Borod, Bihor

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Borod
—  Sat  —
Borod se află în România
Borod
Borod
Borod (România)
Localizarea satului pe harta României
Borod se află în Județul Bihor
Borod
Borod
Borod (Județul Bihor)
Poziția geografică
Coordonate: 46°59′30″N 22°36′56″E46°59′30″N 22°36′56″E

ȚarăFlag of Romania.svg România
JudețActual Bihor county CoA.png Bihor
Comună Borod

SIRUTA27579
Atestare1291

Populație (2011)
 - Total1.363 locuitori

Fus orarEET (+2)
 - Ora de vară (DST)EEST (+3)
Cod poștal417065
Prefix telefonic+40 x59 [1]

Prezență online
GeoNames Modificați la Wikidata

Borod (în maghiară Nagybáród) este satul de reședință al comunei cu același nume din județul Bihor, Crișana, România.

Istoric[modificare | modificare sursă]

Așezarea Borod este cunoscută ca fiind voivodatul districtului Borod, și a aparținut de domeniul cetății Șinteu, până la 1660. Satul Borod a apărut prima oară în "Registrul pentru zeciuieli" al Episcopiei Catolice din Oradea în anii 1291-1294, pe timpul Regelui Andrei al III-lea (1290-1301). Borod apare în documente (în registrul de zeciuieli al Regelui Andrei al III lea) sub numele de Magiarbarod. În 1393 apare sub numele de Magyarbarod, în 1525 ca Nagybarod, iar în 1692 ca Nagy Barod. Mai târziu apare ca Borodul Mare, aparținând de raionul Aleșd, regiunea Crișana.

Elemente geologice generale[modificare | modificare sursă]

Bazinul Borod este una din prelungirile estice ale bazinului Panonian și este orientat VNV-ESE. În decursul evoluției paleogeografice, după faza orogenică laramică, zona muntoasă a munților Apuseni a rămas continuu exondată, marea neogenă a pătruns numai în cuprinsul zonelor depresionare care s-au format majoritatea prin prăbușirea unor compartimente cuprinse între falii, depresiunile tectonice, suferind pe langă aceste scufundări și unele slabe ondulații sinclinale ale depozitelor neogene care le umpleau. În consecință , formațiunile geologice care intra în alcătuirea acestora, în speță a bazinului Borod, sunt reprezentate de fundamentul cristalin și de depozite neogene dispuse transgresiv peste acestea. (După PUG Borod)

Vegetația[modificare | modificare sursă]

