Artizanat

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Salt la: Navigare, căutare
Magazin de produse de artizanat în Hanul Ancuţei

Ceramica[modificare | modificare sursă]

O frumoasă legendă a folclorului românesc îngemănează actul primordial al facerii omului cu zămislirea vaselor de lut. Se spune că olarul a furat meșteșugul său de la Dumnezeu, care a creat omul din pământ și apă, modelându-l pe Adam din lutul moale, după chipul și asemănarea sa. Neputând însufleți vasele, asemenea Atotputernicului, prin suflarea sa, olarul le-a supus focului, pentru ca dogoarea acestuia să le dea suflet, glas limpede și trăinicie. Dialogul omului cu lutul coboară adânc în preistorie, ceramica fiind pentru arheologi un calendar al epocilor succesive, iar pentru istoricii de artă un martor vizual, ce ne vorbește despre rafinata civilizație a culturilor neolitice, care a culminat cu strălucita ceramică pictată de Cucuteni.

În spațiul cultural românesc al secolelor al IX-lea – al XI-lea, ceramica, fie de uz curent, neagră, de tradiție neolitică, sau roșie, de tradiție daco-romană, fie din specia fină a ceramicii smălțuite, – cunoscută încă din Antichitatea romană și apoi bizantină –, constituie unul dintre elementele de referință pentru meșteșugurile și arta acelei perioade, în care s-a conturat o gramatică decorativă proprie poporului român.

Ceramica neagră, cu strălucirea sa de oțel, din Moldova și din părțile de răsărit ale Transilvaniei, a păstrat, în modul cel mai pregnant, vestigii de cultură materială, supraviețuiri din orizontul neoliticului, ce se vădesc în forma și ornamentica vaselor, aproape aceleași de-a lungul vremii, dar, mai ales, în tehnica de ardere. Este tehnica reducătore (ardere înăbușită) ce durează circa 10 ore, timp în care bioxidul de carbon se depune pe pereții vasului, determinând culoarea neagră în diverse nuanțe: de la cenușiu la negru-intens. Decorul obținut prin cele două tehnici: impresiunea cu rotița și lustruirea cu ajutorul unei pietre de râu, se subordonează, de fapt, formei obiectului, desăvârșind-o, punând-o și mai mult în relief.

Populația românească din Transilvania și Banat a produs, timp de secole, o ceramică roșie, nesmălțuită, deosebit de frumoasă și de ieftină, pe care au utilizat-o atât băștinașii, cât și coloniștii unguri și sași în toată perioada Evului Mediu. Pătrunderea masivă în secolele al X-lea – al XII-lea a smalțului în Europa răsăriteană, creează noi raporturi între ceramica roșie, neagră și cea smălțuită, ultima fiind superioară nu numai în privința impermeabilității vaselor, ci și în ceea ce privește compoziția decorativă, ea permițând o amplificare a valențelor estetice.