Armata de Nord

De la Wikipedia, enciclopedia liberă
(Redirecționat de la Armata a 4-a Română (de Nord))
Salt la: Navigare, căutare
Armata de Nord
1916
Constantinpreyan.jpg
Generalul Constantin Prezan, comandantul Armatei de Nord
Activă 27 august 1916 - 13 decembrie 1916
Țară  Romania
Ramură Forțe de uscat
Tip Mare unitate
Mărime 41.000 militari la 27 august 1916[1]:p. 238
107.948 militari la 2 septembrie 1916 (terminarea mobilizării)[2]:p. 50
Misiuni Bătălia de la Oituz
Desființată 13 decembrie 1916
Comandanți
Comandantul
actual
• General de divizie Constantin Prezan
• General de divizie Constantin Christescu

Armata de Nord a fost o mare unitate de nivel operativ-strategic care s-a constituit în prima zi de mobilizare, la 27 august 1916, prin transformarea Corpului 4 Armată întărit cu unitățile aflate în dispozitivul de acoperire a frontierei de pe Carpații Orientali. La intrarea în război, Armata de Nord a fost comandată de generalul de divizie Constantin Prezan.

Armata de Nord a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, între 27 august 1916 - 13 decembrie 1916, participând la două operații de nivel strategic din campania anului 1916: Operația ofensivă în Transilvania și Operația de apărare a trecătorilor din Munții Carpați.

La începutul lunii octombrie 1916, în compunerea armatei intră și Divizia 15 Infanterie, comandată de generalul Eremia Grigorescu, care avea să ducă bătălia vicorioasă de la Oituz din toamna anului 1916.

Pe măsura preluării frontului său de către forțele rusești, marile unități din compunere au fost redislocate succesiv pe alte fronturi, începând cu Divizia 14 Infanterie, urmată de Diviziile 7 și 8 Infanterie. Divizia 15 Infanterie va rămâne pe poziție pe Valea Oituzului, intrând în compunerea Armatei 2.

La 13 decembrie 1916 comandamentul Armatei de Nord a fost desființat, marile unități din compunerea sa continuând să lupte în compunerea Armata 1 și Armata 2, participând la operațiile militare până la sfârșitul războiului

Participarea la operații - campania anului 1916[modificare | modificare sursă]

Ofensiva în Transilvania[modificare | modificare sursă]

În baza Directivei operative nr. 1 și a Ordinului Marelui Stat Major nr. 2768 din 13/26 august 1916, Armata de Nord, cu un efectiv inițial de 41.000 de militari (107.948 de oameni la terminarea mobilizării), a trecut la ofensivă pe un front cu o dezvoltare de circa 270 km, între văile Bistriței și Cașinului, având misiunea de a nimici rezistența inamicului și a ajunge cât mai rapid în văile superioare ale Mureșului și Oltului, creându-și condiții favorabile pentru dezvoltarea ofensivei spre vest și stabilirea legăturilor cu Armata 9 rusă.[1]:p. 277[3]:pp 243-245

În vederea trecerii la ofensivă, Armata de Nord a constituit un dispozitiv de luptă cu cele trei divizii de infanterie (Diviziile 7, 8 și 14 Infanterie) în primul eșalon și cele două mari unități de cavalerie (Divizia 2 Cavalerie și Brigada 4 Călărași) în rezerva armatei. La rândul lor, diviziile de infanterie și-au organizat forțele pe șase „grupuri de acoperire”, denumite după numele trecătorii în care acționau.[4]:pp 184-185

Forțele inamice aflate în fața Armatei de Nord erau Divizia 61 Lanstrum austro-ungară (17 batalioane de infanterie, 3 escadroane de cavalerie și 9 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 14 Infanterie, Brigada 19 Landstrum (6 batalioane de infanterie și 2 baterii de artilerie) dispusă în fața grupurilor de acoperire ale Divizie 7 Infanterie și 1 batalion din Divizia 71 Infanterie austro-ungară, în valea Oituzului.[4]:p. 184