Expoziția și etajarea în trepte a văii Borod, alături de condițiile pedologice, climatice și morfologice au determinat în decursul timpului realizarea unei însemnate diversități a covorului vegetal. La această diversitate și mozaicare a covorului vegetal se adaugă și factorul antropic. Un rol însemnat în etajarea și zonarea vegetației din bazinul văii Borod îl reprezintă altitudinea. În funcție de aceasta și pe baza cenozelor vegetale naturale putem separa trei etaje de vegetație: ¬ zona de câmpie, situată la confluența cu Crișul Repede ce se întinde până la atitudinea de 250 m. Acestui etaj îi sunt caracteristice atât cenoze mezohigrofile din alianța Agrostio stoloniferae, cât și fitocenoze halofile ale asociațiilor Artemisia santonici – Festucetum pseudovinae. ¬ etajul colinar ce urcă până la 550 m altitudine unde răspândirea fitocenozelor vegetale este influențată în mare parte și de expoziția versanților. Pe versanții însoriți din acest etaj vegetația lemnoasă zonală o formează cenozele asociațiilor Quercetum petraeae – cerris și Quercetum farnetto – cerris. Pe versanții mai umbriți se întâlnesc frecvent cenozele asociației Querco petraeae – Carpinetum. Vegetația secundară înfiripată pe aceste teritorii după defrișarea pădurilor este reprezentată, atât prin unele pâlcuri de tufișuri mezoxerofite ale asociației Pruno spinosae – Crataegetum, cât mai ales prin pajiștile mezoxerofile ale asociațiilor Agrostio - Festucetum rupicolae și Agrostio - Festucetum valesiacae. ¬ etajul montan, mai puțin diversificat, se întâlnește la altitudini mai mari de 600 m. Aici vegetația zonală o constituie fitocenozele asociației Carpinus – Fagetum, care poate fi considerată pentru condițiile climatice și pedologice actuale, ca vegetația de climax. Cu totul insular și foarte rar, pe versanții însoriți ai etajului montan apar cenozele asociației Querco patraeae – Carpinetum. (N.Doniță și colaboratorii, 2005) Vegetația zonală. Distribuția etajată a asociațiilor vegetale naturale este sincronă treptelor de relief desfășurate pe diferențe de altitudine. O serie de factori locali (petrografici, edafici, antropici), cât și condițiile climatice specifice bazinului , conduc spre diversificarea învelișului vegetal prin apariția de asociații vegetale și formațiuni cu caracter intrazonal. În funcție de acestea distingem: vegetația etajului nemoral, zona pădurilor montane de fag și a pajiștilor montane secundare, păduri colinare de fag și carpen, cât și pajiștile colinare secundare, zona pădurilor de stejar pedunculat în amestec cu carpen, păduri de gorun cu cerete, păduri de gârniță cu cer și specii de tei, terenuri agricole și pajiști sărăturate.(N.Doniță și colaboratorii, 2005) Vegetația azonală. În bazinul hidrografic al văii Borod cele mai reprezentative asociații azonale corespund luncilor.Vegetația de luncă este reprezentată de specii lemnoase și ierboase. Vegetația din lunca văii Borod și a principalilor afluenți este prezentă de la partea inferioara a etajului montan până în zona de câmpie, sporind în diversitate odată cu reducerea altitudinii. Vegetația de luncă cuprinde două tipuri principale de asociații: zăvoaiele sau pădurile de luncă și pajiștile de luncă. Speciile care compun pajiștile de luncă se identifică sub forma mai multor asociații vegetale. În luncă , suprafețele plane sau cu microdepresiuni, care primăvara posedă o umiditate excesivă pentru ca vara să fie uscate (cu apa freatică la – 0,5 m) sunt acoperite de Carex vulpina(rogozul vulpii) în proporție de 60% în asociere cu exemplare de Juncus compressus(pipirig), Carex hirta(rogoz hirt), Festuca pratensis(păiuș), Trifolium dubium(trifoi), Taraxacum officinale(păpădia), Ranunculus repens(piciorul cocoșului târâtor), Ranunculus acris(piciorul cocoșului sau ruțișor galben). Stratul arborescent cu o înălțime de până la 9 m este edificat din următoarele specii: Salix alba (salcie alba), Salix fragilis(salcia plesnitoare) și Populus alba(plop). De asemenea se găsesc și exemplare de Alnus glutinosa( arinul negru), Fraxinus excelsior(frasinul), Frangula alnus(lemn galben sau crușin) . Stratul arbustiv cu o înălțime medie de 2,5 –3,5 m este compus din exemplare de Ligustrum vulgare(lemnul câinelui), Prunus spinosa(porumbar) . În acest strat mai apar și speciile Cornus sanguinea(sânger), Corylus avellana(alun), Morus alba(dudul alb), Amorpha fruticosa(salcâmul pitic), Viburnum lantana(darmoxul), Viburnum opulu(călinul), Crataegus monogyna(cununița) și Rosa canina(măcieșul). În stratul ierbos speciile dominante sunt: Calamagrostis epigeios(trestia de câmp), Agrostis stolonifera(iarba de câmp), Poa nemoralis(iarba deasă), Galium aparine(sânzâiene), Dactylis glomerata(golomăț). etc.(N.Doniță și colaboratorii, 2005) Vegetația acvatică. În bazinul văii Borod, de-a lungul malurilor(mai ales în cursul inferior) se dezvoltă o vegetație palustră bistratificată: - un strat cu o înălțime medie de până la 1-1,5 metri unde predomină papura (Typha latifolia), rogozul (Carex pseudocyperus); - un strat bazal cu o înălțime de 40 – 50 cm compus din specii higrofile și hidrofile: Oenanthe aquatica, Lysimachia vulgaris, Lycopus europaeus, Poa trivialis, Juncus effusus. În sectoarele cu panta redusă, unde curentul este slab, se remarcă o vegetație cu plante submerse: brădiș (Myriophyllum verticillatum), broscărița (Potamogeton natans). În cursul superior, există o serie de plante bine fixate de pietre și bolovani, cum sunt mușchii (Fontinalis) și algele filamentoase, care formează bioderma vegetală. La adăpostul pietrelor din apropierea malurilor exista o multitudine de briofite și alge (lâna broaștei).(N.Doniță și colaboratorii, 2005)

