Biserica Înălțarea Domnului din Nucșoara

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Biserica (nord-vest)
Nava spre iconostas
Nava spre ieșire
Ușile împărătești
Pictura parietală realizată de Simion Zugravul din Pitești
Deisis
Iisus Hristos Atotțiitorul
Maria Orantă
Răstignirea (detaliu)
Pictura iconostasului (detaliu)
Pictura iconostasului (detaliu)
Sfinți mucenici
Timpanul de vest al naosului

Biserica „Înălțarea Domnului” din Nucșoara a fost construită în secolul XVIII[1]. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: HD-II-m-B-03370.

Istoric și trăsături[modificare | modificare sursă]

În satul Nucșoara, atestat documentar ca „villa libera Noxara vocata in districtu Hatzak adiacens” în anul 1394[2], se păstrează un lăcaș de cult pitoresc, înscris pe lista monumentelor istorice românești. Construcție masivă din piatră brută și bolovani de râu, cu ziduri groase de 1,40-1,50 m, străvechea biserică, închinată praznicului „Înălțării Domnului”, este alcătuită dintr-o navă dreptunghiulară (7,90 x 5, 10 m), boltită semicilindric, și un altar decroșat, prevăzut cu o calotă sferică. Pe baza planimetriei, edificiul a fost inclus în categoria monumentelor ecleziastice în stil romanic; portalul vestic, în arc frânt, face trimitere însă la arhitectura gotică[3]. Lăcașul, acoperit integral cu șiță, este lipsit de turn; clopotnița a fost elevată separat. Dintre reparațiile care s-au adus bisericii, cunoscute sunt cele din anii 1913, 1963 și 2007.

Ansamblul pictural interior, finalizat odată cu montarea iconostasului, este semnat, potrivit inscriptiei rimate a tâmplei, de „popa” Simion Zugravul din Pitești: „1779 septemvrie 17. Valuri multe rădică furtuna pă mare, mai vârtos gându omului întru lucrare, nu atâta grija și frica începutului, cât grija și primejdia sfârșitului, fiece început de folos nevoiința li-arată, iar sfârșitul a tot lucru ia plată. Lăudat să hie a lui Dumnezeu putere, care după începutu și săvârșire, și popa Simion cu a sa zugrăvire, dă lui Hristos laudă și mărire. ”[4] Ion D. Ștefănescu este de părere că acest strat pictural ar fi, de fapt, o restaurare, care reproduce întocmai decorul original. Din punct de vedere stilistic, decorul iconografic este înrudit cu cel al străvechilor biserici din Streisângeorgiu, Sântămăria Orlea și Deva (astăzi dispărută)[5].

Stabilirea timpului edificării acestui lăcaș, ctitorie a unei familii cneziale locale, rămasă anonimă[6], comportă mari dificultăți. Istoricul de artă Virgil Vătășianu a indicat perioada imediat următoare marii invazii mongole din anii 1241-1242[7]. În mod asemănător, Vasile Drăguț a plasat actul ctitoricesc la cumpăna sec. XII-XIV. Diferit însă de cei doi, Adrian Andrei Rusu, luând în calcul atât rezultatele campaniei arheologice întreprinse în anii 1989 și 1990 în satul Vad, unde a fost descoperită o fundație cu plan identic, databilă în perioada 1550-1650, cât și analogiile stilistice existente între lăcașul de cult din Nucșoara și ctitoria Pârveștilor din Baru Mare, datată în secolul al XVIII-lea, a plasat ridicarea bisericii în intervalul de timp cuprins între cele două repere cronologice. În sprijinul acestei ipoteze a fost adusă și atestarea târzie a bisericii în documente, anume la 16 octombrie 1666, printr-un preot român („ola pap”) slujitor la altarul acesteia, rămas anonim[8]. Abia conscripțiile anilor 1733, 1750, 1761-1762 și 1829-1831 și harta iosefină a Transilvaniei (1769-1773) îi atestă, explicit, existența[9].

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ http://www.cultura.ro/sectiuni/Patrimoniu/Monumente/lista/hunedoara.pdf
  2. ^ Coriolan Suciu, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, București, vol. I-II, 1966
  3. ^ V.Drăguț, Vechi monumente hunedorene, p.35
  4. ^ Marius Porumb, Pictura românească din Transilvania, pag.268
  5. ^ Ioan D. Ștefănescu, Arta feudală în țările române, Timișoara, 1981
  6. ^ Adrian Andrei Rusu, Ctitori și biserici din Țara Hațegului până la 1700, pag.237
  7. ^ Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în țările române, pag.84
  8. ^ Adrian Andrei Rusu, Ctitori și biserici din Țara Hațegului până la 1700, pag.236-237
  9. ^ Florin Dobrei, pag.36

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Florin Dobrei, Bisericile ortodoxe hunedorene, Reșița 2011.
  • Vasile Drăguț, Vechi monumente hunedorene, București, 1968.
  • Adrian Andrei Rusu, Ctitori și biserici din Țara Hațegului până la 1700, Satu Mare, 1997.
  • Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în țările române, vol.I, București, 1959.
  • Radu Popa, La începuturile Evului mediu românesc, Țara Hațegului, București, 1988.
  • Cristian Moisescu, Arhitectura românească veche, vol.I, București, 2001
  • Marius Porumb, Pictura românească din Transilvania, vol.I, Cluj, 1981.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Imagini din exterior[modificare | modificare sursă]

Imagini din interior[modificare | modificare sursă]