subiectiv de ei. Teoreticienii listei obiective au propus liste diverse de elemente care acoperă o mare varietate de aspecte ce contribuie la bunăstare, precum sănătatea, prietenia, realizarea, cunoașterea și autonomia. Unele versiuni susțin că fiecare element de pe listă este valoros în sine, în timp ce altele consideră că ele se completează reciproc și promovează bunăstarea doar în combinație.

O critică a teoriilor listei obiective susține că acestea definesc un concept incoerent al bunăstării, incluzând elemente diverse care au puține lucruri în comun. O altă obiecție contestă pretinsa obiectivitate a acestor teorii, argumentând că bunăstarea este în esență un fenomen subiectiv. Potrivit acestei perspective, ceea ce este bun pentru o persoană depinde de atitudinea sa subiectivă, iar impunerea unei definiții externe a binelui duce la alienare.

Alții

O clasificare distinge între teoriile subiectiviste, obiectiviste și hibride. Teoriile subiectiviste înțeleg bunăstarea ca pe un fenomen pur subiectiv, caracterizat de perspectiva, stările mintale și atitudinile proprii ale individului. Teoriile obiectiviste se bazează în definiția lor doar pe factori obiectivi, precum sănătatea și realizarea. Teoriile hibride încorporează atât componente subiective, cât și obiective. De exemplu, o versiune afirmă că bunăstarea constă în aprecierea subiectivă a unor bunuri obiective.

O altă distincție este cea dintre teoriile moniste și pluraliste. Teoriile moniste susțin că un singur bine este responsabil pentru bunăstare, ceea ce înseamnă că toate tipurile de bunăstare împărtășesc aceleași trăsături esențiale. Teoriile pluraliste văd bunăstarea ca pe un fenomen divers, care se manifestă în multe forme fără o esență unică, caracteristică tuturor. De exemplu, teoriile listei obiective sunt perspective pluraliste, în timp ce hedonismul și teoriile dorinței sunt perspective moniste.

Eudaimonismul își are rădăcinile în filozofia antică, Aristotel (384–322 î.Hr.) fiind unul dintre principalii săi susținători.

Perfecționismul identifică bunăstarea cu excelența obținută prin împlinirea naturii umane. El susține că este necesar să exersezi și să stăpânești abilități umane esențiale, precum raționalitatea, cunoașterea, sănătatea și demnitatea, pentru a trăi bine. Ca perspectivă obiectivistă, perfecționismul afirmă că valoarea acestor bunuri nu depinde de ceea ce gândește o persoană despre ele. Eudaimonismul este o perspectivă strâns înrudită, care afirmă că cineva are o bunăstare ridicată sau înflorește în viață actualizându-și potențialul înnăscut. Această perspectivă subliniază că bunăstarea nu este o stare pasivă, ci un proces activ. Ea se manifestă într-un stil de viață angajat, în care indivizii exersează virtuți și se bazează pe raționalitatea practică pentru a-și ghida luarea deciziilor.

Teoriile împlinirii valorilor văd satisfacerea atitudinilor evaluative ca fundament al bunăstării. Ele sunt similare teoriilor dorinței, care se concentrează pe satisfacerea dorințelor. Totuși, teoriile împlinirii valorilor adoptă o perspectivă mai largă, care ia în considerare atitudini evaluative diverse pe lângă dorințe, precum convingerile, sentimentele și judecățile despre ceea ce este bun.

Majoritatea teoriilor presupun că definiția bunăstării se aplică în mod egal tuturor. Variabilismul respinge această presupunere și susține că unor indivizi diferiți li se aplică concepții diferite despre bunăstare. O formă de variabilism afirmă că natura bunăstării la copii diferă de cea a adulților. În mod similar, unele teorii ale bunăstării sunt relative la specie, propunând că trăsăturile esențiale ale bunăstării variază între specii distincte, de exemplu că bunăstarea oamenilor diferă de cea a animalelor non-umane.

Componente și factori contributivi

Articol principal: Factori care contribuie la bunăstare

Pentru a evita dezacordurile profunde legate de teoriile privind trăsăturile esențiale ale bunăstării, unii cercetători examinează componentele și factorii contributivi, independent de faptul dacă aceștia sunt părți integrante sau cauze externe. De exemplu, există un larg acord asupra faptului că emoțiile pozitive, realizările, relațiile interpersonale și sănătatea contribuie de obicei într-o anumită formă la bunăstare, în ciuda dezacordului academic privind rolurile lor precise.

Sentimente, emoții și satisfacția față de viață

Diagramă a procentului de persoane din populația mondială care au raportat diferite niveluri de satisfacție față de viață în Sondajul mondial Gallup 2015–2017. De exemplu, 25,3% au raportat o satisfacție neutră față de viață, de 5 pe o scală de la 0 la 10.

Plăcerea promovează bunăstarea ca sentiment pozitiv față de ceea ce este atractiv. Durerea, prin contrast, diminuează bunăstarea ca sentiment negativ față de ceea ce este aversiv. Plăcerea și durerea sunt strâns legate de sistemul de recompensă al creierului, influențând motivația și comportamentul prin întărirea acțiunilor benefice și descurajarea celor dăunătoare. Ele modelează felul în care indivizii își percep viața și interacționează cu mediul social și fizic. Plăcerea și durerea sunt văzute în mod obișnuit ca opuse care se contrabalansează reciproc. Această perspectivă sugerează că valoarea negativă a trăirii unei dureri intense poate fi compensată de valoarea pozitivă a trăirii unei plăceri intense. O perspectivă diferită susține că relația dintre ele este mai complexă, deoarece influențează experiența, motivația și bunăstarea în moduri distincte, care nu sunt întotdeauna simetrice. În această linie, o perspectivă susține că evitarea durerii este mai importantă decât căutarea plăcerii.

Plăcerea și durerea sunt adesea legate de emoții, care sunt stări temporare de activare, precum bucuria, speranța, furia și frica. Emoțiile includ experiențe subiective de plăcere și durere alături de alte fenomene psihologice, cum ar fi evaluarea unei situații și o dispoziție de a se angaja în anumite tipuri de comportament. De exemplu, frica evaluează o situație ca fiind periculoasă și este asociată cu o dispoziție comportamentală de fugă. În plus, emoțiile sunt legate de modificări fiziologice, precum transpirația, și de expresii corporale care semnalează celorlalți starea emoțională. O bunăstare ridicată este asociată cu emoții pozitive frecvente și emoții negative rare. În ciuda caracterului lor neplăcut, emoțiile negative sunt totuși esențiale pentru o funcționare sănătoasă, făcând oamenii conștienți de probleme și orientând comportamentul departe de rezultatele dăunătoare. Emoțiile sunt strâns legate de dispoziții, care durează de obicei mai mult și au o origine și o evaluare mai puțin specifice, precum voioșia, seninătatea, plictiseala și deprimarea. Dispozițiile modelează de obicei bunăstarea în moduri mai subtile, colorând percepția și motivația de-a lungul timpului, adesea fără a deveni obiectul principal al atenției.

Satisfacția față de viață este judecata subiectivă a unei persoane privind modul în care decurge viața sa. Ca evaluare cuprinzătoare, ea nu se limitează la un anumit domeniu, precum ocuparea forței de muncă sau situația financiară. Dimpotrivă, ia în considerare toate domeniile relevante ale vieții. În mod similar, nu se restrânge la felul în care se simte o persoană în prezent, ci cuprinde o evaluare pe termen lung a vieții sale în ansamblu, de-a lungul timpului. De exemplu, o persoană poate fi în general mulțumită de viața sa chiar dacă în acel moment trăiește o durere abdominală intensă. Indivizii diferă în modul în care ajung la judecata privind satisfacția față de viață. De exemplu, unii se bazează pe intuiții instinctive, în timp ce alții se angajează în reflecții deliberate și sistematice. Uneori, indivizii fac evaluări inexacte și se amăgesc cu privire la adevărata calitate a vieții lor, cum se întâmplă în cazurile de fericire falsă.

Realizări și sens

Cercetătorii examinează, de asemenea, modul în care realizările promovează bunăstarea, adesea concentrându-se pe efortul susținut implicat în stabilirea unui obiectiv considerat valoros și în urmărirea actualizării lui. Realizările îmbracă multe forme, precum obținerea unei diplome academice, atingerea succesului sportiv, contribuția la cercetarea științifică, scrierea unui roman bine primit, înființarea unei companii de succes și creșterea unei familii fericite. Contribuția realizărilor la bunăstare depinde nu doar de cantitatea lor, ci și de semnificația lor. De exemplu, o realizare dificilă care ajută mulți oameni, precum găsirea unui leac pentru cancer, poate contribui mai mult la bunăstarea celui care o obține decât o realizare banală și lipsită de rost, precum determinarea numărului exact de firimituri dintr-un borcan de biscuiți. Realizările înalte au de obicei o influență pozitivă asupra altor factori ai bunăstării. De exemplu, pot ajuta o persoană să își facă mai mulți prieteni și să își îmbunătățească nivelul de trai. În unele cazuri, însă, au efecte secundare negative, cum ar fi atunci când o obsesie pentru succes sporește anxietatea și înstrăinează persoanele dragi.

Găsirea sensului vieții este un factor strâns înrudit al bunăstării. Un sentiment al scopului poate organiza viața și activitățile zilnice ale unei persoane, o poate motiva să continue să se străduiască în fața greutăților și poate genera emoții pozitive pe măsură ce înaintează spre obiective pe care le consideră valoroase. El implică o judecată privind rolul și valoarea vieții proprii într-un context mai larg, dar caracterizarea sa precisă este disputată. Subiectiviștii susțin că sensul este un fenomen subiectiv. Ei sugerează că oamenii îl creează în mod activ și își fac viețile pline de sens dedicându-se lucrurilor pe care le iubesc. Obiectiviștii susțin că sensul nu depinde de preferințele subiective, ci este întemeiat în trăsături obiective ale realității. Unii oameni caută sensul promovând valori generale concrete, precum adevărul, binele moral și frumusețea. Alții îl urmăresc în practica religioasă, încercând să realizeze un scop supranatural. Alte surse sugerate ale sensului includ altruismul, creativitatea și autoactualizarea. Incapacitatea de a găsi un sens al vieții poate duce la o criză existențială, asociată cu anxietate și confuzie spirituală.

Prietenia și alte relații

Prietenia tinde să promoveze bunăstarea.

Legăturile și interacțiunile sociale pozitive sunt alte elemente-cheie ale bunăstării. Pe lângă bucuria intrinsecă a relaționării cu ceilalți, rețelele sociale pot oferi sprijin material și emoțional în perioade dificile. Ele îi ajută pe oameni să construiască încredere, să împărtășească valori, să promoveze schimbul de informații și să acceseze noi oportunități. Diferite tipuri de relații sociale pot influența bunăstarea în moduri diferite, precum contrastele dintre prieteni, membri ai familiei, parteneri romantici, colegi de muncă și coechipieri.