Raportul de forțe era unul net favorabil părții române:[1]:p. 278

Armata de Nord Armata 1 austro‑ungară Raportul de forțe
Batalioane de infanterie
70
17
4,1/1
Escadroane de cavalerie
35
11
3,1/1
Baterii artilerie
42
10
4,2/1
Mitraliere
68
8
8,5/1

Etapa I (27 august -2 septembrie 1916)[modificare | modificare sursă]

În prima etapă a ofensivei au acționat grupurile de acoperire, misiunea lor principală fiind de a asigura deschiderea trecătorilor din Carpații Orientali și crearea condițiilor favorabile pentru afluirea și concentrarea grosului forțelor armatei. Efectivele aflate la dispoziția Armatei de Nord au fost în această etapă au fost de 41.000 de militari, reprezentând 38% din prevederile de război (107.948 militari).

Divizia 14 Infanterie (comandant – general de brigadă Paraschiv Vasilescu), cu un efectiv de 16.000 de militari grupați în 15 batalioane de infanterie și 8 baterii de artilerie, a organizat trei grupuri de acoperire:

  • Grupul „Bistrița”, format din 5 batalioane de infanterie și 3 baterii de artilerie, sub comanda comandantului Regimentului 56 Infanterie, colonelul Constantin Niculcea, acționând pe un front de 65 kilometri între râul Neagra și vârful Bușmeiul Mare.
  • Grupul „Bistricioara”, format din format din 5 batalioane de infanterie și 3 baterii de artilerie din cadrul Brigăzii 27 Infanterie, sub comanda generalului de brigadă Luca Vlădoianu, acționând pe un front de 32 kilometri în valea râului Bistricioara.
  • Grupul „Bicaz”, format din 5 batalioane de infanterie și 2 baterii de artilerie, sub comanda comandantului Brigăzii 28 Infanterie, generalului de brigadă Claudian Fl. Ionescu, acționând pe un front de 56 kilometri, pe văile Bicazului și Tarcăului.

Până la data de 2 septembrie 1916, grupurile de acoperire ale Divizie 14 Infanterie au deschis trecătorile omonime atingând aliniamentul: vârful CălimănelBilbor – imediat vest Borsec – confluența valea Putnei cu Putna Puturoasă.

În același timp, a început deplasarea grosului forțelor diviziei din raionul de concentrare de pe valea Bistriței spre zona acțiunilor de luptă.[1]:p. 238[5]:p. 156

Dispozitivul de acoperire al Armatei de Nord

Divizia 7 Infanterie (comandant – general de brigadă Ioan Istrate), cu un efectiv de 14.000 de militari grupați în 13 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat două grupuri de acoperire:

  • Grupul „Ghimeș”, format din 9 batalioane de infanterie și 5 baterii de artilerie (9.500 de militari), sub comanda comandantului Brigăzii 14 infanterie, colonelul colonel Octav Boian, acționând pe un front de 56 kilometri în văile râurilor Trotuș și Sulița.
  • Grupul „Uz”, format din 4 batalioane de infanterie și 2 baterii de artilerie, sub comanda comandantului Brigăzii 13 infanterie (4.500 de militari), colonelul Petre Velicu, acționând pe un front de 28 kilometri în valea râului Uz.

La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie a reușit deschiderea trecătorilor ajungând cu grupurile de acoperire pe aliniamentul gara Ghimeș – pantele estice ale munților Nemira.[1]:p. 238[5]:pp 264-265

Divizia 8 Infanterie (comandant – general de brigadă Ioan Pătrașcu), cu un efectiv de 11.000 de militari grupați în 10 batalioane de infanterie și 7 baterii de artilerie, a organizat un singur grup de acoperire, grupul „Ghimeș”, sub comanda comandantului Brigăzii 15 infanterie, generalul de brigadă Nicolae Petala, acționând pe un front de 32 kilometri în văile râurilor Slănic, Oituz și Cașin. Forțele Diviziei 8 Infanterie au eliberat orașul Târgu Secuiesc, la 30 august 1916, iar până la 2 septembrie au deschis trecătorile pătrunzând în depresiunea Târgu Secuiesc.[1]:p. 238[5]:p. 266

