Armata Coroanei

Armata Coroanei

Țară	Coroana Regatului Poloniei
Modifică date / text

Armata Coroanei sau Armata Coroanei Poloneze (în poloneză Armia koronna) a fost ramura terestră a forțelor militare ale Coroanei Regatului Poloniei din Uniunea statală polono-lituaniană. A existat de la înființarea federației în 1569 până la a treia împărțire a Poloniei în 1795.^[1]^[2]

Istorie

În iulie 1514, a avut loc Bătălia de la Orșa, în care armata Marelui Ducat al Moscovei a fost învinsă de alianța formată de Marele Ducat al Lituaniei cu Regatul Poloniei. Moscoviții au suferit o înfrângere semnificativă; cu toate acestea, Mare Ducat al Lituaniei nu a beneficiat în totalitate de victoria sa.^[3]

Din secolul al XV-lea a fost creată o mică armată permanentă sub comanda regelui polonez. Această armată se numea obrona potoczna și avea o putere de la 1.500 la 3.000 de oameni. În caz de război, aceasta era întărită prin mobilizare generală (Pospolite ruszenie)^[4]^[5] și trupe de mercenari. În 1562, Seimul polonez a aprobat o întărire a armatei permanente. De atunci, armata a fost formată din 3.000 până la 5.000 de oameni și a constat în principal din cavalerie ușoară condusă de așa-numiții hatmani (Marele Hatman al Coroanei Poloneze și Hatmanul de câmp al Coroanei Poloneze). Numele armatei s-a schimbat; de atunci s-a numit Quartigna pentru că un sfert din venitul regal urma să fie folosit pentru întreținerea acesteia. Armata avea ca misiune principală să protejeze granița de sud și est împotriva invaziilor tătarilor.

După uniunea reală (nu personală) cu Marele Ducat al Lituaniei, Armata Coroanei Poloneze și Armata Marelui Ducat al Lituaniei au format forțele armate comune, deși ambele armate au rămas independente. Armata Coroanei Poloneze constituia aproximativ două treimi până la trei sferturi din puterea totală a armatei polono-lituaniene, în funcție de perioadă.

Cazacii și tătarii ucraineni au avut o oarecare autonomie atât în armata Marelui Ducat al Lituaniei, cât și în armata comună a Uniunii Polono-Lituanian după Uniunea de la Lublin, iar unitățile lor erau organizate conform tradițiilor acestor națiuni. Mai ales după o bătălie victorioasă, unitățile lor se retrăgeau adesea cu prada de război, ceea ce afecta eventualele planuri de urmărire ulterioară a inamicului.

Până în 1660, Armata Coroanei Poloneze a atins o putere de 54.000 până la 60.000 de oameni. Din acest moment, numărul lor a scăzut constant, deoarece guvernul central polonez a pierdut constant puterea din cauza războaielor și a opoziției nobilimii, iar o infrastructură de apărare adecvată nu a mai putut fi menținută.

Confederațiile nobiliare tipice Poloniei în acea vreme (1569–1795) își mențineau propriile forțe armate care nu erau subordonate regelui polonez. Acestea puteau uneori să depășească numărul Armatei Coroanei Poloneze.^[6]

Puterea Armatei Coroanei Poloneze în Marele Război al Nordului este enumerată mai jos după ramurile individuale ale armatei.

Unitate	1696^[7]	1699^[8]	1700^[9]	1702^[8]
Husari	02.046	01.530	01.530	01.600
Muschetari	01.116	00940	00900	00900
Cavalerie grea	06.315	04.900	04.770	04.920
Cavalerie ușoară	02.252	00680	00660	00710
Infanterie	09.240	07.230	06.740	07.040
Infanterie maghiară	00635	00470	00470	00470
Dragoni	02.260	02.500	02.500	02.500
TOTAL	23.914	18.250	17.570	18.140

Odată cu influența tot mai mare a puterilor vecine, așa cum este evident în Seimul tăcut din 1717^⁠(d), capacitățile defensive ale Armatei Coroanei au continuat să scadă de-a lungul secolului al XVIII-lea. În 1717, puterea totală a ambelor armate aprobate de Seim era de 24.200 de oameni, dintre care 18.000 de oameni formau Armata Coroanei Poloneze și 6.200 de oameni erau asigurați de Lituania. Acest lucru însemna că era de câteva ori inferioară vecinilor săi Prusia, Rusia și Austria. Acest număr, deja mic, a scăzut și mai mult, la 16.000 de oameni, în secolul al XVIII-lea.

Galerie de imagini

Soldați polonezi între 1576–1586. (de Jan Matejko)
Soldați polonezi între 1588–1632
Soldați polonezi între 1633–1668.
Soldați polonezi între 1674–1696.
Soldați polonezi între 1697–1795.