Cercetătorii se concentrează adesea în mod specific asupra legăturii dintre prietenie și bunăstare. Prietenia este o relație socială voluntară între oameni, caracterizată prin grijă reciprocă, încredere și sprijin. Prietenii tind să petreacă timp împreună, să se bucure de compania celuilalt și să cunoască detalii personale unul despre celălalt. Prietenia poate promova sprijinul emoțional, sentimentul de apartenență, stima de sine, îndrumarea practică și reducerea stresului. Diferite forme de prietenie pot influența bunăstarea în mod diferit. Un aspect central este intensitatea legăturii, care distinge prietenii apropiați de cei distanți. Intensitatea este determinată de factori precum timpul petrecut împreună, încrederea, intensitatea emoțională și disponibilitatea de a se sprijini reciproc în momente dificile. Numărul de prieteni pe care îi are o persoană este un alt factor relevant, iar faptul de a avea mulți prieteni este de obicei benefic. Totuși, dacă o persoană are deja numeroși prieteni, faptul de a-și face și mai mulți s-ar putea să nu îi influențeze semnificativ bunăstarea. Unii oameni preferă rețele mari de prieteni cu legături mai slabe, în timp ce alții au puține prietenii, dar puternice.

Sănătatea și dizabilitățile

Articole principale: Sănătate și Dizabilitate

Sănătatea poate juca un rol central în modul în care oamenii își trăiesc viața, reflectând starea generală în care un organism funcționează corespunzător, atât fizic, cât și mintal. O bună sănătate fizică este asociată cu energie ridicată și cu capacitatea de a desfășura activități cotidiene. Bolile fizice și dizabilitățile pot afecta negativ bunăstarea prin provocarea de durere, limitarea mobilității și reducerea capacității de a desfășura activități plăcute sau necesare. O bună sănătate mintală este o stare de echilibru interior în care capacitățile mintale funcționează așa cum ar trebui. Tulburările mintale sunt asociate cu o formă de deficiență psihologică: ele perturbă de obicei echilibrul, provocând suferință, și pot limita activitățile în care o persoană se poate implica. Discriminarea poate amplifica efectele negative ale bolilor și dizabilităților stigmatizate social.

În ciuda impactului său general, sănătatea nu determină în întregime fericirea, iar unii indivizi afectați de boli și dizabilități severe raportează niveluri ridicate de bunăstare subiectivă. Disponibilitatea serviciilor de îngrijire medicală poate atenua efectele negative prin oferirea de tratamente care restabilesc sănătatea ori gestionează și ameliorează simptomele. În mod similar, adoptarea unui stil de viață sănătos, precum activitatea fizică regulată și o alimentație echilibrată, este asociată cu beneficii pe termen lung pentru bunăstare.

Tipare de gândire și cunoaștere

Tiparele de gândire pot influența bunăstarea pozitiv sau negativ, modelând felul în care lumea este interpretată și trăită. De exemplu, gândurile negative frecvente despre evenimente trecute pot declanșa anxietate și dispoziții depresive. În consecință, diverse școli psihoterapeutice și religioase propun metode și practici pentru a promova tipare de gândire favorabile bunăstării. De exemplu, un element-cheie al terapiei cognitiv-comportamentale este identificarea și reformularea gândurilor negative automate, în timp ce diverse tradiții religioase orientale, precum budismul, recomandă meditația și mindfulness^⁠(d)-ul. Printre factorii mintali conexi ai bunăstării se numără tendințele care îi determină pe oameni să acționeze împotriva propriului interes, precum autocontrolul deficitar sub forma dependențelor, și erorile cognitive care duc la decizii iraționale.

Filozofii examinează modul în care cunoașterea afectează bunăstarea, de exemplu atunci când cunoașterea îi ajută pe oameni să evite pericole sau să rezolve probleme. Este controversat dacă toate formele de cunoaștere contribuie la bunăstare, cum ar fi contrastul dintre cunoașterea banală a unor fapte lipsite de importanță și cunoașterea de sine relevantă practic sau intuițiile profunde privind adevărurile generale ale lumii. Pe lângă cunoaștere, multe bunuri epistemice conexe contribuie la bunăstare, precum inteligența, abilitățile de rezolvare a problemelor, creativitatea, deschiderea mintală, înțelegerea și înțelepciunea. Valoarea bunurilor epistemice se reflectă în accentul pus pe educație pentru a stimula dezvoltarea minții elevilor. Educația îi ajută pe indivizi să își înțeleagă și să își stăpânească mediul, promovând bunăstarea prin deschiderea de noi oportunități și prin sporirea controlului oamenilor asupra propriei vieți.

Alte componente

Autonomia și libertatea sunt factori discutați frecvent în legătură cu bunăstarea. Ele privesc posibilitatea de a alege, capacitatea de a lua decizii informate fără constrângere și capacitatea de a acționa fără a fi limitat de forțe externe. Indivizii cu un nivel ridicat de autonomie și libertate tind să fie mai mulțumiți, având control asupra propriei vieți. Aceasta le permite să aleagă între opțiuni importante și să opteze pentru o viață care le reflectă dorințele, preferințele și valorile. Totuși, aceste condiții pot să nu ducă automat la bunăstare și pot avea uneori consecințe negative. De exemplu, o persoană lipsită de maturitate mintală și de înțelepciune se poate angaja liber în plăceri de moment cu gratificare imediată, ignorând consecințele negative pe termen lung.

Concepțiile eudaimonice despre bunăstare subliniază importanța trăsăturilor de caracter și a virtuților. Trăsăturile de caracter sunt aspecte stabile și consecvente ale personalității care influențează modul în care oamenii gândesc, simt și acționează. Printre trăsăturile asociate cu bunăstarea se numără înțelepciunea, curajul, bunătatea, dreptatea, cumpătarea și recunoștința. Virtuțile sunt trăsături de caracter care promovează excelența etică, precum dispozițiile de a acționa moral și de a respecta principii etice. Teoriile bunăstării bazate pe virtute susțin că virtutea poate fi propria sa răsplată, de exemplu pentru că a duce o viață integră din punct de vedere moral poate fi o experiență împlinitoare. Totuși, virtutea și bunăstarea pot intra uneori în conflict, de pildă atunci când serviciul altruist adus unui bine mai mare cere sacrificiu personal.

Constituția genetică poate influența semnificativ nivelul general al bunăstării, așa cum arată constatările potrivit cărora satisfacția față de viață a gemenilor monozigoți este mai asemănătoare decât cea a gemenilor dizigoți.

Diverse elemente legate de muncă influențează bunăstarea generală, precum natura muncii prestate, venitul, securitatea locului de muncă, echilibrul dintre viața profesională și cea personală și relațiile personale cu colegii și superiorii. Pierderea locului de muncă și șomajul sunt asociate cu o scădere a bunăstării, din cauza unor factori precum presiunea financiară cauzată de pierderea salariului, slăbirea legăturilor sociale și un sentiment redus al scopului și al statutului social. Guvernul și situația politică, un alt determinant, influențează fericirea populației afectând securitatea, egalitatea, serviciile sociale și încrederea generală în societate. În consecință, guvernele care respectă statul de drept, furnizează servicii bune și controlează corupția tind să favorizeze niveluri mai ridicate de bunăstare. Oportunitățile de participare democratică la luarea deciziilor politice sunt de asemenea asociate cu o bunăstare sporită. În mod similar, mediul fizic joacă un rol, prin factori precum condițiile de locuire, poluarea, zgomotul și accesul la natură și la zone de recreere.

Constituția genetică poate influența semnificativ nivelul general al bunăstării unei persoane, unele studii sugerând că influențele genetice pot explica până la o treime din diferențele de bunăstare subiectivă. De exemplu, satisfacția față de viață a gemenilor monozigoți, care au același material genetic, este mai asemănătoare decât cea a gemenilor dizigoți. Alți factori biologici relevanți includ neurotransmițătorii și hormonii.

Bunăstarea se modifică de-a lungul vieții, pe măsură ce indivizii trec de la copilărie prin adolescență și maturitate la bătrânețe, reflectând factori precum responsabilitățile educaționale și profesionale, viața de familie, stabilitatea financiară și sănătatea. La nivel global, bunăstarea tinde să scadă din copilărie până în jurul vârstei de 40 de ani. Există diferențe regionale pentru a doua parte a vieții: unele regiuni cunosc o scădere suplimentară spre bătrânețe, în timp ce în altele nivelul rămâne stabil, iar în unele crește. În majoritatea țărilor există diferențe reduse de bunăstare între genuri.

Tehnologiile digitale, precum internetul și inteligența artificială, influențează bunăstarea indivizilor în diverse domenii, precum accesul la informație, relațiile sociale, echilibrul dintre viața profesională și cea personală și sănătatea. Efectele sunt mixte, incluzând beneficii, precum noi oportunități de învățare, și riscuri, precum dependența de rețelele sociale. În multe domenii, o înțelegere adecvată a utilizărilor și pericolelor unei tehnologii este esențială pentru evitarea potențialelor sale efecte dăunătoare.

Modele

Potrivit modelului tripartit al lui Ed Diener^⁠(d), bunăstarea subiectivă constă în afect pozitiv frecvent, afect negativ rar și satisfacție față de viață.

Modelele bunăstării sunt cadre pentru înțelegerea și măsurarea bunăstării. Ele îi clarifică natura și urmăresc să arate cum interacționează diferitele sale componente și factorii contributivi. Modelul tripartit al psihologului Ed Diener^⁠(d) identifică trei componente esențiale ale bunăstării subiective: prezența afectului pozitiv, absența afectului negativ și o evaluare pozitivă a vieții în ansamblu. Psihologa Carol Ryff^⁠(d) a propus modelul cu șase factori al bunăstării psihologice. Acesta afirmă că elementele principale sunt autoacceptarea, dezvoltarea personală, scopul în viață, stăpânirea mediului, autonomia și relațiile pozitive cu ceilalți. Concentrându-se asupra bunăstării sociale, sociologul Corey Keyes^⁠(d) a dezvoltat un model cu cinci componente, bazat pe integrarea socială, contribuția socială, coerența socială, actualizarea socială și acceptarea socială.

Potrivit teoriei PERMA a lui Martin Seligman^⁠(d), bunăstarea are cinci elemente: emoțiile pozitive, angajarea prin urmarea propriilor interese, relațiile interpersonale, găsirea unui sens al vieții și realizările în urmărirea succesului și a măiestriei. Psihologul Michael Bishop a dezvoltat modelul de rețea al bunăstării, care include componente precum sentimentele, emoțiile, atitudinile, trăsăturile și interacțiunile cu mediul propriu. Acest model subliniază că diferitele componente formează o rețea cauzală, influențându-se și întărindu-se reciproc în moduri complexe.

În diverse domenii

Ca scop central al multor demersuri individuale și sociale, bunăstarea este relevantă pentru numeroase domenii de cercetare. Grupate sub termenul-umbrelă știința bunăstării, unele discipline investighează direct natura și componentele bunăstării, în timp ce altele îi studiază cauzele, efectele sau corelatele în domenii specifice ale vieții. O motivație centrală a cercetării academice este convingerea că bunăstarea poate fi îmbunătățită prin măsuri adecvate. Unele dintre aceste măsuri vizează schimbări individuale ale stilului de viață. Altele iau forma unor intervenții sociale menite să modifice modul în care funcționează instituțiile economice, medicale, educaționale, profesionale și politice.

Psihologia pozitivă

Articol principal: Psihologie pozitivă

Psihologia pozitivă este ramura psihologiei dedicată studiului bunăstării și al fenomenelor conexe, precum fericirea și înflorirea. Ea examinează factorii și condițiile funcționării umane optime. Această investigație se concentrează atât asupra factorilor individuali, precum experiența plăcerii și a durerii și rolul trăsăturilor de caracter, cât și asupra factorilor sociali, precum modul în care instituțiile sociale influențează bunăstarea umană.