Divizia 2 Cavalerie (comandant – general de brigadă Gheorghe Basarabescu) concentrată inițial la Onești, s-a deplasat pe valea Oituzului, a depășit „Grupul Oituz” la 31 august 1916, primind misiunea de a ocupa depozitele inamicului din zona Târgu Secuiesc concomitent cu executarea de acțiuni de cercetare ofensivă spre Miercurea Ciuc, cu Regimentul 7 Roșiori. Regimentele 11 Roșiori și 8 Vânători au primit misiunea de a traversa Munții Bodoc pentru a pătrunde în valea Oltului. Divizia a atins la 2 septembrie 1916 aliniamentul BixadSfântu GheorgheMoacșa.[5]:p. 266

Etapa II (3 - 10 septembrie 1916)[modificare | modificare sursă]

Obiectivul principal al Armatei de Nord în această etapă l-a constituit ocuparea depresiunile din estul Transilvaniei. Ca urmare a dislocării pe frontul românesc de noi unități austro-ungare, raportul de forțe între forțele române și austro-ungare s-a micșorat, în special la artilerie și mitraliere.[1]:p. 285

Armata de Nord Armata 1 austro‑ungară Raportul de forțe
Batalioane de infanterie
70
29-35
2,4–2/1
Escadroane de cavalerie
35
13-15
2,6–2,3/1
Baterii artilerie
48
34–41
1,6–1,2/1
Mitraliere
68
91–104
0,7-0,6/1

După o scurtă pauză operativă necesară introducerii în dispozitivul de luptă a unităților nou sosite pe front, Armata de Nord a reluat acțiunile ofensive, la 3 septembrie 1916.

Divizia 14 Infanterie cu forțele principale a atacat prin trecătoarea ToplițaDeda, eliberând orașul Toplița la 7 septembrie și pătrunzând în depresiunea Giurgeului. Divizia și-a continuat înaintarea traversând versantul estic al Munților Giurgeu atingând la sfârșitul etapei pe aliniamentul Dealul Negri (sud-vest Vatra Dornei) – înălțimea Gropșoara (cota 1.684 m) – vârful Curmătura (cota 1.386 m).[6]:p. 402

Acţiunile Armatei de Nord în Transilvania

Divizia 8 Infanterie, după terminarea concentrării grosului forțelor, a intrat în dispozitivul de luptă al armatei între Diviziile 14 și 7 Infanterie, acționând cu Brigada 37 Infanterie pe direcția Remetea – vârful Bătrâna (1.637 m), iar cu Brigada 16 Infanterie pe direcția GheorghieniJoseniPraid, eliberând la 7 septembrie orașul Gheorghieni.[5]:p. 156

Brigada 15 Infanterie, care alcătuise „Grupul de acoperire Ghimeș”, a ocupat flancul sudic al dispozitivului de luptă al diviziei, asigurând joncțiunea cu forțele Diviziei 7 Infanterie. După participarea la acțiunea de ocuparea a orașului Miercurea Ciuc, a continuat înaintarea forțând Oltul în două sectoare, la Sântimbru și Sânsimion pătrunzând pe pantele estice ale Munților Harghita. În urma pierderilor suferite în aceste acțiuni militare, Brigada 15 Infanterie a fost retrasă de pe front și trecută în refacere în rezerva Armatei de Nord.[4]:p. 284

La sfârșitul etapei, Divizia 8 Infanterie a ajuns pe aliniamentul pârâul CasvaCașvaIbăneștiPraid.

Divizia 7 infanterie după ce a atins cu o parte a forțelor malul stâng al Oltului, pe aliniamentul SândominicMădărașDelnița, a ocupat orașul Miercurea Ciuc la 8 septembrie 1916, printr-o acțiune de dublă învăluire executată cu forțele Brigăzii 13 Infanterie din subordine și ale Brigăzii 15 Infanterie, din compunerea Diviziei 8 Infanterie.

