Bălușcă rozalie

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Gomphidius glutinosus
Suillus bovinus & Gomphidius roseus (アミタケとオウギタケ)篠山市盃ヶ岳 DSCF9457.JPG
Băluști rozalii
Clasificare științifică
Domeniu: Eucariote
Regn: Fungi
Diviziune: Basidiomycota
Clasă: Agaricomycetes
Ordin: Boletales
Familie: Gomphidiaceae
Gen: Gomphidius
Specie: G. roseus
Nume binomial
Gomphidius roseus
(Fr.) Fr. (1838)
Sinonime
  • Agaricus glutinosus var. roseus Fr. (1821)
  • Gomphusus glutinosus var. roseus P.Kumm. (1871)
  • Leucogomphidius roseus (Fr.) Kotl. & Pouzar (1972)

Gomphidius roseus (Elias Magnus Fries, 1821 și 1838), din încrengătura Basidiomycota, în familia Gomphidiaceae și de genul Gomphidius[1] este o ciupercă comestibilă, denumită în popor bălușcă rozalie.[2] Ea coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând prin urmare micorize pe rădăcinile arborilor, dar parazitează și micorizele soiului Suillus bovinus. Buretele se dezvoltă în România, Basarabia și Bucovina de Nord solitară sau în grupuri mai mici pe sol acru și nisipos, în păduri de conifere, deseori și la marginea lor precum pe lângă cărări de pădure, în special sub pini și cu preferință printre Erica sau pe mușchi. Apare la deal, dar preferat în munți, din iulie până în octombrie (noiembrie).[3][4]

Istoric[modificare | modificare sursă]

În 1821, renumitul micolog suedez Elias Magnus Fries a fost primul care a descris specia ca Agaricus glutinosus var. roseus, văzând în ea mai întâi o variație a lui Gomphidius glutinosus.[5] După 17 ani, în 1838, s-a corectat, dându-i numele binomial valabil până în prezent (2018), de verificat în cartea sa Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum.[6] Denumirea autorilor cehi František Kotlaba și Zdeněk Pouzar, Leucogomphidius roseus,[7] nu este folosită, dar acceptată sinonim.[8]

Descriere[modificare | modificare sursă]

Bres.: Gomphidius roseus
  • Pălăria: are un diametru între 3 și 5 cm precum o lungime de până la 7 cm, fiind acoperită în tinerețe de un văl alb și mucos, pentru mult timp boltită semisferic cu marginile răsucite spre interior, apoi convexă, la bătrânețe aplatizată și la mijloc adâncită, dezvoltând câteodată un gurgui central, puțin proeminent. Cuticula care se poate decojii foarte ușor este netedă și, începând cu maturitatea lucioasă până unsuroasă, dar niciodată mucoasă. Coloritul este la început albicios, iar după dispariția vălului, roz-maroniu deschis, rozaliu sau chiar viu roșcat.
  • Lamelele: acoperite în tinerețe de o cortină fină, albă și mucoasă, sunt ceroase, distanțate, late, înalte și cărnoase, arcuite, mult decurente în lungul piciorului și numai puțin bifurcate precum ușor separabile, devenind treptat palid gri, la bătrânețe, datorită culorii sporilor, închis gri-măslinii cu muchii albicioase.
  • Sporii: sunt lunguieți-fusiformi, netezi, negru-măslinii, având o mărime de 15,5 - 22,4 × 4,6 - 6,6 microni. Basidiile de 50-55 × 9- 14 microni cu 4 sterigme au formă de măciucă fără fibule la bază. Cistoidele celule de obicei izbitoare și sterile care pot apărea între basidii și himen, stratul fructifer) sunt cilindrice, acoperite cu pete neregulate brune și măsoară 100-125 × 10-14 microni. Hifele paralele ale pălăriei sunt hialine (translucide) și au un diametru de 3-9 microni.[9][10]
  • Piciorul: are o înălțime de 4-8 cm și o lățime de 1-1,8 cm, este cilindric, plin, ușor fibros, subțiat spre bază, și îngroșat clar spre zona inelară lânoasă pe care ciuperca o prezintă. Culoarea primară este albicioasă, adesea cu pete negricioase mici, spre bază cu nuanțe galben-maronii.
  • Carnea: este groasă, moale, în picior mai tare, aproape niciodată atacată de viermi și de culoare albă, sub cuticulă și spre baza piciorului gălbuie până roșiatică. Ea nu se decolorează după tăiere. Mirosul este aproape imperceptibil, gustul plăcut și dulceag. Cuticula ar trebui să fie îndepărtată imediat după cules.[3][4]
  • Reacții chimice: Buretele uscat se colorează cu Hidroxid de potasiu încet murdar brun, proaspăt devine roșiatic.[11]
  • Particularitate: Această ciupercă frumoasă și izbitoare la ochi este asociată îndeaproape cu Suillus bovinus. Numai rar se poate găsi singură căci trăiește și parazitar: pătrunde în micoriza lui Suillus bovinus și extrage nutrienți.[12]

Confuzii[modificare | modificare sursă]

Bălușca rozalie poate fi confundată cu surata ei, Gomphidius glutinosus (comestibil),[13] cu Chroogomphus helveticus sin. Gomphidius helveticus, (comestibil, ceva mai mic, ciupercă galben-portocalie până la roșu de vin, cuticulă solzoasă, fibroasă, uscată dar tare unsuroasă la umezeală, se dezvoltă de asemenea sub molizi, dar și sub zâmbrii),[14] Chroogomphus rutilus sin. Gomphidius viscidus (comestibil, ceva mai mic, cuticulă uscată, dar tare unsuroasă la umezeală și mai roșiatică, crește sub pini),[15] Gomphidius gracilis (comestibil, ceva mai mic, colorit de asemenea rozaliu, cuticulă unsuroasă, se dezvoltă sub larici)[16] sau Gomphidius maculatus (comestibil, ceva mai mic, colorit de vin roșu deseori cu pete brun-negricioase, acoperit în tinerețe de o mâzgă de culoarea chihlimbarului, crește sub larici de munte).[17]