La nivel emoțional, psihologii pozitivi examinează diferitele tipuri de emoții pozitive, precum bucuria, amuzamentul și iubirea. Ei urmăresc să înțeleagă condițiile în care apar emoțiile pozitive, cum contribuie ele la bunăstarea generală și prin ce se deosebesc de emoțiile negative. La nivel cognitiv, psihologia pozitivă studiază modul în care inteligența, înțelepciunea și creativitatea îmbunătățesc calitatea vieții. Ea explorează în plus relația dintre procesele cognitive și cele afective, de exemplu cum interpretările cognitive evocă emoții și cum emoțiile declanșează procese de gândire.

Un alt subdomeniu central privește rolul personalității, în special modul în care indivizii diferă în privința trăsăturilor de personalitate și felul în care acestea influențează bunăstarea. Modelul VIA, un cadru influent în psihologia pozitivă, analizează personalitatea pe baza a șase virtuți principale: înțelepciunea, curajul, umanitatea, dreptatea, cumpătarea și transcendența. Un subiect strâns înrudit se concentrează asupra rolului sinelui, care cuprinde modul în care o persoană se conceptualizează și se imaginează pe sine. Factori importanți pentru bunăstare sunt stima de sine, adică modul în care o persoană se evaluează pe sine, și autenticitatea, adică măsura în care comportamentul unei persoane este subiectiv consecvent cu propriul simț al sinelui. Un alt domeniu explorează rolul circumstanțelor sociale și fizice. Aceasta include efectele încrederii și cooperării asupra bunăstării grupului și dilemele în care interesul propriu intră în conflict cu interesul grupului. Existența unor relații apropiate și implicarea în comportamente altruiste sunt în general benefice pentru bunăstarea unei persoane.

Pe lângă studiul diferitelor componente și cauze ale bunăstării, psihologii pozitivi urmăresc să înțeleagă cum se schimbă bunăstarea în timp. De exemplu, ei examinează efectele unor evenimente negative majore, precum moartea unui copil sau falimentul, și trăsăturile psihologice care îi ajută pe unii oameni să își mențină nivelul de bunăstare în ciuda adversităților semnificative, precum autoreglarea și o perspectivă optimistă. Un alt subiect-cheie este problema intervențiilor, adică modul de a proiecta și implementa metode care să sporească în mod fiabil bunăstarea. Cercetătorii explorează o gamă largă de strategii, printre care restructurarea cognitivă, cultivarea recunoștinței, actele de bunătate față de ceilalți și diferite forme de meditație. Posibilitatea de a obține câștiguri pe termen lung în bunăstare este contestată de teoria punctului fixFormat:Em dashipoteza potrivit căreia fiecare persoană are un nivel stabil de bunăstare subiectivă. Aceasta sugerează că nivelul respectiv este în mare parte fixat de factori ereditari sau determinați timpuriu în viață, ceea ce implică faptul că orice schimbare a bunăstării este doar temporară și va reveni în cele din urmă la nivelul de bază al individului.

Filozofia

În timp ce psihologii pozitivi se concentrează pe cercetarea empirică a unor factori specifici, filozofii pun mai mult accent pe natura generală, funcția de ansamblu și fundamentele conceptuale ale bunăstării. Ei îi explorează trăsăturile esențiale dezvoltând și comparând teorii ale bunăstării, precum teoriile hedoniste, teoriile dorinței și teoriile listei obiective. Filozofii investighează, de asemenea, principiile fundamentale ale studiului științific al bunăstării. Având în vedere că bunăstarea are atât aspecte subiective, cât și evaluative, ei încearcă să determine dacă obiectivitatea științifică este posibilă și în ce măsură bunăstarea poate fi cuantificată și comparată între indivizi.

Unii filozofi contestă însuși conceptul de bunăstare, înțeles ca ceea ce este în ultimă instanță bun pentru cineva. De exemplu, filozoful G. E. Moore^⁠(d) (1873–1958) respinge ideea că ceva poate fi bun relativ la o persoană, afirmând în schimb că toate valorile sunt impersonale. O altă critică sugerează că noțiunea de bunăstare este incoerentă, argumentând că ea grupează laolaltă elemente diverse fără o esență comună.

În ciuda acestor critici, bunăstarea joacă un rol central în etică și în teoria valorii. Welfarismul^⁠(d) este concepția potrivit căreia bunăstarea este singura sursă fundamentală de valoare. El susține că orice altceva, precum inteligența și îngrijirea medicală, are valoare doar în măsura în care promovează bunăstarea și reduce starea de rău. Welfariștii puri susțin că suma brută a bunăstării tuturor este tot ce contează. Welfariștii impuri iau în considerare factori suplimentari, precum asigurarea unei distribuiri egale a bunăstării între oameni. Această modificare urmărește să evite situațiile în care unii oameni au vieți deosebit de bune pe seama altora care suferă privațiuni severe.

Un alt subiect privește relația dintre virtutea morală și bunăstare. Potrivit unei perspective, luată deja în considerare în filozofia greacă antică, cele două se însoțesc întotdeauna, ceea ce înseamnă că este în interesul propriu al fiecăruia să acționeze virtuos. O perspectivă alternativă neagă această legătură strânsă, afirmând că, cel puțin în unele cazuri, o persoană virtuoasă trebuie să își compromită propria bunăstare pentru un bine mai mare. Filozofii explorează în plus relația dintre bunăstare și moarte. O poziție pune sub semnul întrebării ideea de bun-simț potrivit căreia moartea este în general rea pentru o persoană. Ea argumentează că, întrucât moartea marchează sfârșitul existenței unei persoane, nu mai există nimic care să o poată avantaja sau prejudicia. Eticienii animalelor aplică noțiunea de bunăstare la animalele non-umane, examinând în ce constă bunăstarea animală și cum afectează ea obligațiile morale ale oamenilor față de animalele non-umane. Printre factorii discutați frecvent ai bunăstării animale se numără hrana, adăpostul și interacțiunea socială adecvate, precum și satisfacerea nevoilor specifice speciei.

Alte domenii

Economia bunăstării studiază influența activității economice asupra bunăstării. Unul dintre obiectivele sale principale este dezvoltarea de standarde pentru evaluarea și alegerea între propuneri de politică publică concurente, în funcție de beneficiul lor potențial pentru bunăstare. Acest domeniu folosește indicatori precum distribuția veniturilor, produsul intern brut, surplusul consumatorului și variația compensatorie. De exemplu, o distribuire mai egală a venitului este de obicei benefică pentru bunăstare, dar trebuie pusă în balanță cu potențiale efecte secundare negative, precum o scădere a productivității. Economia fericirii, un domeniu strâns înrudit, se concentrează în mod specific pe legătura dintre fenomenele economice și fericirea individuală. Una dintre constatările sale este paradoxul Easterlin: în interiorul unei țări, oamenii cu venituri mai mari tind să fie mai fericiți decât cei cu venituri mai mici, însă fericirea de ansamblu nu crește pe măsură ce venitul mediu al tuturor sporește.

Indicele Mondial al Fericirii (2023) măsoară nivelurile de fericire la nivel mondial.

Interesul academic tot mai mare pentru bunăstare se reflectă și în sfera politică, punând sub semnul întrebării produsul intern brut ca principal indicator al succesului național. Ca urmare, au fost create indici pentru urmărirea, compararea și promovarea bunăstării populațiilor, atât la nivel național, cât și internațional. Printre exemple se numără Raportul Mondial al Fericirii, Indicele OCDE pentru o viață mai bună, Fericirea Națională Brută a Bhutanului și indicatorii britanici de bunăstare națională. În continuarea acestei tendințe, factorii de decizie se bazează pe indicatori de bunăstare și pe factori conecși pentru a-și fundamenta procesele decizionale. De exemplu, ei pot folosi scala WELLBY pentru a cuantifica modul în care deciziile de politică publică influențează bunăstarea unor populații mari. Studiul bunăstării afectează și domeniul dreptului, unde considerațiile privind modul de protejare și promovare a bunăstării pot influența legislația.

Sociologii examinează relația dintre bunăstare și fenomene sociale precum rasa, statutul socioeconomic și educația. Ei folosesc atât indicatori subiectivi, cât și obiectivi, unele studii fiind dedicate bunăstării în general, în timp ce altele se concentrează pe domenii specifice, precum munca, familia și locuirea, sau pe anumite grupuri demografice, precum angajații sau vârstnicii.

Antropologii sunt interesați de conceptul de bunăstare în diferite culturi. Ei urmăresc să înțeleagă ce anume asociază oamenii din diferite epoci și locuri cu o viață bună, precum normele, valorile și practicile specifice unei culturi pentru atingerea bunăstării personale. O presupunere-cheie în acest domeniu este că noțiunea de bunăstare implică un angajament față de ceea ce este dezirabil, funcționând ca un cadru evaluativ pentru ghidarea comportamentului și aprecierea stilurilor de viață. Antropologii compară aceste angajamente și cadre între culturi diferite, precum diferențele dintre concepțiile occidentale și cele non-occidentale despre bunăstare. Ei descriu asemănările și deosebirile, de regulă fără a lua o poziție privind care perspectivă este superioară.

Potrivit taoismului lui Laozi, bunăstarea se obține acționând în armonie cu natura.

Perspective diverse asupra bunăstării se regăsesc în sistemele religioase și în alte sisteme tradiționale de credințe, unde bunăstarea servește adesea drept scop al practicii spirituale. În diverse forme tradiționale de hinduism, cea mai înaltă formă de bunăstare nu este determinată de condiții externe obiective. Ea depinde în principal de cunoașterea^⁠(d) experiențială a sinelui, obținută prin practici precum introspecția și meditația. Budismul identifică suferința drept un aspect central al întregii existențe. El urmărește să producă bunăstare prin eliminarea cauzelor suferinței, precum dorința^⁠(d) și ignoranța, realizată prin practicarea virtuților budiste, precum compasiunea^⁠(d), bunăvoința iubitoare^⁠(d) și echanimitatea^⁠(d). Din perspectiva confucianismului, bunăstarea constă în activitatea virtuoasă ca proces ce conduce spre înțelepciunea desăvârșită și este asociată cu relații armonioase și responsabilitate socială. Potrivit taoismului, o viață cu bunăstare ridicată se caracterizează prin acțiune fără efort, aflată în armonie cu Tao — calea naturală a universului — și ghidată de dispoziții spontane. Tradiția creștină susține că legătura personală cu Dumnezeu este un factor central al bunăstării, care se poate manifesta prin activitate virtuoasă sau prin contemplarea lui Dumnezeu. Potrivit învățăturilor islamului, bunăstarea se obține dedicându-și viața, pe cât posibil, adorării lui Allah și împlinirii voii Sale, așa cum este exprimată în Coran.

Bunăstarea este, de asemenea, un subiect în diverse științe biologice, cu accent pe factorii fiziologici. Cercetările din studiile pe gemeni sugerează că structura genetică este un determinant important. Alți factori fiziologici includ neurotransmițătorii și hormonii care influențează sentimentele pozitive, precum endorfina, dopamina, serotonina, oxitocina și cortizolul. Biologii sunt interesați și de originile evolutive ale bunăstării subiective. Această perspectivă înțelege fericirea și nefericirea nu ca scopuri, ci ca instrumente de reglare a comportamentului, orientându-l spre rezultate care sporesc adecvarea biologică. Ea susține că bunăstarea subiectivă este un produs al selecției naturale: trăsăturile ereditare care stau la baza ei sunt transmise generațiilor viitoare dacă promovează supraviețuirea și reproducerea. În neuroștiințe, cercetătorii încearcă să descopere corelatele neuronale ale bunăstării folosind tehnici de neuroimagistică, precum imagistica prin rezonanță magnetică funcțională.