La sfârșitul etapei, Divizia 7 Infanterie atinsese aliniamentul : Sândominic – 4 km vest Miercurea Ciuc – intrarea în trecătoarea Ciba-Vlăhița.[6]:p. 402

Divizia 2 Cavalerie, a înlocuit parțial Brigda 15 Infanterie pe front, forțând Oltul și angajând lupte pe pantele Munților Harghita, atingând la sfârșitul etapei aliniamentul: muntele Cucului(1.558 m) – vârful Olișca Mare (1.374 m) – imediat vest Bixad.

În scopul asigurării flancului drept al Armatei de Nord, a fost constituit, la 10 septembrie, Detașamentul „Colonel Constantin Colori”, format din Regimentul 85 Infanterie și trei baterii de artilerie, cu misiunea de a interzice eventualele încercări de pătrundere a inamicului spre Bilbor și Broșteni.[7]:pp 255-256

Din cauza evoluțiilor de pe frontul de sud, la 8 septembrie, Marele Cartier General a transmis Armatei de Nord ordinul să treacă la apărare pe aliniamentul atins. Au continuat însă să mai fie desfășurate o serie de acțiuni locale în vederea rectificării frontului, până la 10 septembrie. La această dată, Armata de Nord, își îndeplinise misiunea de a ieși cu forțele principale în Podișul Transilvaniei. La sfârșitul etapei, forțele Armatei de Nord ocupau aliniamentul: Toplița – vârful Bătrâna (1.634 m) – Bucin – muntele Cucului – imediat vest Bixad.

Etapa III (11 - 26 septembrie 1916)[modificare | modificare sursă]

Respingerea unui atac austro-ungar, desen de I. Bughardt

Obiectivele principale ale operațiilor Armatei de Nord au fost realizarea și menținerea joncțiunii cu Armata 9 rusă la flancul drept, respectiv Armata 2 la flancul stâng, concomitent cu continuarea înaintării forțelor din flancul stâng în vederea scurtării și rectificării frontului.

Forțele inamice erau reprezentate de Divizia 61 austro‑ungară și Brigada 1 Husari (Landsturm), ocupând aliniamentul: vârful Pietrosul (2.100 m) - Lunca Bradului – 12 km est Praid - imediat est Vlăhița - Sânpaul (în valea Homorodul Mare).[6]:p. 403

Divizia 14 Infanterie și-a reorganizat la 10 septembrie 1916 forțele în două grupuri „Detașamentul Colonel Colori” și „Detașamentul Căliman” cu misiunea asigurării flancului drept al armatei, interzicerii acțiunilor inamicului dinspre Bilbor și Toplița și izgonirea forțelor inamice de pe dealul Negri și vârful Pietrosul. Ca urmare a finalizării cu succes a acestor operații, forțele diviziei au atins aliniamentul: Răstolița – pantele vestice ale munților Gurghiu.[4]:pp 357-364

Divizia 8 Infanterie a respins inamicul pe tot frontul, atingând la 19 septembrie aliniamentul Ibănești – imediat est SovataPraid.[4]:p. 369

Divizia 7 Infanterie, a ocupat localitățile Vlăhița și Odorhei la 18 septembrie, realizând joncțiunea cu forțele Armatei 2 în zona localității Merești.

Divizia 2 Cavalerie s‑a regrupat în zona Miercurea Ciuc, Jigodin, Leliceni, în vederea asigurării flancului stâng al armatei.[4]:p. 376

Operația ofensivă a Armatei de Nord, a reprezentat una din puținele reușite militare ale Armatei României în campania anului 1916. La sfârșitul operației ofensive cu o durată de circa o lună de zile (27 august - 1 octombrie) Armata de Nord și-a îndeplinit în totalitate misiunea primită prin planul de operații, atingând aliniamentul: Vatra Dornei - imediat est Răstolița - pantele vestice ale munților Gurghiu - imediat est Sovata - Praid - inclusiv orașul Odorhei.[6]:p. 404

Operația de apărare a trecătorilor din Carpații Orientali[modificare | modificare sursă]

Retragerea pe frontieră[modificare | modificare sursă]

