Arnulf I de Flandra

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Jump to navigation Jump to search

Arnulf I de Flandra (n. cca. 890–d. 28 martie 965), supranumit cel Mare, a fost cel de al treilea conte de Flandra, domnind între 918 și 964.

Viața[modificare | modificare sursă]

Arnulf a fost fiul contelui Balduin al II-lea de Flandra cu Aelfthryth de Wessex, fiică a regelui anglo-saxon Alfred cel Mare.[1] Prin mama sa, Arnulf descindea din regii anglo-saxoni ai Angliei, iar prin tată din Carol cel Mare.[2] Se presupune că Arnulf și-a primit numele de botez după Sfântul Arnulf de Metz, un progenitor al dinastiei catolingiene.[3]

La moartea tatălui său din 918, Arnulf a devenit conte de Flandra, în vreme ce fratele său, Adelolf a primit Comitatul de Boulogne.[1] Cu toate acestea, în 933 Adelolf a murit, drept pentru care Arnulf a preluat și comitatul de Boulogne pentru sine, ulterior însă conferindu-l nepotului său, Arnulf al II-lea.[4]

Arnulf I a extins cu mult stăpânirea flamandă către sud, ocupând fie integral, fie doar în parte Artois, Ponthieu, Amiens și Ostrevent. El a profitat de pe urma conflictelor dintre Carol cel Simplu și Robert I, iar apoi dintre Ludovic al IV-lea și baronii săi.

În expansiunea sa către sud, Arnulf a intrat în mod inevitabil în conflict cu normanzii, care încercău să își securizeze frontiera lor nordică. Această situație a condus în 942 la asasinarea ducelui de Normandia, Guillaume "Spadă Lungă" de către oamenii lui Arnulf.[5] Amenințarea vikingă s-a redus în timpul ultimilor ai de domnie ai lui Arnulf, drept pentru care el și-a putut îndrepta atenția către reformarea instituțională a Flandrei.

Familia[modificare | modificare sursă]

Numele primei soții a lui Arnulf nu este cunoscut, dar se știe că a avut cu aceasta cel puțin o fiică:[6]

În 934, Arnulf s-a recăsătorit, cu Adela de Vermandois, fiică a contelui Herbert al II-lea de Vermandois.[1], cu care avut următorii copii:

Succesiunea[modificare | modificare sursă]

Arnulf l-a numit pe fiul său Balduin co-guvernator (ca Balduin al III-lea) din 958, însă acesta acesta a murit înainte de vreme, în 962, astfel încât Arnulf a fost succedat de fiul minor al lui Balduin, Arnulf al II-lea.[1]

Note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g h Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II (Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, 1984), Tafel 5.
  2. ^ The Annals of Flodoard of Reims, 919-966 (ed. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), University of Toronto Press, CA, 2011, p. xx.
  3. ^ Philip Grierson, 'The Relations between England and Flanders before the Norman Conquest', Transactions of the Royal Historical Society, Vol. 23 (1941), p. 86 n. 1.
  4. ^ Renée Nip, 'The Political Relations between England and Flanders (1066-1128)', Anglo-Norman Studies 21: Proceedings of the Battle Conference 1998 (ed. Christopher Harper-Bill), The Boydell Press, Woodbridge, UK, 1999, p. 150.
  5. ^ David Nicholas, Medieval Flanders, Londra, Longman Group UK Limited, 1992, p. 40.
  6. ^ a b Heather J. Tanner, Families, Friends and Allies: Boulogne and Politics in Northern France and England, C.879-1160, Leiden, Brill, Leiden, 2004, p. 55 n. 143.

Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]

Commons
Wikimedia Commons conține materiale multimedia legate de Arnulf I de Flandra