Brunișor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Craterellus lutecens sin. Cantharellus lutescens
"Yellow-footed Chanterelle", Cantharellus xanthopus (10247558596).jpg
Brunișori
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Încrengătură: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Cantharellales
Familie: Cantharellaceae
Gen: Craterellus
Specie: C. lutescens
Nume binomial
Craterellus lutescens
Fr. Fr. (1838)
Sinonime
  • Helvella tubaeformis Schaeff. [ca Elvela] (1774)
  • Agaricus aurora Batsch (1783)
  • Merulius tubaeformis (Schaeff.) Pers. (1800)
  • Merulius tubaeformis (Schaeff.) Pers. (1800)
  • Cantharellus lutescens Fr. (1821)
  • Cantharellus aurora (Batsch) Kuyper (1991)

Craterellus lutescens (Elias Magnus Fries, 1838), sin. Cantharellus lutescens (Elias Magnus Fries, 1821),[1] numit în popor brunișor[2] sau burete brunișor,[3] este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura Basidiomycota, în familia Cantharellaceae și de genul Craterellus. Această specie este destul de răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord, crescând în grupuri mari, adesea în tufe cu multe exemplare, dezvoltându-se, pe soluri proaspete, bazale și umede, deseori bine ascunsă sub iarbă și ierburi, în păduri luminoase de foioase (mai ales sub fagi, ori stejari), dar de asemenea în cele de conifere (acolo preferat sub molizi sau brazi), de la câmpie la munte. Sezonul important al apariției este toamna, din septembrie până târziu în noiembrie, și dacă temperatura nu scade sub zero grade, de asemenea în decembrie.[4][5]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: C. lutescens
  • Pălăria: Ea are un diametru de 3–6 (10) cm, este elastică, în tinerețe boltită cu margini regulate răsfrânte în jos, iar la maturitate ia forma unei pâlnii tare adâncite, apărând prin urmare ca străpunsă în centru, cu margini ondulate neregulat, la bătrânețe adesea r creț-lobate și rupte. Cuticula este brăzdată grosolan la periferie, în rest netedă, câteodată fin flocoasă, precum mată la vreme uscată și lucioasă la umezeală. Culoarea variază între galben strălucitor și brun-portocaliu.
  • Himenoforul: Ciuperca nu are lamele ci pseudo-lamele (stinghii), ca niște cute decurente, ieșite în afară, inițial aproape invizibile, apoi bifurcate și signifiante care stau destul de distanțate, puternic ramificate în jos spre picior. Coloritul este gălbui până la roșu de somon. Sporii rotunjori până ovoidali și reticulari sunt de un ocru palid cu o mărime de 8,5-9,5 x 7-7,5 microni.
  • Piciorul: El are o înălțime de 5–8 (10) cm și o grosime de 0,6–1,5 cm, este cilindric, dar deseori turtit lateral, repede gol în interior și neted pe exterior, fiind de culoare aurie până portocalie. Tija este aproape mereu ascunsă sub ierburi sau scufundată adânc în așternut. Culegătorul care însă a descoperit o ciupercă al soiului, poate să fie convins, că va găsii multe exemplare în apropierea nemijlocită.
  • Carnea: Ea este subțire, elastică, în mod general de culoare gălbuie, cu un miros accentuat aromatic, după Bruno Cetto de ciuperci, după alții ca de caise și un gust fructuos, savuros. Aproape niciodată este năpădită de viermi. [4][5]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Craterellus lutescens poate fi confundat în primul rând cu specii de același gen ca de exemplu cu Craterellus tubaeformis sin. Cantharellus tubaeformis (crește și împreună cu trompeta căprioarei în același loc, dar nu are un miros fructuos puternic), [6] sau Craterellus sinuosus, sin. Pseudocraterellus undulatus,[7] precum cu exemplare mai închise ale lui Cantharellus cibarius sau Cantharellus friesii,[8] mai departe cu Hygrocybe aurantiosplendens,[9], Hygrocybe quieta,[10], Hygrophoropsis aurantiaca[11] cu toate comestibile, dar și cu una din speciile otrăvitoare al genului Cortinarius, cum ar fi Cortinarius orellanus (Cortinara de munte) sau Cortinarius rubellus (pălărie ucigașă), ambele fiind letale.

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

În bucătărie, această specie poate fi folosită ca gălbiorul.[12] Brunișorul însă posedă un miros signifiant

Se aude din când în când, că gălbiorul, trompeta căprioarei și buretele brunișor ar provoca simptome de natură gastrointestinală care includ greață și chiar vărsături. Dar ciupercile nu sunt toxice. Indispozițiile pot să apară datorită unui consum exagerat prin persoane cu probleme intestinale, pentru că ciuperca se digeră greu.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Index Fungorum
  2. ^ Denumire RO 1
  3. ^ Denumire RO 2
  4. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 448-449, ISBN 3-405-12116-7
  5. ^ a b Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 590, ISBN 3-85502-0450
  6. ^ Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, p. 458-459, ISBN 978-3-440-14530-2
  7. ^ Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, p. 306-307, ISBN 978-3-440-13447-4
  8. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 446-447, ISBN 3-405-12116-7
  9. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 408-409, ISBN 3-405-12124-8
  10. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 410-411, ISBN 3-405-12124-8
  11. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 3, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 388-389, ISBN 3-405-12124-8
  12. ^ Fritz Martin Engel, Fred Timber: „Pilze: kennen – sammeln – kochen”, Editura Südwest, München 1969, p. 105-108

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • (Marcel) Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, volumul 1, 3 vezi note
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]