Bătălia de la Magenta

45°27′22″N 8°48′7″E (Bătălia de la Magenta) / 45.45611°N 8.80194°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Bătălia de la Magenta
Parte a celui de-al Doilea Război de Independență Italian

Bătălia de la Magenta de Gerolamo Induno. Musée de l'Armée, Paris
Informații generale
Perioadă4 iunie 1859[1]
LocMagenta, în actuala Italia
45°27′22″N 8°48′7″E ({{PAGENAME}}) / 45.45611°N 8.80194°E
Rezultatvictoria franco-sardă
Beligeranți
Franța Al Doilea Imperiu Francez
Regatul Sardiniei Regatul Sardiniei
Imperiul Austriac Imperiul Austriac
Conducători
Franța împăratul Napoleon al III-lea

Regatul Sardiniei Victor Emmanuel al II-lea

Franța Marechal Mac-Mahon
Imperiul Austriac Feldmarschall Ferenc Gyulay
Efective
49.945 infanteriști[2]

1.207 cavaleriști

87 tunuri
58.183 infanteriști[3]

3.435 cavaleriști

152 tunuri
Pierderi
4.585

707 morți
3.223 răniți

655 dispăruți
10.226

1.368 morți
4.358 răniți

4.500 dispăruți
Harta celui de-al Doilea Război de Independență Italian

Bătălia de la Magenta a avut loc pe 4 iunie 1859, în cadrul celui de-al Doilea Război de Independență Italian, încheindu-se cu victoria armatelor franco-sarde sub comanda împăratului Napoleon al III-lea împotriva armatei austriece conduse de mareșalul Ferencz Gyulai.

Luptele s-au desfășurat în apropierea orașului Magenta din nordul Italiei pe 4 iunie 1859. Armata lui Napoleon al III-lea a traversat râul Ticino și a încercuit flancul drept al armatei austriece, forțând armata austriacă comandată de Gyulai să se retragă. Spațiul restrâns al terenului de luptă, format din livezi vaste străpunse de râuri și canale de irigații, nu a permis realizarea unor manevre elaborate. Austriecii au transformat fiecare casă într-o fortăreață în miniatură. Greul luptelor a fost suportat de cei 5.000 de grenadieri din Garda Imperială franceză, care purtau în mare parte uniforme croite în stilul Primului Imperiu. Bătălia de la Magenta nu a fost deosebit de grea, dar a reprezentat o victorie decisivă pentru forțele franco-sarde. Patrice Maurice de MacMahon a fost ridicat la rangul de Duce de Magenta pentru contribuția sa în această bătălie și a devenit mai târziu președinte al celei de-a Treia Republici Franceze.

Coaliția franco-piemonteză a fost formată în majoritate covârșitoare din trupe franceze (1.100 de piemontezi și 58.000 de francezi). Victoria ei poate fi considerată, prin urmare, în mod substanțial o victorie franceză.

Urmări[modificare | modificare sursă]

Sabie de onoare

O substanță producătoare a culorii magenta a fost descoperită în anul 1859 și a fost numită după această bătălie,[4] așa cum a fost și Boulevard de Magenta din Paris.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Ambès, Intimate Memoirs of Napoleon III: Personal Reminiscences of the Man and the Emperor, 1912, P. 148.
  2. ^ Brooks 2009, p. 37.
  3. ^ Brooks 2009, p. 38.
  4. ^ Cunnington, C. Willett, English Women's Clothing in the Nineteenth Century, Dover Publications, Inc. New York 1990, page 208

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Brooks, R. (). Solferino 1859: The Battle for Italy's freedom. Osprey Publishing. ISBN 978-1-84603-385-8.