Problema bunăstării joacă un rol central în medicină, întrucât intervențiile medicale urmăresc de regulă să restabilească, să asigure și să sporească bunăstarea pacientului. Considerațiile privind bunăstarea afectează și tratamentul bolilor incurabile, precum boala Parkinson. În astfel de cazuri, terapiile urmăresc să minimizeze efectele negative, ajutându-i pe pacienți să ducă vieți productive și împlinite în ciuda bolii. Totuși, bunăstarea nu este singura considerație care guvernează intervențiile medicale, iar angajamentul față de autonomia pacientului este un alt principiu fundamental. Acest lucru poate genera conflicte atunci când pacienții acționează împotriva propriului interes și refuză tratamente care le-ar îmbunătăți bunăstarea.

Istoric

Antichitatea și Evul Mediu

Socrate susținea că înțelepciunea și virtutea sunt elemente-cheie ale bunăstării.

Studiul bunăstării își are originea în Antichitate, adesea sub forma discuțiilor despre cum să duci o viață bună. Socrate (c. 470 – c. 399 î.Hr.) a respins puterea, faima, bogăția și urmărirea hedonistă a plăcerii ca drumuri către o fericire durabilă, argumentând în schimb că înțelepciunea și virtutea sunt elemente-cheie ale bunăstării. El susținea că învățarea pe tot parcursul vieții și reflecția filozofică cultivă o viață examinată, promovează excelența morală și se aliniază cu binele. Influențat de Socrate, Aristotel (384–322 î.Hr.) a dezvoltat o teorie eudaimonică a bunăstării. El susținea că bunăstarea este scopul vieții și se obține în principal prin practicarea virtuților, precum acțiunea în acord cu rațiunea, dreptatea, curajul și cumpătarea. Aristotel a distins trei factori generali care contribuie la bunăstare: bunurile sufletului, precum virtuțile intelectuale și morale; bunurile corpului, precum sănătatea; și bunurile exterioare, precum bogăția și relațiile bune cu ceilalți. În filozofia elenistică, începând cu secolul al IV-lea î.Hr., epicureii și stoicii considerau bunăstarea o stare interioară independentă de condițiile externe. Epicureii susțineau că plăcerea este singura sursă a bunăstării și că ea se obține cel mai bine prin cumpătare și prin cultivarea unei stări de spirit senine. Stoicii au subliniat disciplina și virtutea rațională ca fiind cheia bunăstării.

Evitarea suferinței este un element central al concepției budiste despre bunăstare.

În India antică, diverse învățături despre bunăstare se regăsesc în tradiția hindusă, formulate în primele două milenii î.Hr. în Vede, Upanișade și literatura Smriti^⁠(d). Ele includ ideile că o persoană ar trebui să își îndeplinească datoria corespunzătoare rolului său social și etapei sale de viață și că trebuie să dobândească cunoașterea faptului că sinele și lumea sunt în ultimă instanță una. Un element central al concepției budiste despre bunăstare este evitarea suferinței. Buddha (aproximativ secolul al VI-lea î.Hr.) a identificat dorința arzătoare^⁠(d) drept cauza fundamentală a suferinței, propunând un set de recomandări practice, precum conduita corectă și mindfulness-ul, pentru a o depăși. În China antică, Confucius (secolele VI–V î.Hr.) a subliniat rolul virtuților sociale în conducerea unei vieți bune, cu accent deosebit pe bunăvoință sau omenie. În tradiția taoistă, Laozi (secolul al VI-lea î.Hr.) vedea viața în armonie cu ordinea naturală a universului, prin acțiune spontană, fără efort, ca formă ideală de viață.

În Evul Mediu occidental, gânditorii creștini au asociat bunăstarea cu mântuirea spirituală. Augustin de Hipona (354–430 d.Hr.) a argumentat că oamenii nu își controlează pe deplin bunăstarea, ci depind de harul divin. El susținea că adevărata fericire este realizabilă doar în viața de apoi. Toma de Aquino (1225–1274 d.Hr.) a subliniat în mod similar rolul divinului, propunând că o viziune beatifică a lui Dumnezeu este cea mai înaltă formă de bunăstare. O concepție centrată pe religie despre bunăstare se regăsește și în tradiția islamică și în învățăturile Coranului, care afirmă că plăcerile materiale sunt trecătoare și că bunăstarea autentică depinde de credința religioasă și de dedicarea deplină față de Allah.

Epoca modernă și contemporană

În epoca modernă, secularizarea și progresul științific au deplasat accentul de la teoriile religioase către explicații naturaliste, mai ales începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, odată cu Iluminismul. Voltaire (1694–1778), Jean-Jacques Rousseau (1712–1778), Denis Diderot (1713–1784), Adam Smith (1723–1790) și François-Jean de Chastellux^⁠(d) (1734–1788) au respins accentul religios pus pe bunăstarea de dincolo de lume, subliniind în schimb urmărirea fericirii pământești prin rațiune, cercetare empirică și progres social.

Jeremy Bentham a propus calculul felicific ca metodă de măsurare, comparare și agregare a gradelor de plăcere și durere.

Ca părinte al utilitarismului clasic, Jeremy Bentham (1748–1832) a propus calculul felicific ca metodă de măsurare, comparare și agregare a gradelor de plăcere și durere, luând în considerare factori precum intensitatea și durata lor. El a sugerat, de asemenea, o legătură directă între bunăstare și acțiunea corectă, argumentând că indivizii și guvernele ar trebui să promoveze cea mai mare fericire pentru cel mai mare număr de oameni. Discipolul său John Stuart Mill (1806–1873) a modificat ideea lui Bentham, propunând că aportul la bunăstare depinde de calitatea plăcerii. El susținea că plăcerile superioare, ale minții, sunt mai valoroase decât plăcerile inferioare, ale corpului, chiar dacă au aceeași intensitate și durată. Thomas Carlyle (1795–1881) a respins urmărirea utilitaristă a fericirii și economia de piață individualistă asociată cu Adam Smith, argumentând în schimb că sentimentul de comunitate și munca plină de sens sunt esențiale pentru bunăstare.

Apariția psihologiei ca știință empirică a stimulat cercetarea factorilor interni ai bunăstării, precum cercetarea introspectivă a lui William James (1842–1910) privind legătura dintre fericire și experiența religioasă. Teoria psihanalitică a lui Sigmund Freud (1856–1939) a caracterizat urmărirea plăcerii și reducerea tensiunii ca scopuri centrale ale vieții. Colaboratorul său timpuriu Carl Jung (1875–1961) a explorat modul în care bunăstarea depinde de individuație, ca formă de creștere psihologică în care aspectele conștiente și inconștiente sunt integrate.

După Al Doilea Război Mondial, cercetătorii au început să realizeze sondaje de amploare și să propună indicatori sociali generali pentru urmărirea bunăstării în interiorul națiunilor și în comparații transnaționale. Pe baza rezultatelor lor, Richard Easterlin^⁠(d) (1926–2024) a formulat paradoxul EasterlinFormat:Em dashobservația că indivizii mai bogați dintr-o națiune raportează o fericire mai mare decât cei mai săraci, deși fericirea medie a populației nu crește pe măsură ce venitul mediu al națiunii sporește.

În a doua jumătate a secolului al XX-lea și la începutul secolului al XXI-lea au fost propuse diverse modele ale bunăstării, printre care modelul tripartit al bunăstării subiective al lui Ed Diener^⁠(d) (1946–2021), modelul cu șase factori al bunăstării psihologice al lui Carol Ryff^⁠(d) (n. 1950) și modelul PERMA al lui Martin Seligman^⁠(d) (n. 1942). Derek Parfit (1942–2017) a analizat teoriile tradiționale ale bunăstării și a introdus distincția influentă dintre hedonism, teoriile dorinței și teoriile listei obiective.

O altă evoluție-cheie a fost apariția psihologiei pozitive la sfârșitul anilor 1990, orientată spre înflorirea umană și funcționarea optimă, în contrast cu accentul tradițional al cercetării psihologice pe boală și disfuncție. Secolele XX și XXI au cunoscut, de asemenea, un interes crescând pentru relația dintre bunăstare, economie și politici publice, pe măsură ce guvernele și organizațiile internaționale au început să integreze cercetarea privind bunăstarea în procesul decizional politic.

