Arnulf I de Flandra
Arnulf I de Flandra (n. cca. 890–d. 28 martie 965), supranumit cel Mare, a fost cel de al treilea conte de Flandra, domnind între 918 și 964.
Viața[modificare | modificare sursă]
Arnulf a fost fiul contelui Balduin al II-lea de Flandra cu Aelfthryth de Wessex, fiică a regelui anglo-saxon Alfred cel Mare.[1] Prin mama sa, Arnulf descindea din regii anglo-saxoni ai Angliei, iar prin tată din Carol cel Mare.[2] Se presupune că Arnulf și-a primit numele de botez după Sfântul Arnulf de Metz, un progenitor al dinastiei catolingiene.[3]
La moartea tatălui său din 918, Arnulf a devenit conte de Flandra, în vreme ce fratele său, Adelolf a primit Comitatul de Boulogne.[1] Cu toate acestea, în 933 Adelolf a murit, drept pentru care Arnulf a preluat și comitatul de Boulogne pentru sine, ulterior însă conferindu-l nepotului său, Arnulf al II-lea.[4]
Arnulf I a extins cu mult stăpânirea flamandă către sud, ocupând fie integral, fie doar în parte Artois, Ponthieu, Amiens și Ostrevent. El a profitat de pe urma conflictelor dintre Carol cel Simplu și Robert I, iar apoi dintre Ludovic al IV-lea și baronii săi.
În expansiunea sa către sud, Arnulf a intrat în mod inevitabil în conflict cu normanzii, care încercău să își securizeze frontiera lor nordică. Această situație a condus în 942 la asasinarea ducelui de Normandia, Guillaume "Spadă Lungă" de către oamenii lui Arnulf.[5] Amenințarea vikingă s-a redus în timpul ultimilor ai de domnie ai lui Arnulf, drept pentru care el și-a putut îndrepta atenția către reformarea instituțională a Flandrei.
Familia[modificare | modificare sursă]
Numele primei soții a lui Arnulf nu este cunoscut, dar se știe că a avut cu aceasta cel puțin o fiică:[6]
- nume necunoscut; căsătorită cu Isaac de Cambrai. Fiul lor, Arnulf a succedat în calitatea de conte de Cambrai.[6]
În 934, Arnulf s-a recăsătorit, cu Adela de Vermandois, fiică a contelui Herbert al II-lea de Vermandois.[1], cu care avut următorii copii:
- Hildegarda, n. cca. 934, d. 990; căsătorită cu contele Dirk al II-lea de Olanda.
- Liutgard, n. 935, d. 962; căsătorită cu contele Wichman al IV-lea de Hamaland.[1]
- Egbert, d. 953.[1]
- Balduin.[1]
- Elftruda; căsătorită cu contele Siegfried de Guînes.[1]
Succesiunea[modificare | modificare sursă]
Arnulf l-a numit pe fiul său Balduin co-guvernator (ca Balduin al III-lea) din 958, însă acesta acesta a murit înainte de vreme, în 962, astfel încât Arnulf a fost succedat de fiul minor al lui Balduin, Arnulf al II-lea.[1]
Note[modificare | modificare sursă]
- ^ a b c d e f g h Detlev Schwennicke, Europäische Stammtafeln: Stammtafeln zur Geschichte der Europäischen Staaten, Neue Folge, Band II (Verlag von J. A. Stargardt, Marburg, 1984), Tafel 5.
- ^ The Annals of Flodoard of Reims, 919-966 (ed. Steven Fanning & Bernard S. Bachrach), University of Toronto Press, CA, 2011, p. xx.
- ^ Philip Grierson, 'The Relations between England and Flanders before the Norman Conquest', Transactions of the Royal Historical Society, Vol. 23 (1941), p. 86 n. 1.
- ^ Renée Nip, 'The Political Relations between England and Flanders (1066-1128)', Anglo-Norman Studies 21: Proceedings of the Battle Conference 1998 (ed. Christopher Harper-Bill), The Boydell Press, Woodbridge, UK, 1999, p. 150.
- ^ David Nicholas, Medieval Flanders, Londra, Longman Group UK Limited, 1992, p. 40.
- ^ a b Heather J. Tanner, Families, Friends and Allies: Boulogne and Politics in Northern France and England, C.879-1160, Leiden, Brill, Leiden, 2004, p. 55 n. 143.
Bibliografie suplimentară[modificare | modificare sursă]
- Folcwine
- Lambert of Ardres
- Platts, Beryl, The Scottish Hazard: Flemish Nobility and their Impact on Scotland, 1985
