Boris Holban

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Boris Holban
Boris Holban.jpg
Date personale
Născut 1908
Atachi, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus
Decedat 27 iunie 2004, (96 de ani)
Étampes, Franța
Naționalitate Română, franceză
Cetățenie Flag of France.svg Franța
Flag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupație militar, politician comunist
Activitate
Alte nume „Roger”, „Olivier”
Cunoscut pentru Erou al Rezistenței franceze
Partid politic Partidul Comunist Francez⁠(fr)
Partidul Comunist Român
Mișcare politică Francs-tireurs et partisans - Main-d'œuvre immigrée⁠(fr)
Premii Legion Honneur Chevalier ribbon.svg Légion d'honneur (Franța, 1994)

Boris Holban (n. 1908, Atachi, Gubernia Basarabia, Imperiul Rus – d. 27 iunie 2004, Étampes, Franța), născut Baruch Bruhman și cunoscut și sub numele conspirative de Roger și Olivier, a fost un comunist român de origine evreiască[1], organizatorul și conducătorul militar al grupului de rezistenți FTP-MOI (Francs-tireurs et partisans – Main-d'Oeuvre Immigrée⁠(fr) care a activat în Paris în perioada 1942-1944.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Baruch Bruhman s-a născut în 1908 în Atachi, sat aflat atunci în regiunea Cernăuți a guberniei Basarabia din Imperiul Rus.

În 1929 a aderat la Partidul Comunist Român, regiunea Hotin aflându-se în componența României ca urmare a Unirii Basarabiei cu România. Pentru acțiunile desfășurate a fost arestat și condamnat la 6 ani de închisoare, fiind însă amnistiat în 1932. A părăsit România în 1937 cu intenția de a se angaja în Brigăzile Internaționale pentru a lupta în Spania, trecând mai întâi prin Cehoslovacia și ajungând în vara lui 1938 în Franța. Datorită hotărârii guvernului spaniol din septembrie 1938 de a retrage Brigăzile Internaționale de la câmpurile de luptă, a rămas la Paris unde a militat în grupul de limbă română al organizației Main-d’œuvre immigrée (MOI). În 1939 s-a angajat în armata franceză, fiind repartizat la un regiment de voluntari străini. A fost luat prizonier de germani fiind închis în fortăreața de la Metz de unde a evadat cu ajutorul unei călugărițe, Hélène Studler⁠(fr), care organizase o rețea pentru a ajuta evadarea și refugierea în Franța a prizonierilor de război.[2]

Ajuns la Paris, Bruhman a recrutat luptători antifasciști organizând în martie 1942 grupul parizian FTP-MOI, prin fuziunea cu Organizația Specială a Mâinii de lucru Imigrante (Organisation Spéciale – OS-MOI) condusă de Joseph Boczor⁠(fr).[2] Acest grup a desfășurat numeroase acțiuni împotriva ocupanților germani precum sabotaje și atacuri împotriva militarilor germani izolați sau în grupuri. Fiind în dezacord cu direcția Partidului Comunist Francez⁠(fr) care cerea intensficarea acțiunilor, Bruhman a fost demis de la condurea grupului în iulie 1943, fiind înlocuit de Missak Manuchian⁠(fr).

Ca urmare a asasinării, pe 28 septembrie 1943, a generalului SS Julius Ritter⁠(fr), șeful biroului pentru Franța al Serviciului de Muncă Obligatorie⁠(fr) (în franceză STO, Service du Travail Obligatoire), acțiunile realizate de Poliția franceză pentru identificare rezistenților s-au intensificat, astfel încât până la mijlocul lunii noiembrie au fost arestați 68 de membri ai organizației (printre care și cei cunoscuți sub numele de grupul Afișul roșu⁠(fr).

Ca urmare a acestor arestări Bruhman a revenit la conducerea militară a grupului, din noiembrie 1943 până la eliberarea Parisului, în august 1944, când a fost numit comandant al Batalionului 51/22 format din voluntari străini. După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, la sugestia conducătorilor Partidului Comunist Francez, s-a întors în România, unde a fost ridicat la gradul de general și a ocupat diferite funcții în armată. În această perioadă și-a schimbă numele în Boris Holban. În 1950, în perioada epurărilor, a fost demis din armată și trimis ca inginer într-o fabrica de textile, domeniu în care a lucrat până la ieșirea la pensie în 1970.

În 1979 a obținut o viză turistică pentru SUA pentru a-și vizita frații care erau stabiliți acolo, cu care ocazie a vizitat și Franța. În 1984 s-a instalat definitiv în Franța, obținând naturalizarea zece ani mai târziu. După reîntoarcerea sa în Franța o polemică a agitat istoricii care studiau rezistența franceză, polemică la care a participat și Meliné Manuchian,[3][4] privind responsabilitatea lui Holban în capturarea și executarea grupului Manuchian, acuzații pe care acesta le-a respins în cartea de memorii Testament publicată în 1989. În 1999 a publicat o altă carte dedicată sorei Hélène.[2]

Boris Holban a murit la 27 iunie 2004 și a fost înmormântat la cimitirul din Bagneux.

Decorații[modificare | modificare sursă]

La 8 mai 1994, cu ocazia festivitatilor de comemorare a victoriei împotriva Germaniei hitleriste, Boris Holban a fost numit cavaler al Ordinului Legiunii de onoare de către președintele Franței François Mitterand.[2]

Cărți publicate[modificare | modificare sursă]

  • Boris Holban, Testament, Calmann-Lévy, Paris, 1989, ISBN 978-2702117781, 324 pagini
  • Boris Holban, Hélène Studler, la passeuse de liberté; la vie héroïque d'une religieuse, grande patriote et grande résistante messine, Gérard Klopp Editeur, 1999, ISBN 9782911992353, 95 pagini

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ ro A TRĂDAT HOLBAN?
  2. ^ a b c d Stéphane Courtois, Portrait de Boris Holban, Le Monde, 2 iulie 2004.
  3. ^ Gavin Bowd, La France et la Roumanie communiste, Editions L'Harmattan, Paris, 2009, ISBN 9782296215863, p. 324
  4. ^ Stelian Tănase, A trădat Holban ?, pagină la rubrica București strict secret pe situl Stelian Tănase

Legături externe[modificare | modificare sursă]