Bibliografie

• Alatartseva, Elena; Barysheva, Galina (2015). „Well-being: Subjective and Objective Aspects”. Procedia – Social and Behavioral Sciences. 166: 36–42. doi:10.1016/j.sbspro.2014.12.479. 
• Alexandrova, Anna (2017). A Philosophy for the Science of Well-being. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-930051-8. 
• Allison, Scott T. (2024). „Positive Psychology and Heroism”. Encyclopedia of Heroism Studies (în engleză). Springer. pp. 1593–1596. ISBN 978-3-031-48129-1. 
• Alorani, Omar Ismael; Alradaydeh, Mu'taz Fuad (2018). „Spiritual Well-being, Perceived Social Support, and Life Satisfaction Among University Students”. International Journal of Adolescence and Youth. 23 (3): 291–298. doi:10.1080/02673843.2017.1352522 . 
• Alston, William (2006). „Pleasure”. Encyclopedia of Philosophy. 7 (ed. 2nd). Macmillan Reference. pp. 617–625. ISBN 978-0-02-865787-5. 
• American Psychological Association (2018). „Subjective Well-Being (SWB)”. APA Dictionary of Psychology (în engleză). American Psychological Association. 
• American Psychological Association (2018). „Emotion”. APA Dictionary of Psychology (în engleză). American Psychological Association. 
• American Psychological Association (2018). „Life Satisfaction”. APA Dictionary of Psychology (în engleză). American Psychological Association. 
• American Psychological Association (2018). „Mood”. APA Dictionary of Psychology (în engleză). American Psychological Association. 
• Amichai-Hamburger, Yair (2009). „Introduction”. În Amichai-Hamburger, Yair. Technology and Psychological Well-being (în engleză). Cambridge University Press. pp. 1–8. ISBN 978-0-521-88581-2. 
• Angner, Erik (2015). „40. Well-Being and Economics”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 492–503. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Arthur, Shawn; Mair, Victor H. (2017). „3. East Asian Historical Traditions of Well-Being”. În Estes, Richard J.; Sirgy, M. Joseph. The Pursuit of Human Well-Being: The Untold Global History (în engleză). Springer. pp. 59–82. ISBN 978-3-319-39101-4. 
• Bache, Ian; Scott, Karen (2018). „Wellbeing in Politics and Policy”. În Bache, Ian; Scott, Karen. The Politics of Wellbeing: Theory, Policy and Practice (în engleză). Springer. pp. 1–22. doi:10.1007/978-3-319-58394-5_1. ISBN 978-3-319-58394-5. 
• Baril, Anne (2015). „20. Virtue and Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 242–258. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Barker, Sue (2019). „2. Mental Wellbeing”. Mental Wellbeing and Psychology: The Role of Art and History in Self Discovery and Creation (în engleză). Routledge. ISBN 978-0-429-78461-3. 
• Bauer, Brian W.; Schmidt, Norman B. (2025). „Editorial Overview: Cognitive Biases and Influence Strategies in Mental Health Research”. Current Opinion in Psychology. 64. doi:10.1016/j.copsyc.2025.102025. PMID 40154208 . 
• Besser, Lorraine L. (2020). „5. Happiness as Satisfaction”. The Philosophy of Happiness: An Interdisciplinary Introduction (în engleză). Routledge. pp. 58–70. ISBN 978-1-315-28367-8. 
• Besser-Jones, Lorraine (2015). „15. Eudaimonism”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 187–196. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Bharti, Jaya (2024). „2. Effect of Improper Waste Disposal on Environmental, Physical, and Emotional Well-Being of Human Beings”. În Rajpal, Ankur; Choudhury, Moharana; Goswami, Srijan; Chakravorty, Arghya; Raghavan, Vimala. Waste Management and Treatment: Advances and Innovations (în engleză). CRC Press. pp. 26–38. ISBN 978-1-000-95217-9. 
• Bhatnagar, Tithi (2023). Subjective Well-Being in the Indian Context: Concept, Measure and Index (în engleză). Springer Nature Singapore. ISBN 978-981-99-6526-7. 
• Bishop, Michael (2012). „The Network Theory of Well-Being: An Introduction”. Baltic International Yearbook of Cognition, Logic and Communication. 7 (1). doi:10.4148/biyclc.v7i0.1773 . 
• Bjørndal, Ludvig Daae; Nes, Ragnhild Bang; Czajkowski, Nikolai; Røysamb, Espen (2023). „The Structure of Well-being: A Single Underlying Factor with Genetic and Environmental Influences”. Quality of Life Research. 32 (10): 2805–2816. doi:10.1007/s11136-023-03437-7. hdl:10852/111072 . PMC 10199429 . PMID 37209357. 
• Boelhouwer, Jeroen; Noll, Heinz-Herbert (2023). „Objective Quality of Life”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 4783–4785. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Bradford, Gwen; Keller, Simon (2015). „22. Well-Being and Achievement”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 271–280. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Bradley, Ben (2015). „26. Well-Being and Death”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 320–328. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Bradley, Ben (2015). Well-being. Polity Press. ISBN 978-0-7456-6272-5. 
• Bramble, Ben (2020). „Welfarism”. În LaFollette, Hugh. International Encyclopedia of Ethics (în engleză). John Wiley & Sons. ISBN 978-1-4443-6707-2. 
• Busseri, Michael A.; Sadava, Stan W. (2011). „A Review of the Tripartite Structure of Subjective Well-Being: Implications for Conceptualization, Operationalization, Analysis, and Synthesis”. Personality and Social Psychology Review. 15 (3): 290–314. doi:10.1177/1088868310391271. PMID 21131431. 
• Butenaitė, Joana; Sondaitė, Jolanta; Mockus, Antanas (2016). „Components of Existential Crisis: A Theoretical Analysis”. International Journal of Psychology: A Biopsychosocial Approach. 18: 9–27. doi:10.7220/2345-024X.18.1 . 
• Campbell, Stephen M. (2015). „33. The Concept of Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 402–414. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Capio, Catherine M.; Sit, Cindy H. P.; Abernethy, Bruce (2023). „Physical Well-Being”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 5179–5181. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Chan, Alan (2018). „Laozi”. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University. Arhivat din original la 23 mai 2023. Accesat în 20 septembrie 2024. 
• Chasco, Coro (2023). „Objective Index of Quality of Life for Urban Areas”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 4779–4783. doi:10.1007/978-3-031-17299-1_1985. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Cicognani, Elvira (2023). „Social Well-Being”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 6714–6717. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Clark-Decès, Isabelle; Smith, Frederick M. (2017). „4. Well-Being in India: A Historical and Anthropological Report”. În Estes, Richard J.; Sirgy, M. Joseph. The Pursuit of Human Well-Being: The Untold Global History (în engleză). Springer. pp. 83–108. ISBN 978-3-319-39101-4. 
• Cloninger, C. Robert (2004). Feeling Good: The Science of Well-Being. Oxford University Press. ISBN 978-0-19-505137-7. 
• Cohn, Michael A.; Fredrickson, Barbara L. (2010). „In Search of Durable Positive Psychology Interventions: Predictors and Consequences of Long-Term Positive Behavior Change”. The Journal of Positive Psychology. 5 (5): 355–366. doi:10.1080/17439760.2010.508883. PMC 3122474 . PMID 21709728. 
• Colman, Andrew M. (2015). „Positive Psychology”. A Dictionary of Psychology (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-965768-1. 
• Cordella, Marisa; Poiani, Aldo (2021). Fulfilling Ageing: Psychosocial and Communicative Perspectives on Ageing (în engleză). Springer. ISBN 978-3-030-60071-6. 
• Crisp, Roger (2021). „Well-Being”. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University. Accesat în 15 decembrie 2024. 
• Dasgupta, Partha (2001). Human Well-Being and the Natural Environment (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-924788-2. 
• Davidson, Richard J. (2005). „Well-Being and Affective Style: Neural Substrates and Biobehavioural Correlates”. În Huppert, Felicia A.; Baylis, Nick; Keverne, Barry. The Science of Well-being (în engleză). Oxford University Press. pp. 107–140. ISBN 978-0-19-856752-3. 
• de Oliveira Cardoso, Nicolas; Markus, Juliana; de Lara Machado, Wagner; Guilherme, Alexandre Anselmo (2023). „Measuring Financial Well-Being: A Systematic Review of Psychometric Instruments”. Journal of Happiness Studies. 24 (8): 2913–2939. doi:10.1007/s10902-023-00697-5. 
• Degenhardt, M. A. B. (2019). Education and the Value of Knowledge (în engleză). Routledge. pp. 1–6. ISBN 978-1-000-62799-2. Arhivat din original la 5 aprilie 2023. Accesat în 9 martie 2023. 
• Denier, Yvonne (2007). „Autonomy in Dependence: A Defence of Careful Solidarity”. În Nys, Thomas; Denier, Yvonne; Vandevelde, Toon. Autonomy & Paternalism: Reflections on the Theory and Practice of Health Care (în engleză). Peeters Publishers. pp. 93–112. ISBN 978-90-429-1880-1. 
• Desjardins, Richard (2008). „Editorial”. European Journal of Education. 43 (1): 7–9. doi:10.1111/j.1465-3435.2007.00339.x. 
• Dfarhud, Dariush; Malmir, Maryam; Khanahmadi, Mohammad (2014). „Happiness & Health: The Biological Factors - Systematic Review Article”. Iranian Journal of Public Health (în engleză). 43 (11): 1468–1477. PMC 4449495 . PMID 26060713. 
• Diener, Ed (1984). „Subjective Well-Being” (PDF). Psychological Bulletin. 95 (3): 542–575. doi:10.1037/0033-2909.95.3.542. PMID 6399758. 
• Dorsey, Dale (2012). The Basic Minimum: A Welfarist Approach (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-107-01711-5. 
• Dorsey, Dale (2015). „34. Welfarism”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 417–428. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Dsouza, Josmitha Maria; Chakraborty, Anirban; Kamath, Neetha (2023). „Intergenerational Communication and Elderly Well-being”. Clinical Epidemiology and Global Health. 20. doi:10.1016/j.cegh.2023.101251 . 
• Dullien, Sebastian; Goodwin, Neva; Harris, Jonathan; Nelson, Julie; Roach, Brian; Torras, Mariano (2017). Macroeconomics in Context: A European Perspective (în engleză). Routledge. ISBN 978-1-317-28966-1. 
• Dung, Leonard (2023). „Dimensions of Animal Wellbeing”. Philosophy and the Mind Sciences. 4. doi:10.33735/phimisci.2023.9878 . 
• Easterlin, Richard A.; O'Connor, Kelsey J. (2022). „The Easterlin Paradox”. În Zimmermann, Klaus F. Handbook of Labor, Human Resources and Population Economics (în engleză). Springer. pp. 1–25. doi:10.1007/978-3-319-57365-6_184-2. ISBN 978-3-319-57365-6. 
• Eatough, Virginia (2018). „'What Can't Be Cured Must Be Endured': Living with Parkinson's Disease”. În Galvin, Kathleen. Routledge Handbook of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 173–181. ISBN 978-1-317-53252-1. 
• Estes, Richard J. (2017). „The Search for Well-Being: From Ancient to Modern Times”. În Estes, Richard J.; Sirgy, M. Joseph. The Pursuit of Human Well-Being: The Untold Global History (în engleză). Springer. pp. 3–30. ISBN 978-3-319-39101-4. 
• Fehr, Beverley; Harasymchuk, Cheryl (2017). „The Role of Friendships in Well-Being”. În Maddux, James E. Subjective Well-Being and Life Satisfaction (în engleză) (ed. 1). Routledge. pp. 103–128. ISBN 978-1-351-23187-9. 
