Asediul Antepului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search
Asediul Antepului
Parte a Războiului franco-turc

Un ofițer francez flancat de doi soldati (în dreapta un soldat al Forțelor Coloniale, iar în dreapta unul din Legiunea Armeană) și cinci prizonieri turci
Informații generale
Perioadă 1 aprilie 1920 – 8 februarie 1921[2]
Locație Aintab,, Imperiul Otoman
Rezultat Victoria francezilor[1]
Beligeranți
Turcia Marea Adunare Națională Franța Franța
Conducători
Turcia Kılıç Ali Bey
Turcia Șahin Bey
Turcia Șefik "Özdemir" Bey
Franța Henri Gouraud
Franța General Quérette
Efective
Forțe totale:[3][4] [5]
2.920 luptători ai trupelor neregulate,
6 mitraliere,[6]
3 tunuri montane[6]
Forțe totale:[3][4][7]
20.000 de soldați,[8]
1.500 armeni,
4 tancuri, 11 baterii de artilerie, 1.400 animale de povară [6], 6 avioane, 1 spital de campanie[6]
Pierderi
6.317 morți (majoritatea civili)[9] 4 ofițeri și 50 de soldați uciși (până pe 10 septembrie)[6]

Asediul Antepului / Aintabului[10][11] or siege of Antep (Turkish: Antep Savunması = Defence of Antep) a fost un angajament militar dintre forțele naționaliste turce (Kuva-yi Milliye) si cele ale Franței, care au ocupat după 10 luni de luptă orașul Antep / Aintab (Gaziantep).

Contextul general[modificare | modificare sursă]

Ocupația britanică[modificare | modificare sursă]

După semnarea Armistițiului de la Mudros de pe 30 octombrie 1918, o parte a trupelor britanice staționate în Irak la Mosul s-au deplasat spre Kilis. Orașul a fost ocupat pe 6 decembrie de o divizie de cavalerie britanci și un batalion de infaterie indiană. Ocuparea Kilisului de către britanci a permis armenilor exilați să se reîntoarcă la casele lor, în condițiile în care populația locală musulmană privea cu ostilitate revenirea lor în localitate. Nu toți armenii s-au reîntors însă în oraș – unii pieriseră în timpul genocidului orchestrat de autoritățile otomane, alții au preferat alte localități de refugiu.

Soldații britanici au ajuns la intrările în Antep pe 17 decembrie 1918. Britanicii au declarat că doresc să intre în oraș pentru a face rost de furaje pentru cai. Pe 23 ianuarie 1919 însă, trupele britanice au ocupat punctele strategice din oraș, începând cu sediul guvernatorului regional. Britanicii au instituit stara de asediu, iar locuitorii orașului au trimis autorităților aliate o scrisoare de protest.

În cadrul unui miting de protest față de ocuparea orașului, primarul Belediye Bașkanı Lütfi Bey a declarat în uralele mulțimii de susținători că locuitorii Antepului se opun în mod hotărât ocupație. Chiar în acele momente a fost creată în oraș sub conducerea lui Bülbülzade Hacı Abdullah „Cemiyet-i İslamiye” (Societatea Islamică) menită să apere interesele musulmanilor.

Ocupația franceză[modificare | modificare sursă]

Ocupația britanică a durat aproximativ un an. Guvernul britanic s-a aflat în această perioadă de timp sub o puternică presiune din partea opiniei publice pentru retragerea și demobilizarea trupelor sale din Orientul Mijlociu și, pe 15 septembrie 1919, premierul David Lloyd George a acceptat fără entuziasm propunerea omologului său francez Georges Clemenceau ca Franța să își asume controlul asupra mai multor teritorii – în primul rând Siria dar și Cilicia cu orașele Maraș, Antep și Urfa, urmând ca britanicii să se retragă la Mosul. Pe 29 octombrie, trupele franceze au intrat în Kilis, iar pe 5 octombrie în Antep. Noii ocupanți au impus arborat drapelului francez pe toate clădirile oficiale, înlocuindu-le pe cele turcești.

În condițiile în care între ocupanții francezi pe de-o parte și populația musulmană locală au avut loc conflicte, unele dintre ele soldate cu victime din rândurile locuitorilor orașului, poziția musulmanilor s-a radicalizat treptat, trecând de la proteste oficiale la demonstrații publice și pregătirea activă pentru lupta împotriva ocupanților. Această tendintă a fost o reflectare a schimbării de atitudine a revoluționarilor turci care, la Congresul de la Sivas din 4-11 septembrie aveau să adopte programul politic a ceea ce a fost Războiul de Independență al Turciei.

Asediul orașului și retrocedarea acestuia[modificare | modificare sursă]

Pe 1 aprilie 1920, forțele naționale turce au organizat o rebeliune împotriva trupelor franceze care au fost alungate din oraș și care în schimb au asediat orașul. Francezii au adus întăriri din Siria și au izolat practic Antepul, interzicând aprovizionarea acestuia cu arme, muniție, medicamente sau hrană. Locuitorii orașului asediat au suferit puternic datorită lipsurilor și în principal datorită crizei de alimente și, după 10 luni de asediu, au fost nevoiți să se predea.

Odată cu trecerea timpuli, forțele naționale turce au înregistrat succese tot mai mari, reușind să preia inițiativa strategică în luptele cu forțele elene după bătălia de Sakarya. Conflictul franco-turc din Cilicia a evoluat în acest timp în favoarea naționaliștilor turci și a dus în final la semnarea acordului de pace de la Ankara din 1921 dintre guvernul de la Paris și Marea Adunare Națională a Turciei. După semnarea acestui acord, trupele franceze s-au retras din Antep și orașul a trecut sub controlul guvernului de la Ankara.

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ Proceedings of the annual meeting of the Western Society for French History, vol. 24, Western Society for French History, 1997, p. 206.
  2. ^ Sabahattin Selek, Millî Mücadele II: İstiklâl Harbi (Yeni Türk Devletinin kurulușu), p. 19.
  3. ^ a b Article about the Siege of Aintab haber7, Serkan Bilge, 25.12.2008
  4. ^ a b Gaziantep șehitlerinin anısı Savaș Müzesi'nde yașatılıyor, Yeni Șafak, 14.08.2008 tr
  5. ^ 2.070 oameni înarmați și 850 neînarmați
  6. ^ a b c d e Kilis'in Antep Müdafaasındaki Yeri, Atatürk Araștırma Merkezi (Centrul de Cercetări Atatürk): Atatürk Araștırma Merkezi Dergisi, Number 31, Edition: 11, 1995 tr
  7. ^ În aprilei 1920, efectivele franceze erau de 4.500 de soldați. În noiembrie au mai sosit încă 15.000 de soldați. În toatal în zonă au fost 13 batalioane de infanterie, 1 de cavalerie.
  8. ^ Kerr, Stanley E. The Lions of Marash: Personal Experiences with American Near East Relief, 1919-1922. SUNY Press, 1973, ISBN 978-0-87395-200-2, p. 222
  9. ^ Bir 'mecbur adam'ın romanı, Radikal, 08.01.2010 tr
  10. ^ Bilâl Șimșir, İngiliz belgelerinde Atatürk, 1919-1938, vol. 3, Türk Tarih Kurumu Basımevi, p. 168.
  11. ^ Documents on British foreign policy, 1919-1939, Volume 15, H. M. Stationery Off., 1970, p. 155.