La 1 octombrie 1916 ofensiva Armatei de Nord este oprită definitiv, Marele Cartier General transmițând la 9 octombrie 1916 un nou ordin de operații care prevedea că aceasta: „va menține pozițiile sale actuale, atât timp cât nu va fi atacată de forțe mult superioare. În fața atacurilor unor forțe numeroase se va retrage treptat pe frontieră, cu misiunea de a apăra teritoriul național, în regiunea cuprinsă între Valea Bistriței și Valea Cașinului”.[5]:p. 319 Sub presiunea evenimentelor și datorită erorilor înaltului comandament român, retragerea avea să se materializeze extrem de repede. După cum arăta uletrior, malițios și subiectiv, dar pe fond corect generalul Gheorghe Dabija:

Se străbate în înaintare 130 km în timp de 23 de zile iar aceeași distanță se străbate în retragere în timp de 6 zile. Armata de Nord a stabilit în istoria militară un record de încetineală la înaintare și de iuțeală la retragere”.[5]:p. 327

Trebuie spus însă, că atât înaintarea cât și retragerea s-au executat conform ordinelor Marelui Cartier General, căruia îi revine principala responsabilitate pentru amploarea și durata operațiilor ordonate.

Surprinsă în mijlocul succeselor sale de evenimentele nenorocite petrecute pe alte fronturi, Armata de Nord fu nevoită să-și plece capul în fața neînduplecate-i soarte. [...] La 4 octombrie, în plină victorie, ea trebui să-și suspende înnaintarea și să înceapă retragerea. [...] Soldații Armatelor a II-a și de Nord române, victorioși cu brațul, erau înfrânți cu sufletul. Turtucaia și Sibiul dădeau roade”.[7]:p. 387

La 12 octombrie 1916 dispozitivul de luptă al armatei era practic stabilizat pe aliniamentul vechii frontiere de stat, cu Diviziile 14 și 7 Infanterie și 2 Cavalerie în primul eșalon și Divizia 8 Infanterie în rezerva armatei. Începând cu 12 octombrie 1916 au început să sosească de pe frontul din Dobrogea forțele Diviziei 15 Infanterie, care trebuiau să ocupe dispozitivul Diviziei 2 Cavalerie, la flancul stâng al armatei.[7]:pp 397-398

Prima Bătălie de la Oituz[modificare | modificare sursă]

Prima Bătălie de la Oituz

Atitudinea eroică a Armatei de Nord în zilele grele ale retragerii din noiembrie 1916 avea să fie elogiată și dată ca exemplu de regele Ferdinand comandanților celorlalte armate, care începuseră să manifeste o atitudine defetistă și resemnată.

„În situația actuală nu admit să se vorbească de retragere. Trebuie ca toată lumea, începând cu generalul comandant de armată să desfășoare o energie extremă [...] Orice defecțiune, orice idee de retragere nemotivată de presiunea reală a inamicului, trebuie reprimată imediat cu pedepse capitale.

Armata de Nord, într-o situație dificilă și în fața atacurilor unor forțe superioare, a contraatacat admirabil, 10 zile de-a rândul și a reușit să izgonească pe inamic peste frontieră. Aștept același lucru și de la celelalte armate.[2]:p. 145
—Regele Ferdinand I, Ordinul Comandamentului de Căpetenie nr. 2262 din 11 octombrie 1916

A Doua Bătălie de la Oituz[modificare | modificare sursă]

Redislocarea unităților pe alte fronturi[modificare | modificare sursă]

Situatia forţelor Armatei de Nord la 1 noiembrie 1916

Începând cu a doua jumătate a lunii octombrie 1916, încep să sosească pe frontul din Moldova primele unități ruse, cu misiunea de a le înlocui pe cele române. În noaptea de 15/16 octombrie Divizia 14 Infanterie este înlocuită de Corpul 36 rus. Aceasta, împreună cu o brigadă din Divizia 2 Cavalerie erau planificate să intre în compunerea rezervei Marelui Cartier General. La 1 noiembrie 1916, și Divizia 8 Infanterie - aflată în rezerva Armatei de Nord - este pusă la rândul său la Dispoziția Marelui Cartier General. Astfel, la 1 noiembrie 1916, Armata de Nord mai avea doar două divizii în primul eșalon - Diviziile 7 și 15 Infanterie - și o brigadă de cavalerie în rezerva armatei.[7]:p. 443[8]:p. 153