• Feldman, Fred (2001). „Hedonism”. În Becker, Lawrence C.; Becker, Charlotte B. Encyclopedia of Ethics (în engleză). Routledge. pp. 662–669. ISBN 978-1-135-35096-3. 
• Feldman, Fred (2004). Pleasure and the Good Life: Concerning the Nature, Varieties and Plausibility of Hedonism. Clarendon Press. ISBN 978-0-19-926516-9. 
• Fidelis, Ariana; Mendonça, Helenides (2021). „Well-Being of Unemployed People: Relations with Work Values and Time of Unemployment”. Estudos de Psicologia (Campinas). 38. doi:10.1590/1982-0275202138e190014 . 
• Fischer, Edward F.; Victor, Sam (2023). „Happiness and Well-Being”. În Laidlaw, James. The Cambridge Handbook for the Anthropology of Ethics. Cambridge University Press. pp. 335–358. ISBN 978-1-108-48280-6. 
• Fisher, Zoe; Wilkie, Lowri; Hamill, Alexandra; Kemp, Andrew H. (2024). „Theories of Wellbeing, Practical Applications and Implications for Coaching”. The Health and Wellbeing Coaches' Handbook (în engleză) (ed. 1). Routledge. pp. 20–37. doi:10.4324/9781003319016-4. ISBN 978-1-003-31901-6. 
• Fletcher, Guy (2015). „Introduction”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 1–6. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Fletcher, Guy (2016). The Philosophy of Well-Being: An Introduction (ed. 1st). Routledge. ISBN 978-1-138-81834-7. 
• Frijters, Paul; Krekel, Christian; Sanchis, Raúl; Santini, Ziggi Ivan (2024). „The WELLBY: A New Measure of Social Value and Progress”. Humanities and Social Sciences Communications. 11 (1). doi:10.1057/s41599-024-03229-5. 
• Gallagher, Matthew W. (2009). „Well-Being”. În Lopez, Shane J. Encyclopedia of Positive Psychology. Wiley-Blackwell. pp. 1030–1034. ISBN 978-1-4051-6125-1. 
• Gallagher, Matthew W.; Lopez, Shane J.; Preacher, Kristopher J. (2009). „The Hierarchical Structure of Well-Being”. Journal of Personality. 77 (4): 1025–1050. doi:10.1111/j.1467-6494.2009.00573.x. PMC 3865980 . PMID 19558444. 
• Gallegos-Riofrío, Carlos Andres; Arab, Hassan; Carrasco-Torrontegui, Amaya; Gould, Rachelle K. (2022). „Chronic Deficiency of Diversity and Pluralism in Research on Nature's Mental Health Effects: A Planetary Health Problem”. Current Research in Environmental Sustainability. 4. Bibcode:2022CRES....400148G. doi:10.1016/j.crsust.2022.100148 . 
• Galtung, Johan (2005). „Meeting Basic Needs: Peace and Development”. În Huppert, Felicia A.; Baylis, Nick; Keverne, Barry. The Science of Well-being (în engleză). Oxford University Press. pp. 475–502. ISBN 978-0-19-856752-3. 
• Galvin, Kathleen (2018). „Introduction”. În Galvin, Kathleen. Routledge Handbook of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 1–14. ISBN 978-1-317-53252-1. 
• Garcia, Danilo; Rosenberg, Patricia (2016). „Out of Flatland: The Role of the Notion of a Worldview in the Science of Well-being”. Mens Sana Monographs. 14 (1): 133–140. PMC 5179612 . PMID 28031627. 
• Gomez-Gomez, Alex; Martin, Blanca Montero-San; Haro, Noemí; Pozo, Oscar J. (2023). „Determination of Well-Being-Related Markers in Nails by Liquid Chromatography Tandem Mass Spectrometry”. Ecotoxicology and Environmental Safety. 267. Bibcode:2023EcoES.26715586G. doi:10.1016/j.ecoenv.2023.115586. hdl:10230/61376 . PMID 37897979. 
• Gordon, Emma C. „Understanding in Epistemology”. Internet Encyclopedia of Philosophy. Arhivat din original la 22 august 2024. Accesat în 20 august 2024. 
• Gowans, Christopher W. (2015). „6. Buddhist Understandings of Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 70–80. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Graham, Carol (2012). Happiness Around the World: The Paradox of Happy Peasants and Miserable Millionaires (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-960628-3. 
• Groll, Daniel (2015). „41. Medicine and Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 504–516. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Haybron, Dan (2020). „Happiness”. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University. Accesat în 19 octombrie 2024. 
• Hazlett, Allan (2015). „21. Epistemic Goods”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 259–270. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Headey, Bruce (2007). „The Set-Point Theory of Well-Being: Negative Results and Consequent Revisions”. Social Indicators Research. 85 (3): 389–403. doi:10.1007/s11205-007-9134-2. 
• Headey, Bruce; Holmström, Elsie; Wearing, Alexander (1984). „Well-being and Ill-being: Different Dimensions?”. Social Indicators Research. Springer. 14 (2): 115–139. doi:10.1007/BF00293406. 
• Heathwood, Chris (2013). „Hedonism”. The International Encyclopedia of Ethics (în engleză) (ed. 1). Wiley. doi:10.1002/9781444367072.wbiee780. ISBN 978-1-4051-8641-4. 
• Heathwood, Chris (2015). „8. Monism and Pluralism About Value”. În Hirose, Iwao; Olson, Jonas. The Oxford Handbook of Value Theory (în engleză). Oxford University Press. pp. 136–157. ISBN 978-0-19-022143-0. 
• Heathwood, Chris (2021). Happiness and Well-Being (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-108-58642-9. 
• Helseth, Sølvi; Haraldstad, Kristin (2014). „Child Well-Being”. În Michalos, Alex C. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 830–834. doi:10.1007/978-94-007-0753-5_339. ISBN 978-94-007-0753-5. 
• Hodge, Adam S.; Hook, Joshua N.; Kim, Jichan J.; Mosher, David K.; McLaughlin, Aaron T.; Davis, Don E.; Van Tongeren, Daryl R. (2023). „10. Positive Psychology and Christianity”. În Davis, Edward B.; Worthington, Everett L.; Schnitker, Sarah A. Handbook of Positive Psychology, Religion, and Spirituality (în engleză). Springer. pp. 147–162. doi:10.1007/978-3-031-10274-5_10. ISBN 978-3-031-10273-8. 
• Hooker, Brad (2015). „The Elements of Well-Being”. Journal of Practical Ethics. 3 (1): 15–35. ISSN 2051-655X. 
• Huppert, Felicia A.; Baylis, Nick; Keverne, Barry (2005). „Preface”. În Huppert, Felicia A.; Baylis, Nick; Keverne, Barry. The Science of Well-being (în engleză). Oxford University Press. p. v. ISBN 978-0-19-856752-3. 
• Hurka, Thomas (2006). „Intrinsic Value”. În Borchert, Donald M. Encyclopedia of Philosophy. 4 (ed. 2nd). Macmillan. pp. 719–720. ISBN 978-0-02-866072-1. 
• Huta, Veronika (2013). „16. What Makes for a Life Well Lived? Autonomy and Its Relation to Full Functioning and Organismic Wellness”. În David, Susan A.; Boniwell, Ilona; Ayers, Amanda Conley. The Oxford Handbook of Happiness (în engleză). Oxford University Press. pp. 201–214. ISBN 978-0-19-175103-5. 
• Hyland, Siobhan; Jackson, Paul; Rothery, Mark (2025). „Introduction”. În Hyland, Siobhan; Jackson, Paul; Rothery, Mark. Well-being Past and Present: The History and Contemporary Practice of a Cultural Phenomenon in Britain (în engleză). Bloomsbury Publishing. pp. 1–12. ISBN 978-1-350-49985-0. 
• Jarden, Aaron; Roache, Annalise (2023). „What Is Wellbeing?”. International Journal of Environmental Research and Public Health. 20 (6): 5006. doi:10.3390/ijerph20065006 . PMC 10049282 . PMID 36981914. 
• Jeske, Diane (2015). „19. Friendship and Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 233–241. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Johnson, Danielle (2009). „Pleasure”. În Lopez, Shane J. Encyclopedia of Positive Psychology. Wiley-Blackwell. pp. 704–707. ISBN 978-1-4051-6125-1. 
• Joshanloo, Mohsen (2017). „5. Islamic Conceptions of Well-Being”. În Estes, Richard J.; Sirgy, M. Joseph. The Pursuit of Human Well-Being: The Untold Global History (în engleză). Springer. pp. 109–134. ISBN 978-3-319-39101-4. 
• Kaczmarek, Lukasz Dominik (2023). „Positive Psychology”. În Glăveanu, Vlad Petre. The Palgrave Encyclopedia of the Possible (în engleză). Springer. pp. 1050–1057. ISBN 978-3-030-90913-0. 
• Katz, Leonard D. (2016). „Pleasure”. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University. Accesat în 18 octombrie 2024. 
• Kauppinen, Antti (2015). „23. Meaningfulness”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 281–291. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Kekes, John (2005). „Wisdom”. În Honderich, Ted. The Oxford Companion to Philosophy. Oxford University Press. p. 959. ISBN 978-0-19-926479-7. 
• Kelly, Brendan (2021). „1. Who We Are”. The Science of Happiness: The Six Principles of a Happy Life and the Seven Strategies for Achieving It (în engleză). Gill Books. ISBN 978-0-7171-9009-6. 
• Kettlewell, Nathan; Morris, Richard W.; Ho, Nick; Cobb-Clark, Deborah A.; Cripps, Sally; Glozier, Nick (2020). „The Differential Impact of Major Life Events on Cognitive and Affective Wellbeing”. SSM – Population Health. 10. doi:10.1016/j.ssmph.2019.100533. hdl:10453/139800 . PMC 6939089 . PMID 31909168. 
• Kim, Richard (2015). „4. Well-Being and Confucianism”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 40–55. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• King, Marcie L. (2019). „The Neural Correlates of Well-Being: A Systematic Review of the Human Neuroimaging and Neuropsychological Literature”. Cognitive, Affective, & Behavioral Neuroscience. 19 (4): 779–796. doi:10.3758/s13415-019-00720-4. PMC 6713599 . PMID 31062291. 
• Krause, Peter (2016). „Quality of Life and Inequality”. În Bruni, Luigino; Porta, Pier Luigi. Handbook of Research Methods and Applications in Happiness and Quality of Life (în engleză). Edward Elgar Publishing. pp. 111–152. ISBN 978-1-78347-117-1. 
• Kruger, Erika (2019). „Well-Being for Whom? Unpacking the Teacher Well-Being Discourse of the South African Department of Basic Education”. South African Journal of Education. 39 (4): 1–8. doi:10.15700/saje.v39n4a1866 . 
• Kubzansky, Laura D. (2020). „Afterword: The Future of Well-Being”. În Plough, Alonzo L. Well-Being: Expanding the Definition of Progress: Insights From Practitioners, Researchers, and Innovators From Around the Globe (în engleză). Oxford University Press. pp. 219–226. ISBN 978-0-19-008051-8. 
• Lauinger, William (2015). „7. Well-Being in the Christian Tradition”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 81–94. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Layard, Richard; Neve, Jan-Emmanuel De (2023). Wellbeing: Science and Policy (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-1-009-29895-7. 
• Lazari-Radek, Katarzyna de (2024). The Philosophy of Pleasure: An Introduction (în engleză). Taylor & Francis. ISBN 978-1-351-60594-6. 
• Lee, Seung Jong; Kim, Yunji (2014). „Searching for the Meaning of Community Well-Being”. Community Well-Being and Community Development: Conceptions and Applications (în engleză). Springer. pp. 9–24. ISBN 978-3-319-12421-6. 
• Lee, Seung Jong; Kim, Yunji; Phillips, Rhonda (2014). „Exploring the Intersection of Community Well-Being and Community Development”. Community Well-Being and Community Development: Conceptions and Applications (în engleză). Springer. pp. 1–8. ISBN 978-3-319-12421-6. 