Solurile[modificare | modificare sursă]

Solurile brune de pădure

Ponderea mare a acestui tip de sol se poate explica prin condițiile climatice anume temperaturi medii anuale T=9,5-11,5°C și precipitații medii anuale P=500-700mm/an. Se formează de obicei în climat mai umed pe roci bogate în calciu, sub sleauri de deal, păduri de fag, fag în amestec cu brad. Profilul acestui sol este: Ao-Bt-C. Adică în structura solului întâlnim: - un orizont bioacumulativ mai sărac în materie organică sau prea subțire sau care devine masiv și dur în perioadele de secetă și anume orizontul- Ao(ocric); - un orizont de suprafață argic care are un conținut mai mare de argilă decât orizontul supraiacent în special datorită îmbogățirii în argilă iluviată. Are culori mai inchise decat materialul parental, e mai compact, mai putin permeabil - Bt( argic); - materialul subiacent –O- care poate fi un orizont sau un strat mineral situat in partea inferioară .(Rodica Petrea, 2001) Acest tip de sol are în orizontul Ao o textură mijlocie, iar în orizontul Bt are o textură fină. Este un sol aprovizionat cu mull forestier ( 2,3-3,5%), are un grad de saturație în baze ridicat și o reacție moderat acidă.( a se vedea analizele de apa din fântâni Ph corespunzătoare). Pe roci bogate în siliciu ( gresii silicioase) solurile capătă o nuanță gălbuie numindu-se brune gălbiu de pădure.(Rodica Petrea, 2001)

Soluri brune de pădure podzolite

Când orizontul A începe să capete o nuanță deschisă, cenușie din cauza îmbogățirii în praf fin, alb, de silice, solul devine brun de pădure podzolit. Se găsește în special sub pădurile de gorun, sau în amestec gorun cu fag. Acest tip de sol este întâlnit peste înalțimea de 700m . Este un sol cu o structură slab dezvoltată , textură mijlociu grosieră , cu conținut redus de humus, grad de saturație în baze redus, reacție puternic acidă. Are în profil următoarele orizonturi: -Au-bioacumulativ umbric cu o structură grăunțoasă, glomerulară sau poliedrică mică, cu conținut de materie organică cel puțin 1%, grad de saturație în baze sub 53%. -Bs-argiloiluvial sopdic, nestructurat sau are agregate foarte slab dezvoltate, textură nisipoasă. -R- roca subiacentă compactă.(Rodica Petrea, 2001) Solurile brune montane de pădure tipice și podzolite Aceste soluri au caracteristici asemănătoare cu cele descrise anterior însă apar cu preponderență sub păduri ocupate de gorun. În profilul lor apare acumulări de humus forestier de tip mull și levigarea sărurilor solubile. Este un sol subțire cu mult schelet în bază.

