Sari la conținut

Arta războiului

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Arta războiului
Informații generale
AutorSun Tzu Modificați la Wikidata
Subiectmilitary art[*][[military art (field of theoretical research and training methodology in military science)|​]] Modificați la Wikidata
Geneconomie[1]
tratat[*]
treatise on war[*][[treatise on war (articol-listă în cadrul unui proiect Wikimedia)|​]] Modificați la Wikidata
SerieSeven Military Classics[*][[Seven Military Classics (seven important military texts of ancient China)|​]]
Ediția originală
Titlu original
孫子兵法
孫子兵法
LimbaClassical Chinese[*][[Classical Chinese (limba)|​]]
limba chineză Modificați la Wikidata
Țara primei aparițiiChina
 Republica Populară Chineză Modificați la Wikidata
Cronologie

Arta războiului (în chineză scriere pinyin sūn zĭ bīng fă) este o carte scrisă de către generalul chinez Sun Tzu în secolul al VI-lea î.Hr. despre tactici și strategii militare. Are 13 capitole. Este esența războiului psihologic (pentru a face adversarul să creadă că se află în poziție de slăbiciune sau că trebuie să se predea) utilizat în special în Războiul din Vietnam sau în cel al Indochinei (deceniile 4-5 ale secolului al XX-lea).

Istoricul cunoașterii sale de către Occident

[modificare | modificare sursă]

Arta războiului a fost introdusă în Occident de către un iezuit, părintele Joseph Marie Amiot, care l-a tradus și făcut cunoscut în Europa în 1772 (sub numele de Cele Treisprezece Articole), de unde s-a difuzat rapid la curțile regale și academiile militare. Ideile sale, ignorate în timpul epocilor de război total, și-au regăsit o aplicare în războaiele anti-coloniale mai sus menționate.[2]

Capitol Titlu Conținut
I Despre evaluare Explică cei cinci factori fundamentali (Calea, anotimpurile, terenul, conducerea și administrația) și șapte elemente (care dintre cei doi suverani este călăuzit de calea sau legea morală, al cărui general este mai capabil, care parte are avantaj de timp și loc, ale cui legi și reglementări pot fi aplicate mai strict, care parte are mai multe resurse, echipamente mai bune și o armată mai puternică, ale cărei trupe sunt mai bine instruite și mai capabile de luptă, ale cărei recompense și pedepse sunt mai corecte și mai clare) care determină rezultatul confruntărilor militare. Prin analizarea și compararea acestor puncte, un comandant își poate calcula șansele de victorie. Abaterile constante de la aceste calcule duc inevitabil la eșec prin acțiuni greșite. Textul subliniază că războiul este o chestiune foarte gravă pentru stat și nu trebuie început fără o considerație atentă.
II Direcția războiului Explică modul de înțelegere a economiei războiului și arată că succesul cere obținerea rapidă a unor confruntări decisive. Secțiunea recomandă ca un război de succes să limiteze costurile competiției și conflictului.
III Strategia ofensivă Definește sursa forței ca fiind unitatea, nu mărimea, și discută cei cinci factori necesari pentru succes în orice război: Atacul, Strategia, Alianțele, Armata și Orașele, în această ordine a importanței.
IV Despre măsura în dispoziția mijloacelor Explică importanța apărării pozițiilor existente până când comandantul poate avansa în siguranță. Îi învață pe comandanți să recunoască oportunitățile strategice și să nu creeze ocazii pentru inamic.
V Energia Explică folosirea creativității și a sincronizării pentru a construi elanul unei armate.
VI Puncte slabe și puncte puternice Explică modul în care oportunitățile unei armate provin din slăbiciunile relative ale inamicului și cum să răspundă la schimbările dintr-un câmp de luptă fluid.
VII Înfruntarea directă și indirectă Explică pericolele confruntării directe și modul de a învinge atunci când aceasta este inevitabilă.
VIII Cele 9 variabile Subliniază nevoia de flexibilitate în răspunsurile unei armate și modul de adaptare la circumstanțe schimbătoare.
IX Distribuirea mijloacelor Descrie diferitele situații în care se află o armată când pătrunde în teritorii inamice și cum trebuie să răspundă la acestea. O mare parte din secțiune se concentrează pe evaluarea intențiilor celorlalți.
X Terenul de bătălie Analizează cele trei mari tipuri de rezistență (distanțe, pericole și bariere) și cele șase tipuri de teren care decurg din acestea. Fiecare poziție oferă avantaje și dezavantaje.
XI Cele 9 clase de terenuri Descrie cele nouă situații comune (sau etape) dintr-o campanie, de la dispersare la letalitate, și atenția specifică de care are nevoie comandantul pentru a le naviga cu succes.
XII Despre arta de a ataca cu arme de foc Explică utilizarea generală a armelor și folosirea specifică a mediului ca armă. Sunt examinate cele cinci ținte de atac, cele cinci tipuri de atacuri de mediu și răspunsurile adecvate.
XIII Despre folosul spionilor Se concentrează pe importanța dezvoltării unor surse bune de informații și specifică cele cinci tipuri de spioni și modul optim de gestionare a fiecăruia.
  1. ^ http://www.randomhouse.com/book/28662/the-art-of-war-by-thomas-cleary  Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)
  2. ^ Hlavatý, Jozef; Ližbetin, Ján (), „The Use of the Art of War Ideas in the Strategic Decision-making of the Company”, Transportation Research Procedia (în engleză), 55, pp. 1273–1280, doi:10.1016/j.trpro.2021.07.110, accesat în