• Lee, Matthew T.; Kubzansky, Laura D.; VanderWeele, Tyler J. (2021). „Introduction”. În Lee, Matthew T.; Kubzansky, Laura D.; VanderWeele, Tyler J. Measuring Well-being: Interdisciplinary Perspectives from the Social Sciences and the Humanities (în engleză). Oxford University Press. pp. 1–28. ISBN 978-0-19-751253-1. 
• Lee, J.; Žarnic, Ž. (2024). „The Impact Of Digital Technologies On Well-Being: Main Insights From The Literature”. OECD Papers on Well-Being and Inequalities. OECD Publishing (29). doi:10.1787/cb173652-en . 
• Lin, Eden (2015). „27. Monism and Pluralism”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 331–341. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Lin, Eden (2022). „Well-being”. Routledge Encyclopedia of Philosophy (în engleză). Routledge. doi:10.4324/9780415249126-L176-1. ISBN 978-0-415-25069-6. Accesat în 16 decembrie 2024. 
• Lips, Hilary; Gordon, Alynn (2023). „Women's Well-Being”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 7762–7768. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Luhmann, Maike; Krasko, Julia; Terwiel, Sophia (2021). „Subjective Well-Being as a Dynamic Construct”. În Rauthmann, John F. The Handbook of Personality Dynamics and Processes (în engleză). Academic Press. pp. 1232–1239. ISBN 978-0-12-813996-7. 
• Luper, Steven (2009). The Philosophy of Death (în engleză). Cambridge University Press. ISBN 978-0-521-88249-1. 
• Maddux, James E. (2024). „1. Subjective Well-Being and Life Satisfaction”. În Maddux, James E. Subjective Well-Being and Life Satisfaction: A Social Psychological Perspective (în engleză). Taylor & Francis. pp. 3–44. ISBN 978-1-040-18620-6. 
• Magnusson, Erik; Krepski, Heather (2023). „Three Theories of Well-Being and Their Implications for School Education;”. În Falkenberg, Thomas. Well-Being and Well-Becoming in Schools (în engleză). University of Toronto Press. pp. 23–40. ISBN 978-1-4875-4352-5. 
• Markides, Kyriakos S. (2000). „Quality of Life”. În Borgatta, Edgar F.; Montgomery, Rhonda J. V. Encyclopedia of Sociology. 4 (ed. 2nd). Macmillan Reference. pp. 2299–2309. ISBN 978-0-02-864853-8. 
• Marshall, Colin (2018). Compassionate Moral Realism (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-253756-0. 
• Mascherini, Massimiliano (2023). „Well-Being at Work”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 7660–7666. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Mathews, Gordon; Izquierdo, Carolina (2010). „Introduction: Anthropology, Happiness, and Well-Being”. În Mathews, Gordon; Izquierdo, Carolina. Pursuits of Happiness: Well-being in Anthropological Perspective (ed. 1st). Berghahn. pp. 1–22. ISBN 978-1-84545-448-7. 
• McCain, Roger A. (2008). „Welfare Economics”. În Darity, William A. International Encyclopedia of the Social Sciences. 9 (ed. 2nd). Macmillan Reference. pp. 63–67. ISBN 978-0-02-866117-9. 
• McCormick, Miriam Schleifer (2014). Believing Against the Evidence: Agency and the Ethics of Belief (în engleză). Routledge. ISBN 978-1-136-68268-1. 
• McLean, Iain; McMillan, Alistair (2009). The Concise Oxford Dictionary of Politics (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-101827-5. 
• McMahon, Darrin M. (2013). „19. The Pursuit of Happiness in History”. În David, Susan A.; Boniwell, Ilona; Ayers, Amanda Conley. The Oxford Handbook of Happiness (în engleză). Oxford University Press. pp. 252–262. ISBN 978-0-19-175103-5. 
• Mendelson, Morton J.; Aboud, Frances E. (1999). „Measuring Friendship Quality in Late Adolescents and Young Adults: McGill Friendship Questionnaires”. Canadian Journal of Behavioural Science / Revue canadienne des sciences du comportement. 31 (2): 130–132. doi:10.1037/h0087080. 
• Michalos, Alex C.; Weijers, Daniel (2017). „2. Western Historical Traditions of Well-Being”. În Estes, Richard J.; Sirgy, M. Joseph. The Pursuit of Human Well-Being: The Untold Global History (în engleză). Springer. pp. 31–59. ISBN 978-3-319-39101-4. 
• Miettinen, Olli S.; Flegel, Kenneth M. (2003). „Elementary Concepts of Medicine: II. Health, Health Fields, Public Health”. Journal of Evaluation in Clinical Practice. 9 (3): 311–313. doi:10.1046/j.1365-2753.2003.00415.x. PMID 12895145. 
• Miller, Christian (2011). „Guilt, Embarrassment, and the Existence of Character Traits”. În Brooks, Thom. New Waves in Ethics (în engleză). Springer. pp. 150–187. ISBN 978-0-230-30588-5. 
• Milton, Chris (2018). „15. A Jungian Contribution to the Notion of Well-Being”. În Galvin, Kathleen. Routledge Handbook of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 154–162. ISBN 978-1-317-53252-1. 
• Mitchell, Jonathan (2021). „Affective Shifts: Mood, Emotion and Well-Being”. Synthese. 199 (5–6): 11793–11820. doi:10.1007/s11229-021-03312-3 . 
• Moore, Andrew (2019). „Hedonism”. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University. Accesat în 30 decembrie 2024. 
• Muhajarine, Nazeem (2023). „Health Determinants”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 2975–2978. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Murphy, Dominic; Donovan, Caitrin; Smart, Gemma Lucy (2020). „Mental Health and Well-Being in Philosophy”. În Sholl, Jonathan; Rattan, Suresh I. S. Explaining Health Across the Sciences (în engleză). Springer. pp. 97–114. ISBN 978-3-030-52663-4. 
• Nesse, Randolph M. (2005). „1. Natural Selection and the Elusiveness of Happiness”. În Huppert, Felicia A.; Baylis, Nick; Keverne, Barry. The Science of Well-being (în engleză). Oxford University Press. pp. 3–34. ISBN 978-0-19-856752-3. 
• Ng, Yew-Kwang (1995). „Towards Welfare Biology: Evolutionary Economics of Animal Consciousness and Suffering”. Biology & Philosophy. 10 (3): 255–285. doi:10.1007/BF00852469. 
• Niemiec, Christopher P. (2023). „Eudaimonic Well-Being”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 2212–2214. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Norman, Richard (2005). „Happiness”. În Honderich, Ted. The Oxford Companion to Philosophy. Oxford University Press. pp. 358–359. ISBN 978-0-19-926479-7. 
• Nyapati, Sashank; Truijens, Femke; van Os, Johannes Jacobus; Baars, Erik Wim (2026). „Classifying and Understanding Worldviews in Mental Health: A Scoping Review”. Journal of Cross-Cultural Psychology. 57 (3): 457–483. doi:10.1177/00220221251406577. 
• O'Donohue, William; Kitchener, Richard F. (1996). „Introduction”. În O'Donohue, William; Kitchener, Richard F. The Philosophy of Psychology (în engleză). Sage. pp. xiii–xix. ISBN 978-0-7619-5305-0. 
• O'Keefe, Tim (2015). „3. Hedonistic Theories of Well-Being in Antiquity”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 29–39. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Oades, Lindsay G.; Mossman, Lara (2017). „The Science of Wellbeing and Positive Psychology”. În Slade, Mike; Oades, Lindsay; Jarden, Aaron. Wellbeing, Recovery and Mental Health. Cambridge University Press. pp. 7–23. ISBN 978-1-107-54305-8. 
• Ocasal, Diva Liceth Mendoza; Martínez, Maira Alejandra González; Santos, Nelly Quirvan (2024). „Subjective Well-Being and Labor Productivity: A Global and Organizational Perspective”. Revista de Administração de Empresas. 64 (5). doi:10.1590/S0034-759020240504. 
• OECD (2011). How's Life? Measuring Well-being (în engleză). OECD Publishing. doi:10.1787/9789264121164-en. ISBN 978-92-64-12116-4. 
• OECD (2013). How's Life? 2013: Measuring Well-being (în engleză). OECD Publishing. doi:10.1787/9789264201392-en. ISBN 978-92-64-22009-6. 
• OECD (2023). „UK Measures of National Well-being”. OECD (în engleză). Accesat în 25 decembrie 2024. 
• OED Staff (2024). „Well-being, n”. Oxford English Dictionary Online. Oxford University Press. doi:10.1093/OED/9602520444. 
• Orsi, Francesco (2015). Value Theory (în engleză). Bloomsbury Publishing. ISBN 978-1-4725-2408-9. 
• Pallies, Daniel (2021). „An Honest Look at Hybrid Theories of Pleasure”. Philosophical Studies. 178 (3): 887–907. doi:10.1007/s11098-020-01464-5. ^{[nefuncțională – arhivă]}
• Park, Crystal L.; Kubzansky, Laura D.; Chafouleas, Sandra M.; Davidson, Richard J.; Keltner, Dacher; Parsafar, Parisa; Conwell, Yeates; Martin, Michelle Y.; Hanmer, Janel; Wang, Kuan Hong (2023). „Emotional Well-Being: What It Is and Why It Matters”. Affective Science. 4 (1): 10–20. doi:10.1007/s42761-022-00163-0. PMC 10104995 . PMID 37070009. 
• Pedrotti, Jennifer Teramoto; Lopez, Shane J.; McDermott, Ryon C.; Snyder, C. R. (2024). Positive Psychology: The Scientific and Practical Explorations of Human Strengths (în engleză). Sage. ISBN 978-1-0718-1922-7. 
• Phillips, Rhonda; Wong, Cecilia (2016). „Introduction”. În Phillips, Rhonda; Wong, Cecilia. Handbook of Community Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. xxix–xxxviii. ISBN 978-94-024-0878-2. 
• Pritchard, Duncan (2013). What Is This Thing Called Knowledge? (în engleză). Routledge. ISBN 978-1-134-57367-7. 
• Proctor, Carmel (2023). „Subjective Well-Being (SWB)”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 6952–6956. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Raibley, Jason (2015). „28. Atomism and Holism in the Theory of Personal Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 342–354. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Rashid, Tayyab; Niemiec, Ryan M. (2023). „Character Strengths”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 723–730. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Rice, Christopher M. (2015). „31. Well-Being and Animals”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 378–388. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Rietveld, Cornelius A.; Cesarini, David; Benjamin, Daniel J.; Koellinger, Philipp D.; De Neve, Jan-Emmanuel; Tiemeier, Henning; Johannesson, Magnus; Magnusson, Patrik K. E.; Pedersen, Nancy L.; Krueger, Robert F.; Bartels, Meike (2013). „Molecular Genetics and Subjective Well-being”. Proceedings of the National Academy of Sciences. 110 (24): 9692–9697. Bibcode:2013PNAS..110.9692R. doi:10.1073/pnas.1222171110 . PMC 3683731 . PMID 23708117. 
• Rodman, George; Fry, Katherine G. (2009). „Communication Technology and Psychological Well-being: Yin, Yang, and the Golden Mean of Media Effects”. În Amichai-Hamburger, Yair. Technology and Psychological Well-being (în engleză). Cambridge University Press. pp. 9–33. ISBN 978-0-521-88581-2. 
• Rojas, Mariano (2017). „The Subjective Object of Well-Being Studies: Well-Being as the Experience of Being Well”. În Brulé, Gaël; Maggino, Filomena. Metrics of Subjective Well-Being: Limits and Improvements (în engleză). Springer. pp. 43–64. ISBN 978-3-319-61810-4. 
• Rokne, Berit; Wahl, Astrid (2023). „Health”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 2957–2959. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Rønnow-Rasmussen, Toni (2015). „Intrinsic and Extrinsic Value”. În Hirose, Iwao; Olson, Jonas. The Oxford Handbook of Value Theory (în engleză). Oxford University Press. pp. 29–43. ISBN 978-0-19-022143-0. 
• Salagame, Kiran Kumar K. (2013). „Well-being from the Hindu/Sanātana Dharma Perspective”. În Boniwell, Ilona; David, Susan A.; Ayers, Amanda Conley. Oxford Handbook of Happiness. Oxford University Press. pp. 371–383. doi:10.1093/oxfordhb/9780199557257.013.0029. ISBN 978-0-19-175103-5. 