Note

^ Mariusz Machynia, Czesław Srzednicki: Oficerowie Rzeczypospolitej Obojga Narodów 1717-1794, vol.1 1: Oficerowie wojska koronnego, part 1: Sztaby i kawaleria, p. 1-2.
^ Bronisław Gembarzewski: Rodowody pułków polskich i oddziałów równorzędnych od r. 1717 do r. 1831.
^ lt Tomas Baranauskas. Oršos mūšis – didžiausia Lietuvos karinė pergalė prieš Rusiją (Battle of Orsha - biggest military victory of Grand Duchy of Lithuania against Russia). Retrieved on 2008-01-18
^ Zygmunt Gloger (1896). Ksie̜ga rzeczy polskich: Opracował G. Nakł. Macierzy Polskiej. pp. 351–353. Accesat în 16 aprilie 2012.
^ Jerzy Jan Lerski (1996). Historical Dictionary of Poland, 966-1945. Greenwood Publishing Group. pp. 301–302. ISBN 978-0-313-26007-0. Accesat în 16 aprilie 2012.
^ Juliusz Bardach, Boguslaw Lesnodorski, and Michal Pietrzak, Historia panstwa i prawa polskiego (Warsaw: Paristwowe Wydawnictwo Naukowe, 1987, pp. 225–226
^ Jan Wimmer: Materiały do zagadnienia organizacji i liczebności armii koronnej w latach 1690–1696. In: Studia i Materiały do Historii Wojskowości. Band 9, Nr. 1, ISSN 0562-2786, 1963, pp. 237–276.
^ ^a ^b Jan Wimmer: Wojsko Rzeczypospolitej w dobie wojny północnej (= Prace Komisji Wojskowo-Historycznej Ministerstwa Obrony Narodowej. Serie A, 6, ZDB-ID 1030581-6). Wydawnictwo Ministerstwa Obrony Narodowej, Warszawa 1956.
^ Jan Wimmer: Wojsko Polskie w przededniu Wojni Północnej (1699–1702). In: Studia i Materiały do Historii Sztuki Wojennej. Band 1, 1954, ZDB-ID 958806-1, S. 339–392, (Digitalisat).

Bibliografie

Mariusz Machynia, Czesław Srzednicki: Oficerowie Rzeczypospolitej Obojga Narodów 1717-1794, vol.1 1: Oficerowie wojska koronnego, part 1: Sztaby i kawaleria. Kraków: Księgarnia Akademicka. Wydawnictwo Naukowe, 2002. ISBN 83-71-88-500-8.
Gembarzewski, Bronisław (1925), Rodowody pułków polskich i oddziałów równorzędnych od r. 1717 do r. 1831 (în poloneză), Warszawa: Towarzystwo Wiedzy Wojskowej

[1] Mariusz Machynia, Czesław Srzednicki: Oficerowie Rzeczypospolitej Obojga Narodów 1717-1794, vol.1 1: Oficerowie wojska koronnego, part 1: Sztaby i kawaleria, p. 1-2.

[2] Bronisław Gembarzewski: Rodowody pułków polskich i oddziałów równorzędnych od r. 1717 do r. 1831.

[baranauskas-3] t Tomas Baranauskas. Oršos mūšis – didžiausia Lietuvos karinė pergalė prieš Rusiją (Battle of Orsha - biggest military victory of Grand Duchy of Lithuania against Russia). Retrieved on 2008-01-18

[Gloger1896-4] Zygmunt Gloger (1896). Ksie̜ga rzeczy polskich: Opracował G. Nakł. Macierzy Polskiej. pp. 351–353. Accesat în 16 aprilie 2012.

[Lerski1996-5] Jerzy Jan Lerski (1996). Historical Dictionary of Poland, 966-1945. Greenwood Publishing Group. pp. 301–302. ISBN 978-0-313-26007-0. Accesat în 16 aprilie 2012.

[6] Juliusz Bardach, Boguslaw Lesnodorski, and Michal Pietrzak, Historia panstwa i prawa polskiego (Warsaw: Paristwowe Wydawnictwo Naukowe, 1987, pp. 225–226

[7] Jan Wimmer: Materiały do zagadnienia organizacji i liczebności armii koronnej w latach 1690–1696. In: Studia i Materiały do Historii Wojskowości. Band 9, Nr. 1, ISSN 0562-2786, 1963, pp. 237–276.

[Wimmer_1956-8] Jan Wimmer: Wojsko Rzeczypospolitej w dobie wojny północnej (= Prace Komisji Wojskowo-Historycznej Ministerstwa Obrony Narodowej. Serie A, 6, ZDB-ID 1030581-6). Wydawnictwo Ministerstwa Obrony Narodowej, Warszawa 1956.

[9] Jan Wimmer: Wojsko Polskie w przededniu Wojni Północnej (1699–1702). In: Studia i Materiały do Historii Sztuki Wojennej. Band 1, 1954, ZDB-ID 958806-1, S. 339–392, (Digitalisat).

[1]

[2]

[3]

[4]

[5]

[6]

[7]

[8]

[9]