De sus, buretele poate fi confundat și cu Suillus grevillei (comestibil, are tuburi, pori precum în tinerețe o manșetă largă, galben roșiatic până brun-roșiatic, crește sub larici)[18] sau cu Suillus luteus (comestibil, și el are tuburi și pori precum o manșetă largă, se dezvoltă sub pini)[19] precum Suillus viscidus (comestibil, se dezvoltă sub larici).[20]

Fatală ar fi confuzia posibilă cu posibil letalele Paxillus involutus[21] și Russula emetica prin începători.[22]

Specii asemănătoare[modificare | modificare sursă]

Valorificare[modificare | modificare sursă]

Bălușca purpurie este calitativ asemănătoare băluștii molidului, astfel ea poate fi prelucrată în bucătărie la fel.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Mycobank
  2. ^ Constantin Drăgulescu: „Dicționar de fitonime românești”, Ediția a 5-a completată, Editura Universității “Lucian Blaga”, Sibiu 2018, p. 510, ISBN 978-606-12-1535-5, Denumire RO
  3. ^ a b Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 468-469, ISBN 3-405-12081-0
  4. ^ a b Ewald Gerhard: „Der große BLV Pilzführer“ (cu 1200 de specii descrise și 1000 fotografii), Editura BLV Buchverlag GmbH & Co. KG, ediția a 9-a, München 2018, p. 376-377, ISBN 978-3-8354-1839-4
  5. ^ Elias Fries: „Systema mycologicum”, vol. 1, Editura Ernest Mauritius, Greifswald 1821, p. 315
  6. ^ Elias Fries: „Epicrisis systematis mycologici, seu synopsis hymenomycetum”, Editura Typographia Academica, Uppsala 1836-1838, p. 365 [1]
  7. ^ František Kotlaba & Zdeněk Pouzar: „Leucogomphidius roseus”, în: „Česká Mykologie”, vol. 26, nr. 4, Brno 1972, p. 219
  8. ^ Index Fungorum
  9. ^ Andreas Bresinsky: „Exsikkatenschlüssel für die gattung Gomphidius in Mitteleuropa (Agaricales)”, în: „Mitteilungen der Botanischen Staatssammlung München”, vol. V, München, 31.12.1963, p. 129
  10. ^ Josef Breitenbach & Fred Kränzlin: „Pilze der Schweiz”, partea 1, vol. 3 – „Röhrlinge und Blätterpilze”, Editura „Verlag Mykologia”, Lucerna 1991, p. 98, ISBN 978-3-85604-030-7
  11. ^ Andreas Bresinsky: „Exsikkatenschlüssel für die Gattung Gomphidius in Mitteleuropa (Agaricales)”, în: „Mitteilungen der Botanischen Staatssammlung München”, vol. V, München, 31.12.1963, p. 125-126
  12. ^ Jurnalul micologic „Der Tintling
  13. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 27, 97-99, ISBN 3-426-00312-0
  14. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 460-461, ISBN 3-405-12116-7
  15. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 462-463, ISBN 3-405-12116-7
  16. ^ Bruno Cetto: “I funghi dal vero”, vol. 6, Editura Arte Grafiche Saturnia, Trento 1989, p. 472-473, ISBN 88-85013-46-5
  17. ^ Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, p. 84-85, ISBN 3-85502-0450
  18. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 526-527, ISBN 3-405-12116-7
  19. ^ Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, p. 20, ISBN 978-3-8427-0483-1
  20. ^ [Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 1, ed. a 5-a, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1979, p. 528-529, ISBN 3-405-12116-7
  21. ^ Linus Zeitlmayr: „Knaurs Pilzbuch”, Editura Droemer Knaur, München-Zürich 1976, p. 100, 102, ISBN 3-426-00312-0
  22. ^ Bruno Cetto: „Der große Pilzführer”, vol. 2, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna, Viena 1980, p. 414-415, ISBN 3-405-12081-0

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Marcel Bon: “Pareys Buch der Pilze”, Editura Kosmos, Halberstadt 2012, ISBN 978-3-440-13447-4
  • Bruno Cetto, vol. 1-7 (vezi sus)
  • Rose Marie și Sabine Maria Dähncke: „700 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau - Stuttgart 1979 și 1980, ISBN 3-85502-0450
  • Rose Marie Dähncke: „1200 Pilze in Farbfotos”, Editura AT Verlag, Aarau 2004, ISBN 3-8289-1619-8
  • Jean-Louis Lamaison & Jean-Marie Polese: „Der große Pilzatlas“, Editura Tandem Verlag GmbH, Potsdam 2012, ISBN 978-3-8427-0483-1
  • J. E. și M. Lange: „BLV Bestimmungsbuch - Pilze”, Editura BLV Verlagsgesellschaft, München, Berna Viena 1977, ISBN 3-405-11568-2
  • Hans E. Laux: „Der große Pilzführer, Editura Kosmos, Halberstadt 2001, ISBN 978-3-440-14530-2
  • Till E. Lohmeyer & Ute Künkele: „Pilze – bestimmen und sammeln”, Editura Parragon Books Ltd., Bath 2014, ISBN 978-1-4454-8404-4
  • Meinhard Michael Moser: „ Röhrlinge und Blätterpilze - Kleine Kryptogamenflora Mitteleuropas”, ediția a 5-ea, vol. 2, Editura Gustav Fischer, Stuttgart 1983

Legături externe[modificare | modificare sursă]