Barbarism

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare

În lingvistică, barbarismul (numit și xenism, mai rar străinism) este un cuvînt introdus dintr-o limbă străină, care adesea nu răspunde unei necesități reale a vocabularului și care nu este asimilat. Definiția se extinde uneori pentru a cuprinde nu doar cuvinte individuale, ci și alte elemente de limbă — expresii, forme ale cuvintelor, pronunții etc. — împrumutate inutil din alte limbi, de exemplu deformarea unui cuvînt deja existent sub influența unui cuvînt străin.

Uneori distincția dintre barbarism și neologism este neclară. În general neologismele încep prin a fi barbarisme și trec printr-o fază de adaptare înainte de a fi pe deplin acceptate. O parte din barbarisme apar mai întîi în jargonul unor domenii de specialitate, din nevoia de a denumi noțiuni noi, pentru care limba încă nu are termeni dedicați.

În funcție de limba de origine barbarismele pot fi denumite cu termeni preciși: franțuzism, anglicism, rusism, germanism, hispanism, maghiarism, grecism, turcism, slavism etc. Totuși, aceiași termeni sînt folosiți uneori și pentru a denumi cuvinte care între timp au fost adaptate și fac parte integrantă din lexic, deci nu mai pot fi considerate barbarisme.

Noțiunea barbarismului este specifică mai degrabă gramaticii normative, care judecă fenomenul împrumuturilor de limbă din perspectiva unei coruperi a limbii și astfel apreciază că utilizarea de barbarisme este o greșeală de exprimare. În gramatica descriptivă noțiunea este rar folosită.

Exemple în limba română[modificare | modificare sursă]

Alexandru Ciorănescu, în Dicționarul etimologic român (publicat între 1958 și 1966), identifică drept barbarisme cuvinte ca cele de mai jos, chiar dacă o parte din ele erau deja întîlnite în literatură:[1]

  • a flata („a măguli”)
  • a foxtrota („a dansa fox-trot”)
  • garson („ospătar”)
  • tur („ocol, învîrtire”)
  • a învagona („a încărca în vagoane”, în jargonul militar)

Lazăr Șăineanu, în Dicționar universal al limbii române (prima ediție publicată în 1896, republicat în 1995), dădea următoarele exemple de barbarisme: plirofarisi, audace, delà, otnoșenie, ravaj, a antama.[2]

În cursul monitorizării emisiunilor de radio și televiziune de către lingviști pentru Consiliul Național al Audiovizualului a fost identificat barbarismul dezagramente („neplăceri”).[3]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Rezultatul căutării la DEX online în corpul definițiilor: barbarism
  2. ^ Lazăr Șăineanu, Dicționar universal al limbii române, definiția pentru barbarism
  3. ^ CNA, monitorizarea emisiunilor de radio și televiziune, „Vocabular, semantică, limbaj familiar, argou”

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Vezi și[modificare | modificare sursă]