Solurile de luncă[modificare | modificare sursă]

Aceste soluri cuprind aluviunile și solurile aluviale, pe care le întâlnim de-a lungul luncilor văii, soluri tinere, mai puțin evoluate, formate din sedimente aduse de apă, deci cu o textură variată pe profil în special în aceste soluri întâlnim un strat nisipos, apoi pietrișuri și bolovănișuri, roca de bază fiind de obicei marne. Sunt soluri relativ fertile putând fi bine sau moderat aprovizionate cu nutrienți. Sunt folosite mai ales pentru culturi fiind irigate cu ușurință.(Rodica Petrea, 2001)

Principalele elemente climatice[modificare | modificare sursă]

Elemente climatice caracteristice bazinului ales pentru a fi studiat: -din punct de vedere climatic, se poate vorbi de un microclimat local, depresionar determinat de valea îngustă, orientarea povârnișurilor, etajarea verticală a reliefului, de gradul de acoperire cu păduri, etc. Zona fiind deschisă spre vest, masele de aer frecvente sunt de circulație vestică, ele transportând mase de aer oceanic, umede și reci. Iarna în depresiune se produc acumulări de aer rece, în timp ce pantele și zonele mai înalte de relief rămân acoperite de aer mai cald. Gradienții termici au valori mici. Se înregistrează diferențe mari de temperatură între anotimpurile iarnă-vară. Amplitudinea termică, ce oscilează în jur de 23 °C indică un climat continental moderat, cu caracter local, depresionar. Media multianuală este de 9,2° C, maxima înregistrată în 9 iulie 1968 fiind de 35°C ,iar minima în23 februarie 1983 de -22,3°C. Viteza medie multianuală a vântului este de 4,1 m/sec. Cantitatea medie anuală de precipitații este de cca 650-700mm(mai abundente primăvara și toamna).( după stația meteo Borod și monografia județului Bihor)

Personalități[modificare | modificare sursă]

Educație și cultură[modificare | modificare sursă]

Primele atestări documentare privind învățământul din satul Borod, datează de la mijlocul secolului al XVIII-lea, când pe lângă Biserica Greco-catolică și cu ajutorul material al nobililor vremii, școlarizarea se făcea cu ajutorul “grămăticilor”. Din 1919 se dezvoltă învățământul de patru și șapte clase în limba română și se întemeiază prima bibliotecă românească din sat Borod. În anul 1961 se dă în folosință actualul local al școlii din sat, care în anii următori este continuu dotat și modernizat și se trece la învățământul de opt clase. În anul 1999 se pune în folosință clădirea unde funcționează Grădinița cu program normal și noile laboratoare de fizică-chimie și biologie. În vara anului 2008 clădirea școlii intră în reparație capitală – școala fiind dotată cu încălzire centrală, sălile de clasă sunt parchetate și au mobilier nou, grupurile sanitare complet renovate – și cu data de 01.09.2008 se înființează CDI (Centrul de Documentare și Informare) de care va beneficia atât școala cât și comunitatea locală.In anul 2013 scoala se extinde fiind posibile laboratoare de biologie,de chimie,de informatica, o sala de spectacol si o sala de sport.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ x indică operatorul telefonic: 2 pentru Romtelecom și 3 pentru alți operatori de telefonie fixă

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Berca M., Ingineria și managementul resurselor pentru dezvoltare durabilă, Ed. Ceres, 2003
  • Brown L., Probleme globale ale omenirii, Ed. Economică, București, 1993
  • Bihor- Monografie, Ed. Sport Turism, București, 1979
  • Donița N. și colaboratorii, Habitatele din România, Ed. Tehnică Silvică, București, 2005
  • Gâștescu Petre, Hidrologie, Ed. Roza Vânturilor, 1998
  • Ivanovici V. și colaboratorii, Geologia Munților Apuseni, Ed. Academiei RSR, București, 1976
  • Posea G. și colaboratorii, Relieful României, Ed. Științifică, București, 1974
  • Petrea Rodica, Geografia Solurilor, Ed. Universității din Oradea ,2005
  • Savin C., Hidrologie și protecția calității apelor,Ed. Sitech, 2006
  • Zăvoianu Ion, Hidrologie, Ed. Fundației „România de Mâine”, 1999
  • Zăvoianu Ion, Morfometria bazinelor hidrografice, Ed. Academiei RSR, București 1978
  • http://www.hydropub.pub.ro
  • http://www.mmediu.ro
  • http://www.mappm.ro
  • http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/revasul/1906/BCUCLUJ_FP_PII970_1906_004_008.pdf