• Sarch, Alex (2015). „39. Well-Being and the Law”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 479–491. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Saritoprak, Seyma N.; Abu-Raiya, Hisham (2023). „12. Living the Good Life: An Islamic Perspective on Positive Psychology”. În Davis, Edward B.; Worthington, Everett L.; Schnitker, Sarah A. Handbook of Positive Psychology, Religion, and Spirituality (în engleză). Springer. pp. 179–194. doi:10.1007/978-3-031-10274-5_12. ISBN 978-3-031-10273-8. 
• Schroeder, S. Andrew (2015). „18. Health, Disability, and Well-Being”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 221–232. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Schroeder, Mark (2021). „Value Theory”. The Stanford Encyclopedia of Philosophy. Metaphysics Research Lab, Stanford University. Accesat în 26 august 2024. 
• Scruton, Roger (2007). The Palgrave Macmillan Dictionary of Political Thought (în engleză). Palgrave Macmillan. ISBN 978-0-230-62509-9. 
• Segall, Seth Zuihō; Kristeller, Jean L. (2023). „14. Positive Psychology and Buddhism”. În Davis, Edward B.; Worthington, Everett L.; Schnitker, Sarah A. Handbook of Positive Psychology, Religion, and Spirituality (în engleză). Springer. pp. 211–226. doi:10.1007/978-3-031-10274-5_14. ISBN 978-3-031-10273-8. 
• Seligman, Martin E. P. (2011). Flourish: A Visionary New Understanding of Happiness and Well-being (în engleză). Simon and Schuster. ISBN 978-1-4391-9076-0. 
• Seligman, Martin E. P.; Csikszentmihalyi, Mihaly (2000). „Positive Psychology: An Introduction”. American Psychologist. 55 (1): 5–14. doi:10.1037/0003-066x.55.1.5. PMID 11392865. 
• Shriver, Adam (2014). „The Asymmetrical Contributions of Pleasure and Pain to Subjective Well-Being”. Review of Philosophy and Psychology. 5 (1): 135–153. doi:10.1007/s13164-013-0171-2. 
• Singh, Kamlesh; Raina, Mahima; Oman, Doug (2023). „13. Positive Psychology and Hinduism”. În Davis, Edward B.; Worthington, Everett L.; Schnitker, Sarah A. Handbook of Positive Psychology, Religion, and Spirituality (în engleză). Springer. pp. 195–210. doi:10.1007/978-3-031-10274-5_13. ISBN 978-3-031-10274-5. 
• Slingerland, Edward (2007). Effortless Action: Wu-wei as Conceptual Metaphor and Spiritual Ideal in Early China (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-987457-6. Accesat în 19 decembrie 2023. 
• Slote, Michael (2010). Essays on the History of Ethics (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-539155-8. 
• Smith, Nicholas Ryan (2020). „9. Well-Being, Narrative Value, and Virtue Ethics”. În Ulatowski, Joseph; Zyl, Liezl van. Virtue, Narrative, and Self: Explorations of Character in the Philosophy of Mind and Action (în engleză). Routledge. pp. 151–169. ISBN 978-1-000-22258-6. 
• Smith, Courtland; Clay, Patricia (2010). „Measuring Subjective and Objective Well-being: Analyses from Five Marine Commercial Fisheries”. Human Organization. 69 (2): 158–168. doi:10.17730/humo.69.2.b83x6t44878u4782 (inactiv 7 mai 2026). 
• Sollis, Kate; Biddle, Nicholas; Maulana, Herdiyan; Yap, Mandy; Campbell, Paul (2024). „Measuring Wellbeing Across Culture and Context – Are We Getting It Right? Evaluating the Variation in Wellbeing Conceptualisations Throughout the World”. Social Indicators Research. 174 (1): 123–155. doi:10.1007/s11205-024-03382-z . 
• Sora, Beatriz; Caballer, Amparo; García-Buades, M. Esther (2021). „Human Resource Practices and Employee Wellbeing From a Gender Perspective: The Role of Organizational Justice”. Revista Latinoamericana de Psicología. 53: 37–46. doi:10.14349/rlp.2021.v53.5 . 
• Stoll, Laura (2014). „2. A Short History of Wellbeing Research”. În McDaid, David; Cooper, Cary L. Wellbeing: A Complete Reference Guide, Economics of Wellbeing (în engleză). Wiley-Blackwell. pp. 13–32. ISBN 978-1-118-60838-8. 
• Sun, Rachel C. F.; Shek, Daniel T. L. (2023). „Well-Being, Student”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 7697–7702. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Tavanti, Marco (2023). Developing Sustainability in Organizations: A Values-Based Approach (în engleză). Springer. ISBN 978-3-031-36907-0. 
• Temkin, Benjamín; Lara Escalante, Mónica María; Castellanos Cereceda, Noé Roberto (2025). „Citizen Well-Being and Democracy: The Determinants of Objective and Subjective Well-Being, and Their Impact on Democracy Worldwide / Bienestar ciudadano y democracia: los determinantes del bienestar objetivo y subjetivo, y su impacto en la democracia en el mundo”. Revista Mexicana de Ciencias Políticas y Sociales. 70 (255). doi:10.22201/fcpys.2448492xe.2025.255.87973 . 
• Tiberius, Valerie (2015). „Prudential Value”. În Hirose, Iwao; Olson, Jonas. The Oxford Handbook of Value Theory (în engleză). Oxford University Press. pp. 158–174. ISBN 978-0-19-022143-0. 
• Tiberius, Valerie; Haybron, Daniel M. (2022). „Prudential Psychology: Theory, Method, and Measurement”. În Vargas, Manuel; Doris, John M. The Oxford Handbook of Moral Psychology. Oxford University Press. pp. 600–628. ISBN 978-0-19-887171-2. 
• Tilley, John J. (2012). „Hedonism”. În Chadwick, Ruth. Encyclopedia of Applied Ethics (PDF) (în engleză). Academic Press. pp. 566–573. ISBN 978-0-12-373932-2. 
• Tirch, Dennis; Silberstein, Laura R.; Kolts, Russell L. (2016). Buddhist Psychology and Cognitive-Behavioral Therapy: A Clinician's Guide (în engleză). Guilford Press. ISBN 978-1-4625-3019-9. 
• Tiwald, Justin (2015). „5. Well-Being and Daoism”. În Fletcher, Guy. The Routledge Handbook of Philosophy of Well-Being (în engleză). Routledge. pp. 56–69. ISBN 978-1-317-40265-7. 
• Toscano, Walter N. (2018). „Relationshipt Between Physical Activity, Health, and Quality of Life from the Perspective of the Hippocratic Theory”. În Vega, Lía Rodriguez de la; Toscano, Walter N. Handbook of Leisure, Physical Activity, Sports, Recreation and Quality of Life (în engleză). Springer. pp. 293–302. ISBN 978-3-319-75529-8. 
• Tov, William; Diener, Ed (2013). „Subjective Wellbeing”. În Keith, Kenneth Dwight. The Encyclopedia of Cross-cultural Psychology. Wiley-Blackwell. pp. 1–7. ISBN 978-1-118-33989-3. 
• Uslu, Osman (2025). „Understanding Digital Wellbeing: Impacts, Strategies, and the Path to Healthier Technology Practices”. Discover Social Science and Health. 5 (1). doi:10.1007/s44155-025-00259-5 . 
• VanderWeele, Tyler J. (2021). „Measures of Community Well-Being: A Template”. În Lee, Matthew T.; Kubzansky, Laura D.; VanderWeele, Tyler J. Measuring Well-being: Interdisciplinary Perspectives from the Social Sciences and the Humanities (în engleză). Oxford University Press. pp. 408–434. ISBN 978-0-19-751253-1. 
• Veenhoven, Ruut (1996). „The Study of Life-Satisfaction”. A Comparative Study of Satisfaction with Life in Europe (PDF). Eötvös University Press. ISBN 978-963-463-081-4. 
• Veenhoven, Ruut (2008). „Sociological Theories of Subjective Well-Being”. În Eid, Michael; Larsen, Randy J. The Science of Subjective Well-Being (în engleză). Guilford Press. pp. 44–61. ISBN 978-1-60623-073-2. 
• Veenhoven, Ruut (2023). „Freedom and Quality of Life”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 2593–2596. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Veenhoven, Ruut (2023). „Well-Being of Nations”. În Maggino, Filomena. Encyclopedia of Quality of Life and Well-Being Research (în engleză). Springer. pp. 7683–7686. ISBN 978-3-031-17298-4. 
• Vittersø, Joar (2009). „Hedonics”. În Lopez, Shane J. The Encyclopedia of Positive Psychology (în engleză). John Wiley & Sons. pp. 473–478. ISBN 978-1-118-34467-5. 
• Volkov, A. D.; Tishkov, S. V.; Karginova-Gubinova, V. V.; Kolesnikov, N. G. (2023). „Environmental Well-Being of the Russian Arctic Regions: Official Data and Population Estimates”. Regional Research of Russia. 13 (1): S141–S155. doi:10.1134/S2079970523600154. 
• Voukelatou, Vasiliki; Gabrielli, Lorenzo; Miliou, Ioanna; Cresci, Stefano; Sharma, Rajesh; Tesconi, Maurizio; Pappalardo, Luca (2021). „Measuring Objective and Subjective Well-being: Dimensions and Data Sources”. International Journal of Data Science and Analytics. 11 (4): 279–309. doi:10.1007/s41060-020-00224-2 . hdl:11568/1053970 . 
• Ward, Joey; Lyall, Laura M.; Cullen, Breda; Strawbridge, Rona J.; Zhu, Xingxing; Stanciu, Ioana; Aman, Alisha; Niedzwiedz, Claire L.; Anderson, Jana; Bailey, Mark E. S.; Lyall, Donald M.; Pell, Jill P. (2023). „Consistent Effects of the Genetics of Happiness Across the Lifespan and Ancestries in Multiple Cohorts”. Scientific Reports. 13 (1). Bibcode:2023NatSR..1317262W. doi:10.1038/s41598-023-43193-9. PMC 10570373 . PMID 37828061. 
• Waterman, Alan S. (2025). Flow Theory Re-Envisioned: A Conceptual Analysis and Response to Critiques (în engleză). Oxford University Press. ISBN 978-0-19-781345-4. 
• Weijers, Dan. „Hedonism”. Internet Encyclopedia of Philosophy. Accesat în 13 octombrie 2024. 
• Western, Mark; Tomaszewski, Wojtek (2016). „Subjective Wellbeing, Objective Wellbeing and Inequality in Australia”. PLOS ONE. 11 (10). Bibcode:2016PLoSO..1163345W. doi:10.1371/journal.pone.0163345 . PMC 5047468 . PMID 27695042. 
• White, Mathew A. (2023). „1. Where to from Here? Priorities for Wellbeing Education, Pedagogy and COVID-19 Recovery”. În White, Mathew A.; McCallum, Faye; Boyle, Christopher. New Research and Possibilities in Wellbeing Education (în engleză). Springer Nature Singapore. pp. 1–20. ISBN 978-981-99-5609-8. 
• Wieland, Georg (2002). „Happiness (Ia IIae, qq. 1–5)”. În Pope, Stephen J. The Ethics of Aquinas (în engleză). Tradus de Kaplan, Grant. Georgetown University Press. pp. 57–68. ISBN 978-0-87840-888-7. 
• Yalom, Irvin D. (2020). Existential Psychotherapy (în engleză). HarperCollins. ISBN 978-1-5416-4744-2. 
• Yamaguchi, Mami; Halberstadt, Jamin (2011). „It's All About Me: Maladaptive Self-focused Attention as a Mediator of the Relationship Between Extrinsic Goals and Well-Being”. În Brdar, Ingrid. The Human Pursuit of Well-Being: A Cultural Approach (în engleză). Springer. pp. 95–106. ISBN 978-94-007-1375-8. 
• Zagzebski, Linda (2004). „Morality and Religion”. În Wainwright, William. The Oxford Handbook of Philosophy of Religion (în engleză). Oxford University Press. pp. 344–365. ISBN 978-0-19-803158-1. 
• Zelenski, John M. (2020). Positive Psychology: The Science of Well-being. Sage. ISBN 978-1-4739-0214-5. 
• Zulkarnain, Zulkarnain; Nasution, Indri Kemala; Sutatminingsih, Raras; Sari, Rifka (2025). „Exploring the Role of Self-Control in the Relationship Between Happiness and Internet Addiction Among Teenagers”. South African Journal of Education. 45 (Supplement 2): S1. doi:10.15700/saje.v45ns2a2568 . 

Vezi și

• Confort
• Înflorire (psihologie)
• Bunăstarea națională brută
• Experiență trăită
• Prosperitate
• Paradoxul satisfacției
• Cheltuieli sociale
• Bunăstarea la locul de muncă

Legături externe

• Materiale media legate de Bunăstare la Wikimedia Commons
• Definiția dicționarului Wikționar pentru bunăstare