Sub conducerea generalului Prezan, Armata de Nord a luptat disciplinat și eficient, atât pe timpul operației ofensive în Transilvania (27 august - 26 septembrie 1916), cât mai ales pe timpul retragerii pe linia frontierei de stat (septembrie-noiembrie 1916). Trebuie menționat că Armata de Nord a fost singura care a atins și menținut aliniamentul fixat prin planul de operații (Vatra DorneiRăstolița – pantele vestice ale munților GurghiuluiSovataPraidOdorhei), realizând o scurtare cu peste 120 de kilometri a lungimii frontului.[9]:p. 278

Ordinea de bătaie la mobilizare[modificare | modificare sursă]

Generalul Constantin Christescu, comandantul Armatei de Nord

La declararea mobilizării, la 27 august 1916, Armata de Nord avea următoarea ordine de bătaie:[10][8]
Armata de Nord

- comandant: general de divizie adjutant Constantin Prezan
- șef de stat major: colonel Iacob Zadik
- comandant: general de brigadă Ioan Istrate
- șef de stat major: locotenent-colonel Nicolae Samsonovici
- comandant: generalul de brigadă Ioan Pătrașcu
- șef de stat major: locotenent-colonel Nicolae Popescu
- comandant: generalul de brigadă Paraschiv Vasilescu
- șef de stat major: locotenent-colonel Teodor Rădulescu
  • Serviciile Armatei de Nord

Reorganizări pe perioada războiului[modificare | modificare sursă]

Comandanți[modificare | modificare sursă]

Pe perioada desfășurării Primului Război Mondial, Armata de Nord a avut următorii comandanți:[8]

Referințe și note[modificare | modificare sursă]

  1. ^ a b c d e f g România în anii primului Război Mondial, vol. 1, Editura Militară, București, 1987
  2. ^ a b ***, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
  3. ^ România în războiul mondial 1916-1919. Volumul 1: Documente-Anexe, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934
  4. ^ a b c d e f România în războiul mondial 1916-1919. Volumul 1. Capitolele I-VIII, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934
  5. ^ a b c d e f g General Gheorghe A. Dabija, Armata română în războiul mondial (1916 – 1918), vol. II, București, Editura I. Hertz, f.a.
  6. ^ a b c d ***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
  7. ^ a b c d Constantin Kirițescu, Istoria războiului pentru întregirea României,vol. I, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
  8. ^ a b c Lt.-Colonel Alexandru Ioanițiu, Războiul României: 1916-1918, vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
  9. ^ Nicolae Ciobanu, Mihai Șerban, Operația ofensivă a Armatei de Nord (15/18 august – 13 septembrie/10 octombrie 1916), în revista „Studii și Comunicări” a Comitetului Român pentru Istoria și Filosofia Științei și Tehnicii al Academiei Române, vol. IV, 2011
  10. ^ Marele Cartier General, Ordinea de bătaie a armatei - 14 august 1916, București, 1916

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

  • Dabija Gheorghe A. (general), Armata română în războiul mondial (1916 – 1918), vol. II, București, Editura I. Hertz, f.a.
  • Falkenhayn, Erich von, Campania Armatei a 9-a împotriva românilor și a rușilor, Atelierele Grafice Socec & Co S.A., București, 1937
  • Kirițescu, Constantin, Istoria războiului pentru întregirea României, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1989
  • Ioanițiu Alexandru (Lt.-Colonel), Războiul României: 1916-1918,vol 1, Tipografia Geniului, București, 1929
  • ***, România în războiul mondial 1916-1919, Documente, Anexe, Volumul 1, Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1934
  • ***, Marele Cartier General al Armatei României. Documente 1916 – 1920, Editura Machiavelli, București, 1996
  • ***, Istoria militară a poporului român, vol. V, Editura Militară, București, 1989
  • ***, România în anii primului Război Mondial, Editura Militară, București, 1987
  • ***, România în primul război mondial, Editura Militară, 1979

Vezi și[modificare | modificare sursă]