Austria Interioară

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Sari la navigare Sari la căutare
Austria Interioară
Innerösterreich
—  Regiune istorică  —
Stemă
Stemă
Coordonate: 46°41′41″N 14°32′45″E ({{PAGENAME}}) / 46.694666666667°N 14.545897222222°E

ȚarăSfântul Imperiu Roman
RegiuneAustria, Italia, Slovenia

ReședințăGraz
SubdiviziuniDucatele Austria, Stiria, Craina și litoralul austriac

Prezență online

„Austria Interioară“ a rămas o denumire folosită chiar și după ce a dispărut ca unitate administrativă (aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea)
„Austria Interioară“ a rămas o denumire folosită chiar și după ce a dispărut ca unitate administrativă (aici la sfârșitul secolului al XVIII-lea)

Austria Interioară (în germană Innerösterreich sau innere Länder) este numele care a fost dat teritoriului aflat la sud de Semmering, cuprinzând ducatele Stiria, Carintia, Craina și litoralul austriac.[1] Ca unitate politică, Austria Interioară a fost o diviziune ereditară a moștenirii habsburgice 1379/1411–1457 și 1564–1619 cu reședința la Graz.

Denumirea regiunii a început să fie folosită din 1446[1] fiind creată pentru a deosebi această regiune de celelalte teritorii habsburgice: Austria propriu-zisă (adică Austria de deasupra râului Enns și Austria de sub râul Enns), Tirolul și Austria Anterioară.

Prin Contractul de la Neuberg încheiat pe 25 septembrie 1379 a avut loc o primă divizare a regiunii între Linia Leopoldină și Linia Albertină a Casei de Habsburg, conform deciziei lui Albert al III-lea și Leopold al III-lea, fiii lui Albert al II-lea. Redistribuiri teritoriale au avut loc în 1395 (la moartea lui Albert al III-lea), 1406 (la moartea lui Wilhelm cel Ambițios) și 1411 (la moartea lui Leopold al IV-lea). Primul conducător din familia de Habsburg care a avut reședința la Graz a fost Ernest I cel de Fier, iar fiul său, împăratul Frederic al III-lea, a rezidat și el acolo de multe ori.

În cursul celei de-a doua divizări a moștenirii habsburgice din 1564 Carol al II-lea, fiul cel mic al lui Ferdinand I, a primit acest complex teritorial suveran și administrație militară proprie care avea sarcina de a proteja frontiera împotriva Imperiului Otoman. Abia în 1705 această administrație militară a fost mutată la Viena. Sistemul de control al graniței militare era organizat la Graz.

După ce arhiducele Ferdinand al III-lea al Austriei Interioare devenise în 1619 împărat sub numele Ferdinand al II-lea și respectiv suveran al Boemiei și al Austriei Inferioare, aceste teritorii au fuzionat treptat devenind imperiul Habsburgic. Totuși, până în timpul Mariei Tereza a existat un guvernator al Austriei Interioare ca autoritate intermediară locală. În Codul penal (Constitutio Criminalis Theresiana) domeniul de aplicare este indicat ca fiind „toată lumea din ținuturile noastre regale boeme, precum și din ținuturile ereditare ale Austriei Inferioare, Interioare, Superioare și Anterioare”.[2]

Duci / Arhiduci ai Austriei Interioare[modificare | modificare sursă]

Din Linia Leopoldină:

Din linia habsburgică a Austriei Interioare :

Denumirea „Austria Interioară” a fost folosit de locuitorii din Vorarlberg începând din secolul al XX-lea în sensul apartenenței la vechea Austrie Superioară și la amplasarea geografică (cu înțelesul de „Austria fără Vorarlberg” sau și „Austria fără Vorarlberg și Tirol”).

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b Hugo Hantsch: Die Geschichte Österreichs., vol. 1, Editura Styria, Viena 1959, p. 164.
  2. ^ Maria Theresia von Österreich (), Constitutio Criminalis Theresiana (în German), Johann Thomas von Trattner, accesat în  
  3. ^ a b Walter Kleindel: Die Chronik Österreichs., Editura Chronik, Dortmund 1984, ISBN 3-88379-027-3. p. 147.
  4. ^ Walter Kleindel: Die Chronik Österreichs., Editura Chronik, Dortmund 1984, ISBN 3-88379-027-3, p. 150.
  5. ^ Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon., Editura Ueberreuter, Viena 1988, ISBN 3-8000-3247-3, p. 152.
  6. ^ Hugo Hantsch: Die Geschichte Österreichs., vol. 1, Editura Styria, Viena 1959, p. 270.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Hugo Hantsch: Die Geschichte Österreichs., vol. 1, Editura Styria, Viena 1959.
  • France M. Dolinar (ed.): Katholische Reform und Gegenreformation in Innerösterreich 1564–1628., Editura Hermagoras, Klagenfurt 1994, ISBN 3-85013-358-3.
  • Werner Drobesch, Peter G. Tropper (ed.): Die Jesuiten in Innerösterreich. Die kulturelle und geistige Prägung einer Region im 17. und 18. Jahrhundert., Editura Hermagoras, Klagenfurt-Viena 2006.
  • Joseph Karl Kindermann, Keresztély Junker, Gerhard Michael Dienes: Atlas von Inneroesterreich. Die Provinz Inner-Oesterreich oder die Herzogthümer Steyermark, Kaernten und Krain, die Grafschaften Goerz und Gradisca und das Deutsch-Oesterreichische Litorale. Editura Archiv, Viena 2005 (retipărire după originalul hărții din anii 1789–1797).(Versiune online)
  • Alexander Novotny (red.): Innerösterreich 1564–1619., Steiermärkische Landesregierung, Graz 1967.
  • Christa Schillinger-Prass, Ilse Brehmer: Mädchenerziehung in Innerösterreich., Arhiva de Stat a Stiriei, Graz 2000, ISBN 3-901938-03-6.
  • Ignaz de Luca: Das Erzherzogthum Oestreich., vol.1 din Geographisches Handbuch von dem Oestreichischen Staate., Editura Joseph V. Degen, Viena 1791, Inneröstreich, pp. 555–574 (versiune online descriere detaliată în Die im östreichischen Kreise gelegenen Länder, vol. 2).
  • Walter Kleindel: Die Chronik Österreichs., Editura Chronik, Dortmund 1984, ISBN 3-88379-027-3.
  • Brigitte Hamann: Die Habsburger. Ein Biographisches Lexikon., Editura Ueberreuter, Viena 1988, ISBN 3-8000-3247-3.

Vezi și[modificare | modificare sursă]

Legături externe[modificare | modificare sursă]

Commons-logo.svg Materiale media legate de Austria Interioară la Wikimedia Commons